La inceput de an aveam in plan sa incep sezonul in aprilie, cu S-Karp Sinaia, dar o stire pe facebook si dorul de o competitie m-au facut sa-mi schimb putin planurile. Stirea era cam simpla, o mica descriere de traseu, Dambu Morii, ocolire prin dreapta a cheilor 7 Scari, cabana Piatra Mare, vf Piatra Mare, intorcere la cabana si coborat la Dambu Morii pe Drumul Familial, taxa 40 lei care includea o medalie si cam atat important, plus alte cateva detalii care aratau ca e un concurs mic, m-au facut curios si pofticios :).
E vineri, intru pe pagina evenimentului si bag de seama ca Dinu Turcanu pe care il am in lista de prieteni, merge si el. Un mesaj scurt cu un raspuns la fel de scurt, si gata, am rezolvat cu transportul.
E sambata, ma trezesc la 05:00, plec la 05:30, ne intalnim la 06:15 si datorita traficului lejer, ajungem la Dambu Morii pe la 08:40. Inscrierile urmau sa se faca intre 09:00 si 10:00, iar la 10:00 era startul. Parcam chiar in apropierea biroului de inscriere, care de fapt era capota unei masini :), si mergem sa ne inscriem si noi. Primim numerele 9 si 10, ceea ce insemna ca mai sunt 8 inscrisi in fata noastra la fel de matinali.
Datorita aerului destul de rece, ne retragem in masina la caldurica. Cat mai stam noi aici, urmatorii inscrisi tot treceau prin fata noastra, iar Dinu imi tot zicea, el e cutare, el e cutare, sunt multi buni care alearga bine. Dupa nume, de pe facebook sau alte concursuri, stiam doar pe Florin Totalca si Ion Neagoe, care stiam si eu ca sunt foarte buni, restul nu imi spuneau nimic, doar Dinu zicea ca ala e bun, ala e bun si el... Pana la urma, eram interesat mai mult de mine, asa am fost mereu, dar imi place sa cred ca de cei buni ma folosesc ca sa-mi cresc mie performantele. Asa era si acum, in sinea mea ma bucuram ca sunt cativa buni, insemna ca o sa fie un concurs la care trebuie sa trag bine. Se face 09:40, ne echipam si noi, dupa care iesim la o usoara incalzire.
La 10:00 e startul, sau aproximativ ca eu nu folosesc ceas asa ca niciodata nu sunt sigur de ora. Bag de seama ca suntem undeva intre 30 si 40, majoritatea baieti, erau doar doua curajoase. Plecam destul de repede, nu facem mai mult de 500m si observ ca eram patru care ne-am detasat putin de restul. Eram eu, Florin Totalca, Ion Neagoe si Alexandru Itu(am aflat mai tarziu). Eu incercam sa tin ritmul lor, unul foarte ridicat pt mine care n-am mai tras la un concurs de atatea luni si care am facut mai mult antrenamente de acumulare decat de viteza. Mai trec 200, 300m si Alexandru se cam indeparta de noi, erau 20, 30m intre el si noi ceilalti trei, iar distanta crestea vizibil. Dupa portiunea de usor plat pe drum forestier, a urmat urcare usoara cu plat pe carare prin padure. Alexandru era deja la peste 50m de noi, eu eram pe doi si imi era clar ca nu pot tine ritmul lui. Dupa putin timp ma depaseste Ion Neagoe, ceea ce insemna pt mine ca omul a marit viteza, iar eu nu puteam sa o fac, asa ca raman pe trei cu Florin in spatele meu. Chiar daca nu ma uitam, stiam ca e in spatele meu pt ca ii auzeam respiratia suieratoare cum o aveam si eu. Pastram un ritm bun, atat eu cat si el, uneori aveam impresia ca se poate duce, alteori ca eu pot mai mult. Pana la urma pastram cam acelasi ritm si schimbam cateva impresii. Tot urcand, pret de 2, 3min, reusim amandoi sa pierdem marcajul, dar o scoatem la capat si ne-am continuat urcarea. Pana sa ajungem la cabana, pe ultimii sute de metri, reusesc sa ma distantez putin, cu cativa zeci de metri, si mai important, ca ma simteam chiar bine, nu imi era greu sa trag mai tare, din contra, simteam ca am energie. La cabana, chiar cand sa ies in platou, ma trezesc ca dau nas in nas cu cei trei caini, si partea cea mai nasoala, ca unul din ei vine suparat la mine. Ma opresc, el latra usor amenintator, vin si ceilalti doi, dar ei pareau ca au chef de joaca. In loc de alergare, o iau usor la pas, cel rau se tinea de mine, nu puteam sa mai alerg neam. Cum latra, cum ma opresc iar, na belea, nu stiam cum sa ies din incurcatura pt ca imi lasa impresia ca are de gand sa muste imediat cum ma misc din loc. Parca imi dadea tarcoale. Pana la urma ajung in dreptul cabanei, ma salut cu cabanierul pe care l-am vazut de atatea ori si care tocmai iesise afara, dupa care dau sa plec mai departe. De data asta cainele cel rau a venit iar si ma apucat usor de geaca pe care o aveam legata de mijloc, eram surprins, speriat si suparat ca iar trebuie sa ma opresc. Pana la urma, cu un cuvant pe ungureste pe care n-am reusit sa-l inteleg, un om a reusit sa-l cheme pe caine. Mda, pana la urma am plecat mai departe, si in timp ce alergam, ma gandeam, pe care din cei trei caini i-am mangaiat eu de atatea ori in cabana, nu de alta, dar prea seamana intre ei. Daca pana la cabana, traseul a fost cat de cat k, zapada putina, gheata si mai putina, de aici treaba s-a cam stricat. Pe alocuri gheata pe toata poteca si zapada tot mai multa, ne-au insotit pana pe vf. Eu am dat tare, fara sa ma mai uit in spate, parca simteam ca nu mai e nimeni aproape de mine. Cum am ajuns sus in platou, am dat nas in nas cu cei doi care se intorceau de la vf. Bag tare, ajung pe vf, aici nu era nimeni si ma opresc, nu eram sigur daca trebuie sa mai merg putin sau nu. Vad ca vine Florin din urma si la un semn de-al meu de intrebare, el imi face semn sa ma intorc. Asta si fac, ma intorc, ma intalnesc cu el, ii multumesc, ne uram spor in continuare si ii dau bataie. Cobor repede acolo unde imi permite suprafata, pe zapada, dar unde era gheata, trebuia sa incetinesc foarte mult. Totusi, pana la cabana am coborat destul de bine. Din pacate, la putin timp dupa ce am trecut de cabana, suprafata de alergare a fost un patinoar continuu, toata cararea fiind plina de gheata, si asta o buna perioada de timp, ceea ce m-a facut sa pierd foarte mult timp, energie si spre finalul ei sa ma trezesc cu un concurent care avea coltari, ca a aparut in spatele meu. Nu stiam cine e, incercam sa-mi amintesc daca Dinu a zis ceva de el in masina, dar nu, nu imi aminteam. Ma depaseste, am noroc ca se termina portiunea proasta si reusesc sa-l depasesc eu, dar incurc o intersectie de marcaj la care el in timp ce ma striga inapoi, ma si depasit iar. Eu ma intorc, reusesc iar sa-l depasesc, dar incepeam sa simt usor oboseara. Incep serpentinele, cobor in viteza si hop ma trezesc ca omul apare in fata mea, realizez imediat ca a taiat serpentina. Mmm, ciudat, parca in regulament scria ca nu e voie. In fine, nu imi bat capul prea mult si raman in spatele lui ca imi era mai usor. Acum nu mai eram nevoit sa ma uit dupa semne, tot ce trebuia sa fac era sa ma tin dupa el. Fac asta, uneori cu impresia ca am mai taiat niste serpentine ca prea era abrupt si fara carare. Ajungem jos si ne continuam alergarea. eu tot in spatele lui, uneori umar la umar, sau cap la umar ca era mai inalt ca mine :). Schimbam cateva cuvinte si continuam pe acesta portiune de plat. aveam amandoi un ritm bun. Cand s-a terminat coborarea si putin timp pe platul din padure, eram convins ca atunci cand o sa vreau, am sa pot accelera. Din pacate, dupa putin timp au aparut niste dureri in zona ficatului care nu numai ca mi-au stirbit acesta incredere, ci chiar m-au chinuit sa tin ritmul omului. Nu stiu cum, dar am reusit sa-i tin ritmul pana la vreo 500m de finish, dar de acolo am cedat si el a ajuns inaintea mea.
Am iesit pe patru, cu un timp de 01:50:40 pe aproximativ 16km si 1200 dif. de niv..
La cateva zile dupa experienta, cu bune, cu rele, stiu ca a fost un antrenament bun si ca in mare parte din timp, m-am simtit foarte bine.
Abia astept urmatoarele provocari, in care sa-mi testez limitele si sa ma bucur de alergare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu