duminică, 1 iulie 2018

Lavaredo, Cortina Trail.

Concurs la care ne-am propus mai mulți din echipă sa ajungem. Eu am ales Cortina, cursa de 48 km cu 2600 diferența de nivel.

Noi am ajuns de miercuri, zi in care am si facut câțiva km din traseul de start cât și de finish. Joi, a fost o altă zi de neastâmpăr. O urcare până la 2300 si ceva, pe unul din vf-urile care strajuiesc Cortina. Vineri, pai da, o nouă drumeție până la Tre Cime si retur. Mergea si cu masina pe 30 euro, dar noi am preferat sa facem 12km cu 700 dif niv pe jos, ca doar suntem alergători :). Azi ne-am ridicat kit-urile, plus ca i-am încurajat si pe alegătorii de la ultra care au luat startul aproape de 12 noaptea. A fost o zi plina :).

Multumesc de poze Andrei Zamfir

Sâmbătă, ziua cursei. Startul era la 10, iar noi am ajuns la fara 20. Țarcul era plin, nu aveai loc sa arunci un ac :). Noroc cu alți români, si reușim să ne băgăm undeva pe la jumătatea plutonului. Vai mie, ma gândeam deja, cum naiba mă voi descurca cu depășitul.  Niciodata n-am văzut atâta puhoi de alegători si susținători pe margine. Cu atât mai puțin să plec atât de in spate.
A venit startul, si ne-am pus în mișcare. Deja stiam traseul pe primii 3 km, așa că nu o rup la fugă. Din contră, plec cumpătat, iar la prima urcare care vine pe asfalt, încep să depășesc fără să mă forțez. Pe la km 2 s-a  intrat pe o poteca. Stiam ca are cam 500m până sa dam in alt drum, asa ca nu m-am ambalat sa ma chinui printre oameni. Cand am dat în drum ul forestier, am început să depășesc tot mai mulți. Km au trecut imediat, mai ales ca dupa prima urcare a urmat un usor plat și o coborâre tehnică. Ca de obicei, prea multe din cursă nu tin minte. Uneori imi mai aruncam ochii pe peretii din jur, vf-urile muntoase care ma lasau fara cuvinte, dar de cele mai multe ori eram atent la traseu. Pana la urma, imi zic ca, m-am inscris sa alerg, nu sa ma plimb. Am ajuns la primul CP unde mi-am refăcut rezerva de apă. Pe următoarea urcare, am dat nas în nas cu Adelin si Cornel, doi amici din alergare.

Multumesc de poze, incurajari si filmare, baieti!
După urcarea asta, care dealtfel a părut si cea mai lungă, a urmat o coborâre pe un drum plin de pietriș, care drum a continuat si pe următoarea urcare. Eh, următoarea porțiune a fost o coborâre tehnică care mi-a plăcut mult, si care la finalul ei, când am dat de asfalt, în CP ul de pe la km 25, am fost placut surprins sa le vad pe Catalina si Mihaela care ma incurajau de zor.

Fetelor, ati fost incredibile. M-am simtit cel mai fericit alergator. Multumesc atat pt poze, cat mai ales pt incurajari!
A urmat o alta urcare, tot tehnica, inca o coborare, la fel de tehnica, iar eu am inceput sa maresc ritmul, un ritm tot mai sustinut care ma ajuta sa depasesc alergatori fara sa fiu depasit la randul meu.  Au mai urmat urcari, coborari, toate tehnice si frumoase. Peisajele aceleasi, uimitoare. Era imposibil sa nu arunci cate un ochi. Profitam mai ales pe urcari cand ritmul era mai mic. La ultima urcare mai lunga, cand eram in urmarirea altor doi concurenti, sunt surprins ca urca o tipa foarte bine din urma mea. Oboseala incepea sa-si spuna cuvantul, dar imediat cum a trecut in fata, m-am tinut scai pana sus, iar la vale, m-am dus fara sa ma uit in spate. Astfel m-am indepartat atat de cei doi cat si de fata. Am ajuns si la lacul Federa, unde era ultimul CP. Stiam de pe harta ca mai urmau aproximativ 10 km, o parte plat, multa coborare si vreo 2 urcari scurte si usoare. Am baut un pahar de apa, si i-am dat. Dupa vreo 2 km reusesc sa-l prind pe un tip, si sa-l depasesc. Nu mai dureaza mult si mai prind un tip, dar raman un timp in spatele lui. La urmatoarea coborare mai abrupta, prin vegetatie, ii dau tare si trec de el. Ajuns la asfalt, de unde mai erau cam 2 km pana la finish, ma opresc putin la un CP facut de localnici, si pana beau eu un pahar de apa, tipul pe care l-am depasit pe coborare, ma prinde, si se duce. E, na belea. incerc eu sa-l prind iar, dar omul chiar se duce bine, asa ca, ma las pagubas. Reusesc sa alerg si ultimele urcari din oras, iar la finish, emotiile oferite de acei oameni care incurajeaza, ma coplesesc. Cam asta a fost cursa in sine. Am terminat in 05:12:50, clasandu-ma pe locul 16 din 1476.

                                       N-am vrut sa dau bani pe poze :)

Poate iesea si mai bine daca in cele trei zile de dinainte nu ma miscam atat, dar, chiar daca m-am antrenat mult pt acest concurs, nu puteam sa ratez ocazia de a ma bucura de acesti munti. Pana la urma, in timpul cursei, chiar daca am incercat sa o fac cu cap, tot am dat ce am putut eu mai bine, mai ales pe ultimii 10 km cand media a fost cam de 4:30/1000 :).

Traseul, mare parte din el e alergabil, iar aici ma refer la drum forestier si poteca prin padure. Sunt cateva portiuni tehnice, atat pe urcari, cat si pe coborari, dar nu cred sa fie mai mult de 20% din el.

Peisajele, pana la urma, asta a fost motivul principal ca sa vin la acest concurs, si a meritat din plin :).

Puncte alimentare. Da, n-am crezut la inceput, dar primul chiar e la km 17 parca, asa ca musai trebuie sa pleci cu apa la tine, si bine am facut :). In rest, nu prea stiu daca erau bine sau nu alimentate ca eu doar apa mi-am luat din ele. Ca tot suntem la alimentatie, pe langa apa, in timpul cursei am folosit si 3 geluri. Iar inainte de cursa, asa cum m-am obisnuit, un iaurt si fulgi cu 2 ore inainte si o banana cu 30 min.

In rest, organizarea a fost ca la carte. Mai putin clasamentul in timp real, care a tot dat erori, si din cauza caruia, am ratat sa prind la finish cativa coechipieri.

Multe multumiri Ciucasx3, fara sprijinul si implicarea careia nu ajungeam sa alerg la un concurs de asemenea anvergura si frumusete.
Multumiri si lui Radu Milea, ale carui antrenamente si sfaturi, care chiar daca nu le-am tinut ca la carte, tot si-au adus in mare masura contributia la timpul scos.
Multumiri celorlalti membri ai echipei alaturi de care am petrecut atatea momente. Trebuie sa stiti ca fara voi, nu ca mi-ar fi fost greu, poate foarte, foarte greu, dar nici nu mi-ar fi placut la fel de mult. De la plasturii primiti, mancarea gatita, pana la orice gest mic, toate au contribuit enorm, iar pt mine au contat foarte mult!

               Din poza lipsesc Marmota care alearga la ultra si Mihaela care facea poza :)


Dupa concurs au mai urmat cateva zile prin acesti munti minunati alaturi de cativa membri din echipa.

P.S. Urmeaza 7500, concurs la care particip alaturi de Luiza la cursa de 3200. Ne vedem in Bucegi :)

duminică, 27 mai 2018

Transylvania 50k 2018.

De doi, trei ani ma batea gandul sa ajung la cursa asta, dar taxa putin cam mare si uneori timpul, au facut sa ajung abia anul asta. De fapt, mi-am zis ca orice ar fi, nici ca mai lipsesc :). Motivele principale care ma atrageau erau traseul spectaculos si mai ales discutiile legate de marcaj :).

Zis si facut. M-am inscris, de cazare s-a ocupat un amic si asa am ajuns sa stau cu un grup de oameni foarte faini, intr-o vila la nici 500m de start.

Vineri seara am ajuns, mi-am ridicat kitul, la care am avut ceva probleme ca nu l-au gasit pe -al meu, dar au rezolvat imediat, si m-am trezit cu numarul 5000 in loc de 5005 :). A urmat ceva socializare cu cativa cunoscuti. Am cheltuit ceva banuti pe 3 geluri Isostar, dupa care am mers sa mancam. Am bagat la ghiozdan o portie de MBS si niste taitei cu lapte de la Fru Fru. Am tras pe dreapta pe la 12, iar la 5 eram in picioare. Mai erau doua ore pana la start, asa ca mi-am domolit foamea cu deja obisnuitul iaurt cu fulgi de la mega, care i-am pus la muiat de cu seara. A urmat pregatirea rucsacului, echiparea, iar in tot acest timp am consumat cam 500ml apa. La 06:30 ne-am deplasat spre zona de start, timp in care am mai bagat o banana. Startul s-a dat la 7 fix, si pe-aici ne-a fost :)).

Cateva sute de metri alerg cu Nusu, in fata noastra fiind 3 baieti, printre care si Tale. Inainte sa se termine asfaltul, am preferat sa o las mai moale, si astfel Nusu cu alti doi baieti s-au dus mai in fata. La prima urcare mai serioasa, cand inca eram printre casele localnicilor, deja nu ii mai vedeam pe cei 6 din fata mea, asta si datorita curbelor. A urmat intrarea in padure, portiune foarte alergabila care a dus la a depasi un tip si a ma apropia de alti doi. Au urmat urcarile serioase in care eu ma simt foarte bine, si fara prea mult efort, inainte de a ajunge la primele stanci, i-am depasit pe cei doi. Tot prin zona asta l-am intalnit pe Alex Barli, care ca de obicei, mi-a dat un boost de energie cu incurajarile sale. Intre timp, prin padure incepuse sa picure, iar aici in creasta, era ceata. A urmat curba de nivel cu usoara urcare spre refugiul Tiganesti. Erau momente in care vroiam sa trag mai tare ca sa mai prind pe cineva, dar stiam ca e o cursa lunga. Inainte de a ajunge la refugiu, pe o portiune in care nu mai era ceata, cam la 5 min in fata, l-am vazut pe Nusu. Banuiam ca e el dupa bluza portocalie :). Eram bucuros ca nu s-a indepartat foarte mult, asa ca am continuat in ritmul meu, nici incet, dar nici prea tare.
N-am trecut bine de refugiu ca am depasit pe cineva de la ultra. Ufff, mi-am spus in sinea mea, Omu asta a plecat cu doua ore inainte, si l-am prins pe primii 10 km? Mmm, nu prea e bine pt el. A urmat portiunea alergabila pe la lac si coborarea faina spre Malaiesti, pe care am depasit 3, 4 de la ultra. Aici am consumat primele guri de apa si mi-am umplut un flask, dupa care i-am dat inainte, spre horn. Uf, frumos tare, vreme numai buna, asa ca placerea era la cote maxime. Urc, alerg, iar urc, si ajung la baza hornului. Pfooa, parca niciodata n-am vazut asa un sir de oameni :). Mmm, parca undeva pe la jumatatea hornului, vad si bluza portocalie a lui Nusu, dar nu eram convins. Incep sa urc pe horn, tot fara sa fortez. De fapt urc fara sa gafai deloc. Cu toate astea, depasesc o multime de la cursele 80, 100k, care, surprinzator, de fiecare data mi-au facut loc sa calc pe dreptele gata formate. Termin urcarea, alerg usor pana la Omu, iar de aici incep sa maresc ritmul, mai ales pe coborari :). Aproape de refugiul Batrana, aflu ca Nusu si Tale sunt cam departe in fata, dar tipul de pe locul 3, e la doar 4, 5 min in fata. Bun, imi zic, sunt in grafic. Mai sunt mai bine de 3 ore in care se pot intampla multe, asa ca o las mai usor spre Pestera. Ups, pai si pe unde trec pe malul celalalt? Ma uit in stanga, dreapta, dar nu gasesc nimic care sa ma ajute sa nu ma ud, asa ca, ii dau direct prin apa :). Eee, ce bine e! Parca m-am racorit instant :). Ajung la Pestera, mai beau niste apa, completez flask-ul si ii dau spre Padina. Mmm, asfaltul asta, bine ca n-are mai mult de 1km. Ajung la Padina, si cand sa incep urcarea, la cateva sute de metri, aproape sa-mi iasa din raza vizuala, il vad pe tipul de pe 3. Dintr-o data am simtit ca e momentul sa fortez. Incep sa urc, urc, alerg pe la stana, iar urc, dar si tipul merge bine. Cu toate astea, vedeam cum distanta dintre noi se micsora constant. Reusesc sa-l prind chiar inainte de refugiul Strunga, iar cand ma uit la el, observ ca era rupt. Am inteles imediat ca si el a tras la max. ca sa nu-l prind. Eu inca aveam resurse, chiar bune, asa ca dupa ce termin urcarea, ii dau alergare buna. Eram asa fericit ca am reusit sa urc pe trei incat, ajung pe primul loc pe strava pe segmentul Saua Strunga-Gutanu(asta am aflat dupa cursa), dar atunci, ma simteam intr-o forma foarte buna. Inainte de Gutanu, cu cateva sute de metri, reusesc sa-l prind si pe Nusu, ceea ce a facut sa-mi mareasca bucuria si mai mult. In post ma bucur de revederea cu cativa prieteni care erau voluntari. Am baut doua guri de cola, mi-am reumplut flask-ul cu apa si i-am dat bataie.
Acum eram sigur ca am prins podium la general. De aici si pana la finish am alergat alaturi de Nusu asa cum si el a facut in urma cu trei saptamani la Brasov. Atunci, pe ultimii km, eram rupt, iar el a tras de mine. Acum a fost randul meu, nu mai eram interesat de timp. Uneori timpul sau pozitia conteaza mai putin, asta e unul din lucrurile pe care le-am invatat de cand alerg. Am terminat impreuna pe locul 2 in 06:20:10, la aproape jumatate de ora dupa Tale. Tale dealtfel a facut un nou record, iar noi cel de-al doilea timp.

Cam asta a fost frumoasa cursa de la Transilvania50. La anul poate facem 80 sau 100. Ramane de vazut ce ne rezerva viitorul.

Dupa cursa, m-am dus la cazare, am facut un dus rapid si am plecat cu o prietena sa ne incurajam doi amici de la ultra. Astfel a urmat un ultra facut cu masina, in care am luat si masa, niste paine cu humus, cica de refacere dupa efort :).  Intai am fost in Busteni, unde timp de jumatate de ora, pana au ajuns oamenii nostri , i-am incurajat pe cei care veneau si pareau destul de obositi. Mai apoi ne-am deplasat la Piatra Arsa, la postul in care probabil cei mai multi au abandonat.
Aici am stat cam o ora, iar in acest timp am ajutat fiecare cum am putut pe cei care aveau nevoie, si aveau majoritatea, ca toata urcarea pe Jepi a fost prin ploaie puternica. A urmat plecarea spre Bolboci, si multumim jandarmilor care ne-au scos masina din noroi. La Bolboci iar am stat cam o ora, deja era noapte bine, dar macar ploaia se oprise de ceva timp. Dupa ce au plecat baietii nostri, am mai luat un pasager care a abandonat, ne-am intors la Piatra Arsa ca sa luam alt pasager ce n-a mai continuat, si dusi am fost pana in Bran. Pe drum am reusit sa atipesc cateva minute, ca imi picau ochii. Intorsi la cazare, dormit o ora, si hai in Moeciu de Sus ca sa-i astptam pe aceeasi prieteni. Am mai stat si aici ceva timp, chiar am tras o alergare usoara ca sa ma trezeasca bine, timp in care baietii au dormit 15 min in padure, cu folia de supravietuire pe ei. Dupa ce au trecut baietii, ne-am intors iar la cazare. Dormit alte doua ore, dupa care hai la finish sa-i vedem.I-am vazut si ne-am bucurat mult pt ei ca au reusit sa termine cu 10 min inainte de timpul limita.

Pentru mine, Transilvania 2018 a insemnat o cursa buna, dar experienta traita dupa, a fost si mai buna. Pe acesti oameni eu ii consider niste nebuni, eroi, supravietuitori. Toti cei pe care i-am vazut in acele puncte de pe traseu, au terminat dupa 24 ore, iar asta mie imi suna a nebunie frumoasa! RESPECT NEBUNILOR!

Cursa a fost bine organizata, traseele sunt foarte frumoase, spectaculoase, asa ca o recomand cu caldura, mai ales ca are probe atat mai scurte 20, 30km, cat si mai lungi, 50, 80, 100km.



Multe multumiri organizatorilor pt un asa concurs, voluntarilor care au stat pe asa vreme si fotografilor Bogdan Todea, Toma Nedelea, Nicu Chirobocea, Marian Buzaianu, Dragos Cristian, Ovidiu Nuta, Bogdan Popa, Catalin Stefanescu, Diana Ioana Bobes!


Tin sa multumesc in mod special oameniloc fara de care acesti timpi nu mi-ar fi iesit. Echipa Ciucasx3, alaturi si cu care am facut antrenamente foarte bune in locuri superbe. Radu Milea care mi-a facut un plan de antrenament in ultimele luni. Persoanelor care m-au primit in casele lor in unele ocazii, mi-au oferit diferite lucruri, m-au ajutat cu transportul..., da, fara voi, nu mi-ar fi iesit. Multumesc!


EcoMarathon2018

Impotriva regulilor nescrise in ceea ce priveste alimentatia :). De ce? pai o sa aflati voi mai jos :).

Ca in fiecare an, ma inscriu din prima zi, ca de, se epuizeaza prea repede si nu vreau sa raman pe langa. Nu vreau, pentru ca am o ambitie sa ajung la 4 ore. Inca n-am reusit asa ca ne vedem si la anul tot pe traseul de maraton :).

Am plecat de vineri. Dus am fost cu Luiza, in Busteni ne-am intalnit cu Mihaela care a facut ceva cumparaturi la Mega si toti trei am ajuns pe la 18 in Moeciu de Sus. Le-am ridicat, m-am ofticat putin ca am primit sosete in loc de sapca, iar tipul nu a vrut/putut sa ma ajute, ne-am mai socializat, dupa care a urmat cazarea cam la 700m de start, de care tot Luiza a avut grija sa se ocupe. Aici am stat mai multi din echipa Ciucasx3, ceea ce a fost super fain.
Dupa cina, care a constat intr-un pastrav cu ceva mamaliga, m-am bagat la somn, ca de, am stat in aceeasi camera cu Florin, iar el se culca devreme :). Asta a fost bine, ca m-am odihnit si m-am trezit odata cu gainile, la nici 7. A urmat micul dejun, iaurt cu ovaz, in si ce o mai fi in punga aia de fulgi de la Mega, pregatirea bagajului si asteptarea :). Pe langa acel iaurt, in cele doua ore pana la start am mai consumat cam 500ml apa, o pastila magneziu de la Florin si o banana cu vreo 20 min inainte. Inov8 235 in picioare(alegere proasta), jambiere, colanti scurti, noua vesta de Ciucasx3team, sapca de la Gerar care imi place mult, le-am tras repede pe mine, iar in rucsac am aruncat trei geluri, SIS, Gold Nutricion si Chimpanzee, un baton Sponser si un flask gol. Mda, am cam riscat cu acest cocktail, dar am vrut sa vad ce se intampla. Daca am terminat prea repede cu toate aceste pregatiri, m-am mai relaxat putin pe facebook :). Spre zona de start am plecat cu totii pe la 8 si ceva. Eee, ce de lume se stransese deja. Puhoi, nu alta. Astea sunt unele dintre cele mai frumoase momente. Ma bucura mult sa ma vad cu multi oameni pe care ii intalnesc doar in astfel de momente. Chiar daca ne vedem destul de rar, simt asa ca ne leaga ceva. Ca o fi pasiune, nebunie..., ceva tot este :). A urmat startul. Am plecat din fata ca m-am ales cu numarul 14, dar pe cei vreo 3 km de drum pana la podet, n-am alergat mai tare de 5/1000, asa ca am tot fost depasit. Ehee, stiam de anul trecut ca tactica asta e numai buna, sa trag incet pe prima bucla. A venit prima urcare, care si cu ritmul meu incet, tot depasesc ceva oameni. Termin prima bucla in 01:16:00, putin mai mlt decat imi doream. La primul CP am umplut si flask-ul cu apa, iar un gel l-am dat pe gat cam la o ora de la start. Am inceput bucla 2 tot fara sa maresc ritmul. Din pacate, la prima urcare am reusit sa ma ratacesc. In loc sa fac stanga prin padure, am continuat in sus pe langa gard, luandu-ma dupa Florin Ionita si alt alergator. Eh, se mai intampla. Greseala mea ca n-am fost atent. Partea urata nu a fost ca am pierdut cam 5 min, ci ca un alt alergator de care trecusem chiar inainte de intersectie, nu a strigat. Mda, unele specimene reactioneaza ciudat cand sunt depasiti :). Dupa ce m-am intors, am inceput sa maresc si ritmul, astfel depasind cam 7, 8 alergatori. Pe aceasta bucla, cam la 2 ore de la start, am folosit cel 2-lea gel. Din pacate, tot pe aceasta bucla, am simtit tot mai accentuata durerea degetului mare a carui unghie avea ceva probleme. Astfel ca pe coborare nu ma prea lasa sa dau. Am tras concluzia ca de vina sunt inov8 din picioare care sunt cam minimalisti si, probabil am luat doua, trei pietre in sut, ceea ce a dus la probleme. Cu toata ratacirea si acele dureri, termin bucla 2 in 01:31, un timp cam cu un minut mai mult decat vroiam. Mmm, deja incepeam sa-mi fac griji. Incep bucla 3 cit pot de energic. Surprinzator, ma simteam bine.  Am reusit sa depasesc cativa alergatori, care aveau ceva probleme din cauza caldurii. Ma bucuram ca m-am hidratat corespunzator. Am putut sa trag bine pe urcari, din pacate mai usor pe coborari, dar am ajuns pe Bangaleasa destul de fresh. Asta datorita si celui d 3-lea gel, luat cam la 3 ore de la start. Aici am fost intampinat de Cristina. Dupa un pahar de apa sau cola, i-am dat la deal. Cam pe la jumatate, trec si de Alexandru Itu. Stiam ca alearga bine, asa ca eram surprins sa-l vad asa obosit. Inainte sa se termine urcarea, dau de Bogdan Petrutu care m-a servit cu doua, trei guri de cola si cateva cuvinte de incurajare. Tot de la el am aflat ca am doi oameni in fata cam la 3, 4 min. Asa ca, dupa ce termin urcarea, incep sa alerg, si alerg eu cat pot de tare, incat pe ultima coborare la vreo 50m in fata il vad pe un alt concurent. Din pacate unghia si degetul au fost impotriva si n-am putut sa-i dau suficient la vale incat sa-l prind :). Am terminat in 04:06:11, un timp mai bun cu 11min fata de 2017, dar inca departe de 4 ore. Dupa ce am terminat, am aflat de la Daniel care terminase cu cateva secunde inainte, ca am iesit pe 9. O da, asta chiar m-a bucurat, am terminat in top 10. 

Cateva concluzii. 
In ceea ce priveste nutritia, pastila de magneziu si cele 3 geluri diferite, nu mi-au facut rau, cu toate ca n-am mai folosit inainte acest mix ciudat, ba din contra, probabil mi-au facut bine. Pe langa astea, am folosit cam 1L de apa si cateva guri de cola. De mancat, doar cateva stafide dupa bucla 2.
Echipamentul, am facut greseala doar la incaltari. Stiam ca sunt buni mai mult pentru poteci prin padure, dar am riscat la gandul ca sunt mai usori, si m-am ars. Nu se mai repeta :) sper. Restul echipamentului a fost perfect. 

Concursul. Asa cum ne-au obisnuit, a fost foarte bine organizat. Marcaj bun, CP bine aprovizionate, voluntari inimosi, fotografi multi, peisaje superbe... Mmm, doar asfaltul ala parca nu isi are locul pe traseu :(.

Ce sa mai, ramane sa ne vedem si la anul draga Eco!





marți, 8 mai 2018

Brasov Maraton, un concurs de la care nu pot sa lipsesc.

Photo:fisheye.ro
Pentru mulți, sezonul concursurilor montane începe mai devreme sau mai tarziu, dar pentru mine, asta e concursul pe care îl astept cel mai mult. E momentul în care îmi  dau seama ce am muncit in lunile de iarna plus ca îmi si place traseul, organizarea si mai ales revederea cu mulți oameni din acest fenomen. Nici nu s-a dat drumul bine la înscrieri ca hop si eu. Mai departe lunile au trecut si iata-ma in săptămâna dinaintea concursului.  La asta am si cele mai multe emoții, asa ca abia așteptam să treacă zilele ca să iau startul știind că pe urmă doar ma bucur si focusez pe alergare. Cu chiu, cu vai, zilele au trecut, iar eu am încercat să mă hidratez cât mai bine si sa mănânc tot felul de chestii care contin potasiu, magneziu, zinc si alte minerale necesare. Pe lângă astea am băgat niște orez cu două zile înainte si paste cu una. Nu stiu cat efect au toate aceste pregătiri de alimentație, dar imi place sa cred ca e de bine :). Pana la urma, am fost luat în primire de crampe abia la final când incercam sa-mi fac intinderile .Ups, am ajuns prea devreme la final fără să spun cate cuvinte despre cursa. No, vineri ajung cu câțiva prieteni din Bucuresti, pe la ora 21:30 in Brasov, de fapt Săcele, unde m-am bucurat de revederea cu Adrian Ber si a lui familia frumoasă și ospitalieră.  Culcarea a fost pe la ora 24, după ce mi-am pregatit toate cele necesare pentru cursa, si am dormit super până pe la 05:30. Trezit, spălat, mâncat niste iaurt cu ovăz, ceva seminte de dovleac, in si ce o mai fi fost prin punga respectiva, toate puse la muiat in iaurt de cu seară, echipat repede si luat rucsacul gata pregatit au facut ca pe la 06 si cateva minute sa iesim pe usa.  Da, ieșim , pentru ca am plecat amandoi. Eu trebuia sa ajung sa-mi ridic kitul, iar Adrian avea treaba cu voluntariatul. In drumul nostru l-am saltat si pe Alex care era si el voluntar, iar la 06:40 eram deja în piața. Mi-am ridicat kitul, după care am avut noroc cu prieteni ca Simina si Bogdan in a caror masina mi-am lasat hainele de schimb. Mai departe am socializat si bucurat de revederea cu toți oamenii faini pe care i-am cunoscut în acești ultimi ani de când cu alergarea, astfel că timpul a trecut cât ai bate din palme. 10.......1 Start. Sunt surprins ca lumea nu mai pleacă ca din pușcă, doar 2, 3, printre care si unul care asculta muzica tare, pe bune. Pana ia zis Nusu si Tale de vreo trei ori ca nu e normal ce face.  Vine urcarea pe serpentine, iar noi formăm un grup de 4, 5 persoane. Țale, Nușu, eu Busuioc si Adi Bostan. Ceva mai in fata, la câțiva zeci de metri se distantase un alt grup de 3 băieți printre care si  ..., . Pana sa se termine urcarea pe Tampa, oricum nu ii mai vedeam pe cei doi, ci doar pe .... A urmat coborârea în șa, moment în care ne-am mai schimbat locurile între noi , si dai prin pădure. Alergabil bine, astfel că la drumul forestier ajungem tot un grup destul de compact. Urcam pe drum, continuăm pe poteca si ajungem la următorul punct. Dacă în șa n-am oprit deloc, aici dau pe gât două guri de apa. Cam prin aceasta zona l-am prins si pe ..., de fapt, cât am oprit eu la apa, Tale si ... s-au îndepărtat vreo 30m. Ceilalti au ramas in urma. N-a durat mult până i-am prins pe cei doi si am continuat impreuna. Tot alergand, aproape de pârtie ma trezesc ca sunt doar eu cu Țale. La lac suntem întâmpinați de Biolan care ne filma si alti câțiva voluntari super. Începe urcarea pe pârtie. Țale baga bețele in pământ și nu reușesc sa-i tin ritmul susținut.   Dupa prima urcare pe partie, la porțiunea cu un fals plat, observ ca avea deja un avans de vreo 50m, si tot aici ne intersectam cu primul concurent.... Continui urcarea pe pârtie, iar la următoarea clădire ma intersectez cu cel de-al doilea concurent care cobora in viteza. Cand ajung la ultima clădire, bag de seamă că Țale întoarce deja. Ne intersectam, întorc si eu la un min. de el, iar când încep să cobor apare si Adi. A urmat coborârea până în poiana Brașov pe parcursul căreia m-am intersectat cu cei care urcau. Foarte urâtă porțiunea asta. Pe zăpadă a fost super, dar cea cu vegetație si piatra a fost horror. 
Photo:Simona Tamas
E drept ca aveam si picioarele obosite deja. Pana la CP sunt prins de Adi care dealtfel pleaca si primul din CP. Incep urcarea si nu ma simteam prea in forma ca sa-l prind pe Adi asa ca omul se tot distanta. Cam de pe aici am inceput sa ma simt singur :). Mu mai urmaream pe nimeni, nu mai eram urmarit :). Am continuat prin padure, dupa urcare, pe portiunea alergabila am inceput sa prind ceva chef asa ca in scurt timp m-am trezit la marginea Brasovului. E te si ultima urcare. Noroc cu o tipa care ma serveste cu jumatate din ciocolata cu rom a ei. Pe aceasta urcare, pana in sa, n-am mai alergat deloc :(. Eram cam varza :). In sa reusesc sa-mi mai revin si ii dau la vale. Eee, pe coborare a mers bine, dar cand a inceput platul din jurul Tampei, abia, abia mai reuseam sa am un ritm decent de alergare. Chiar si asa, depaseam constant alergatori de la semi. E, si cand vine ultima urcare, asa cu inclinatie mica, pe curba, ma trezesc cu Nusu in spatele meu care imi zice ca ce, sunt obosit? :). Hai Tavi, baga, zile el, nu te lasa, ceea ce si incerc sa fac ca sa ma tin de el. Cu foarte mare greutate reusesc asta si, de fapt, datorita incurajarilor lui, ma tin la o distanta mica in spate pana la finish, unde terminam impreuna. MULTUMESC NUSU!

Cam asta a fost istoria cursei. Am terminat pe 5 la general si 2 categorie de varsta cu un timp de 03:52:50.

luni, 16 aprilie 2018

Darul de a renunta.

Daca ai citit postul anterior, cel in care fac referire la echipamentul si primii pasi din alergare, clar esti interesat de subiect.

Ai facut si tu primul pas, dar din diverse motive nu te-ai tinut. Ca nu esti obisnuit cu un program, ca nu ai timp, ca ai avut febra musculara sau alte dureri, ca a fost vremea proasta, ca altii alearga mai repede si ai senzatia ca se rade de tine, ca nu ai fizic pentru asta, ca nu ai varsta necesara, ca nu iti place... Sa sti ca te inteleg. Au trecut patru ani si tot ma mai confrunt cu unele temeri. Intradevar, nu la fel de greu ca la inceput.

Motivele tale.
Ca nu esti obisnuit cu un program. Partea frumoasa e ca nu ai un program. Mai ales in primele luni, Tot ce trebuie sa faci in primele 6, 8 saptamani, e sa iesi de doua ori pe saptamana, iar intre aceste doua iesiri sa ai macar doua de pauza. Poti sa iesi luni-miercuri, luni- joi, luni-sambata, marti-sambata..., sper ca ati inteles ideea. In ceea ce priveste ora. La fel, poti sa iesi atat dimineata, cat si seara. Atat ziua, cat si noaptea, dar asta e mai greu, ca ziua e prea cald, iar noaptea se doarme :). Daca intre aceste doua zile de alergat, mai gasesti timp si de mers la sala sau iesit cu bicicleta, cu atat mai bine, dar nu e obligatoriu. Apropo, sala poti sa faci si acasa. Niste abdomene si flotari e mai mult decat suficient. Mai poti sa faci si scari, da, scari. In loc sa urci cu liftul, urca pe scari, atat la bloc, daca stai, cat si la metrou daca mergi. Daca ai timp, poti sa le faci si in parc, in alta zi fata de cele doua zile de alergare. Poti sa faci drumetii in weekend. Ceea ce conteaza e sa faci ceva care trece peste confortul tau, care te scoate din rutina.

Nu ai timp. Ca muncesti mult, ca ai copii, ca trebuie sa mai faci treaba si acasa, ca trebuie sa-ti ingrijesti parintii, bunicii, ca ai de invatat, ca, ca, ca....Pot fi atat de multe motive, incat n-ai mai vedea pe nimeni ca alearga. Daca spun ca te minti singur, te asigur ca stiu despre ce vorbesc. Eu mi-am gasit timp. De multe ori, chiar si acum alerg de la munca pana acasa. Cunosc mame care au alergat pana la 7 luni de sarcina si la 2 luni dupa ce au nascut. Cunosc oameni care mergeau la servici, invatau pt facultate si gaseau timp de alergat. Cunosc oameni care merg la servici, au copii mici si fac trei sporturi, inot, alergare si bicicleta. Asa ca da, te minti singur cand te gandesti ca n-ai timp.

Ca ai avut febra musculara sau alte dureri. Da, asta e o problema. Ai iesit la prima alergare, pe langa faptul ca ai mers o gramada si ai gafait ca un cal la caruta, urmatoarea zi te-ai trezit ca ai tot felul de dureri. Aceste dureri sunt de bine sau de rau, depinde ce fel de persoana esti. Poti sa le accepti si sa te bucuri ca ele arata cat de mult ai muncit, poate chiar putin prea mult. Poti sa le accepti, sa inveti din ele iar urmatorul antrenament sa_l faci mai usor ca sa nu mai ai febra musculara iar. POTI RENUNTA, dar daca ai facut asta sau esti genul asta de persoana, te intreb, ce cauti aici? de ce citesti? Stai linistit, nu esti nici primul, nici ultimul care renunta. Probabil e cea mai la indemana solutie. Aoleo, ce greu a fost. Aoleo, cine ma pus sa alerg. aoleo, aoleo. Pa. Mergi sanatos. Poti sa te intorci linistit la birou, mers cu masina acasa, stat in canapea. Din cand in cand la o iesire in club, la terasa, in mall... Daca vrei totusi sa continui, sa sti ca toti avem dureri. Atat eu care alerg de 4 ani, cat si cel care alearga de 2, 6, 10 ani. Asa ca tu nu esti nici special si nici nu ai o problema. Dureri apar mereu, atat la tine care alergi 2 km, cat si la cei care alearga ultramaratoane de 100km. Nu esti si nu vei fi ocolit de ele atata timp cat ai de gand sa progresezi. A, daca ajungi sa alergi 10 km in, sa zicem 60 min, si ai sa vrei sa te menti acolo, da, ai mari sanse sa nu mai ai dureri sau vor fi foarte rare. Apropo, e valabil si in alte sporturi. Principiul e acelasi.

Vremea. Pai daca azi e prea cald, oricum nu ai program fix de iesit, asa ca o poti face maine. A, maine ploua. Nu face nimic. Fa niste scari la bloc si iesi poimaine. Sunt convins ca ai inteles ideea. Te asigur ca vremea e un motiv doar in primele luni, poate an, dar la un moment dat o sa inceapa sa-ti placa sa alergi plin ploaie, ca e mai racoare, ca iti aminteste de copilarie... Sa alergi pe frig, ca te vei obisnui cu temperatura si in plus te va feri de raceli.

Ca altii alearga mai repede si rad de tine. Ba mai rau, ca rad de tine cei care nu alearga. Pot sa-ti spun doar ca te inseli. Cei care alearga mai repede ca tine, nu rad de tine, doar se bucura ca au plecat de la nivelul tau si au reusit sa progreseze. Daca totusi rad de tine, ca mai sunt si cateva astfel de specimene, sunt niste idioti care n-au invatat nimic din asta. Pt ei totul se rezuma la viteza si au pierdut ideea de asamblu. In ceea ce ii priveste pe cei care nu alearga si rad de tine, sper sa te bucure faptul ca e posibil ca peste ceva timp o parte din acei oameni sa te considere un exemplu, si la randul lor sa se apuce de alegat.

Fizic pentru alergare. Nu exista asa ceva. Esti gras? Stai calm, nu esti pentru ca n-ai alergat si nici n- ai sa slabesti pentru ca te-ai apucat de alergat. In schimb, cu cat o sa te implici mai mult in acest fenomen, cu atat o sa-ti schimbi alimentatia in bine si atunci da, poti spune ca incepi sa slabesti. Partea cea mai buna e ca o sa slabesti fara un regim anume, ci pentru ca ti-ai schimbat stilul de viata.
Esti scund, inalt sau prea slab? Pe bune? Participa la un concurs si vezi ce te inconjoara, si daca tot ai sa-ti mai spui asta, clar ai o problema la cap. Eu am vazut oameni care alearga fara o mana. Am citit despre oameni care alearga tragand dupa ei propriul copil paralizat.

Varsta necesara. Eu m-am apucat la 34. Ah, tu ai 45 sau 56, poate chiar 63.  Cunosc persoane care au inceput la peste 60 de ani. Am auzit de persoane care s-au apucat si la peste 70 de ani, si te asigur ca isi traiesc batranetile mai bine ca tine. Au scapat de unelele dureri, altele s-au ameliorat. Au alta pofta de viata. Racesc mai putin, mai rar. Deci nici varsta nu e un motiv intemeiat. Din contra, alergarea o sa-ti aduca imbunatatiri considerabile.

Ca nu iti place. Mda, am lasat asta la urma pentru ca este chiar o problema. Mie imi place. Imi place mai ales sa alerg prin munti. Imi da un sentiment de libertate. Ma ajuta sa descopar tot felul de locuri pe care nu le vezi la tv sau in reviste. Mai tarziu am aflat ca imi place si competitia. Asa ca din ceea ce ma priveste, chiar daca in primii doi ani nu imi placea sa alerg prin oras, parc, o faceam pt ca ma ajuta sa-mi mentin conditia si asfel sa bat muntii sau sa concurez in diverse concursuri. Cu timpul a inceput sa-mi placa, iar in prezent, cu greu pot sa stau cateva zile fara sa alerg, iar atunci folosesc bicicleta pentru a face ceva miscare. Tie nu iti place si nici nu ai motive sa o faci. Mda, atunci incearca alt sport, dar trebuie sa sti ca alergarea e cel mai la indemana si ieftin sport, iar cu timpul o sa inceapa sa-ti placa. Vrei sala, ai nevoie de abonament. Iti place bicicleta, ai nevoie de bicicleta. Exemplele pot continua. Nu iti place sportul deloc. Pai ajungem iar la, ce cauti aici? Nu iti place, pa, dar trebuie sa sti ca tu esti un exemplu pentru cei din jurul tau, ca sunt copii, colegi, doar rude, da, esti un exemplu. E doar alegerea ta ce fel de exemplu vrei sa fi.

Ca de final, ma intorc la ce am scris in primele randuri. Te-ai apucat, dar din diverse motive te-ai oprit. Ai iesit o data si gata. Sper ca ai citit si ca saptamana viitoare ai sa gasesti motive sa iesi de doua ori, chiar sa continui, iar peste cateva saptamani sa fi mandru de tine.

Spor la antrenamente!




duminică, 8 aprilie 2018

Sfaturi pentru primii pasi in alergare.

Ca tot a venit caldura, am zis sa scriu cateva cuvinte pentru cei care au de gand sa faca primii pasi in alergare.

Nu conteaza din ce motiv te apuci, ca vrei sa slabesti, ca vrei sa demonstrezi ceva, ca sa te menti, ca iti place..., oricum vor fi doar doua directii, fie vei continua, fie te vei lasa :).

In ceea ce ma priveste, primele doua luni de alergare le-am facut intr-o pereche de adidasi cu care jucam fotbal, un tricou de bumbac si pantaloni de trening. Urmatorul lucru pe care l-am facut si iti recomand sa-l faci si tu, e sa mergi intr-un magazin de articole sportive(Hervis, Decathlon, Trisport, Infinity, Intersport, SportGuru...), si sa-ti cumperi o pereche de incaltari pentru alergat, niste sosete, un tricou tehnic sau maiou de alergare, o bustiera si o pereche de colanti scurti sau un sort de alergare. Nu ai nevoie de mai mult pentru lunile calduroase care urmeaza.

Ca si costuri, te asigur ca atat articolele ieftine cat si cele scumpe nu vor face nici cea mai mica diferenta in ceea ce priveste viteza, respiratia sau alte detalii despre alergare. Ai sa alergi la fel de prost si ai sa obosesti la fel de repede indiferent ca ai in picioare adidasi de 500 ron sau de 100 ron. Eu, dupa cele doua luni in care am alergat cu aia de mai ieseam la fotbal, mi-am cumparat din Decathlon o pereche de alergare care costau cam 70 ron. Era cea mai ieftina versiune a lor. Parca Kalenji li se spunea. Cu toate astea, sunt ceva diferente intre cele scumpe si cele ieftine, dar sunt mai mult de ordin psihic, de confort. Spre ex. un tricou poate sa-ti ofere o respirabilitate mai buna, colanti care au o compresie mai buna si tot asa, dar ma repet, daca vrei sa iesi la alergat, la inceput nu ai nevoie de mare lucru, doar de chef :).

Sa trecem la partea mai grea :).

Unde si cat alergam?

De cele mai multe ori se intampla asa.

Ne echipam cu ce ne-am cumparat sau ce am gasit prin casa si ne miscam repede in parc, padure sau pe stadion ca sa dam o tura de lac, parc, pista.... Incepem sa alergam, plecam prea tare si dupa cateva sute de metri gafaim de mama focului incat spunem(ce imi trebuie mie asa ceva). Asta fiind si un motiv foarte intemeiat pt care cei mai multi se lasa. Alt motiv sunt durerile care apar mai tarziu, dar vorbim altadata despre ele.
E, sfatul meu e sa faceti in felul urmator, si sa stiti ca nu vorbesc aiurea. Te imbraci, iesi pe usa afara, cobori scarile daca stai la bloc, mergi pe jos pana in parc, stadion, padure daca e o distanta de 1, 2 km. Nefiind inca obisnuiti cu ce inseamna aceste distante, cel mai bine de ghidezi dupa minute. Daca ai de mers 5, 10 min pana la locul in care vrei sa alergi, e perfect. Nu mai mult pentru ca trebuie sa te si intorci, iar ideal ar fi sa o faci tot pe picioarele tale :). Daca ai de mers mai mult, foloseste cu incredere masina sau transportul(deja oamenii sau obisnuit si nu prea mai rad la vederea unui alergator echipat ca atare), Dupa ce ai ajuns in locul respectiv, incepi sa alergi usor timp de 5 minute, mai mergi putin pana simti ca respiratia si-a revenit, iar alergi, si tot asa, Daca ai venit cu masina sau transportul, intai mergi vreo 10, 15 minute pana incepi sa alergi primele 5 minute. Alternezi vreo jumatate de ora. Nu e obligatoriu. Prima data pot fi doar 20 minute. Ideea e sa-ti obisnuiesti corpul cu ceva nou pt el. Primele doua, trei saptamani e suficient sa iesi de doua ori pe saptamana. Mai tarziu poti urca la de trei ori pe saptamana. Evident ca si distanta parcursa cat si pauzele alea de mers trebuie sa dispara usor, usor. Daca la inceput mergi, alergi cate 5 minute, dupa primele doua saptamani, incearca sa alergi 10 minute si sa mergi 5, si tot asa.

Un alt lucru foarte bun la inceput, e, sa va faceti un plan. Planul poate fi de la a-ti propune sa alergi pana la prima cotitura, tura de stadion, pana la a alerga o tura in jurul lacului. Ideea e sa-ti doresti sa atingi un obiectiv. Peste cateva luni, deja o sa-ti poti face un plan ca sa participi la primul concurs de vreo 4, 5 km.

O da, si felul in care te obisnuiesti sa alergi e foarte important. Ma refer la postura, care e mai greu sa o schimbi mai tarziu. Incearca pe cat posibil ca aterizarea sa fie pe toata talpa.
Aici aveti un clip din care puteti trage ceva invataminte in ceea ce priveste Postura alergare . Cel mai important e ca miscarea sa devina cat mai naturala, din inertie.

Spor la antrenamente!


duminică, 1 aprilie 2018

Timisoara21k , proba de 10,5km.

M-am înscris de când s-a dat drumul la înscrieri. Dacă mă întreabă cineva, nu stiu sa-i raspund dc. A fost așa, o chestie de moment, si la care in următoarele zile mi-am dat seama ca n-am de gând să merg acolo. Păi ce să caut eu la o cursa de plat intr-un oras asa îndepărtat? In concluzie n-am achitat taxa si nu m-am mai gandit la ea. Surprinzator, intr-una din zile primesc mail de la organizatori cum ca am fost validat. Mi-am zis ca cineva doarme pe el acolo la validari, si ii scriu lui Radu. La care el raspunde, da, eu te-am validat. Păi stai ma Radu , nu prea am bani pt o cursa la cuca macaii. Eh, e un cadou din partea mea. Păi na acum, de refuzat nu prea pot. Ce sa fac, ca doar imi place competitia si macar o sa vad la ce nivel sunt după lunile astea in care am incercat sa tin programul de antrenament facut tot de Radu. Probabil si asta a fost un alt motiv pt a merge. Au fost zile cu antrenamente bune, altele cu repaus din cauza unor dureri, zile cu iesire pe munte și iată că s-a apropiat weekendul concursului. Cu ce merg in Timisoara? Mmm, totuși, sa mai plătesc si cazare, nu, n-am de gând. Iată cum ma trezesc eu sa plec cu trenul de noapte, cu gândul că o sa dorm in tren. Zis si facut. Iau trenul de după ora 21, citesc, mănânc cate ceva si dorm iepureste pe unul din scaunele lui, iar la 8 dimineata ajung in Timisoara. Fuga jos din tren, luat tramvai trei statii in care ma si schimb in echipamentul de alergare(cei câțiva călători ma priveau ciudat :) ), după care cobor si ma iau după un alt alergător care bănuiam că se deplasează acolo unde trebuie sa ajung si eu, în Piața Unirii. Aici mi-am ridicat kit-ul, m-am salutat cu Radu, Bogdan, Dinu si alti amici din ale alergări, după care am băgat ceva încălzire. Una, două s-a făcut timpul sa luam startul. De aici încolo am tras cât am putut după cei din fata mea :). Chiar am tras prea tare primul km pe care l-am facut in 03:20. În timpul concursului nu prea pot sa fiu atent la ce ma înconjoară. Tin minte doar saluturile usoare din mână făcute celor câțiva cunoscuți care alergau si ei când ne intersectam si ca la primul punct de alimentare am depasit-o pe Adela Baltoi, o profesionistă. Eh, după vreo doi km a fost rândul ei, iar eu oricât mi-am dorit, nici ca am mai reusit sa o prind, cu toate ca la o pantă reușisem să micsorez distanta dintre noi. Cam asta a fost cursa. Am reusit un timp de 00:39:27 pe 10,6km care a dus la o clasare pe locul 12 general si 3 la categoria 30-39 ani. Din pacate n-am putut sta la festivitatea de premiere ca era la 13:30, iar eu aveam tren la 13:50, asa ca premiul meu probabil o sa-l ridic din Bucuresti. Per total, în ceea ce priveste timpul, nu prea sunt mulțumit. Mi-aș fi dorit macar 1 min mai bine. În rest, cursa, organizarea si toate celelalte au fost super. Acum sunt in tren si mai am putin din cele 9 ore. Ha, Ha, probabil această cursa o sa-mi rămână în memorie cu timpul petrecut în tren pentru ea :).



Grigne Skymarathon

Grigne Skymarathon, un concurs de categoria premier din circuitul Skurunner World Series. Se spune la ei pe site, că e cel mai tehnic circui...