Gabriela, trebuie sa ne ocupam de cazare ca anul trecut n-am gasit nimic cu o luna inainte. Se ocupa si cu putina sansa gaseste o casuta la nici un km de start unde urma sa ne cazam 11 persoane.
Mai sunt doar cateva zile si trebuie gasit transport. Gabriela, tot ea se ocupa si ma rezolva si cu asta.
E vineri. Ma trezesc la 06;00, mananc repede ceva, pregatesc bagajul si fug repede spre locul de intalnire. Suntem patru intr-o micuta masina care s-a umplut de bagaje :) si voie buna. Iesim greu din Bucuresti, mergem intins pana la semafoarele din defileul Jiului unde pierdem mult timp(soferita s-a si suparat foarte mult pe diversi soferi care fentau semafoarele:)).
Dupa aproximativ sapte ore am ajuns si noi la Complexul Turistic Cheile Butii. Aici ne despartim, soferii(Ruxi si Andrei) se instaleaza la cort, eu si Gabi plecam spre casuta pt a ne caza si astepta restul de alergatori.
Fiecare ajunge in felul lui, patru vin cu o masina, unul cu alta, pe la 12 noapte mai ajunge o fata si gata, din 11 ne-am strans 8, ceea ce a fost foarte bine pt ca respectiva casuta doar atatea locuri avea(mai mergeau doua pe canapele) :).
M-am culcat pe la ora 22:00, dar pana la aceasta ora am tot mancat(paste si iar paste), cateva de la Gabi, asa cu ton si rosii cum stie ea sa faca, pe urma la complex o portie de carbonara si inainte de culcare portia pe care am primit-o din partea organizatorilor si eu o luasem la pachet. Am vrut sa zic ca m-am bagat in pat la ora 22 pt ca de adormit, am adormit abia dupa ora 24 cand a ajuns si Cristina.
E 06:45, ma trezesc fara ceas, interesant, se pare ca am dormit putin dar bine. Cristina, fata care a ajuns la 12 noaptea se trezeste si ea, pare la fel de fresh, ma surprinde asta, ma asteptam sa fie obosita. Usor, usor se trezesc toti(Bogdan, Madalin, Onix, Andrei, Florin, Gabriela). Gabriela pare foarte obosita, asa si e, aflu ca in ultimele doua nopti abia a dormit cateva ore.
Mananc o banana si un baton proteic, beau cateva guri de apa, pregatesc rucsacul si in timp ce afara ploua mocaneste, noi inauntru ne foiam in toate directiile, fiecare facea ce credea de cuviinta. Era greu sa ne hotaram cu ce sa ne imbracam, dar cand ploaia s-a intetit, imediat fiecare a stiut, in special Gabriela care de la fusta a trecut la colanti :). Eu la randul meu, de la colanti scurti am trecut la lungi, de la tricou, la foita peste tricou plus o geaca subtire in rucsac ca doar stiam din 2014 cum sta treaba pe Custura, mai ales ca acum urma sa fiu si ud cand ajungeam sus.
La 08:si ceva plecam spre start, unde ajungem in cateva minute. Stam cateva zeci de minute in restaurant, s-a dus si mama incalzirii :), nimic nu ma tragea afara, unde inca ploua mocaneste.
Se da startul, inca mai ploua usor, asa mocaneste. Ca de obicei toata lumea incepe numaratoarea inversa. Anul trecut am ajuns la finish cu doi tipi, anul asta am plecat de la start cu unul dintre ei pt ca intre timp ne-am imprietenit :). Plecam bine si ne tinem bine pe toata portiunea de plat, dar din pacate cand incepem sa urcam amicul ramane in urma, ceea ce ma surprinde avand in vedere ca acum doua luni la Brasov am alergat cu el peste 50% din traseul de maraton. Aceasta intamplare imi da senzatia ca stau eu mai bine fizic.
Noroi peste tot, incerc pe cat posibil sa evit urmele lasate de cei din fata mea, dar e dificil, mai ales pe portiunile unde cararea se ingusteaza. Ajung la schit, ma gandesc ca n-au trecut nici 45 min, iau doar doua guri de apa ca doar m-am hidratat bine in ultimele trei zile si plec mai departe. In acest timp realizez si ca ploaia s-a oprit, ma gandesc ca e posibil sa se fi intamplat acest lucru cu ceva timp in urma, dar din cauza pomilor nu mi-am dat seama. De aici bag mai multa viteza ca doar e portiune de plat pe curba de nivel, dar destul de repede incepe iar urcarea :), de data asta vad ca ceata incepe sa ne inconjoare din ce in ce mai mult. Ma uit in sus, nu mai alerg dar merg repede. Am o problema, e asa ceata ca nu mai vad semnele, incerc sa-mi dau seama de directie. Printre intuitie si cateva urlete la care am primit raspuns din partea unor colegi sau voluntari, reusesc sa ma ghidez. Trec de ceata si dupa putin timp ajung in creasta. Waw, ce minunatie de privesliste. Printre pasi si in timp ce privesc locul unde urmeaza sa pun talpa, arunc si cate o privire fugara la peisaj. Ceata prin care am trecut, acum e undeva jos, pare o spuma alba. La ceva distanta , printre cativa norisori, zaresc doua vf-uri. Trebuie sa fiu atent unde calc pt ca am vai adanci si pe stanga si pe dreapta. Ajung si la portiunea cand abia ai unde sa pui piciorul pe cate o bucata de stanca in timp ce in stanga noastra se casca haul. Ador portiunea asta, aici simt ca pot sa dansez in timp ce inaintez. Toata oboseala urcarii parca s-a evaporat dintr-o data. Bine ca nu sunt nevoit sa depasesc pe nimeni, sunt cativa in fata, dar simt ca pot sa-i prind in urmatoarele zece minute, in timp ce cei din spate imi lasa senzatia ca nu pot dansa la fel de usor ca mine, ceea ce ma face sa ma simt si mai bine. Nimic nu se poate compara cu senzatia pe care o ai cand alergi singur pe aceasta portiune de creasta. Incep coborarea, aici e si portiunea in care salvamont-ul a montat o coarda. abia ma ating de ea :).
La 08:si ceva plecam spre start, unde ajungem in cateva minute. Stam cateva zeci de minute in restaurant, s-a dus si mama incalzirii :), nimic nu ma tragea afara, unde inca ploua mocaneste.
Se da startul, inca mai ploua usor, asa mocaneste. Ca de obicei toata lumea incepe numaratoarea inversa. Anul trecut am ajuns la finish cu doi tipi, anul asta am plecat de la start cu unul dintre ei pt ca intre timp ne-am imprietenit :). Plecam bine si ne tinem bine pe toata portiunea de plat, dar din pacate cand incepem sa urcam amicul ramane in urma, ceea ce ma surprinde avand in vedere ca acum doua luni la Brasov am alergat cu el peste 50% din traseul de maraton. Aceasta intamplare imi da senzatia ca stau eu mai bine fizic.
Noroi peste tot, incerc pe cat posibil sa evit urmele lasate de cei din fata mea, dar e dificil, mai ales pe portiunile unde cararea se ingusteaza. Ajung la schit, ma gandesc ca n-au trecut nici 45 min, iau doar doua guri de apa ca doar m-am hidratat bine in ultimele trei zile si plec mai departe. In acest timp realizez si ca ploaia s-a oprit, ma gandesc ca e posibil sa se fi intamplat acest lucru cu ceva timp in urma, dar din cauza pomilor nu mi-am dat seama. De aici bag mai multa viteza ca doar e portiune de plat pe curba de nivel, dar destul de repede incepe iar urcarea :), de data asta vad ca ceata incepe sa ne inconjoare din ce in ce mai mult. Ma uit in sus, nu mai alerg dar merg repede. Am o problema, e asa ceata ca nu mai vad semnele, incerc sa-mi dau seama de directie. Printre intuitie si cateva urlete la care am primit raspuns din partea unor colegi sau voluntari, reusesc sa ma ghidez. Trec de ceata si dupa putin timp ajung in creasta. Waw, ce minunatie de privesliste. Printre pasi si in timp ce privesc locul unde urmeaza sa pun talpa, arunc si cate o privire fugara la peisaj. Ceata prin care am trecut, acum e undeva jos, pare o spuma alba. La ceva distanta , printre cativa norisori, zaresc doua vf-uri. Trebuie sa fiu atent unde calc pt ca am vai adanci si pe stanga si pe dreapta. Ajung si la portiunea cand abia ai unde sa pui piciorul pe cate o bucata de stanca in timp ce in stanga noastra se casca haul. Ador portiunea asta, aici simt ca pot sa dansez in timp ce inaintez. Toata oboseala urcarii parca s-a evaporat dintr-o data. Bine ca nu sunt nevoit sa depasesc pe nimeni, sunt cativa in fata, dar simt ca pot sa-i prind in urmatoarele zece minute, in timp ce cei din spate imi lasa senzatia ca nu pot dansa la fel de usor ca mine, ceea ce ma face sa ma simt si mai bine. Nimic nu se poate compara cu senzatia pe care o ai cand alergi singur pe aceasta portiune de creasta. Incep coborarea, aici e si portiunea in care salvamont-ul a montat o coarda. abia ma ating de ea :).
Dupa coarda a urmat o coborare teribila pe o carare plina de noroi. Am dat cu fundul de pamant de doua ori, o data pe noroi si o data pe zapada :). Noroc ca pe coborare abrupta stau cu genunchii flexati, ceea ce ma ajuta sa fiu aproape de sol. A urmat o portiune de plat alergabila pana am ajuns la punctul de alimentare din apropierea cabanei Buta. Pana aici m-am simtit foarte bine, ba chiar acest plat l-am alergat mai repede ca la start. Si aici iau doar doua guri de apa, fara sa mananc nimic. De la voluntar aflu ca sunt pe locul 20 pt Custura sau 9 pt Buta, ii raspund ca merg pe Custura si ma felicita. Zice ca ma prezint foarte bine. Ma face sa ma simt bine in sinea mea. Plec mai departe si dupa putin timp, cand incep urcarea abrupta, sunt ajuns iar de domnul in varsta care m-a depasit si in Apuseni. Incredibil, daca incerc sa-i tin ritmul, incep sa gafai si simt ca fortez, ceea ce ma face sa-l las sa se duca. Incerc sa urc in ritmul meu, sa fiu inteligent. Tin minte de anul trecut ca urcarea pe Custura mi-a dat cel mai mult de furca. Termin de urcat portiunea abrupta si incep a alerga usor pe urcarea lina. Iata si ultima urcare dificila, ceva mai abrupta cu multa stancarie, pe care incerc sa o strabat fara sa gafai. Pana pe Custura mai sunt depasit de 5, 6 alergatori. In sinea ma intreb daca a fost buna tactica pe care am incercat sa o adopt. (nici acum nu stiu, dar inclin sa cred ca nu a fost buna :) ). Dupa ce ajung pe vf, stau max un minut si incep sa cobor. Dupa primii cativa pasi, arunc o privire jos in dreapta si observ doua minunate lacuri, unul mai mic si altul mai mare. In ultimele trei ore, de nenumarate ori am realizat de ce iubesc asa mult aceasta competitie. Incep sa cobor, tin minte si acesta portiune plina de smocuri de iarba si bucati de piatra ascunse. Incerc sa o fac cat mai repede, nefiind o carare, de multe ori talpa aluneca pe iarba, In cateva randuri aproape ca m-am impiedicat. Iar am cazut in fund :), si de acesta data sunt bine. Continui mai departe, ajung si la o carare cand vad in fata mea cativa alergatori. Unul la nici 20m si un grup de patru pe la 50m. Incerc sa-l prind pe primul, la nici 5m de el alunec si ma dau peste cap :), el intoarce capul, vede ca ma ridic si ii da bataie. Eu dupa el. Are caracter si ma lasa sa-l depasesc. Ajung la portiunea cu pietris, aici parca ma simt si mai bine, astfel reusesc sa mai prin doi. Ceilalti doi nu stiu unde sunt pt ca sunt multe cotituri prin vegetatie si nu vad la mare distanta in fata. Ajung la drumul forestier unde e si ultimul punct de alimentare. Constat ca acesta coborare a reusit sa ma oboseasca, trag colcluzia ca din cauza proastei aderente in care a trebuit sa stau mai tot timpul incordat. De la start e prima oara cand mananc si eu ceva(doua felii de mar), iau si un pahar de apa dupa care plec mai departe. Intre timp a reusit sa ma depaseasca o persoana. El nu s-a oprit deloc aici, zambesc cand vad ca are deja o distanta apreciabila. Plec dupa el, fara sa fortez pe acest drum forestier care coboara usor, stiind ca va urma si o usoara urcare la care multi cedeaza. Nici n-am ajuns bine pe respectiva urcare ca l-am si depasit, el mergea, eu alergam usor. Nu trec bine de el ca aud in spatele meu pe cineva gafaind. Ma uit si e alt tip care vine bine. Pfoa, trece cu cativa pasi in fata. Strig la el, nu te las sa te duci, asa ca bag mare dupa el constatand ca pot sa-i tin ritmul. Amandoi mergem bine, reusind pe acesta urcare sa mai depasim un concurent. El pt cativa pasi incearca sa se tina cu noi. La el stig ca da o bere daca ajunge inaintea mea :). Raspunde ca berea o dau eu ca el nu mai poate. (Are dreptate, am ramas dator cu o bere si nici macar nu mai tin minte cui pt ca n-am retinut figura :( ). Continui cu tipul care a incercat sa ma depaseasca, ma simt chiar bine, gafai dar picioarele reusesc sa tina ritmul. Constat ca tipul parca o lasa mai moale, strig la el ca n-am de gand sa-l las in urma, iar el se tine scai de mine asa cum m-am tinut si eu cand a incercat el sa ma depaseasca. trecem prin baltoace, nu mai ocolim nimic, alergam. Inainte de a face stanga prin iarba mai vedem o baltoaca in mijlocul drumului, iar noi ii strigam fotografului sa pregatesca aparatul ca trecem iar prin apa. Asta si face(abia astept sa vad pozele). Facem stanga, dupa 200m de carare prin iarba vine o mica urcare, asta parca nu o mai tineam minte :), dar nu am probleme, din contra o urc atat eu cat si el imediat. Vine si ultima coborare, aici incepem sa depasim concurenti mai multi(probabil de la alte probe), noua ne scapara picioarele pe acesta portiune. Ajungem si unde noroiul ajunge peste glezna, simt putina frica ca m-am lasat dus de val si acum alerg din inertie, dar colegul tine acest ritm, iar eu n-am ce face. Auzim dj-ul, stim ca mai este foarte putin, luam curbele in viteza chiar daca noroiul este peste masura de mult, dar pt noi asta nu inseamna nimic. Ajungem la finish fericiti. parca niciodata nu m-am simtit asa proaspat la final de cursa.
Am terminat in 04:39, cu aproape 25min mai bine fata de anul trecut. Nu prea imi convine, speram sa fie pana-n 04:15. M-am pacalit singur, am crezut ca sunt mult mai bine pregatit dar se pare ca nu era asa sau tactica aleasa nu a fost tocmai buna.
A fost o cursa foarte grea datorita conditiilor atmosferice dar mi-a placut mult . Chiar imi doream asa ceva si am realizat acest lucru dupa ce s-a terminat. Ceata, ploaie, soare, vant, peisaje fantastice, noroi mult, stancarie si mai multa..., toate astea au facut sa fie minunat.
Nici nu s-a terminat bine si eu abia astept editia din 2016.
Felicitari si multe multumiri organizatorilor si voluntarilor care au stat in frig pt noi!
N-am nimic de reprosat, poate doar in privinta tricoului care mie personal nu imi place, dar cei mai multi dintre cunoscuti au zis ca e foarte frumos si de o calitate buna.
P.S. Ceilalti colegi din casa si-au terminat si ei propria lor cursa. Gabriela cu doua basici de toata frumusetea, Andrei cu o usoara durere de glezna, dar restul pareau destul de multumiti si incantati.
Ziua s-a terminat cu un vin baut la focul de tabara in care s-au ascultat si cateva melodii frumoase. Multumim cantaretilor care sunt si foarte buni sportivi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu