joi, 22 iunie 2017

RetezatSkyRace 2017, sub patru ore.

Imi place mult cursa asta, dar e departe si astfel am tras chiulul anul trecut. De fapt, incepand de anul asta, am zis sa merg pe alta logica. Unul, doua concursuri pe an mai indepartate la care sa-mi iau concediu pentru a vizita si zona. Asa impac doua placeri, alergare si descoperit zone noi. De, asa e cand vrei sa-ti indeplinesti unele vise, strangi cureaua si faci sacrificii.

Ma, chiar imi e dor de Retezat, imi place tot, de la organizare, voluntari..., pana la peisaje si dificultate, asa ca trebuie sa ajung iar. Prind ziua cu taxa redusa, imi planific cateva zile de concediu ca sa mai stau prin zona si, gata, abia asteptam ziua de 17 iunie. Initial ma gandeam sa merg cu cortul, ca de, am stans bani sa-mi cumpar, dar inca nu l-am folosit deloc si, in plus de asta, am vazut in poze ca e foarte frumos sa campezi la Bucura. Zilele au trecut pana am ajuns in saptamana dinaintea concursului. Vremea, oricat imi doream eu sa fie buna, nu atat pentru concurs cat pentru campat la Bucura, se anunta doar urata :(. Problema asta coroborat cu stransul unei gasti de vreo trei persoane care vroiam sa mai stam prin Retezat, dar la cabana, au dus la a lasa cortul acasa. Mda, mi-am zis ca poate e mai bine asa. Nu intra zilele in sac. Ajung eu cu alta ocazie sa stau cu cortul pe muntele asta.

Vineri plec de la munca ceva mai devreme, ma intalnesc la Pacii cu un coleg din echipa Ciucasx3, fratele lui si doi prieteni vechi, Bianca cu George pe care sunt bucuros sa-i revad dupa multa vreme si, purcedem la drum. Totul decurge conform planului. Autostrada putin cam aglomerata, a urmat trecerea prin niste sate, putina atipeala si m-am trezit pe portiunea dintre Targu Jiu si Petrosani :).
Eee na, ca au asfaltat aproape tot drumul. Au mai lasat asa niste portiuni de 50, 100m neasfaltate, dar in rest e ca in palma. In Uricani sau Lupeni ne oprim la Lidl sa facem ceva cumparaturi ca toti am cam plecat pe fuga. Iaurt, fulgi, ceva fructe...si, dai bataie ca trebuie sa ridicam kiturile. Cu putin timp inainte de a intra pe drumul forestier ce duce la Cheile Butii, multe masini parcate pe stanga si pe dreapta. Ups, asta inseamna ca e inchis drumul, ne gandim noi, asa ca, lasam masina la fel ca ceilalti. O luam pe jos si, intradevar, cand intram pe drumul forestier, era interzis cu masina pentru majoritatea oamenilor. Ajungem la ridicarea kiturilor, care apropo sunt foarte bogate, mai socializam si incercam sa mancam cate ceva la restaurant. Dupa o privire prin meniu, ma intreb. Ba nene, astia au preturile astea acum cu evenimentul sau tot timpul anului? Mai sunt si portiile mici :(. O ciorbita si mamaliga cu branza si smantana mi-au umplut ghiozdanul, dupa care, la cazare cu noi. Bianca s-a ocupat de cazare si a gasit o camera de trei locuri imediat dupa podul de la drum. Andrei si fratele lui erau si mai norocosi. Aveau cazare chiar pe drumul forestier, la o aruncatura de bat. Mergem sa gasim pensiunea unde urma sa stam, si, surpriza, era vecina cu casa in care am stat acum doi ani. Iar omul la care urma sa stam, ne-a cinstit atunci cu tuica si am sporovait vrute si nevrute. Ce mica e lumea! Ne cazam, putina socializare si la somn cu noi ca e aproape 12.

Dimineata ne trezim la 7. Mananc iaurt cu fulgi de porumb, ovaz si ceva stafide. Imi termin de pregatit echipamentul. Rucsac mic, o foita, un buff, ochelarii galbeni din Decathlon, doua batoane Isostar, doua geluri Sponser, 500ml apa. Ma echipez cu Saucony Peregrine, jambiere Compressport, colanti scurti, bluza cu maneca lunga a echipei noastre, Ciucasx3, sapca si cam atat. Termin toate astea, beau un pahar de apa si plecam spre zona de start. Ajungem cu mai bine de jumatate de ora mai devreme. Socializarea cu alti nebuni frumosi, incalzirea si alte detalii fac ca timpul sa treaca imediat.

Start, cum, asa fara numaratoare? pfoa, hai sa dau drumul la picioare ca prea au plecat tare oamenii astia. Tin aproape de pluton. Trecem de drumul forestier, ajungem pe asfalt si bag seama ca plutonul se indeparteaza usor. Ba mai mult, sunt vreo 30 in fata mea. M-am obisnuit sa apreciez numarul dupa densitate :). Mmm, incerc sa tin un ritm care nu duce la gafaiala. La podet cineva o incurajeaza pe Ingrid, de unde deduc ca e imediat in spatele meu. Trec podetul, urmeaza putina poteca si incepe urcarea. La inceput domoala, o tin in alergare si deja depasesc doi, trei alergatori. Uf, asta nu mai e domoala asa ca o las la pas sustinut. Trece Ingrid in fata mea si, chiar daca imi pare un ritm cam prea mare, incerc totusi sa ma tin dupa ea. Mai depasim vreo trei si , la primul punct de alimentare, la Schit, o pierd. Se duce glont. Ma, ce sa fac, hai sa-i dau si eu bataie chiar daca e deja la vreo 30m in fata. Bai da ce se duce! Ia sa stau eu mai usor asa cu baietii astia. Dupa un timp de mers langa un tip, o dam si noi pe usoara conversatie, asa printre trageri puternice de aer in piept. Salut! Eu sunt Ivanov Andrei, tu? Ivanescu Andrei, prieten cu Ionut. Aaa, Ionut, k, incantat. Mai mergem noi ce mai mergem, o iau putin inainte, chiar la baietii cu bidoanele cu apa, ma opresc sa-mi umplu recipientele, iar Ivanescu al meu se duce :). E na belea. Chiar nu stie ca urmeaza si Custura? Ia sa stau eu in ritmul meu, chiar sa mananc un baton. Trec de urmatorul punct de revitalizare fara sa ma opresc ca doar abia facusem plinul. Top, top, uf, uf, respiratia e suieratoare, iar pulpele striga si, ete ca am ajuns pe Plesa. Dansez pe niste stanci, mmm, ce imi place bucata asta. Ajung pe Piule si ii dau pe coborare.
Imi place si asta. Virez, franez, alunec, accelerez, iar franez, mai fuge un picior, reusesc sa depasesc vreo doi baieti care nu stiu cand au trecut in fata mea, dar banuiesc ca undeva pe sus. Termin de coborat, ii dau prin padure si ajung la Buta. In sfarsit ma opresc mai mult de 2,3 secunde. Mananc o felie de lamaie, una de portocala, beau un pahar de ceva, nu stiu ce si, plec impreuna cu unul din tipii pe care i-am depasit. Urcarea e domoala asa ca tinem un ritm bun. "a fost o placere Victore". Ceva mai in fata observam un alt alergator. asa ca tinem tare. Mmm, parca e prea tare asa ca Victor se duce inainte, iar eu o las mai moale. In scurt timp raman singur. Victor aproape ca a reusit sa-l prinda pe tipul din fata, iar in spate nu pare sa fie nimeni, cel putin nu la mica distanta. Ete ce vant a inceput! Parca a picurat ceva pe fata. Hai ma, inca jumatate de ora sa te mai abti, ca sa ajung sus sau macar aproape. Pana acum a fost chiar bine, putin racoare pe Piule, Plesa, dar acceptabil. Ce e ma asta, lapovita, piatra? In saua Plaiul Mic doi voluntari pentru orientare. Salut, salut! Ce faceti aici? nu ati inghetat? eh, suntem caliti. Bun atunci! salut, salut si, plec mai departe. Maresc ritmul, chiar incep a alerga ca doar e o urcare domoala. Vantul era din ce in ce mai serios, ba mai mult, incepuse sa-i dea binisor cu piatra. Dau rucsacul jos, arunc foita pe mine. Ma uit in urma sa vad daca mai apare careva si, ii vad la ceva distanta pe celalalt tip pe care l-am depasit pe coborare si pe Codrea Silip. Codrea ma, pfoa, inca e in spatele meu. Asa bine am mers? ca parca n-am tras prea tare. Hai sa vedem, Daca nu ma depaseste pana pe Custura, e bine, o sa fie mica diferenta intre noi. Hai ca e prima data cand ma ustura genunchii de la vant cu grindina. Bai nene, si obrazul, cu toate ca am tras gluga pe el! Chiar in halu asta sa bati ma vantule?! Ba esti nebun? Aproape ca nu pot sa inaintez. Pfooa, est incredibil! Printre rafale incerc sa sar de pe o lespede pe alta dar, iata ca loveste o rafala si ma dezechilibreaza de numai, numai. Stai asa, ca nu-i asa. Cine ma pus sa iau sapca asta de la Gerar, ca face cozorocul asta in toate felurile. Dupa ce l-am asezat de cateva ori, pana la urma ma las pagubas. Ce bine ca mi-am luat ochelarii cu mine. Foita si ochelarii, chiar daca sunt cele mai ieftine din Decathlon, fac toti banii in conditiile astea. Iar ma dezechilibreaza vantul. Eee, stai asa, ca nu-i chiar asa. Bag capul intre umeri, ma aplec mai mult si urc sustinut. Cum ma, asta e Codrea? Cand a reusit sa recupereze atat? E incredibil omul asta! Aaa, stai ma asa. Uite vf-ul. Pai e bine. Ma stiu doar. Nu stau prost cu coborarea asa ca pana la drum ma tin scai de el, iar acolo, chiar daca se duce, macar stiu ca va fi o diferenta mica. Urc pe Custura imediat dupa Codrea.
Hai ca e bine. Deja ma simt ca nou. Incepe coborarea abrupta pe stanca si reusesc sa-l depasesc atat pe Codrea, cat si pe Victor. Ce faci ma Victore, nu ma asteptam sa ne mai intalnim. Ajung la portiunea cu iarba si incetinesc pt a da jos foita ca deja era cald. Pana dau jos rucsacul, foita de pe mine care o bag in rucsac si iau un gel, Codrea deja ma depasise si era cam la 30m de mine. Eee, incep sa-i dau prin iarba. Ba, ce enervanta esti! Smocuri, smocuri, pietre ascunse privirilor reusesc sa-mi strice tot elanul. Auch, na ca asta a durut. Ce imi era frica, n-am scapat. Calc stramb iar glezna doare ca naiba si trebuie sa incetinesc. Ba chiar sa opresc 2, 3 sec pt a trage aer in piept ca la stomatolog. Hai ca e mai bine. Incep sa-i dau usor. Poteca e mai bine. Continui coborarea pe urmele lui Codrea si la punctul de revitalizare de la drumul forestier, reusesc sa-l prind. Ma opresc eu, el pleaca. Iau o felie de lamaie, beau un pahar de cola si dau sa plec. Hai ma, deja e la vreo 50m. Ce energie are! Maresc ritmul, dar nu reusesc sa ma apropii neam. Bine ca e coborare si macar nu se mai indeparteaza. Vine urcarea domoala de pe drumul forestier si bag seama ca am energie ca sa-l prind. Ma, parca vad ca ma lasa sa trag ca nebunul si cand ajung aproape de el mareste ritmul si ma lasa sleit de energie. Reusesc sa-l prind, chiar sa-l depasesc. Pana si eu sunt surprins de cata energie am acum pe final. Nu ma uit deloc in spate ca sa nu ma demoralizez. Trag cat pot de tare.
Vine plat pe o poteca plina de copii, inca o urcare scurta si ultima coborare. Acolo la copii incercam sa ciulesc urechile in spate ca sa-mi dau seama daca mai incurajeaza pe cineva. Nop, pe nimeni. Aha, se pare ca m-am indepartat ceva. Ultima coborare o fac cat pot de tare si termin cursa in 03:55:51, pe locul 18 si 5 la categorie de varsta.

La final nici nu mai stiam ce ma bucura mai mult. Ca am scos sub patru ore cand asteptarile erau cam de 04:10, 04:15 sau ca am reusit sa-l depasesc pe ultimii doi km pe unul dintre alergatorii foarte buni de la noi. Mda, ambele ma bucurau in egala masura.


Multe multumiri fotografilor Irina Anton, Pochiu Cornel, Anton Marius, voluntarilor care au dus la buna desfasurare a concursului si in mod special celor care au indurat vremea capricioasa, organizatorilor care an de an fac totul mai bine!   

Clar e unul dintre cele mai faine concursuri de la noi. Incepand cu inscrierea, continuand cu cursa in sine si terminand cu petrecerea de dupa. 

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte! 



luni, 5 iunie 2017

Hit The Top 2017

Hit The Top "Memorialul Ebi Cusnir" este un vertical sau sky-running in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiu exact unde sa-l plasez pentru ca nu cunosc conditiile care trebuie sa le indeplineasca un concurs pt a fi vertical sau sky.  Pentru cei care nu stiu, nu ca as sti eu prea multe, memorialul Ebi Cusnir, vine de la Eusebiu Cusnir, celalalt fondator al asociatiei Outdoor Romania care organizeaza printre alte concursuri si aceasta cursa de nota 10. Din cate am inteles, au fost doi fondatori la inceput, Ion Trandafir si Eusebiu Cusnir, iar de ceva timp se ocupa doar primul de aceasta pasiune.

Nebunia de traseu si alte detalii importante se gasesc la aceasta adresa http://htt.outdoorromania.ro/. In linii mari, sunt de parcurs cam 5 km de urcare abrupta de la Salvamont Bran pana pe vf Scara si inca 2 mai acceptabili pana la vf Omu cu 1500 diferenta de nivel, dus, intors. Atat urcarea, cat si coborarea, se fac pe Ciubotea, una dintre cele mai tehnice vai marcate de la noi din tara.
Traseul ca traseul, dar un alt lucru care il deosebeste de alte concursuri de alergare, e, ca se poate participa doar pe baza de invitatie. Ceri invitatie, esti verificat in privinta experientei si afli daca participi sau nu. Mai poti sa fi recomandat de unul dintre participantii editiilor anterioare, dar si asa ai nevoie de experienta pt a participa. Pe langa aceste doua deosebiri, se mai gasesc si lipsa medaliei, taxa mica, fara kit cu tricou si alte nebunii, doar un punct de hidratare, premiere mai in natura, asa fara prea mult tam-tam... Toate adunate duc la acel concept de concurs organizat cu multa pasiune, de un om cu a lui echipa foarte pasionata, pentru prieteni, cunostinte, amici si alti oameni care chiar stiu cu ce se mananca muntele. E exact ce lipseste in decorul concursurilor de la noi din tara. Aici ai ocazia sa intalnesti si sa cunosti oameni cu multa experienta, iubitori de munte sau sportivi foarte buni atat la alergare cat si la mtb, ski, etc.

Cum am ajuns sa particip? E bun si facebook-ul la ceva. Imi apare ca un prieten participa la concurs, intru pe link, trimit un mail, primesc un raspuns in cateva zile, care speram sa fie pozitiv. A FOST

Plan de weekend. De cele mai multe ori, in weekend, pentru ca am doar doua libere pe luna, incerc sa fac o combinatie. Sambata concurs sau tura lunga, iar duminica o tura mai usurica, de revenire. Acum aveam o problema pt ca duminica era cursa. Ma gandesc, ce ma gandesc si ajung la concluzia ca cel mai bine e sa fac o tura usoara sambata, iar duminica sa particip in cursa, sa dau tot ce pot, dupa care,  sa mai fac inca o urcare in creasta si coborat la pas de drumetie ca doar urmeaza Retezat SkyRace. Dupa ce am pus planul la cap, a mai ramas doar sa-l pun in actiune.

Vineri, eu, Madalin si Diana plecam din Bucuresti la ora 15, ne impotmolim in coloana din Poiana Tapului, Sinaia, Busteni si dupa multe ore ajungem in Brasov de o debarcam pe Diana. Noi doi continuam pana in Sacele la Adrian unde ajungem abia pe la ora 21. Mancat ceva repede si bagat la somn ca doar urmau doua zile lungi.
Sambata ne trezim devreme, mancam cate ceva si purcedem in Brasov sa o luam pe fata. Ajungem toti trei in Poarta, lasam masina exact la iesirea de pe asfalt a cursei de la Transylvania si incepem a urca. Cei doi aveau de gand sa faca traseul de 50k, iar eu doar o urcare pana la Omu si coborat inapoi. Ne bucuram impreuna de traseu si vremea buna pana la refugiul Tiganesti unde ma decid ca nu mai vreau sa merg pana la Omu. Ne despartim, iar eu continui pana pe Scara si cobor pe Ciubotea cu o mica deviere pe la cascada Urlatoarea Clincei, care nu prea apare pe harti.
Ajung la masina, o mut "am condus prima data dupa mai bine de trei ani" in parcarea de langa sala de sport si, ma pun pe asteptat, ca doar aveau de mers aventurierii mei. Ca sa mai treaca timpul, ma plimb putin prin Bran, ma sperii de preturile din targ, mananc cate ceva si, continui sa astept. Mai vorbesc la telefon cu cei doi, aflu ca au gresit traseul si ca sa nu-i prinda noaptea se hotarasc sa vina pe traseul care ii scoate in Moeciul de Sus. Mut masina in Moeciu ma pun iar pe asteptat. Dupa o intreaga aventura si multe ore, au ajuns cu bine la masina. Mai era putin sa-i prinda intunericul. Pana o lasam pe fata, mancam..., se face ora 12 cand ma bag la somn.
Duminica, trezirea la 5 si ceva. Mancat iaurt cu fulgi, pregatit bagajul si iesit pe usa la 7. La 07:30 ma intalnesc cu Bogdan Damian, care a avut bunavointa sa ma ia cu masina. Mai facem o oprire ca sa-l luam pe Florin Jitaru si pe Alin, un amic de-al lor. La 08;30 lasam masina pe drumul forestier si mergem la Salvamont Bran pt ultimele detalii in ceea ce priveste cursa. Primim numerele, aflu ca primele 10 locuri au catiguri in bani si urmatorii 5 primesc cate un hamac. Mmm, mi-ar placea un hamac. Hai ca vad eu cum fac si tot ies in primii 15.

START Am plecat doar cu o geaca subtire pt ca n-am foita care era obligatorie. Fara apa, gel, batoane, nimic, nimic. Din start incepe o urcare abrupta. Suntem vreo 40. Nu plec tare. Stiu cat de mult avem de urcat. Sunt cam 20 in fata, dar in scurt timp incep sa depasesc. Nu trece primul km ca deja ne-am asezat. Era un grup de patru in fata, urmam un grup de trei, Nusu, eu si Florin, iar mai in spate nu stiu ca nu ma uitam. Stau in spatele lui Nusu. Imediat in spatele meu era Florin. Ambii aveau bete. Nu trec doi km ca deja pulpele cereau pauza sau macar un ritm mai usor. Incerc sa tin ritmul. Stiam ca o clipa de repaus insemna sa cad psihic si Nusu cu Florin sa se indeparteze. Ajungem in Poiana Ciubotei. In sfarsit urmeaza o portiune de cateva sute de metri de plat. Ma tin tot de Nusu, ii stau in carca si ma asigur ca nu il deranjez. Am urcat atata imp in spatele lui ca mi-ar fi fost imposibil sa nu observ felul perfect in care foloseste betele. Nu a fost nici macar o clipa in care sa fiu nevoit sa ma feresc de unul dintre bete si, au fost multe momente in care fata mea era la nici un metru de talpile lui.
L-am depasit pe Nusu la punctul de hidratare. Vorba vine ca l-am depasit, de fapt, am facut schimb de locuri :). Florin era si el acolo, parca astepta sa obosim noi ca sa dea lovitura decisiva si sa ne depaseasca. Ma simteam mai bine, nu ma mai ardeau asa rau pulpele, doar cand trebuia sa ridic piciorul mai mult pe stancile alea, uf, si au fost multe! Ah, ce bine e sa auzi oameni care te incurajeaza. Era acolo Radu Milea cu alti suporteri care ne incurajau sa tragem de noi. Abia aici am aflat ca noi trei suntem pe locurile 6,7 si 8. Mai pun o mana, ridic un picior, fac un salt, in general cu capul in pamant, dar cand ma uit in sus, il zaresc pe cel de pe locul 5. Era cam la 5 min in fata noastra. Tin ritmul, acolo, cat simteam ca daca e nevoie, macar pt putin timp puteam accelera. Trecem de Catunul Ciubotei, Podul Arcasilor, Culmea Ciubotea- Scara, totul intr-o urcare continua, cand pe stanci, grohotis sau iarba.
Ajungem in platou, alerg putin timp umar la umar cu Nusu, dupa care incep sa ma indepartez usor. Vad un domn care filmeaza si chiar daca nu-l cunosc, am banuiala ca e Ion Trandafir, organizatorul acestei nebunii frumoase. Tin tare, ajung la hornurile Malaiesti si incep ultima urcare spre Omu. Ooo, Bogdan Damian, intr-un ritm incredibil, cobora primul, urmat la scurt timp de alti trei, printre care si Andrei Preda. Nu trec bine de intersectia cu Drumul de Vara spre Malaiesti, ca apare si concurentul 5. Era baiatul care la SKarp Sinaia a plecat tare si a castigat prima etapa. Undeva pe portiunea asta, cand m-am uitat in spate am observat ca Nusu si Florin ma urmau cam la 50 m. Stiind ca au experienta, m-am gandit ca au lasato-o mai moale ca sa-si foloseasca restul de energie la intoarcere. Ajung la Omu, pierd vreo 20 sec ca sa-mi trag sufletul si incep sa-i dau la vale.
Vine urcarea pe Scara, arunc o privire in spate si banuielile mele se confirmau. Cei doi se apropiau vertiginos. Ii si strig lui Florin "daca ma lasi sa ies in fata ta, dau o bere". In sinea mea ma bucuram ca pana acolo am reusit sa tin ritmul unor spotivi foarte buni. Cand am inceput sa cobor de pe Scara, Nusu deja ma prinsese, dar eu stiam doar un lucru, locul 6 sau 8, nu conteaza, important e doar sa ma bucur de coborare ca nu in fiecare zi am ocazia sa cobor alaturi de asa oameni. Nusu in fata mea, coboara ca o caprioara, imi place mult, observ fiecare detaliu si incerc sa invat. Ma tin bine dupa el. In unele momente, acolo unde erau portiuni mai dificile, reusea sa se indeparteze putin, dar imediat reuseam sa-l prind. Imi placea mult coborarea, parca era o joaca in care saream cand eu, cand el, din stanca in stanca. In general mergeam pe tactica pasilor mici, doar cand vreo stanca mai mare o cerea, faceam si noi un salt mai mare.
Trecem iar de suporterii de pe traseu. De data asta nu prea ii vedeam, traseul cerea atentie sporita. Foarte rar puteam sa-mi arunc privirile in alta directie decat acolo unde urma sa pun piciorul. Ajungem in poiana, in sfarsit iar acel plat scurt care ne ajuta sa ne revenim pentru cateva clipe. Interesant, pe toata aceasta coborare nu l-am mai simtit pe Florin aproape de noi. Nu ma uitam, dar alte semne imi spuneau ca nu e acolo. Pasi nu se auzeau, gafait nu, suporteri care sa-l incurajeze nu, ceea ce ma facea sa banuiesc ca nu era acolo, imediat dupa noi. Dar de uitat, nu ma uitam, ca trebuia sa fiu prea atent la traseu. Trecem de poiana si incepem sa coboram prin padure, tot abrupt, rau. In scurt timp trecem de baiatul de pe locul 5, nu stiu de ce, dar parca nu eram surprins. Mai coboram putin in viteza si Nusu ma intreaba daca ne alearga careva. Astept o portiune care sa-mi permita sa arunc o privire peste umar si, zic, nu. nu e nimeni aproape de noi, nici Florin, nici baiatul pe care l-am depasit. Mai coboram noi si ma intreaba daca nu vreau sa o iau inainte ca parea sa am mai multa energie, ceea ce era adevarat, cel putin pe coborarea prin padure puteam sa-i dau o idee mai tare. Nu am vrut. Simteam ca era omul alaturi de care mi-ar fi placut sa termin impreuna. La urma urmelor mi-a fost profesor pentru scurt timp pe coborarea tehnica si in mare parte datorita lui am tinut ritmul nebun pe urcare. In plus de asta, da, imi place concurenta, ma hranesc cu ea in unele momente, dar mai stiu si ca, pentru mine, alergarea inseamna si altceva in afara unui loc pe podium. Nu a vrut sa terminam impreuna. Asa ca am terminat pe 5 si el la un pas in spatele meu, pe 6.
Nici nu stiu ce timp am scos, dar nici nu eram prea interesat. Stiam ca undeva la 2 ore jumatate, iar asta ma bucura. Eram mandru de mine pentru ca stiam cat de greu a fost sa scot timpul asta. A urmat o baie in apa rece a raului Poarta si asteptat restul de concurenti. A urmat festivitatea de premiere, cu cateva poze, totul asa in liniste, parca faceam cu totii parte dintr-o familie numeroasa. A inceput simplu, a continuat intens si s-a terminat simplu. Da, ma repet, e un concurs diferit de toate celelalte si, asta e perfect. Sper sa ramana asa!

Recomand acest concurs? Depinde ce iti place. Vrei o medalie, un tricou, multe puncte cu produse de alimentare si hidratare, muzica, cronometraj si mai stiu eu ce alte nebunii comerciale si de marketing, nu, nu recomand. Daca ai experienta pe munte si alergarea inseamna si altceva pentru tine, atunci da, recomand cu caldura. Cu siguranta ai sa te bucuri de o experienta unica.

Felicitari si multumiri voluntarilor, fotografilor, celorlalti participanti si mai ales omului din spatele acestui concurs, Ion Trandafir!

Planul era sa mai fac o urcare, dar simteam ca nu mai era cazul, asa ca am stat in banca mea :).

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte!

Urmeaza Retezat SkyRace. Sa vedem ce iese ca vreau sa-mi imbunatatesc timpul din 2015.




Grigne Skymarathon

Grigne Skymarathon, un concurs de categoria premier din circuitul Skurunner World Series. Se spune la ei pe site, că e cel mai tehnic circui...