2X2, primul abandon psihic :(.

A trecut o zi si am putut scrie fara sa mai fiu influentat de cadura sentimentelor de moment. Parca cu fiecare clipa care trecea, imi schimbam parerea in privinta deciziei mele. Acum sunt sigur, am cedat psihic. Ce ciudat, anul trecut m-am accidentat si cu toate durerile mele care au fost foarte mari, tot nu am cedat, din contra, m-am ambitionat la culme ca sa ajung la finish. Da hai sa povestesc aceasta experienta urata si din care sper ca am invatat ceva.

E luni, ieri am fost in Bucegi la o drumetie usoara si iata ca acum m-am trezit de dimineata cu o durere pe exteriorul tibiei. Ciudat, am incercat sa nu fortez nimic in mod special pt ca weekend-ul viitor urma 2x2 si cu toate astea se pare ca uneori nu sunt ocolit. Trag concluzia ca e o mica intindere asa ca bag repaus total si multa gheata de trei ori pe zi. Luni, marti ma doare chiar si cand merg, eram tot mai speriat. Miercuri, joi ma mai doare doar cand incerc miscari din glezna asa mai serioase sau cand sant nevoit sa indoi glezna, oricum inca erau dureri care ma speriau stiind ce concurs urmeaza. Tot zilele astea incerc sa-mi gasesc transport pt Balea si reusesc prin Andrei, un tip pe care l-am cunoscut acum doua saptamani la o tura de lac si l-am revazut in weekend la concursul din Bucegi. Imi e si client la Mega Image, unde l-am revazut zilele astea ceea ce a dus usor spre o amicitie intre noi. Pe langa durere, transport, mai aveam ceva ingrijorare in privinta conditiilor meteorologice care mai peste tot anuntau ploi, in mod special sambata dupa ora 14 :(. Vineri deja e mai bine, ma mai doare doar daca flexez piciorul in exterior, in rest nimic, dar tot ma speria. Oricum, vineri am fost liber si urma sa plecam spre Balea pe la ora 16:30, ceea ce mi-a permis sa-mi pregatesc totul ca la carte. Am pus gheata, am facut cumparaturi(varf pt batul de trecking), mi-am facut bagajul cu tot ce trebuia, m-am hidratat bine... si la 16:15 eram la Pacii pt a ma intalni cu ceilalti trei ocupanti ai masinii. Aici ma intalnesc cu Andrei care deja era ajuns si stam sa-i asteptam pe ceilalti doi dintre care unul era si soferul cu masina :). Trec aproximativ 15 min si hop iata ca vine si Cristina, o amica cu care m-am mai intersectat la alte doua concursuri din acest an, dar despre care nu stiam ca participa aici si cu atat mai putin ca merge cu noi in masina. Mai trec cateva min. hop si Radu cu masina. Plecam la drum cu intarziere, asta in mare parte din cauza traficului ingrozitor. Reusim sa iesim din Buc., se merge binisor pe A1, dar la intrarea in Arges coloana pana la pod, abia inaintam. In rest am mers asa si asa, ceva aglomerat traficul, dar nu foarte rau. Pe Transfagarasan, Andrei afla de la un prieten ca la Balea ploua cu galeata, ceea ce sporeste ingrijorarea cu vremea. Cu toate astea reusim sa ajungem la Balea probabil la cateva min dupa ce s-a oprit ploaia si cateva min inainte de sedinta tehnica care se tinea la ora 21:00. Ne ridicam kit-urile, stam la sedinta unde printre altele aflam ca se tine concursul exact asa cum a fost programat, ceea ce a fost o bucurie, dupa care ne retragem la locurile noastre de odihna. Din pacate separati ca asa s-a nimerit, doi la cort, Andrei la cabana iar eu la 1km si ceva de start. De data asta adorm greu, ma gandesc mult la ziua care urmeaza, pana la urma nu numai ca e unul din concursurile la care trebuia sa-mi iau o revansa, dar e si printre preferatele mele, daca ma gandesc bine chiar pe primul loc, mai ales in privinta traseului, asta nu inseamna ca e prost organizat ci ca in privinta organizarii sta la fel de bine ca toate concursurile in care se pune suflet. In fine, pana la urma reusesc sa atipesc. La 06:00 e startul asa ca mi-am pus ceasul la 04:45, dar m-am trezit la fara 20 inainte sa sune. De cu seara mi-am pregatit aproape tot, doar ca nu le-am si bagat in rucsac, asa ca dimineata doar asta a mai ramas de facut. Am baut ceva apa, am mancat o banana si o felie de paine cu unt de arahide, m-am echipat imediat ca le aveam gata pregatite si am plecat. Ajung la start, ma invart putin sa vad daca reusesc sa-i vad pe vreunul dintre cei trei, dupa care merg sa ridic punga in care pot sa-mi bag alimentatia care urma sa ramana in Saua Capra. Cum ma apropi de masa, intr-o fractiune de secunda realizez ca eu nu mi-am luat nr-ul :(. Pfooa, cum am putut face asta, nu imi venea sa cred. Inteb cat e ceasul, aflu ca e fara un sfert, imi las punga cu alimentatia intr-un loc ferit si plec in fuga sa-mi iau nr-ul. Ajund in camera si nu gasesc nr-ul, sunt stupefiat si perplex, nu reusesc sa-mi amintesc unde l-am pus. Trec clipe, clipe, nu stiu cat timp, deja eram constient ca sunt sanse sa intarzii si pana la urma dau sa mut punga in care a fost kit-ul si ce sa vad, nr-ul era prins pe exterior, iar eu m-am uitat de cel putin doua ori in interior :)), acum rad. Nu gasesc cu ce sa-l prind asa ca plec cu el in mana. Cand ajung la parter, am stat la 2, dau peste omul care ma primit sa dorm aici. Ma roaga sa-i las banii ca el urmeaza sa plece toata ziua si pe langa asta ma anunta ca nu mai pot ramane si sambata noapte pt ca avea unele probleme. Rad in sinea mea, platesc repede, mai dureaza ceva sec pana primesc restul si plec in fuga. Pe drum ma gandesc putin cum o sa rezolv pt noaptea care urmeaza si care in principiu eram inteles sa raman tot aici. Asta dureaza putin pt ca incerc sa trag ca nebunu. Pe la jumatatea tunelului ma ajunge o furgoneta cu doua persoane foarte de treaba si care erau si ei intarziati la concurs, de fapt doar la start pt ca inca nu erau inscrisi. Ma ia si pe mine, stiau ca suntem in intarziere, dam sa plecam repede mai departe si hop cade un rucsac din masina. Masina iar oprita, luat rucsac, timp pierdut care probabil ca nu m-a ajutat prea mult, probabil am castigat doar cateva sec, cu toate astea tin sa le multumesc foarte mult. Ajung la start, gata transpirat, primesc punga in care o bag pe a mea, pun nr-ul care reuseste un tip de acolo sa mi-l prinda pt ca eu nu aveam cu ce :( si gata.

Plec si eu, ma uit in sus si vad ultimele lumini de frontala cam la o treime din urcare, iar pe cei buni chiar in sa, unii probabil ca erau trecuti deja de sa, dar eu nu puteam sa vad atat. Sunt suparat chiar daca in sinea mea stiam ca urmeaza un concurs lung si 10, 15 min conteaza prea putin. Initial aveam planificat sa nu plec foarte tare, asta si ca urma o distanta lunga cat si faptului ca pe prima urcare aveam o greutate in plus, punga cu alimente. Era planificat sa fac si incalzire, dar de, incalzirea a fost fuga pana la cazare si inapoi in loc de exercitii pt glezna, genunchi...  Asa ca pana sa ajung in sa, intr-un ritm sustinut reusesc sa depasesc 15, 20 persoane, printre care pe Cristina si Radu care participau ca si echipa. Las aici punga in care aveam cate ceva, apa, paine cu finetti, cateva fructe... si plec mai departe. Pt ca era anuntata ploaie, mi-am bagat in rucsac tot ce trebuia, geaca subtire de ploaie, tricou uscat, manusi plus 500ml apa si 500ml gatorade ca nu prea stiam ce urmeaza sa gasim pe traseu. De fapt stiam doar de un punct de revigorare si asa a fost. Intre Capra si Moldoveanu a fost doar un punct(Podul Giurgiului), asa ca a fost o decizie buna sa car 1L de lichid. Bun, dupa ce am lasat alimentia am inceput sa cobor si din pacate am intampinat destule greutati la depasiri, Daca la urcarea in sa am gasit destul loc pe unde sa ma strecor, acum datele s-au schimbat radical si de fiecare data trebuia sa incetinesc cateva sec pana prindeam un loc mai propice. Am urcat repede, am coborat in viteza, am alergat pe curbele de nivel, m-am catarat, descatarat pe lanturi si in nici 3 ore eram pe Moldoveanu, cel putin asa a zis voluntarul din punct, ca ceasul era 9 fara cateva min. Pana sa ajung aici, pe drum l-am depasit si pe Daniel, un amic deja devenit o obisnuinta sa ma intalnesc cu el prin concursuri, anul trecut in Retezat am trecut de finish in acelas timp cu el, anul asta la Brasov am mers mai bine de jumatate de traseu impreuna, tot anul asta am plecat la Retezat impruna cativa km, ce sa mai, pot spune ca suntem destul de apropiati ca si ritm, iar acum cand el(am aflat intre timp) a mai participat la cateva concursuri, parea ca a mai crescut in rezistenta si asa era. Am facut si eu o poza pe Moldoveanu ca era prima oara cand am ajuns pe acest vf. si am plecat inapoi. Acum dupa ce am aflat cat am facut pana aici si cam ce aveam de parcurs, am inceput sa o las putin mai usor ca de, stiam ce urmeaza si spre Negoiu. Am plecat de putin timp de pe vf si sunt prins de Daniel. Pana in Saua Capra mergem apoape impreuna, doar de doua, trei ori ne-am separat mai mult de 20m, in rest pana si la izvoare ne-am oprit pt a bea sau umple recipientele. La un moment dat i-am si zis, hai ca poate terminam impreuna ca vad ca suntem destul de apropiati ca ritm. Pe parcurs, in timp ce ne tot intersectam cu unele echipe alternand care mergea inainte, care ramanea in urma, chiar mi-a trecut prin gand ca putem termina ca o echipa, imi placea ideea asta. La urcarea pe Mircii eram eu, el putin mai in urma si pe langa noi o echipa, toti injuram urcarea asta, dar eu ma simteam destul de bine. Urcam fara prea mult efort fata de cei trei, cel putin asa mi s-a parut. A urmat curba de nivel, coborare si urcarea spre lacul Capra. Pe ultima coborare am simtit pt prima data ca nu mai am control total asupra picioarelor, iar pe urcare spre lac au fost momente in care a trebuit sa trag de mine, ceea ce la fel era o noutate pana acum. Ajungem la lac, ambii suntem obositi. Aici, ne spalam, bem si umplem iar recipientele cu apa rece ca sa nu consumam prea mult din ceea ce au voluntarii sus in sa. Plecam mai departe, urcarea asta a fost mica iar noi revigorati fiind am mers bine. Cand ajung sus, Andrei statea tolanit, el care trebuia sa fie cu minute bune inaintea mea, ca doar atunci cand mergeam spre Moldoveanu, m-am intersectat cu el care venea deja de pe vf. Ciudat, cand ajung la el il intreb, ce s-a intamplat, te-ai accindentat, ceva probleme? El raspunde, nu, n-am nimic, doar ca fiind prea in urma celor de pe primele locuri, n-am mai simtit motivatia sa trag, mai ales ca ceea ce urma era destul de tehnic ca si suprafata.  Ii zic, mm da, tu sti, erai totusi pe locul 9, dar in sinea mea puteam sa-l inteleg foarte bine, cel putin asa era in acele momente. Ma tolanesc si eu ca de, in urma cu cativa km am hotarat sa ma alimentez bine ca doar n-am carat degeaba punga cu mancare. Incep a manca, mai bag un ceai si un pahar de apa, termin un sandwich cu finetti si jumatate cu unt de arahide pt ca cealalta jumatate a ajuns in burta lu daniel. Mai termin si o para si el zice ca o ia usor inainte. Eu zic, du-te ca ne mai reitalnim noi, in clipa respectiva eram ferm convins ca o sa-l prind imediat, mai ales ca nu mai aveam de gand sa stau prea mult. Mai stau cateva clipe si mintea mea incepe sa-mi joace feste. Mai schimb cateva vorbe cu Andrei si deja imi ziceam ca eu dc sa mai continui, oricum nu pot sa scot timpul pe care mi l-am dorit, asa ma pacaleam atunci. E drept ca imi doream sa fiu mai competitiv, dar in acelasi timp eram si incantat sa-l fac pe tot indiferent de timp, asa gandeam in Buc si noaptea de dinaintea cursei, poate chiar si pe parcurs atunci cand inca eram odihnit. Ii zic lui Andrei ca m-am hotarat sa nu mai continui nici eu. El raspunde, mai, nu fi influentat de decizia mea, tu mergi mai departe, eu aveam niste obiective, tu altele. Eu ii raspund, da mai, nu de asta nu mai continui, stai linistit, nu din cauza ta. Incercam sa-l pacalesc atat pe el, cat si pe mine, dar de fapt era unul dintre motivele principale. El cu decizia lui, Daniel care a plecat inainte, fara voia lor au reusit sa-mi activeze acea parte din creier care m-a facut sa cedez :(. Oboseala pe care am simtit-o pe ultima urcare, chiar daca eram foarte constient de ceea ce urma ca si traseu, sigur n-ar fi reusit sa ma influenteze daca nu erau si celelalte doua motive.

Cam asta a fost pt mine 2X2 2015. Sper sa fi tras invatamintele necesare din aceasta experienta.

Acum urmeaza CiucasX3 la care sunt inscris la proba ultra. Atunci cand m-am hotarat sa nu mai continui si cateva ore dupa, eram aproape sigur ca vreau sa trec de la ultra la maraton, aveam senzatia si chiar asa e, ca organismul meu inca nu e pregatit pt un efort de peste 6 ore. La ora asta nu sunt foarte sigur ce o sa fac, dar stiu ca vreau sa fac un antrenament de 7, 8 ore prin Ciucas si ma hotarasc atunci. Cu toate astea mai vreau ca mintea mea sa ajunga in acel punct in care incearca sa ma faca sa cedez asa ca e posibil sa raman la ultra tocmai pt a putea trece acel prag probabil psihologic.

Andrei, cand o sa citesti acest jurnal, chiar daca de pe atunci te simteai putin vinovat, sa sti ca sunt foarte constient ca e doar vina mea.

Daniel, tu ai plecat inainte. Sunt sigur ca nu sti, dar plecarea ta inainte a fost unul dintre motivele de care a reusit sa se lege mintea mea :(. Imi cer scuze ca nu mi-am tinut promisiunea de a incerca sa terminam impreuna.

Multe felicitari tuturor concurentilor care au participat si mai putine celor care au abandonat ca mine :) !

Echipa 2X2 , aveti un concurs fantastic. Toata stima si respectul pt voi!

Am uitat de voluntari. Sunt foarte constient de munca depusa de voi, asa ca un simplu Multumesc nu stiu daca e deajuns!

Am mai uiat ceva :). Tibia nu a durut deloc, ceea ce a fost o surpriza totala de care mi-am dat seama abia la final :).

Abia astept sa ne revedem si in 2016!

Retezat SkyRace (un concurs dat naibii)

S-a dat drumul la inscrieri, yuhuu...e concursul cu care anul trecut am inceput aceasta noua experienta, astfel ca n-am stat o clipa pe ganduri. Pe langa faptul ca mi-a placut foarte mult ca si organizare, atmosfera, peisaj, traseu..., mai trebuia sa si vad cat am progresat. Aaa, normal, si prima dragoste nu se uita niciodata :).

Gabriela, trebuie sa ne ocupam de cazare ca anul trecut n-am gasit nimic cu o luna inainte. Se ocupa si cu putina sansa gaseste o casuta la nici un km de start unde urma sa ne cazam 11 persoane. 

Mai sunt doar cateva zile si trebuie gasit transport. Gabriela, tot ea se ocupa si ma rezolva si cu asta.

E vineri. Ma trezesc la 06;00, mananc repede ceva, pregatesc bagajul si fug repede spre locul de intalnire. Suntem patru intr-o micuta masina care s-a umplut de bagaje :) si voie buna. Iesim greu din Bucuresti, mergem intins pana la semafoarele din defileul Jiului unde pierdem mult timp(soferita s-a si suparat foarte mult pe diversi soferi care fentau semafoarele:)). 

Dupa aproximativ sapte ore am ajuns si noi la Complexul Turistic Cheile Butii. Aici ne despartim, soferii(Ruxi si Andrei) se instaleaza la cort, eu si Gabi plecam spre casuta pt a ne caza si astepta restul de alergatori.

Fiecare ajunge in felul lui, patru vin cu o masina, unul cu alta, pe la 12 noapte mai ajunge o fata si gata, din 11 ne-am strans 8, ceea ce a fost foarte bine pt ca respectiva casuta doar atatea locuri avea(mai mergeau doua pe canapele) :). 

M-am culcat pe la ora 22:00, dar pana la aceasta ora am tot mancat(paste si iar paste), cateva de la Gabi, asa cu ton si rosii cum stie ea sa faca, pe urma la complex o portie de carbonara si inainte de culcare portia pe care am primit-o din partea organizatorilor si eu o luasem la pachet. Am vrut sa zic ca m-am bagat in pat la ora 22 pt ca de adormit, am adormit abia dupa ora 24 cand a ajuns si Cristina.

E 06:45, ma trezesc fara ceas, interesant, se pare ca am dormit putin dar bine. Cristina, fata care a ajuns la 12 noaptea se trezeste si ea, pare la fel de fresh, ma surprinde asta, ma asteptam sa fie obosita. Usor, usor se trezesc toti(Bogdan, Madalin, Onix, Andrei, Florin, Gabriela). Gabriela pare foarte obosita, asa si e, aflu ca in ultimele doua nopti abia a dormit cateva ore. 

Mananc o banana si un baton proteic, beau cateva guri de apa, pregatesc rucsacul si in timp ce afara ploua mocaneste, noi inauntru ne foiam in toate directiile, fiecare facea ce credea de cuviinta. Era greu sa ne hotaram cu ce sa ne imbracam, dar cand ploaia s-a intetit, imediat fiecare a stiut, in special Gabriela care de la fusta a trecut la colanti :). Eu la randul meu, de la colanti scurti am trecut la lungi, de la tricou, la foita peste tricou plus o geaca subtire in rucsac ca doar stiam din 2014 cum sta treaba pe Custura, mai ales ca acum urma sa fiu si ud cand ajungeam sus.

La 08:si ceva plecam spre start, unde ajungem in cateva minute. Stam cateva zeci de minute in restaurant, s-a dus si mama incalzirii :), nimic nu ma tragea afara, unde inca ploua mocaneste.



Se da startul, inca mai ploua usor, asa mocaneste. Ca de obicei toata lumea incepe numaratoarea inversa. Anul trecut am ajuns la finish cu doi tipi, anul asta am plecat de la start cu unul dintre ei pt ca intre timp ne-am imprietenit :). Plecam bine si ne tinem bine pe toata portiunea de plat, dar din pacate cand incepem sa urcam amicul ramane in urma, ceea ce ma surprinde avand in vedere ca acum doua luni la Brasov am alergat cu el peste 50% din traseul de maraton. Aceasta intamplare imi da senzatia ca stau eu mai bine fizic.

Noroi peste tot, incerc pe cat posibil sa evit urmele lasate de cei din fata mea, dar e dificil, mai ales pe portiunile unde cararea se ingusteaza. Ajung la schit, ma gandesc ca n-au trecut nici 45 min, iau doar doua guri de apa ca doar m-am hidratat bine in ultimele trei zile si plec mai departe. In acest timp realizez si ca ploaia s-a oprit, ma gandesc ca e posibil sa se fi intamplat acest lucru cu ceva timp in urma, dar din cauza pomilor nu mi-am dat seama. De aici bag mai multa viteza ca doar e portiune de plat pe curba de nivel, dar destul de repede incepe iar urcarea :), de data asta vad ca ceata incepe sa ne inconjoare din ce in ce mai mult. Ma uit in sus, nu mai alerg dar merg repede. Am o problema, e asa ceata ca nu mai vad semnele, incerc sa-mi dau seama de directie. Printre intuitie si cateva urlete la care am primit raspuns din partea unor colegi sau voluntari, reusesc sa ma ghidez. Trec de ceata si dupa putin timp ajung in creasta. Waw, ce minunatie de privesliste. Printre pasi si in timp ce privesc locul unde urmeaza sa pun talpa, arunc si cate o privire fugara la peisaj. Ceata prin care am trecut, acum e undeva jos, pare o spuma alba. La ceva distanta , printre cativa norisori, zaresc doua vf-uri. Trebuie sa fiu atent unde calc pt ca am vai adanci si pe stanga si pe dreapta. Ajung si la portiunea cand abia ai unde sa pui piciorul pe cate o bucata de stanca in timp ce in stanga noastra se casca haul. Ador portiunea asta, aici simt ca pot sa dansez in timp ce inaintez. Toata oboseala urcarii parca s-a evaporat dintr-o data. Bine ca nu sunt nevoit sa depasesc pe nimeni, sunt cativa in fata, dar simt ca pot sa-i prind in urmatoarele zece minute, in timp ce cei din spate imi lasa senzatia ca nu pot dansa la fel de usor ca mine, ceea ce ma face sa ma simt si mai bine. Nimic nu se poate compara cu senzatia pe care o ai cand alergi singur pe aceasta portiune de creasta. Incep coborarea, aici e si portiunea in care salvamont-ul a montat o coarda. abia ma ating de ea :).

Dupa coarda a urmat o coborare teribila pe o carare plina de noroi. Am dat cu fundul de pamant de doua ori, o data pe noroi si o data pe zapada :). Noroc ca pe coborare abrupta stau cu genunchii flexati, ceea ce ma ajuta sa fiu aproape de sol. A urmat o portiune de plat alergabila pana am ajuns la punctul de alimentare din apropierea cabanei Buta. Pana aici m-am simtit foarte bine, ba chiar acest plat l-am alergat mai repede ca la start. Si aici iau doar doua guri de apa, fara sa mananc nimic. De la voluntar aflu ca sunt pe locul 20 pt Custura sau 9 pt Buta, ii raspund ca merg pe Custura si ma felicita. Zice ca ma prezint foarte bine. Ma face sa ma simt bine in sinea mea. Plec mai departe si dupa putin timp, cand incep urcarea abrupta, sunt ajuns iar de domnul in varsta care m-a depasit si in Apuseni. Incredibil, daca incerc sa-i tin ritmul, incep sa gafai si simt ca fortez, ceea ce ma face sa-l las sa se duca. Incerc sa urc in ritmul meu, sa fiu inteligent. Tin minte de anul trecut ca urcarea pe Custura mi-a dat cel mai mult de furca. Termin de urcat portiunea abrupta si incep a alerga usor pe urcarea lina. Iata si ultima urcare dificila, ceva mai abrupta cu multa stancarie, pe care incerc sa o strabat fara sa gafai. Pana pe Custura mai sunt depasit de 5, 6 alergatori. In sinea ma intreb daca a fost buna tactica pe care am incercat sa o adopt. (nici acum nu stiu, dar inclin sa cred ca nu a fost buna :) ). Dupa ce ajung pe vf, stau max un minut si incep sa cobor. Dupa primii cativa pasi, arunc o privire jos in dreapta si observ doua minunate lacuri, unul mai mic si altul mai mare. In ultimele trei ore, de nenumarate ori am realizat de ce iubesc asa mult aceasta competitie. Incep sa cobor, tin minte si acesta portiune plina de smocuri de iarba si bucati de piatra ascunse. Incerc sa o fac cat mai repede, nefiind o carare, de multe ori talpa aluneca pe iarba, In cateva randuri aproape ca m-am impiedicat. Iar am cazut in fund :), si de acesta data sunt bine. Continui mai departe, ajung si la o carare cand vad in fata mea cativa alergatori. Unul la nici 20m si un grup de patru pe la 50m. Incerc sa-l prind pe primul, la nici 5m de el alunec si ma dau peste cap :), el intoarce capul, vede ca ma ridic si ii da bataie. Eu dupa el. Are caracter si ma lasa sa-l depasesc. Ajung la portiunea cu pietris, aici parca ma simt si mai bine, astfel reusesc sa mai prin doi. Ceilalti doi nu stiu unde sunt pt ca sunt multe cotituri prin vegetatie si nu vad la mare distanta in fata. Ajung la drumul forestier unde e si ultimul punct de alimentare. Constat ca acesta coborare a reusit sa ma oboseasca, trag colcluzia ca din cauza proastei aderente in care a trebuit sa stau mai tot timpul incordat. De la start e prima oara cand mananc si eu ceva(doua felii de mar), iau si un pahar de apa dupa care plec mai departe. Intre timp a reusit sa ma depaseasca o persoana. El nu s-a oprit deloc aici, zambesc cand vad ca are deja o distanta apreciabila. Plec dupa el, fara sa fortez pe acest drum forestier care coboara usor, stiind ca va urma si o usoara urcare la care multi cedeaza. Nici n-am ajuns bine pe respectiva urcare ca l-am si depasit, el mergea, eu alergam usor. Nu trec bine de el ca aud in spatele meu pe cineva gafaind. Ma uit si e alt tip care vine bine. Pfoa, trece cu cativa pasi in fata. Strig la el, nu te las sa te duci, asa ca bag mare dupa el constatand ca pot sa-i tin ritmul. Amandoi mergem bine, reusind pe acesta urcare sa mai depasim un concurent. El pt cativa pasi incearca sa se tina cu noi. La el stig ca da o bere daca ajunge inaintea mea :). Raspunde ca berea o dau eu ca el nu mai poate. (Are dreptate, am ramas dator cu o bere si nici macar nu mai tin minte cui pt ca n-am retinut figura :( ). Continui cu tipul care a incercat sa ma depaseasca, ma simt chiar bine, gafai dar picioarele reusesc sa tina ritmul. Constat ca tipul parca o lasa mai moale, strig la el ca n-am de gand sa-l las in urma, iar el se tine scai de mine asa cum m-am tinut si eu cand a incercat el sa ma depaseasca. trecem prin baltoace, nu mai ocolim nimic, alergam. Inainte de a face stanga prin iarba mai vedem o baltoaca in mijlocul drumului, iar noi ii strigam fotografului sa pregatesca aparatul ca trecem iar prin apa. Asta si face(abia astept sa vad pozele). Facem stanga, dupa 200m de carare prin iarba vine o mica urcare, asta parca nu o mai tineam minte :), dar nu am probleme, din contra o urc atat eu cat si el imediat. Vine si ultima coborare, aici incepem sa depasim concurenti mai multi(probabil de la alte probe), noua ne scapara picioarele pe acesta portiune. Ajungem si unde noroiul ajunge peste glezna, simt putina frica ca m-am lasat dus de val si acum alerg din inertie, dar colegul tine acest ritm, iar eu n-am ce face. Auzim dj-ul, stim ca mai este foarte putin, luam curbele in viteza chiar daca noroiul este peste masura de mult, dar pt noi asta nu inseamna nimic. Ajungem la finish fericiti. parca niciodata nu m-am simtit asa proaspat la final de cursa. 

Am terminat in 04:39, cu aproape 25min mai bine fata de anul trecut. Nu prea imi convine, speram sa fie pana-n 04:15. M-am pacalit singur, am crezut ca sunt mult mai bine pregatit dar se pare ca nu era asa sau tactica aleasa nu a fost tocmai buna. 

A fost o cursa foarte grea datorita conditiilor atmosferice dar mi-a placut mult . Chiar imi doream asa ceva si am realizat acest lucru dupa ce s-a terminat. Ceata, ploaie, soare, vant, peisaje fantastice, noroi mult, stancarie si mai multa..., toate astea au facut sa fie minunat.

Nici nu s-a terminat bine si eu abia astept editia din 2016. 

Felicitari si multe multumiri organizatorilor si voluntarilor care au stat in frig pt noi! 

N-am nimic de reprosat, poate doar in privinta tricoului care mie personal nu imi place, dar cei mai multi dintre cunoscuti au zis ca e foarte frumos si de o calitate buna. 

P.S. Ceilalti colegi din casa si-au terminat si ei propria lor cursa. Gabriela cu doua basici de toata frumusetea, Andrei cu o usoara durere de glezna, dar restul pareau destul de multumiti si incantati.

Ziua s-a terminat cu un vin baut la focul de tabara in care s-au ascultat si cateva melodii frumoase. Multumim cantaretilor care sunt si foarte buni sportivi!

Prin inima muntilor Apuseni.

Timpul asta..., repede mai trece! Deja s-au facut sase zile de la cursa, iar eu abia acum mi-am gasit timp sa astern cateva randuri. Vinovati: doua zile in plus de hoinareala, serviciul si cateva sedinte de fizioterapie.

Sa incepem cu inceputul. In ianuarie, cand in minte mi-am propus cateva curse importante la care sa particip, maraton Apuseni nu era in calendarul meu, dar in urma supararii ca m-am trezit prea tarziu sa ma inscriu la ecomaraton si auzind cuvinte foarte frumoase despre acest concurs, mi-am zis, hai sa vedem cum o fi. M-am inscris si fiind in legatura cu alti pasionati de alergare montana, am aflat ca alte doua cunostinte mai vechi, Corina si Florin, urmeaza sa participe si ei la acest concurs. Din vorba in vorba(bun facebook-ul asta la ceva), ne punem de acord in privinta transportului, cazarii, zilelor de concediu....

Am de gand sa scriu doar despre concurs ca altfel o lungesc prea mult cu tot ce am vizitat prin zona :). In mare, noi am plecat de miercuri dimineata, iar dupa 11 ore de condus care pe ultimii 100km au fost un calvar datorita gropilor, am ajuns in zona La Grajduri unde am campat primele doua nopti. Joi am batut la pas Cetatile Ponorului si o parte din cheile Galbenei, asta insemnand cam zece, unsprezece ore, iar vineri ne-am deplasat in zona Varasoia, de unde ne-am facut de cap prin Cetatile Radesei si pe Circuitul Somesului Cald.

Dupa care ne-am intors la masina si Florin a condus inca aproximativ cinci ore pana-n statiunea Baisoara. 

Era trecut de ora 19 cand am ajuns la pensiunea Skiland, tabara de baza a acestui concurs, de unde ne-am ridicat kit-urile. Am mai privit putin pe la standurile de echipament, nutritie... si ne-am dus sa campam pe o pajiste amenajata in vecinatatea hotelului Alpin, care se afla la nici un km de start. Am pus repede cortul, adica Florin si Corina(eu mai mult am privit) :), am mancat cate ceva, si multumesc foarte mult unui concurent vecin cu cortul care a avut grija sa-mi ofere o portie sanatoasa de paste, am mai facut o plimbare pana la tabara de baza pt sedinta tehnica, de la care am aflat diverse lucruri, tot aici Corina a vorbit cu organizatorii sa-i schimbe proba de la maraton la semi pt ca se simtea obosita in urma celor doua zile de plimbat, dupa care ne-am intors la cort. Nu era nici ora 22 cand m-am bagat la somn, vremea parea foarte buna, senin, fara vant, aproximativ cinci grade noaptea.

Mda, acum trebuie sa retraiesc toata acea zi, incercand asta, mi-am facut o pofta de ceva miscare ca trebuie sa ma opresc din scris :).

Gata, am bagat zece etaje de zece ori in 35 min si mi-am facut pofta :).

E 05:30, scot capul din cort si observ soarele cum da sa iasa. Mijesc ochii la rasarit, dau o fuga la baie si ma bag inapoi in sacul de dormit. Mi-am propus sa ma trezesc pe la 07:00, am pus si telefonul sa sune, dar se pare ca n-am nevoie de el. Mai atipesc putin, incep sa aud o usoara zarva, ma uit la telefon si e 06:45, ies din sac si din cort cat mai usor ca sa nu o trezesc pe Corina care are startul cu o ora mai tarziu fata de mine si Florin. Cum ies afara, bag de seama ca vremea e perfecta. In masina cu care am venit, il vad si pe Florin cum se trezeste. De fapt, din majoritatea corturilor incep concurentii sa se trezeasca. Se duc la baie, se intind, pregatesc un mic dejun, vorbesc, altii incep incalzirea cu o usoara alergare si tot asa. Am dormit foarte bine, ma simt odihnit, se pare ca incep sa ma obisnuisc cu concursurile si sa nu mai am probleme cu somnul in ultima noapte.

Multumesc frumos pentru portia de paste!

Usor, usor ne trezim cu totii.

Na ca s-a facut si 07:00. Incep si eu sa ma hidratez ceva mai serios, mananc o banana, ceva stafide si prune confiate, mai beau cateva guri de apa, inca o banana si s-a facut mai bine de 07:30. Florin mananca si el una, alta,iar Corina care intre timp s-a trezit si ea, a inceput sa pregateasca o buna cafea. Mmm, totul in jur miroase a concurs ce va sa inceapa, simt asta cu fiecare clipa care trece. Mai schimb cate o vorba cu Florin, Corina si alte persoane din jur si iata ca s-a facut 08:20. Vad cum oamenii incep sa plece spre Skiland, noi la randul nostru ne punem in miscare. Wow, ce de lume!!! e plin pe aici, concurenti multi de la proba maraton, dar sunt cativa si de la celelalte probe, sustinatori, voluntari, grupuri, grupuri care discuta, schimba impresii. Sunt cativa care fac ultimele cumparaturi de la standul de nutritie, altii se uita la cele de echupament...

Florin e langa mine, se uita in stanga, dreapta, zice ca ala a castigat nu stiu cate concursuri, altul ca e bun si tot asa, pare sa-i cunoasca pe cei mai multi, eu abia cunosc patru, cinci persoane si asta datorita facebook-ului. Cat de repede a trecut ceasul! Aflu ca startul se intarzie cu cateva minute, dar trec imediat si astea. Dupa inca putina incalzire incepe numaratoarea inversa, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0 si plecam in mers usor pentru ca sunt cam in spate, probabil sunt cam 100 in fata mea. Imediat cum trecem de poarta incep sa alerg usor, cu aceasta ocazie incep sa-i si depasesc pe o parte din concurenti. Ma bucur ca incepem cu un forestier destul de larg, astfel avand destul loc pt a trece de unu si altu. Asta din fata mea e Florin, cand o fi ajuns aici ca la plecare era langa mine, iar de depasit nu l-am vazut cand a facut asta :). Pare ca a plecat prea repede ca reusesc sa-l depasesc fara sa fortez. Hai Florine, trec de el si nu ma mai uit inapoi, continui ru ritmul meu constant. Tot depasesc concurenti si termin aceasta urcare lina in alergare usoara, iata ca se termina drumul si intram in padure pe o carare, aici pare portiunea in care ocolim vf-ul Buscat, maresc putin ritmul ca aici se apropie de plat. Daca pana aici am tot avut ce sa depasesc, acum treaba incepe sa se schimbe, ma trezesc chiar singur si la 50m in fata mea un grup de cinci alergatori. Maresc ritmul pt a reusi sa-i prind si chiar cand sa incepem o urcare prin vegetatie reusesc acest lucru, dar aici, surprinzator din alergare usoara pt prima data de la start a trebuit sa merg cativa pasi. Asta datorita ultimei persoane din grupul celor cinci, care si el a incetinit pana la mers. Incep sa cobor in viteza, de aici reusesc pt prima data sa vad pe o distanta mai mare din fata mea. Incerc sa numar cati alergatori sunt si atat cat pot sa-mi vada ochii gasesc 25. Banuind ca mai sunt si altii, bag viteza in coborare si reusesc sa depasesc cativa. Continui pe un scurt plat, vine o urcare lina si incepe o coborare frumoasa pe o carare ingusta prin vegetatie. Aici am ceva probleme pt ca n-am loc sa depasesc doi concurenti cu un ritm bun, dar mai slab ca al meu. De fapt, tipul din fata mea e chiar apropiat de ritmul meu, dar celalalt ne incomodeaza pe amandoi. Pe coborare ma deranjeaza cand trebuie sa alerg infranat, iar pe portiunea asta care a fost cam lunga a trebuit sa fac asta constant. Pana sa se termine cararea, tipul din fata mea reuseste sa-l depaseasca pe celalalt. Dupa putin timp reusesc si eu, dar il prind pe celalalt :). Acum macar e mai bine, nu mai sunt nevoit sa fiu prea infranat, reusim chiar sa schimbam cateva vorbe. 

Foto Igritan Alin

Foto Sebastian Butcovan

Am chef de alergat, ma simt foarte bine, reusesc sa mai prind un grup de trei, patru persoane.Uf ce coborare urata incepe. Sunt in padure, pe jos o multime de bolovani, pietre, pamand umed si nimeresc in fata mea alt tip, parca e un facut :). Simt cum ma rascoleste ceva si dau sa-l depasesc, reusesc acest lucru, dar dupa cativa metri alunec si ma duc pe burta. Sar inapoi in picioare si ajuns de tipul cu care am coborat prin vegetatie, el ma intreaba daca sunt bine. Pieptul ma doare putin, genunchiul ustura si el, palmele la fel, dar in rest par sa fiu bine, nimic rupt, intorsa sau ceva grav. Raspund ca da si nu privesc inapoi sa-l vad pe tipul care a reusit sa ma enerveze ca nu ma lasa sa-l depasesc, continui sa cobor cu acest concurent care se pare ca cel putin si pe aceasta portiune trebuie sa fim impreuna. Mai schimbam o vorba si coboram impreuna, el clar cu o aderenta mai buna ca a mea. Timpul trece, mai o coborare lina, un drum forestier, o carare prin ienupar, iar padure, cand mai trec prin noroaie si tot asa. Ajung in satul Sagagea, un om in varsta se uita peste gard si imi face cu mana, il salut si continui. Dupa putin timp ajung la PA2. Aici voluntari se ofera si insista sa-mi dea cu rivanol pe genunchi, eu intre timp ma alimentez. O bucatica de pepene galben, una de banana, alta de portocala...apa, si dupa cinci minute plec mai departe. Uf, vine o urcare serioasa. incep intr-o alergare usoara, dar nu pot sa tin mult timp si ajung la un mers rapid. Asta da priveliste, e superba zona. Chiar daca oboseala a inceput sa-si intre in drepturi, eu eram atat de fericit, vremea perfecta si privelistea pur si simplu ma lasau fara cuvinte. 

Foto Louise Tănasă

Dupa aceasta urcare a venit si coborarea urata de care am auzit la sedinta tehnica. Corzi montate, oameni la datorie care sunt pregatiti sa sara in ajutor(salvamontisti), dar eu ma folosesc prea putin de coarda. Am in fata mea un tip care coboara si el foarte bine, iar eu incerc sa tin ritmul lui. Nu imi este greu sa o fac, sar din stanca in stanca, mai aterizez pe un colt. mai evit o creanga si tot asa. Imediat se termina aceasta coborare periculoasa pt unele persoane si continui pe o carare de unde vad Scarita Belioara, cel putin asa zice tipul alaturi de care alerg acum. Alerg mai departe, trec prin pajisti, pe curbe de nivel, pe langa colibe si ciobani, mai sar peste o baltoaca si admir frumoasele privelisti asupra zonei. Vaile verzi si stancaria de la Scarita Belioara lasandu-ma fara grai. 

Incep o urcare serioasa, tipul din fata mea zice ca e cea mai grea din concurs. Urcam intr-un ritm alert, dar nimeni nu mai poate alerga. Nici eu, nici el, nici cei trei care se vad mai in fata. Noi avem un ritm destul de bun, de fapt tipul din fata mea pt ca eu ma tin dupa el. Nici nu mai privesc in jurul meu, doar la picioarele lui si parca imi vin in gandul meu cuvintele, un, doi, un, doi, un, doi. Ajungem in dreptul unui tip care sta in pajiste si varsa din el, pare ca a trecut peste momentul de cotitura si ca in scurt timp poate pleca din loc. Noi il depasim si continuam cu urcarea. Ma simt din ce in ce mai obosit, reusesc sa stau in urma acestui tip pana ajungem in padure si chiar o bucata din ea. Ajungem la un bustean cazut care trebuie sarit si aici realizez ca nu mai pot sa tin ritmul lui. Ii urez bafta si ma opresc, el imi raspunde ca mai e putin de urcat si sa continui, incerc sa fac asta. mai continui 40, 50m si nu, nu mai pot. De data asta raman usor inapoi de frica sa nu ma incurajeze iar, el se indeparteaza, e tot mai departe. Ciudata senzatia, parca nicioadata nu m-am simtit asa rau, simt cum pulpele imi tremura. Ma opresc, iau cateva guri de apa, mananc cateva stafide si dau sa continui. Plec usor, urc atat de incet cum nici la o drumetie nu o fac. Ma opresc iar, privesc in sus si pare ca mai e putin pana se termina. Plec iar mai departe, de ceva timp nu mai e nimeni nici in fata mea, nici in spatele meu. Pacat, chiar simteam nevoia acum sa apara cineva cu un ritm cat de cat sa ma energizeze putin. Cum, necum reusesc sa ajung sus unde parea ca se termina urcarea, aici realizez ca mai am de urcat. Ma opresc iar, zambesc amar, stau cateva secunde si plec mai departe, acum urcarea macar e mai lina, dar sunt atat de sleit. Pur si simplu simt ca nu mai pot, trag de mine, ma incurajez singur, trag chiar un urlet :). Pana la urma am ajuns in creasta, uf, in sfarsit, am terminat de urcat. Putin plat, o coborare, o coama usoara si iata o coborare mai serioasa. In spatele meu apare un domn care pare sa aiba cam 50 ani, pfoa ce vitalitate are. Am o ciuda, dar cobor cu dansul pana la punctul de alimentare. Sunt atat de fericit, mananc, beau, mananc si in doua, trei minute reusesc sa-mi refac putin fortele. oho, domnul e departe, el a stat putin, ba mai mult, urca aceasta coama care urmeaza, foarte bine. Clar nu pot sa-l mai prind, totusi plec si las la punctul de alimentare un grup de patru concurenti care au ajuns cam impreuna. Incep sa urc si eu si dupa putin timp cand privesc in urma, vad ca respectivii au plecat si ei, dar par la fel de obositi ca mine. Mmm, incao coborare lina, e buna asta, chiar daca simt oboseala si pe coborari, tot e mai bine fata de urcare. Tipii raman tot mai in urma, incep ultima coborare si trag pe dreapta sa-mi fac nevoile. Puteam sa ma abtin, dar am zis sa pofit de moment pt a ma mai odihni. Simteam ca trag de mine cu fiecare pas pe care trebuia sa-l fac, mai ales ca eram iar singur. Nici nu termin bine si sunt ajuns de un domn pe la +40ani. Pare ca are mai multa vitalitate ca mine, plem impreuna mai departe. Ma simt mai bine, acest om e exact ce aveam nevoie. Dupa coborare a venit si ultima portiune de plat. Uite o portiune care imi permite sa trec prin apa si sa-mi racoresc picioarele. Reusim pe alocuri sa alergam usor, dar mai mult mergeam in ritm alert. Uite ultimul punct, el zice, hai sa incercam sa alergam macar asa de impresie artistica. Nu, nu mai pot, mergeti inainte ca eu mi-am depasit cu mult rezervele de energie. nu vrea sa o ia inainte, prefera sa mearga cu mine. Ajungem la punct, vreau sa mananc iar, dar domnul zice hai, hai ca mai sunt doar trei km. Plecam si incepem sa urcam usor, e clar ca are mai multa energie, simt asta prin toate simturile mele. El ma incurajeaza intr-una, ca mai e putin, ca nu vrea sa termine singur, ca pot, ca nu vrea sa fim depasiti de o fata pe care o depasise cu ceva timp in urma. Hai omule, hai sa mai si alergam putin, uite ca vine si putin plat, hai. Reusesc sa alerg 30 de pasi, dar iar ajung sa merg, pur si simplu sunt vlaguit. Intalnim doua persoane. Cat mai avem, cat mai avem? Cam un km, inca putin, spor si felicitari. Of, cum pot sa ma simt in halul asta, parca niciodata nu a fost asa greu. Domnule, te rog nu sta dupa mine, e evident ca poti, baga mare inainte. Nu, nu te las in urma, am tras si eu sa te prind asa ca acum vreau sa terminam impreuna, in plus de asta chiar nu mai e mult. Uite casele, de aici mai avem foarte putin. Nu vroiam sa cred asta, imi era frica sa nu ma pacaleasca. Incep sa aud oameni, incerc un ultim zvac si reusesc sa maresc ritmul, incepem sa coboram si pot chiar alerga. Terminam impreuna. 

Ma mai misc putin si incerc sa fac cateva intinderi, constat ca nu pot, muschii parca se contracta cand incerc sa fac unele dintre intinderi. Ma rezum doar la cele care nu ma forteaza sa indoi picioul. 

Cam asta a fost marathon Apuseni pt mine.

Am terminat in 05:33, iesind pe locul 22 la open si 8 la categorie de varsta.

Organizarea a fost perfecta. Marcaj, puncte alimentare...totul perfect, cel putin din ceea ce priveste felul in care vad eu.

Zona, in top cinci din Romania.

Voluntari, eu n-am vazut altii mai bine informati si saritori. E adevarat ca nici n-am abuzat cu intrebarile.

Concurenti, unii din zona de campare, in special cel care a facut cinste cu portia de paste, altii alaturi de care am alergat si in special domnul cu care am terminat sunt de tot respectul, de nota 10+. Au fost si cativa, intradevar putini, adica cei care nu m-au lasat sa-i depasesc pe unele coborari, carora nu pot decat sa le transmit ca data viitoare am sa fiu cu mult in fata si n-am sa fiu nevoit sa-i mai depasesc. 

Multe multumiri lui Florin care a fost sofer atatea ore si care a adus cortul in care am dormit, Corinei, care a fost alaturi in aceasta experienta frumoasa!

Tot multe multumiri voluntarilor, fotografilor, organizatorilor care au facut posibila toata aceasta experienta extraordinara!

In 2016 stiu sigur ca mi-ar placea foarte mult sa mai particip, dar nu stiu daca acest lucru se mai poate intampla avand in vedere distanta. 

P.S. Am continuat cu alte doua zile de drumetie. Prima prin cheile Turzii cu dus pe sus si intors prin chei si alta cu cheile Rametului cu dus prin chei si intors pe sus pe brana Caprelor. Superbe ambele locuri!

OMV Petrom Bucharest Half Marathon

Eu iubesc competitiile trail. Ca se tin prin paduri, pe munti, pasuni, dealuri..., nu conteaza, toate imi plac. Astea de asfalt sunt exact opusul :). Ce sa fac daca nu imi merg mie la inima? Asa ca in calendarul anului 2015 aceasta competitie nu era planificata, dar cum firma la care lucrez(Mega Image) sponsorizeaza una dintre probe, s-a ivit ocazia sa pot participa fara sa platesc nici un leu.

E sambata si ceasul arata deja ora 22:00. Mai stau putin si trebuie sa ma bag la somn ca maine urmeaza sa ma trezesc la 6. Mananc un iaurt cu cativa biscuiti si iata ca s-a facut aproape 23:00, gata, inchid laptop, tv, pun telefonul sa sune si la somn cu mine.

Deschid ochii si vad ca afara a inceput sa se lumineze. Ma uit la ceas si arata abia 05:00, in acelasi timp sunt surprins ca am putut sa dorm asa bine, avand in vedere ca e una din probleme atunci cand urmeaza o competitie. Adorm la loc. Suna telefonul si sar din pat, acum e 6. Peste doua ore urmeaza sa iau startul asa ca golesc un pahar de apa plata, mananc un mic dejun simplu, o banana si doua felii de paine cu unt de arahide, dupa care mai golesc un pahar de apa. Pregatesc punga data de organizatori in care bag chip-ul, doua banane, cateva prune deshidratate... Nu vreau sa am surprize neplacute pe traseu asa ca dau fuga si la baie. S-a facut ora sapte, ies pe usa si plec spre Piata Constitutiei. Iata ca autobuzul ocoleste, dar acum banuiesc pe unde avand in vedere ca-n oct. am trecut prin aceeasi experienta.

Ajung la Budapesta, cobor si o iau la pas spre Unirii. De aici fac stanga si continui spre Constitutiei. Peste tot observ persoane care urmeaza sa participe. Unii se schimba in masinile personale, voluntari care se pregatesc, iubite, iubiti, copii sau alte rude care au venit sa-si sustina favoritii, politisti care sa dirijeze traficul sau alergatorii :)... Altii se incalzesc si nu pot sa nu ma intreb, dc o fac atat de devreme avand in vedere ca mai e aproape o ora pana la start? Eu continui sa merg in pas de plimbare pana ajung la locul de start. Ma duc sa ma schimb, lipesc pe punga sticker-ul cu nr-ul de concurs, o las la garderoba si ies din cort. Lume multa pe aici, abia am loc sa ma misc. Vad ca ceasul arata opt si putin asa ca ma apuc sa fac cateva miscari de incalzire. Am nr-ul 5695 asa ca intru in ultima grupa de la start :), o gasesc si ma bucur ca aici am mai mult loc. Incep sa alerg putin pe langa perimetrul rezervat mie, mai fac cateva miscari si observ ca oamenii incep sa inainteze. Imi trece prin minte ca e posibil ca organizatorii sa ne grupeze mai strans avand in vedere ca intre perimetrele A, B, C, D si E imi sarisera in ochi destule spatii libere. Intru repede intre colegii de suferinta si inaintez si eu.

Vad tabela de start, arata 3 minute si putin asa ca incep sa vad realitatea. Ala a fost startul si nu regrupare :). Ne miscam in ritm de melc, sunt stupefiat, cum e posibil sa fie un astfel de ritm. Ajung sub tabela, arata deja patru minute, dar bag de seama ca aici oamenii au marit ritmul. De la mers au trecut la alergare usoara :). Incep sa ma strecor, pe stanga, pe dreapta, alerg, franez, toata aceasta aglomeratie ma oboseste. Sunt nevoit sa fac jaloane continuu. Am facut aproximativ un km jumate pana am ajuns inapoi in Constitutiei si toata aceasta portiune m-a rupt :). De aici incep sa ma strecor tot mai usor, am noroc cu portiunea de iarba de pe langa fantanele arteziene. Mai urc pe bordura, mai cobor ca ma mai trezesc cu cate un concurent si pe aici, de, ce sa-i faci daca suntem multi :). A trecut putin timp si am ajuns in intersecia de langa magazinul Unirea, de aici treaba devine din ce in ce mai usoara, se vede clar, avem trei benzi sa ne facem de cap. Pornesc muzica, alerg si iar alerg, am o gramada de concurenti de depasit si asta imi da o energie nebanuita, sau poate ca starea mea fizica e mai buna decat banuiam. Vad o creata, ma uit mai atent si realizez cu surprindere ca este o cunostinta veche cu care n-am schimbat o vorba de cativa ani. O salut in fuga si continui sa alerg. Trec de Alba Iulia si dupa putin timp observ o multime de oameni care stau pe margine si nu reusesc sa-mi dau seama ce asteapta, sau pe cine. Ajung  in Piata Muncii, din alergare iau primul pahar de apa, iau o gura, vars si pe mine, ma clatesc, o scuip, incerc iar, de data asta slabesc ritmul, reusesc mai bine si continui. Mai trec cateva minute si ajung in punctul de unde ne intoarcem spre stadion. Cineva ma striga, ma uit, imi face cu mana, dar eu nu reusesc sa recunosc persoana. Continui sa alerg, tot incerc sa-i vad pe pacemakeri, dar nimic, nimic. Nu stiu unde sant, ma gandeam si eu ca poate asa o sa-mi fie mai usor sa stiu cam in ce timp ma incadrez. Ocolim stadionul, pe margine vad ca am facut abia 8km. Incerc sa-mi dau seama daca am un ritm prea rapid avand in vedere ca mai am mult de alergat, asa ca o las o idee mai usor. Ajung iar in Piata Muncii, inca mai depasesc foarte multi concurenti. Iar Alba Iulia, acum am in fata la aproximativ 20m n grup de cateva persoane, par sa aiba un ritm foarte bun sau am inceput eu sa obosesc. Privesc iar in fata si parca nu m-am apropiat prea mult de ei. Simnt ca intru intr-o stare ciudata, asa cum se intampla cand alergi singur. Din spate vine un tip. Muzica in casti e data incet asa ca aud respiratia in ceafa mea. Are un ritm foarte bun, ce cauta aici, e prima oara cand ma depaseste cineva. Trece doi metri si ma iau dupa el. Il ajung. Salut, te deranjeaza daca alerg putin langa tine? Nu si continua cu ritmul lui, eu langa el, dintr-o data mi-am recapatat pofta. Trece putin timp si ii intrecem pe cei din grupul din fata, pe urma altii si iar altii. Realizez ca este foarte interesant sa alergi alaturi de cineva care are un ritm apropiat de al meu. Poate putin cam repede, dar nu parea sa ma deranjeze asta. Ajungem in intersectia de la magazinul Unirea. Ce e asta!!!? Ma uit si vad o mare gramada de concurenti care vin dinspre Constitutiei, ocolesc fantanele si continua inapoi spre Constitutiei cum faceam si noi. Ajungem la ei si binenteles ca tot ritmul nostru s-a dus pe apa sambetei. Fiecare incercam sa-i ocolim pe ceilalti pe unde puteam. Era ceva de nedescris, parca eram iar la start. Stanga, dreapta, stanga, dreapta si aoleo, SCUZEEE, el a gasit o cale mai buna, iar eu m-am bagat in fata lui. Se impiedica usor, nici o problema. Gaseste o portiune pe unde sare peste banda ce margineste traseul si parca e ceva mai liber. Ma iau dupa el chiar daca are deja cativa metri in fata mea. Sa fac la fel? nu, prefer sa continui printre ceilalti. Cu chiu cu vai ajung in Constitutiei, facem dreapta, ma uit in fata si nu mai reusesc sa-l vad pe tip. Clar a avut culoar mai bun acolo pe margine. Ajung la Dambovita, incerc sa-mi gasesc iar ritmul, parca alerg singur, simt cum ma plictisesc sa tot depasesc, clar nu mai are acelasi farmec. Probabil ca incepe oboseala sa-si faca simtita prezenta. Arunc o privire pe margine si vad doi amici care fac poze( Bianca si George). Salut, salut si continui fara sa opresc. Pare mai lejer pe trotuarul care margineste Dambovita, urc pe el si continui. Ajung la intersectie, intorc si continui spre Victoriei. Cand sa incep sa urc pe Victoriei, iau o sticla de apa de la voluntari. Urc intr-un ritm lejer in timp ce ma stropesc pe fata si iau guri de apa pe care le vars imediat. Aceasta indeletnicire ma ajuta sa nu realizez ce repede am ajuns la Cercul Militar. Inca mai arunc priviri pe sensul opus sa-i vad pe pacemakeri, dar nimic, nimic. Ajung la Palatul Telefoanelor si intorc in acelasi timp cu multi alti concurenti, inclusiv o tipa in carucior. Bat din palme, simt o placere sa observ astfel de persoane cum reusesc sa se autodepaseasca. Ajung iar la Cercul Militar, observ pe margine ca suntem la km 17, e bun, ma simt bine si mai sunt doar4. Incep sa cobor cu un ritm foarte bun spre Dambovita, fac dreapta si continui. Interesant, in octombrie undeva pe portiunea asta, parca simteam plumbi in picioare. Acum sunt foarte bine avand in vedere ca au trecut 17km, nici fresh, dar nici mamaliga :). Cu toate ca nu sunt obosit, iar pierd din ritm, simt nevoia sa mai alerg cu cineva. Arunc o privire in spate si nu pare sa fie nimeni care sa ma multumeasca, in jurul meu la fel, in fata toti par de depasit mai devreme sau mai tarziu. Cu astfel de ganduri ajung la Opera si la putin timp intorc la parcul Eroilor. Mmm, interesant, parca e din ce in ce mai greu sa-i depasesc pe ceilalti, oare am obosit eu sau acum dau peste concurenti tot mai buni? Aud multa galagie in fata, arunc o privire si vad o pancarta cu 1km pana la finish. Ajung in dreptul ei, waw, ce frumos, va sa zica acesti copii faceau galagia aceea mare. Imi place sa-i vad cum bat la tobe. O gramada de pahare in fata mea, dar eu nu mai vreau. Mai am 1 km si clar nu am nevoie. Maresc ritmul, incep iar sa depasesc. Fac dreapta, ma indrept spre finish. Vad tabela in departare. Oare pot sa o tin asa pana acolo? ma sperii la gandul asta, o las o idee mai usor. Uite si suporterii, tot mai multi. Adi, Andrei, ma uit in dreapta si o vad pe buna mea amica Gabriela cum imi face cu mana si incerca sa-mi faca o poza. Zambesc usor, ii fac cu mana, indrept privirea inainte si continui. Mai am cam 50m, vad tabela ca arata 01:31:08, reusesc sa mai depasesc un tip, mai sunt cam 30, vad ca tipul ma depaseste el cu 2, 3m, ma iau dupa el. Mai sunt cam 20m si reusesc sa-l prind, se uita la mine surprins, zambesc, el se incrunta si accelereaza aproape de sprint, nu ma las si stau umar la umar cu el. Termin zambind, el incruntat, ma intreb dc oare.

Ma retrag langa un gard, incep sa fac putin streching. Pe ceafa, frunte, obraji, pun berea rece primita de la Ursus. E binevenita :). Prin gard vad o alta amica. Cristina, Cristina, buna, cf? E suparata, a trebuit sa abandoneze din cauza unor dureri de la genunchi. Imi pare rau, stiu cat de urate sunt astfel de dureri. Ne mai invartim putin, facem si escalada si gata.


Chiar daca nu a fost planificat si nici n-am facut antrenamente speciale pt acest concurs, inaintea lui mi-am propus si am sperat sa scot undeva la 01:30. Fata de oct. anul trecut cand am terminat in 01:44:44, acum am reusit un 01:27 si nu stiu cate secunde. Un rezultat bun, pacat ca nu prea imi place acest gen de plat.

Pt aceasta realizare am folosit cei mai ieftini adidasi din Decathlon ( parca 60 ron am dat anul trecut pe ei), un tricou primit de la Mega Image ca doar firma ma bagat la concurs, si o pereche de colanti scurti tot din Decathlon.

Ca alimentatie, am avut grija ca timp de trei zile inaintea concursului, sa cresc apa bauta si sa mananc cat mai sanatos. Multe fructe, legume, carne doar usoara, pui si putin peste, ceva arahide, nuca, prune deshidratate. Pranz, ciorbite cu carne usoara, paste...Seara, iaurt usor, Dimineata lapte cu fulgi, ovaz, margarina cu dulceata sau unt de arahide...
Nu stiu daca datorita alimentatiei, dar presupun ca da, in timpul concursului am inghitit doar trei guri de apa si n-am avut crampe deloc sau alte neplaceri. Ceea ce ma face inca o data sa consider ca alimentatia si hidratarea e foarte importanta cu cel putin trei zile inainte. Asta nu inseamna sa mancam prost nu stiu cate zile si sanatos doar cele trei :), nu, inseamna ca in restul timpului ne putem permite mici nebunii, dar fara a exagera cu nimic. Parerea mea personala, nu inseamna ca am si dreptate.

Organizare concurs. Ce mai pot sa zic avand in vedere ca ne-am intersectat cu alti alergatori de la alte probe. Presupun ca organizatorii nu au participat niciodata la un concurs de alergare. Nu sunt nici fitos si nici nu stiu cum e in alte tari, dar faptul ca am dat nas in nas cu alergatori care in mod clar aveau alt ritm fata de noi cei de la semi, spune totul despre organizare. De faptul ca era coada la toalete si ca pe alocuri ne trezeam cu pietoni care treceau printre noi, nu mai zic nimic.

Urmeaza maraton Apuseni. Cu siguranta o sa-mi placa mult mai mult. Abia astept. Mai sunt doar doua saptamani. Sa vad cum stau cu febra maine ca am nevoie de antrenament cu scari.

Spor la facut miscare tuturor!

Ce adidasi de trail sa-mi cumpar?

Sunt intr-o mare dilema si am nevoie de ajutor. O prietena urmeaza sa faca o comanda pe http://www.bike24.com/ si mi-am zis sa-mi cumpar o pereche noua de incaltari ca astia de-i am acum (Patagonia), a trebuit sa-i lipesc cu super glue :). Problema este ca sunt prea multe modele si mai ales ca eu nu stiu mai nimic despre ele. Despre unele am reusit sa citesc cateva review-uri de pe net, dar unele zic una, altele alceva si am ajuns intr-o nebuloasa :). Modele sunt cele de mai jos:

• Inov-8 Roclite 295 Shoe

Salomon Fellraiser

Salomon Sense Mantra 2

asics GEL-FujiAttack 3

Lafuma Trailrun

Salomon XA PRO 3D

Am nevoie de sfaturi, recomandari in mod special din partea persoanelor care au folosit unul din aceste modele sau macar au auzit de la prieteni cate ceva. Eu m-am oprit asupra lor datorita pretului. Precizez ca urmeaza sa particip la competitii in care terenul inseamna multa stanca, pamant, abrupt...Retezat skyrunning, 2x2, vertical trail race Busteni, sper si 7500, Piatra Craiului. Ma intereseaza o aderenta buna, confortabili, viata lunga :) ca de.

• Multumesc anticipat!

Brasov Marathon 2015

A venit greu si a trecut repede. 

Ma trezesc si ma duc la munca, fac restul de activitati care trebuiesc facute zi de zi, dar sunt tot mai dese momentele in care ma gandesc ca vine primul meu concurs din acest an. 

Azi e vineri si sunt liber, dar stiu ca am trei programari. La 10 trebuie sa ajung la oftamologie, pe urma la 12 ma asteapta dentistul si la 15 trebuie sa ajung la medicul de familie. Nu prea imi convin, dar n-am ce face. La 7 suna telefonul si imediat ma dau jos din pat stiind cate am de facut. Intru putin pe facebook si aflu ca prietenii cu care urma sa plec spre Brasov si-au planuit diferite moduri de a ajunge acolo. Din pacate pt mine,  nu ma incadram in nici unul. Imediat imi trece prin cap sa arunc o stire pe doua grupuri de pe facebook si in nici 15 min o gasesc pe Elena care pleaca cu masina din Buc. dupa ora 16. Punem la punct cateva detalii, mananc ceva si gata trebuie sa plec la prima programare. Umbland pe colo, colo, ziua a trecut imediat. Abia am gasit timp 30 min ca sa-mi pregatesc si eu bagajul, dar am bagat in el cam tot ce am considerat important. Pe la ora 16:45 ma intalnesc cu Elena si plecam in directia Brasov, sperand sa ajungem la sedinta tehnica. Pe drum povestim de una, alta, astfel nesimtind cat de repede am ajuns pe centura Brasovului. De aici, ajutati fiind de reclamele cu centrul comercial Coresi, care erau agatate pe stalpi, am ajuns imediat la destinatie. Ne-am ridicat kit-urile, ne-am mai invartit cateva min., dupa care am stat la sedinta tehnica. Nu stiut cum m-am uitat eu pe site acum cateva zile, dar am inteles tot echipamentul numai manusile ca sunt obligatorii n-am inteles :). Astfel, sunt surprins sa constat ca la sedinta tehnica, organizatorii zic ca si manusile sunt obligatorii. Fiind surprins si neincrezator, mai intreb o data si da, manusile sunt obligatorii. In sinea mea pe o parte rad ca acasa am lasat manusile fiind sigur ca n-am nevoie de ele, pe de alta parte sunt putin ingandurat ca de unde o sa-mi fac eu rost de manusi la ora asta. Se termina sedinta, ma intalnesc cu restul prietenilor si inca ingandurat in privinta manusilor, plecam in directia cazarii. Initial ne gandeam sa oprim la un restaurant pt a manca, dar fiind ora cam tarzie, am ales sa facem cateva cumparaturi si sa mancam la gazda. Asa am si facut, cumparat una, alta, prins autobuz imediat si in nici 30 min eram cu masa pusa. Mancam, mai schimbam cateva vorbe, fac rost si de manusi rugand gazda sa-mi imprumute si pe la ora 23:20 ma bag la somn. Restul se mai invart prin zona, in special Gabriela, o buna prietena care stand la taclale cu gazda, a mai asteptat o cunostinta comuna care urma sa participe la cros si ajungea dupa ora 24. Adorm repede, dar din cauza unor vise, fataindu-ma intr-una, n-am avut un somn tocmai linistit. Ma trezesc, ma uit la telefon si mai sunt 20 min pana la ora 06:00 cand ne-am propus aseara, sa ne trezim. Mda, ochii ma cam ustura ne nesomn, nu ma simt tocmai confortabil. Mai stau putin in pat, in 10 min se trezesc si colegele mele de camera si incepem sa ne pregatim. Eu raman in pat si cu toate ca nu sunt obisnui sa mananc asa dimineata, bag un iaurt si doua sandwich-uri cu margarina si crema de alune. Cu spalat, mancat, pregatit echipamentul... s-a facut ora 07:00, la 07:20 era programat sa plecam spre zona de start. Incerc sa mai mananc si o banana, intra greu si ea, dar intra :). Mai trece putin timp si gata, plecam spre zona de start. 

Alergand usor, in 10 min ajungem in Piata Sfatului. Pe strazile pe care am trecut am tot vazut viitori participanti, unii se schimbau in masinile personale, altii alergau usor la fel ca noi, cativa faceau cumparaturi de la diverse magazine, multi se plimbau .... Cu mare parte ne-am salutat din priviri, cu altii ne-am strans mainile amical, toate astea facand parte din atmosfera concursului. Ajungem in Piata Sfatului, ceasul arata 07:35, piata e plina de alergatori, rude, prieteni, organizatori, sponsori.... Grupuri, grupuri, de doi, trei, patru, cinci, poarta discutii, se incalzesc, pregatesc fizic si mental pentru aceasta cursa. Stam cam 10 min prin piata si mergem in zona de start. In fata mea un tip care era in pantaloni scurti este trimis sa-si puna pe el o pereche de lungi, omul cu chiu cu vai se conformeaza si pleaca. Ajung si eu, voluntarul se uita, vede ca am in rucsac manusi, geaca de ploaie, bluza cu maneca lunga, ma lasa sa intru si trece la urmatorul. Ne asezam cam in randul sase, incep ultimele momente de incalzire. In aer se simte cum tensiunea este in crestere. Lumea freamata, o parte se saluta cu cei dragi care ii incurajeaza de pe margine, altii sunt concentrati, eu ma simt fericit. Toata lumea incepe numaratoarea inversa, zece, noua, opt, sapte, sase, cinci, patru, trei, doi , unu si dai bataie. 

Plec asa cum m-am obisnuit din antrenamente, nici usor, nici tare, mi-am invatat ritmul datorita respiratiei. Stupoare, nu plecam bine si observ in fata mea o tipa in negru cu o fusta atat de scurta incat fundul se vedea in toata splendoarea. Sunt convins ca o mai vad si altii si ma intreb ce cauta ea aici, chiar are impresia ca ii sta bine...? Imi zic ca poate incearca sa agate un sportiv :).  O iau pe trotuar pt a ocoli intr-un fel aceasta priveliste. Continui sa alerg, cand facem stanga pt aleea Tiberiu Bradisteanu si ma uit in fata, observ peste 50 de alergatori. Ma intreb cand s-au strans asa multi ca parca la start eram destul de in fata. Chiar daca am dorinta sa accelerez, continui in acelasi ritm normal. Ajung pe serpentinele care urca pe Tampa. Acum alerg usor, respiratia se accelereaza putin, dar e in limite bune. Reusesc sa pastrez un ritm constant pana pe Tampa si pe aceasta portiune depasesc cativa participanti. Ajung sus la primii voluntari(poate arbitri), ma opresc 30 de sec ca sa beau 2 guri de gatorade si vad cum ma depasesc destul de multi concurenti. Pun sticla la loc si incep sa cobor in viteza, reusesc sa depasesc unu, doi si constat ca ajung in situatia in care doar ma bucur de coborare, fara sa mai realizez pe cine si cati depasesc. Putin a trecut si am ajuns la primul punct de alimentare. Stiu ca nu pot manca asa ca beau doar cateva guri de apa si plec mai departe in spatele unui tip cu care am ajuns la finish anul trecut la RTR(primul meu concurs). Are un ritm numai bun, suntem trei, eu, el si in fata noastra o fata de la semimaraton. Ne tinem in spatele ei aproximativ 10 min dupa care o depasim si continuam cu ritmul nostru. Ma simt foarte bine alergand pe aceasta poteca prin padure si cu razele soarelui care se strecoara spre noi. Temperatura este foarte buna, vantul nu adie deloc, iar noi shimbam cateva cuvinte ca prea multe ne-ar obosi. Ajungem la un drum forestier, facem dreapta intr-o usoara urcare si vad in fata noastra doi concurenti, dintre care unul il stiu de pe facebook ca fiind foarte bun pe plat. Acum arata foarte obosit, urca incet. Ajungem la o apa curgatoare, aici eu ma opresc sa-mi stropesc fata ca simteam transpiratia cum curge pe frunte. Stand si stropindu-ma vad cum trece de mine fata care o depasisem pe poteca din padure, ceea ce ma face sa las apa si sa plec si eu la drum. Incepem sa urcam prin vegetatie bogata si susur de apa, o depasesc pe fata, inca un concurent, il prind si pe tipul pe care il stiam de la RTR, si o las mai moale pt a continua cu el. Alergam noi ce alergam, mai urcam, mai alergam, cand o iau eu inainte cateva sute de metri, cand el. Ups, observ doi tipi care ne depasesc destul de serios, unul e chiar un domn de peste 40 ani, ma gandesc ca probabil au incercat o fortare de moment. Incep sa apara prin padure petice de zapada inghetata, pe alocuri chiar gheata in toata regula, asta ma face sa realizez ca am ajuns in zona de care ne-au avertizat organizatorii. E liniste, copacii ii depasesc unul cate unul, nu mai vad pe nimeni, nici in fata, dar nici in spate unde ma uit doar o data :), pana ajung intr-un punct cu voluntari care ma inteaba ce numar am(era prins in spate pe rucsac), fara sa opresc zic 73. Ajung si in portiunea cu mai mlta zapada, aici sunt nevoit sa incetinesc ca stau prost cu aderenta. Pana sa incep sa urc pe partie, sunt ajuns de colegul de suferinta. El sta bine cu aderenta, are in picioare niste INOV8 care stau foarte bine pe aceasta suprafata. Ma tin de plasa de pe margine, ma chinui de mama focului, urc doi pasi, alunec unul inapoi. Cand incerc sa trec partia dintr-o parte in alta, plec serios la vale si noroc cu colegul care ma prinde de mana si ma opreste. De aici continui in patru labe, urc cate putin ca trebuie sa-mi incalzesc degetele de la maini pe care le tot infig in zapada asta inghetata. Ma oboseste foarte mult aceasta urcare. Continui incet, iar alunec cam 3 metri inapoi, abia reusesc sa ma opresc infingand aceleasi degete, ceea ce imi da fiori pe sira spinarii. Vad ca nu merge pe acolo, mai fac doi pasi in stanga si e o idee mai bine, reusesc cumva sa continui pana ajung la plasa de pe partea dreapta a partiei. Ma odihnesc putin ca am ostenit foarte mult, privesc putin in jos si observ mai bine de sase participanti care urca bine mersi, dar eu chiar simt nevoia sa stau un minut. Acum chiar daca stau la fel de prost cu aderenta, macar am de ce sa ma tin :). Soarele bate si eu imi recapat pulsul, sunt putin necajit ca m-au depasit atat de multi. Incep sa urc si eu usor pana ajung la voluntarii cu apa. Il prind pe coleg, care probabil a obosit si el sau m-a asteptat pe mine si dupa o gura de apa plecam spre vf. Acum e mai bine, zapada e mai convenabila urcarii. Prind un ritm bun si ma indepartez de coleg. Vad la 30 metri in fata mea o tipa care e strigata de suporteri, Cindy, Cindy, nu imi amintesc cand m-a depasit, probabil tot pe partie ca doar au fost destule momentele in care priveam doar locurile in care sa pun mana si piciorul. Ajung la o constructie, nu reusesc sa-mi amintesc ce e asta, presupun ca e cabana. Aici alti voluntari care ma avertizeaza ca e gheata serioasa linga cladire si ma directioaneaza pe unde sa urc. Urc inca putin si vad vf-ul, zapada aici are un strat serios, sunt cateva urme facute de alti alergatori, dar tot imi intra pana la glezna piciorul in zapada. Il vad si pe Silviu Balan, sta si ne filmeaza pe aceasta ultima portiune inainte de a ajunge la vf. Trec de el si vad ca dupa aproximativ 100metri de relativ plat, urmeaza si 20, 30 metri de urcare pana pe vf. E in regula, ajung si aici, urcand o vad pe Cindy cum coboara si ma avetizeaza si ea in legatura cu aceasta portiune inghetata. Cand o vad din fata, realizez ca tipa e o doamna bine facuta de aproximativ 40 de ani, acel gen de fata din tarile nordice. Ii multumesc, ma tin de bara si continui sa urc pana pe vf. Fac un ocol, ii intreb pe acesti doi domni cat e ceasul si sunt surprins sa constat ca am facut mai putin de trei ore pana pe vf. Unul din ei chiar imi zice ca sunt cam pe locul 20. Imi zic ca asta e foarte bine, sunt in grafic avand in vedere ca imi doream sa scot sub cinci ore, dar nestiind ca inca nu a trecut tot greul. Nu ma grabesc asa ca prefer sa stau un minut, doua, ceea ce si fac. Stau putin, termin sticla de gatorade si ma bucur de peisaj. Vad Bucegii, Craiul, Fagarasul..., au trecut cam doua minute si vad ca ajunge si colegul asa ca imi propun sa-l astept pt a cobora cu el in cazul in care nu are de gand sa zaboaveasca prea mult pe vf. Ajunge si da, el nu are de gand sa stea asa ca incepem sa coboram impreuna. Ajungem iar in dreptul cladirii unde voluntarii ne avertizeaza de aceeasi portiune inghetata si pe care reusesc sa-mi pierd putin echilibrul :), de aici treaba a devenit mult mai frumoasa. Zapada e buna pt coborare, piciorul se afunda in ea ceea ce imi confera siguranta. Iar intru intr-un ritm care ma face sa ma indepartez de coleg pana ajung iar la volntarii cu apa. Beau o gura, doua si sunt ajuns de el. Bea si el dupa care continuam impreuna. Peisajul e superb, se vede Poiana, lacul care nu stiu ce e cu el, zapada, soare, totul pare atat de perfect si dupa o curba de nivel incepem sa coboram. Iar incep sa ma indepartez de el, prind viteza, picioarele intra in zapada pana peste glezna. Sunt momente cand simt ca sunt la limita dintre punctul in care controlez coborarea si cand pierd controlul. Uneori nu intra si ma dezechilibrez, dar reusesc sa nu cad :). Ce a fost asta? intr-un moment am simtit o senzatie ca de arsura in pulpa piciorului, incetinesc putin si dispare. Prind un concurent, inca unul, eu aproape ca zbor, ei coboara cu multa atentie. Alt concurent urca in fata mea si imi face semn ca trebuie sa fac dreapta, incetinesc si ma lamureste ca el a gresit directia asa ca plecam impreuna in directia buna. Inca putin si ajungem intr-un drum, continuam pe el, prefer ca dupa o asa coborare sa alerg mai usor, asa ca imi face foarte bine compania acestui concurent. Ne apropiem de un nou punct de alimentare. Ne oprim, eu tot nu mananc nimic asa ca doar beau niste apa. Aud un susur de apa si ii intreb pe voluntari daca aud bine, imi este confirmata ipoteza asa ca ma indepartez 5 metri pt a ma spala bine pe fata. Tipul cu care am ajuns aici vad ca pleaca, am vazut cat e de obosit asa ca prefer sa mai stau fiind convins ca pot sa-l prind iar. Iata ca a ajuns si colegul, bea si el apa, il invit sa se spele, dar zice ca vrea sa continue asa ca incepem sa urcam impreuna. Cand sa plecam observ ca la punct au mai ajuns 3, 4 concurenti. Sunt surprins, pt o clipa m-am intrebat cand au reusit sa ma prinda . Imi dau seama ca probabil i-am depasit pe coborarea aia si fiind prea extaziat nu am realizat toate persoanele de care am trecut. Incepem sa urcam, respectivii raman acolo, probabil sunt obositi. In nici 10 min il prindem pe tipul cu care am ajuns la punctul de alimentare, se vede ca este obosit si el, il depasim, intai eu, dupa care si colegul care iar ramanea in urma. Intru iar in ritm de alergare usoara pe urcare, pe alocuri pun mainile pe coapse si mai si merg, dar intr-un ritm alert, nu adormit :), ceea ce ma ajuta sa ma indepartez de toata lumea. Incep sa cobor singur, chiar daca sunt obosit, inca ma simt bine, mai ales la coborare. Soarele se strecoara printre frunze, eu alerg de nebun, sar peste crengi, frunzele fosnesc sub talpile mele. arunc o privire in urma si nu mai e nimeni. Mai trece putin timp si ajung din urma un tip nou, se vede ca e mai obosit ca mine. Incetinesc, schimb doua vorbe cu el, il insotesc putin timp dupa care iar imi impun un ritm propriu, ceea ce din nou ma ajuta sa raman singur. Trec prin cateva locuri cu coborari ceva mai tehnice si o vad in fata mea pe Cindy, o salut si ma indepartez usor. Mai trece putin timp si ajung probabil un cuplu, nu stiu sigur, asa par. Ne salutam, alerg un minut in spatele lor pana cand ei se opresc din nu stiu ce motiv si continui sa alerg pe aceasta poteca frumoasa, urmeaza o cotitura si imediat dupa ea vad ca vine o coborare lina, la capatul careia vedeam un alt concurent. Bag viteza, cobor repede si reusesc sa prind un tip inalt cu un mare cioc, continui cu el. Imi zice ca sa-l depasesc daca vreau, dar eu ii zic ca simteam nevoia sa ma intalnesc pe cineva. Stau cu el, vorbim si aflu ca el acum se antreneaza pt un ultra la care urmeaza sa participe in scurt timp. Aflu ca panta care urmeaza e ultima urcare mai serioasa, are cam 300 metri zice el. Pe aceasta portiune tipul ramane putin in urma, mai ales in partea finala unde eu accelerez la vederea fotografilor. Ajung cu 30 sec inaintea lui in saua Tampei. Beau apa, ma stropesc pe fata, schimb doua vorbe cu cativa din acei oameni si vad ca tipul opreste foarte putin si pleaca imediat. Pai plec dupa el, avand in vedere ca e o coborare pe un drum forestier, nu trece mult si trec de el. Ajung la bariera, aici voluntari ma saluta, felicita, urale...trec mai departe si incep portiunea de plat pe promenada ce inconjoara tampa. Ma uit peste umar si vad ca tipul e la 200 de pasi de mine. Nu prea pare sa mai aiba vana, iar eu inca am resurse bunicele. Alerg pe promenada si nu ma pot abtine sa nu privesc din cand in cand spre oras, e superb. Auch, ma impiedic si cad in patru labe, palmele ma ustura si cotul arata destul de zgariat, iar la pulpa simt din nou o mica arsura. O tipa care se plimba vad ca se uita si nu se poate abtine sa nu zambrasca, ajunge in dreptul meu si ma intreaba daca ma poate ajuta. O rog sa-mi toarne putina apa pt a ma spala pe maini, dupa care ii multumesc si plec mai departe. Ma ajunge si tipul cel inalt. Chiar ma depaseste, am nevoie de cateva clipe pt a reintra in ritm asa ca alerg usor, la pulpa nu mai simt nimic, palmele doar dor putin iar la cot chiar daca sangereaza putin, nu ma incomodeaza cu nimic. Incep sa cresc ritmul si pe ultima coborare care ne scotea in aleea Bradisteanu, reusesc sa-l prind pe tip, pe scari chiar il depasesc si observand ca e destul de obosit incerc sa-l incurajez. Ii transmit ca n-am de gand sa ajung la final fara el, asa ca incercam sa continuam impreuna. Ultimele scari, sunt cateva drepte, voluntarii de indruma pe strada inainte, pe urma dreapta, politia opreste masinile, noi traversam si ajungem la cateva secunde de finish. Yuhuu, trecem de finish, el pe 13 eu pe 14, la doua sutimi de secunda, spectatorii de aclama, primim medaliile.... Aflu ca am terminat in 04:44:40 si ca sunt pe locul 6 la categoria de varsta. Creste inima in mine, sunt fericit ca am scos intre 04:30 si 05:00 asa cum mi-am planificat.  Ma mai plimb putin prin piata, fac ceva streching si abia atunci ajung la punctul de alimentare pt a manca putina lamaie si portocala. Stau 10, 15 min pe aici, ma odihnesc putin pe bancile astea batute de soare, ascult fantana arteziana inca savurand in sinea mea rezultatul obtinut, dar cel mai mult frumoasa cursa care parca s-a terminat prea repede. 

Dupa aceste cateva clipe am plecat spre locul de cazare pt a ridica aparatul foto cu care mai apoi m-am dus inapoi pe traseu pt a prinde cateva poze cu alti participanti si pt a ma intalni cu prietenii mei care au participat la maraton. Astfel ajung inapoi pana la bariera de unde ii insotesc pe prieteni pana la finish tot facand poze.

Multumesc tuturor celor care intr-un fel sau altul au avut implicare in organizarea acestui concurs! Personal consider ca organizarea a fost buna.  Chiar daca am fost obligat sa car dupa mine bluza cu maneca lunga, geaca si manusi degeaba, sunt de parere ca toti participantii trebuie sa respectam deciziile organizatorilor, nu de alta, dar sunt in folosul nostru.

Din ceea ce mai priveste organizatorii, pe drumul spre Bucuresti, in tren ne-am intalnit cu o tipa care a participat la cros. Era foarte suparata ca a iesit pe locul patru iar cea care a iesit pe trei, in dimineata concursului era inscrisa la maraton, ceea ce nu prea era regulamentar. De la o alta cunostinta am aflat ca ei i s-a refuzat sa schimbe proba, chiar daca a incercat sa faca asta cu doua zile inainte. O spun inca o data, seriozitatea unor organizatori se vede tocmai prin cum aplica regulamentul. Foarte usor pot pierde participanti, mai ales ca astfel de lucruri se intampla tocmai la incepatori. 

Au trecut trei zile si inca mai simt o jena in spatele pulpei piciorului. Febra a trecut asa ca ma intreb ce o insemna asta? Oricum, abia astept maratonul din Apuseni, trebuie sa fie o experienta cel putin la fel de interesanta. Abia astept, pana atunci mai bagam niste antrenamente :).

Multumesc prieteni ca ati fost alaturi de mine in aceasta frmoasa experienta! 

Asta sunt eu in focul actiunii :)

Pozele facute de mine