Transylvania 50k 2018.

De doi, trei ani ma batea gandul sa ajung la cursa asta, dar taxa putin cam mare si uneori timpul, au facut sa ajung abia anul asta. De fapt, mi-am zis ca orice ar fi, nici ca mai lipsesc :). Motivele principale care ma atrageau erau traseul spectaculos si mai ales discutiile legate de marcaj :).

Zis si facut. M-am inscris, de cazare s-a ocupat un amic si asa am ajuns sa stau cu un grup de oameni foarte faini, intr-o vila la nici 500m de start.

Vineri seara am ajuns, mi-am ridicat kitul, la care am avut ceva probleme ca nu l-au gasit pe -al meu, dar au rezolvat imediat, si m-am trezit cu numarul 5000 in loc de 5005 :). A urmat ceva socializare cu cativa cunoscuti. Am cheltuit ceva banuti pe 3 geluri Isostar, dupa care am mers sa mancam. Am bagat la ghiozdan o portie de MBS si niste taitei cu lapte de la Fru Fru. Am tras pe dreapta pe la 12, iar la 5 eram in picioare. Mai erau doua ore pana la start, asa ca mi-am domolit foamea cu deja obisnuitul iaurt cu fulgi de la mega, care i-am pus la muiat de cu seara. A urmat pregatirea rucsacului, echiparea, iar in tot acest timp am consumat cam 500ml apa. La 06:30 ne-am deplasat spre zona de start, timp in care am mai bagat o banana. Startul s-a dat la 7 fix, si pe-aici ne-a fost :)).

Cateva sute de metri alerg cu Nusu, in fata noastra fiind 3 baieti, printre care si Tale. Inainte sa se termine asfaltul, am preferat sa o las mai moale, si astfel Nusu cu alti doi baieti s-au dus mai in fata. La prima urcare mai serioasa, cand inca eram printre casele localnicilor, deja nu ii mai vedeam pe cei 6 din fata mea, asta si datorita curbelor. A urmat intrarea in padure, portiune foarte alergabila care a dus la a depasi un tip si a ma apropia de alti doi. Au urmat urcarile serioase in care eu ma simt foarte bine, si fara prea mult efort, inainte de a ajunge la primele stanci, i-am depasit pe cei doi. Tot prin zona asta l-am intalnit pe Alex Barli, care ca de obicei, mi-a dat un boost de energie cu incurajarile sale. Intre timp, prin padure incepuse sa picure, iar aici in creasta, era ceata. A urmat curba de nivel cu usoara urcare spre refugiul Tiganesti. Erau momente in care vroiam sa trag mai tare ca sa mai prind pe cineva, dar stiam ca e o cursa lunga. Inainte de a ajunge la refugiu, pe o portiune in care nu mai era ceata, cam la 5 min in fata, l-am vazut pe Nusu. Banuiam ca e el dupa bluza portocalie :). Eram bucuros ca nu s-a indepartat foarte mult, asa ca am continuat in ritmul meu, nici incet, dar nici prea tare.

N-am trecut bine de refugiu ca am depasit pe cineva de la ultra. Ufff, mi-am spus in sinea mea, Omu asta a plecat cu doua ore inainte, si l-am prins pe primii 10 km? Mmm, nu prea e bine pt el. A urmat portiunea alergabila pe la lac si coborarea faina spre Malaiesti, pe care am depasit 3, 4 de la ultra. Aici am consumat primele guri de apa si mi-am umplut un flask, dupa care i-am dat inainte, spre horn. Uf, frumos tare, vreme numai buna, asa ca placerea era la cote maxime. Urc, alerg, iar urc, si ajung la baza hornului. Pfooa, parca niciodata n-am vazut asa un sir de oameni :). Mmm, parca undeva pe la jumatatea hornului, vad si bluza portocalie a lui Nusu, dar nu eram convins. Incep sa urc pe horn, tot fara sa fortez. De fapt urc fara sa gafai deloc. Cu toate astea, depasesc o multime de la cursele 80, 100k, care, surprinzator, de fiecare data mi-au facut loc sa calc pe dreptele gata formate. Termin urcarea, alerg usor pana la Omu, iar de aici incep sa maresc ritmul, mai ales pe coborari :). Aproape de refugiul Batrana, aflu ca Nusu si Tale sunt cam departe in fata, dar tipul de pe locul 3, e la doar 4, 5 min in fata. Bun, imi zic, sunt in grafic. Mai sunt mai bine de 3 ore in care se pot intampla multe, asa ca o las mai usor spre Pestera. Ups, pai si pe unde trec pe malul celalalt? Ma uit in stanga, dreapta, dar nu gasesc nimic care sa ma ajute sa nu ma ud, asa ca, ii dau direct prin apa :). Eee, ce bine e! Parca m-am racorit instant :). Ajung la Pestera, mai beau niste apa, completez flask-ul si ii dau spre Padina. Mmm, asfaltul asta, bine ca n-are mai mult de 1km. Ajung la Padina, si cand sa incep urcarea, la cateva sute de metri, aproape sa-mi iasa din raza vizuala, il vad pe tipul de pe 3. Dintr-o data am simtit ca e momentul sa fortez. Incep sa urc, urc, alerg pe la stana, iar urc, dar si tipul merge bine. Cu toate astea, vedeam cum distanta dintre noi se micsora constant. Reusesc sa-l prind chiar inainte de refugiul Strunga, iar cand ma uit la el, observ ca era rupt. Am inteles imediat ca si el a tras la max. ca sa nu-l prind. Eu inca aveam resurse, chiar bune, asa ca dupa ce termin urcarea, ii dau alergare buna. Eram asa fericit ca am reusit sa urc pe trei incat, ajung pe primul loc pe strava pe segmentul Saua Strunga-Gutanu(asta am aflat dupa cursa), dar atunci, ma simteam intr-o forma foarte buna. Inainte de Gutanu, cu cateva sute de metri, reusesc sa-l prind si pe Nusu, ceea ce a facut sa-mi mareasca bucuria si mai mult. In post ma bucur de revederea cu cativa prieteni care erau voluntari. Am baut doua guri de cola, mi-am reumplut flask-ul cu apa si i-am dat bataie.

Acum eram sigur ca am prins podium la general. De aici si pana la finish am alergat alaturi de Nusu asa cum si el a facut in urma cu trei saptamani la Brasov. Atunci, pe ultimii km, eram rupt, iar el a tras de mine. Acum a fost randul meu, nu mai eram interesat de timp. Uneori timpul sau pozitia conteaza mai putin, asta e unul din lucrurile pe care le-am invatat de cand alerg. Am terminat impreuna pe locul 2 in 06:20:10, la aproape jumatate de ora dupa Tale. Tale dealtfel a facut un nou record, iar noi cel de-al doilea timp.

Cam asta a fost frumoasa cursa de la Transilvania50. La anul poate facem 80 sau 100. Ramane de vazut ce ne rezerva viitorul.

Dupa cursa, m-am dus la cazare, am facut un dus rapid si am plecat cu o prietena sa ne incurajam doi amici de la ultra. Astfel a urmat un ultra facut cu masina, in care am luat si masa, niste paine cu humus, cica de refacere dupa efort :).  Intai am fost in Busteni, unde timp de jumatate de ora, pana au ajuns oamenii nostri , i-am incurajat pe cei care veneau si pareau destul de obositi. Mai apoi ne-am deplasat la Piatra Arsa, la postul in care probabil cei mai multi au abandonat.

Aici am stat cam o ora, iar in acest timp am ajutat fiecare cum am putut pe cei care aveau nevoie, si aveau majoritatea, ca toata urcarea pe Jepi a fost prin ploaie puternica. A urmat plecarea spre Bolboci, si multumim jandarmilor care ne-au scos masina din noroi. La Bolboci iar am stat cam o ora, deja era noapte bine, dar macar ploaia se oprise de ceva timp. Dupa ce au plecat baietii nostri, am mai luat un pasager care a abandonat, ne-am intors la Piatra Arsa ca sa luam alt pasager ce n-a mai continuat, si dusi am fost pana in Bran. Pe drum am reusit sa atipesc cateva minute, ca imi picau ochii. Intorsi la cazare, dormit o ora, si hai in Moeciu de Sus ca sa-i astptam pe aceeasi prieteni. Am mai stat si aici ceva timp, chiar am tras o alergare usoara ca sa ma trezeasca bine, timp in care baietii au dormit 15 min in padure, cu folia de supravietuire pe ei. Dupa ce au trecut baietii, ne-am intors iar la cazare. Dormit alte doua ore, dupa care hai la finish sa-i vedem.I-am vazut si ne-am bucurat mult pt ei ca au reusit sa termine cu 10 min inainte de timpul limita.

Pentru mine, Transilvania 2018 a insemnat o cursa buna, dar experienta traita dupa, a fost si mai buna. Pe acesti oameni eu ii consider niste nebuni, eroi, supravietuitori. Toti cei pe care i-am vazut in acele puncte de pe traseu, au terminat dupa 24 ore, iar asta mie imi suna a nebunie frumoasa! RESPECT NEBUNILOR!

Cursa a fost bine organizata, traseele sunt foarte frumoase, spectaculoase, asa ca o recomand cu caldura, mai ales ca are probe atat mai scurte 20, 30km, cat si mai lungi, 50, 80, 100km.



Multe multumiri organizatorilor pt un asa concurs, voluntarilor care au stat pe asa vreme si fotografilor Bogdan Todea, Toma Nedelea, Nicu Chirobocea, Marian Buzaianu, Dragos Cristian, Ovidiu Nuta, Bogdan Popa, Catalin Stefanescu, Diana Ioana Bobes!


Tin sa multumesc in mod special oameniloc fara de care acesti timpi nu mi-ar fi iesit. Echipa Ciucasx3, alaturi si cu care am facut antrenamente foarte bune in locuri superbe. Radu Milea care mi-a facut un plan de antrenament in ultimele luni. Persoanelor care m-au primit in casele lor in unele ocazii, mi-au oferit diferite lucruri, m-au ajutat cu transportul..., da, fara voi, nu mi-ar fi iesit. Multumesc!

Maraton Apuseni 2016.

Nu ma asteptam, dar iata ca m-am clasat iar pe podium. Profitand de lipsa unor alergatori foarte buni si scotand un timp de 01:48:23, in cadrul cursei de semimaraton, care are 21,1 km cu diferenta nivel de 1.061 m. m-am clasat pe locul 3 general si 2 la categoria 30-39 ani.

Cum s-a ajuns la aceasta intamplare? pai hai sa vedem.

2 aprile, cu aproape doua luni in urma.

Intr-un grup de pe facebook, Cristina, o necunoscuta pt mine, posteaza ca vrea sa doneze locul de la semimaraton pt ca avea unele probleme de sanatate. Vad anuntul, stau cateva clipe pe ganduri pt ca Apuseni nu era in calendarul meu, si strig in gura mare ca as fi incantat daca mi-ar da mie. Dupa cateva formalitati cu organizatorii, intru in posesia unui loc la semimaraton.

7mai-20mai, cu doua, trei saptamani inainte.

In aceasta perioada, am incercat sa-mi gasesc cazare si transport. Am tot intrebat in stanga, dreapta, si pana la urma am noroc cu Cristina ca imi gaseste ea. Ma pune in legatura cu Axon, si gata, am rezolvat transportul.

Cu cateva zile inainte.

Tot pe facebook, Florin Glinta zice ceva despre o cabana de inchiriat. Dupa cateva tergiversari cu un cabanier care n-a fost serios, reusim prin Brigitta sa gasim o alta cabana, care era si mai buna. Tot in aceste zile constat si o problema la genunchi. Niste dureri in partea superioara a rotulei. Ciudat era ca nu ma durea in timp ce alergam, abia ziua urmatoare, la munca. Inca ma supara cu doua zile inainte, si asa stateam cu un semn de intrebare.

27 mai, o zi inainte.

Ma trezesc dimineata, bagajul gata facut, ies imediat pe usa, si la 8 sunt la Pacii. Intalnirea era la 08:15, asa ca am timp sa-mi mai cumpar cate ceva. Mai vin doi baieti, Marcel si Alex , dupa putin timp, ajunge si Axon cu masina. Plecam la drum pe la 08:30, oprim in Sibiu, mancam ceva, plecam mai departe, si pe la ora 17 ajungem in statiunea Muntele Baisorii. Ne intalnim cu proprietarul, suntem primii din cei aproximativ 19 care au zis ca vin, luam vila in primire, lasam bagajele si ne urnim spre Skiland pt a ridica kit-urile. Deja un obicei, ma vad cu oameni dragi, ne salutam, schimbam vorbe... Revenim la vila, mai ajung si alti alergatori, facem cunostinta, vorbim una, alta si o parte ne deplasam iar la Skiland pt a manca ceva. Intra niste orez, doua beri fara alcool, iar schimbat vorbe cu multi cunoscuti, se face cam ora 22 si ne intoarcem. M-am bagat la somn pe la ora 23, dar am adormit cu greu, ca de, asa e cand inca nu au ajuns toti.

28 mai, inainte de cursa.

Startul e la 09:00 pt maraton si 09:30 semimaraton, cursa la care eram si eu. Mi-am facut un obicei din a manca cu aproximativ doua ore inainte, ceea ce a dus la a pune ceasul sa sune pe la 06:05. Eh, la 05:30 deschid ochii fara sa sune. Am dormit putin, dar bine. Opresc telefonul inainte sa cante si sa trezeasca toata casa, ma dau jos din pat si imi pregatesc micul dejun. Iaurt cu fulgi de porumb, doar atat pt cam uitat sa-mi iau punga cu mix-ul format din ovaz, stafide si alte cateva nebunii. Am noroc ca in punga de la kit, gasesc un baton caramelizat cu migdale, fulgi si alte bunatati, care pe langa iaurtul meu cu fulgi, imi ajunge la fix. Usor, usor se trezesc si ceilalti din casa. Printre saluturi, cuvinte schimbate, incep sa-mi pregatesc echipamentul. Cum vremea s-a anuntat buna in prima parte a zilei, ma hotarasc destul de repede. Adidasi Inov8 255, tricoul Ciucasx3, niste jambiere, o sapca, un gel si cam atat. Cu atata lume prin casa, fiecare avand ceva de spus, timpul a trecut imediat. La opt si cateva minute ne-am indreptat spre zona de start. Iar saluturi, revederi cu oameni dragi, cunostinte mai vechi sau mai noi, si s-a facut ora de start pt cei de ma maraton. Pleaca toti, incurajez si eu acolo, dupa care incep sa ma incalzesc usor. O alergare scurta cu ritm mic, niste exercitii de stretching dinamic si ma pozitionez la start.

28 mai, cursa.

De data asta ma pozitionez in prima linie. Am emotii. De la inceputul lunii mi-am propus sa scot sub 2 ore. Abia astept sa se dea startul, ca prea se uita lumea la noi. Incepe numaratoarea si plecam. Au trecut doar cateva zeci de secunde si pe aceasta usoara urcare ma pozitionez intre primii. Imi gasesc ritmul meu, tin de el, o depasesc pe Ingrid, inca una, doua persoane si ma trezesc pe trei. Am in fata doi baieti, prea buni, au un ritm care nu e pe placul meu asa ca nu incerc sa ma tin de ei. Imediat in spatele meu sunt alti doi baieti. Dupa 1 km se termina de urcat pe drum, ajungem in saua Plopis si facem usor dreapta pe carare prin padure. Realizez ca n-am pornit ceasul primit cadou de la Bogdan, zambesc si las asa, ca doar sunt obisnuit. Facem cam doi km pe aceasta carare, cei doi cand in fata mea, cand langa mine, cand in spate, avem cam acelasi ritm. Pe unele portiuni cu baltoace, in alergare, chiar ne invitam care sa treaca primul. In poiana Buhuia, facem brusc stanga si incepem sa urcam prin iarba, tot asa, noi cei trei, ne tot invarteam pe locurile 3, 4 si 5. Iarba se termina imediat, dam intr-un drum forestier pe care continuam sa urcam si ajunem pe vf-ul Buscat. Incep sa cobor cu viteza spre poiana Sesul Cald, unde observ ca din cei doi, a mai ramas doar unul alaturi de mine. Continuam impreuna cam un km de drum in usoara urcare, pana la primul punct de hidratare, la care eu doar ma clatesc cu o gura de apa si plec. Bag de seama ca nici el nu a stat mult, e imediat langa mine, asa ca, tot continuam impreuna, urcand spre Sub Pietrele Marunte. Raman surprins ca incepem sa prindem concurenti de la maraton, care au plecat cu 30min inaintea noastra. Usor, usor, vad ca incepe sa ramana in urma. Initial la cativa pasi, ca pana sa se termine urcarea sa tot fi fost cam 50 m. Incep sa cobor pe o poteca printre ienuperi, unde mai depasesc cativa maratonisti, mai departe cobor prin padure, pe un fel de vale formata din multe pitre de toate dimensiunile si pamant umed, probabil cea mai tehnica portiune a traseului. Pe aceasta portiune, in plina viteza, mai depasesc cativa maratonisti. Urma sa le duc dorul mai tarziu. Termin de coborat, continui prin poiana Stauina Runcanilor, mai cobor prin iarba si ajung in saua La Crucea Crencii. Fac dreapta prin iarba, trec peste doua paraiase, la unul din ele ma ud putin ca a trebuit sa evit alti trei maratonisti si incep o urcare usoara si scurta, cam de 50m. Mai departe prin iarba, iar trec peste un paraias care ascuns pe sub iarba ma namoleste bine, si ajung la primul punct de alimentare. Scot gelul, dau pe gat jumatate din el, iau un pahar de apa si plec imediat. Nu plec bine si un voluntar ma indruma la stanga, fapt ce ma desparte de traseul maratonistilor. Urma sa alerg singur pana la finish. Incep sa cobor iar, cu viteza, trec printre case si colibe, ma salut cu cativa mocani care ma privesc peste gard si imi mentin un ritm alert.

Plat, usoara coborare, prin iarba, flori, faneturi, colibe las in urma mea si ajung la La Stiolne. Aflu ca mai am cam 7 km pana la finish asa ca ii dau bataie. Incepe o usoara urcare, o tin in alergare. Pe la jumatate arunc o privire in urma, puteam sa vad pe o distanta mai mare, si observ 3, 4 siluete pe la 500, 600m. Incepeam sa ma intreb cat o sa mai pot tine ritmul ala si cine o sa ma atace pe final. Eram sigur ca erau unii care si-au pastrat fortele pt ultimii kilometri. Continui sa urc spre culmea Dealului Boinic, am in fata cateva vaci, boi, vitel, care imi stau in drum, chiar pe carare. Am varianta sa trec printre ei, sau sa-i ocolesc. Aleg varianta doi, ii evit pe la 2, 3m, asa prin iarba, vitelul incepe sa se miste in directia mea, iar eu nu ma las neam, continui sa alerg pe aceasta urcare. Termin de urcat, ultimii 10 m in mers ca nu mai puteam, pulpele ardeau si respiratia suiera, fac stanga pe culme, imi recapat respiratia si incep sa obor in viteza spre casele din satul Muntele Cacovei. Pe coborare asta abrupta, iar ma intersectez cu cateva animale, care de aceasta data se dau din calea mea, asa ca pot tine un ritm nebun. Ajung jos, pe un podet traversez paraul Vadului, fac stanga printre casele satului, arunc iar o privire ca puteam observa toata acea coborare, vad ca era cineva si calculez in capul meu ca ne despart cam doua minute. Continui in usoara urcare, trec alt podet,

mai urc putin si ajung la ultimul punct de alimentare. Stiam ca urmeaza un drum forestier care urca usor, cale de trei km. Atat mai aveam ca sa ajung la finish. Daca puteam sa-l alerg pe tot, aveam sanse bune sa termin pe trei, asa simteam. Iau doar o gura de apa si plec imediat. Nu trece mult timp si incepeam sa simt ca imi ard picioarele, respiratia iar era foarte accelerata, dar nu ma lasam. Incercam sa ma gandesc la orice, numai la sa nu ma opresc, nu. Stiam ca daca o dau pe mers, o sa-mi fie mult mai greu sa alerg iar. Ma gandeam ca e sansa mea sa prind un loc in primii trei, ca cine stie cand o sa ma mai intalnesc cu asta. Ma gandeam la Cristina care mi-a oferit inscrierea. La Bogdan care mi-a oferit un ceas de alergare. La multi alti oameni pe care i-am cunoscut datorita acestui fenomen. La faptul ca nu ma durea genunchiul, iar glezna foarte putin. La oare cum o sa ma simt maine. Imi era tot mai greu, respiram cu limba de un cot, incercam sa-mi controlez respiratia, ma bucuram ca mai gaseam cate ceva la care sa ma gandesc, numai sa ma tina departe de gandul de a merge. Cu cat inaintam mai mult, cu atat realizam ca am sanse bune de podium, iar asta parea un gand foarte bun, ma tinea tare. Am vazut primii oameni, o cladire si gata, stiam ca mai am foarte putin. Tineam minte o urcare scurta si urata. Eram hotarat sa dau totul pe ea. Asta si fac, aproape ca o alerg in totalitate. Termin de urcat si parca imi venea sa cad, sa ma intind pe jos, dar oamenii strigau ca mai am putin, probabil vedeau pe fata mea ca sunt terminat. Reusesc datorita lor, sa-mi gasesc ultimele resurse, asa ca alerg mai departe, si da, chiar reusesc sa termin pe trei. Eram prea obosit sa realizez ce am facut, poate surprins, asa ca merg repede sa ma hidratez si sa mananc putin.

Cam asta e povestea Apuseni 2016. M-am bucurat de aproape toata alergare

Organizare, ireprosabila, cel putin din partea mea. Punctele de alimentare pareau foarte bine dotate, voluntari multi si bine documentati, marcajul, nici macar o clipa nu a trebui sa-mi bat capul in ce directie trebuie sa o tin.

Gulas, foarte, foarte bun, am mancat doua portii. Foc de tabara, mare si frumos, cu cantece la chitara.

Traseul, peisajele, unice. Eu prefer cursele mai tehnice, cu mai multa stancarie, dar in multe momente am ramas cu gura cascata.

P.S.1
Poate parea important, si da, a fost in acele momente, sa fiu pe podium, dar dupa, la cateva ore, zile... simt ca mai important, sunt oamenii din toate colturile tarii, pe care i-am cunoscut in acesti doi ani si cateva luni de alergat. Multumesc tuturor!

P.S.2
La inceput de mai aveam trei obiective:
Eco maraton, sa scot sub 04:30:00/ indeplinit 04:23:00
Bucuresti, cursa 10.5km, sa scot sub 40 min/ indeplinit 39:36
Apuseni semimaraton, sa scot sub 2 ore/ indeplinit 01:48:23

Urmeaza cateva zile bune de pauza, in care sper sa scap de problema de la glezna si genunchi, dupa care antrenament pt urmatoarele curse.
7500, cursa lunga, mixt, obiectiv, podium.
2X2, cursa lunga, obiectiv, sub 9 ore.
Ciucas, semimaraton, sub 2 ore.
MPC, obiectiv, sub 04:30:00

Astea le am momentan in cap, dar in functie de alti factori, mai pot aparea si altele.