EcoMarathon2018

Impotriva regulilor nescrise in ceea ce priveste alimentatia :). De ce? pai o sa aflati voi mai jos :).

Ca in fiecare an, ma inscriu din prima zi, ca de, se epuizeaza prea repede si nu vreau sa raman pe langa. Nu vreau, pentru ca am o ambitie sa ajung la 4 ore. Inca n-am reusit asa ca ne vedem si la anul tot pe traseul de maraton :).

Am plecat de vineri. Dus am fost cu Luiza, in Busteni ne-am intalnit cu Mihaela care a facut ceva cumparaturi la Mega si toti trei am ajuns pe la 18 in Moeciu de Sus. Le-am ridicat, m-am ofticat putin ca am primit sosete in loc de sapca, iar tipul nu a vrut/putut sa ma ajute, ne-am mai socializat, dupa care a urmat cazarea cam la 700m de start, de care tot Luiza a avut grija sa se ocupe. Aici am stat mai multi din echipa Ciucasx3, ceea ce a fost super fain.

Dupa cina, care a constat intr-un pastrav cu ceva mamaliga, m-am bagat la somn, ca de, am stat in aceeasi camera cu Florin, iar el se culca devreme :). Asta a fost bine, ca m-am odihnit si m-am trezit odata cu gainile, la nici 7. A urmat micul dejun, iaurt cu ovaz, in si ce o mai fi in punga aia de fulgi de la Mega, pregatirea bagajului si asteptarea :). Pe langa acel iaurt, in cele doua ore pana la start am mai consumat cam 500ml apa, o pastila magneziu de la Florin si o banana cu vreo 20 min inainte. Inov8 235 in picioare(alegere proasta), jambiere, colanti scurti, noua vesta de Ciucasx3team, sapca de la Gerar care imi place mult, le-am tras repede pe mine, iar in rucsac am aruncat trei geluri, SIS, Gold Nutricion si Chimpanzee, un baton Sponser si un flask gol. Mda, am cam riscat cu acest cocktail, dar am vrut sa vad ce se intampla. Daca am terminat prea repede cu toate aceste pregatiri, m-am mai relaxat putin pe facebook :). Spre zona de start am plecat cu totii pe la 8 si ceva. Eee, ce de lume se stransese deja. Puhoi, nu alta. Astea sunt unele dintre cele mai frumoase momente. Ma bucura mult sa ma vad cu multi oameni pe care ii intalnesc doar in astfel de momente. Chiar daca ne vedem destul de rar, simt asa ca ne leaga ceva. Ca o fi pasiune, nebunie..., ceva tot este :). A urmat startul. Am plecat din fata ca m-am ales cu numarul 14, dar pe cei vreo 3 km de drum pana la podet, n-am alergat mai tare de 5/1000, asa ca am tot fost depasit. Ehee, stiam de anul trecut ca tactica asta e numai buna, sa trag incet pe prima bucla. A venit prima urcare, care si cu ritmul meu incet, tot depasesc ceva oameni. Termin prima bucla in 01:16:00, putin mai mlt decat imi doream. La primul CP am umplut si flask-ul cu apa, iar un gel l-am dat pe gat cam la o ora de la start. Am inceput bucla 2 tot fara sa maresc ritmul. Din pacate, la prima urcare am reusit sa ma ratacesc. In loc sa fac stanga prin padure, am continuat in sus pe langa gard, luandu-ma dupa Florin Ionita si alt alergator. Eh, se mai intampla. Greseala mea ca n-am fost atent. Partea urata nu a fost ca am pierdut cam 5 min, ci ca un alt alergator de care trecusem chiar inainte de intersectie, nu a strigat. Mda, unele specimene reactioneaza ciudat cand sunt depasiti :). Dupa ce m-am intors, am inceput sa maresc si ritmul, astfel depasind cam 7, 8 alergatori. Pe aceasta bucla, cam la 2 ore de la start, am folosit cel 2-lea gel. Din pacate, tot pe aceasta bucla, am simtit tot mai accentuata durerea degetului mare a carui unghie avea ceva probleme. Astfel ca pe coborare nu ma prea lasa sa dau. Am tras concluzia ca de vina sunt inov8 din picioare care sunt cam minimalisti si, probabil am luat doua, trei pietre in sut, ceea ce a dus la probleme. Cu toata ratacirea si acele dureri, termin bucla 2 in 01:31, un timp cam cu un minut mai mult decat vroiam. Mmm, deja incepeam sa-mi fac griji. Incep bucla 3 cit pot de energic. Surprinzator, ma simteam bine.  Am reusit sa depasesc cativa alergatori, care aveau ceva probleme din cauza caldurii. Ma bucuram ca m-am hidratat corespunzator. Am putut sa trag bine pe urcari, din pacate mai usor pe coborari, dar am ajuns pe Bangaleasa destul de fresh. Asta datorita si celui d 3-lea gel, luat cam la 3 ore de la start. Aici am fost intampinat de Cristina. Dupa un pahar de apa sau cola, i-am dat la deal. Cam pe la jumatate, trec si de Alexandru Itu. Stiam ca alearga bine, asa ca eram surprins sa-l vad asa obosit. Inainte sa se termine urcarea, dau de Bogdan Petrutu care m-a servit cu doua, trei guri de cola si cateva cuvinte de incurajare. Tot de la el am aflat ca am doi oameni in fata cam la 3, 4 min. Asa ca, dupa ce termin urcarea, incep sa alerg, si alerg eu cat pot de tare, incat pe ultima coborare la vreo 50m in fata il vad pe un alt concurent. Din pacate unghia si degetul au fost impotriva si n-am putut sa-i dau suficient la vale incat sa-l prind :). Am terminat in 04:06:11, un timp mai bun cu 11min fata de 2017, dar inca departe de 4 ore. Dupa ce am terminat, am aflat de la Daniel care terminase cu cateva secunde inainte, ca am iesit pe 9. O da, asta chiar m-a bucurat, am terminat in top 10. 

Cateva concluzii. 

In ceea ce priveste nutritia, pastila de magneziu si cele 3 geluri diferite, nu mi-au facut rau, cu toate ca n-am mai folosit inainte acest mix ciudat, ba din contra, probabil mi-au facut bine. Pe langa astea, am folosit cam 1L de apa si cateva guri de cola. De mancat, doar cateva stafide dupa bucla 2.

Echipamentul, am facut greseala doar la incaltari. Stiam ca sunt buni mai mult pentru poteci prin padure, dar am riscat la gandul ca sunt mai usori, si m-am ars. Nu se mai repeta :) sper. Restul echipamentului a fost perfect. 

Concursul. Asa cum ne-au obisnuit, a fost foarte bine organizat. Marcaj bun, CP bine aprovizionate, voluntari inimosi, fotografi multi, peisaje superbe... Mmm, doar asfaltul ala parca nu isi are locul pe traseu :(.

Ce sa mai, ramane sa ne vedem si la anul draga Eco!

Brasov Maraton, un concurs de la care nu pot sa lipsesc.

Photo:fisheye.ro

Pentru mulți, sezonul concursurilor montane începe mai devreme sau mai tarziu, dar pentru mine, asta e concursul pe care îl astept cel mai mult. E momentul în care îmi  dau seama ce am muncit in lunile de iarna plus ca îmi si place traseul, organizarea si mai ales revederea cu mulți oameni din acest fenomen. Nici nu s-a dat drumul bine la înscrieri ca hop si eu. Mai departe lunile au trecut si iata-ma in săptămâna dinaintea concursului.  La asta am si cele mai multe emoții, asa ca abia așteptam să treacă zilele ca să iau startul știind că pe urmă doar ma bucur si focusez pe alergare. Cu chiu, cu vai, zilele au trecut, iar eu am încercat să mă hidratez cât mai bine si sa mănânc tot felul de chestii care contin potasiu, magneziu, zinc si alte minerale necesare. Pe lângă astea am băgat niște orez cu două zile înainte si paste cu una. Nu stiu cat efect au toate aceste pregătiri de alimentație, dar imi place sa cred ca e de bine :). Pana la urma, am fost luat în primire de crampe abia la final când incercam sa-mi fac intinderile .Ups, am ajuns prea devreme la final fără să spun cate cuvinte despre cursa. No, vineri ajung cu câțiva prieteni din Bucuresti, pe la ora 21:30 in Brasov, de fapt Săcele, unde m-am bucurat de revederea cu Adrian Ber si a lui familia frumoasă și ospitalieră.  Culcarea a fost pe la ora 24, după ce mi-am pregatit toate cele necesare pentru cursa, si am dormit super până pe la 05:30. Trezit, spălat, mâncat niste iaurt cu ovăz, ceva seminte de dovleac, in si ce o mai fi fost prin punga respectiva, toate puse la muiat in iaurt de cu seară, echipat repede si luat rucsacul gata pregatit au facut ca pe la 06 si cateva minute sa iesim pe usa.  Da, ieșim , pentru ca am plecat amandoi. Eu trebuia sa ajung sa-mi ridic kitul, iar Adrian avea treaba cu voluntariatul. In drumul nostru l-am saltat si pe Alex care era si el voluntar, iar la 06:40 eram deja în piața. Mi-am ridicat kitul, după care am avut noroc cu prieteni ca Simina si Bogdan in a caror masina mi-am lasat hainele de schimb. Mai departe am socializat si bucurat de revederea cu toți oamenii faini pe care i-am cunoscut în acești ultimi ani de când cu alergarea, astfel că timpul a trecut cât ai bate din palme. 10.......1 Start. Sunt surprins ca lumea nu mai pleacă ca din pușcă, doar 2, 3, printre care si unul care asculta muzica tare, pe bune. Pana ia zis Nusu si Tale de vreo trei ori ca nu e normal ce face.  Vine urcarea pe serpentine, iar noi formăm un grup de 4, 5 persoane. Țale, Nușu, eu Busuioc si Adi Bostan. Ceva mai in fata, la câțiva zeci de metri se distantase un alt grup de 3 băieți printre care si  ..., . Pana sa se termine urcarea pe Tampa, oricum nu ii mai vedeam pe cei doi, ci doar pe .... A urmat coborârea în șa, moment în care ne-am mai schimbat locurile între noi , si dai prin pădure. Alergabil bine, astfel că la drumul forestier ajungem tot un grup destul de compact. Urcam pe drum, continuăm pe poteca si ajungem la următorul punct. Dacă în șa n-am oprit deloc, aici dau pe gât două guri de apa. Cam prin aceasta zona l-am prins si pe ..., de fapt, cât am oprit eu la apa, Tale si ... s-au îndepărtat vreo 30m. Ceilalti au ramas in urma. N-a durat mult până i-am prins pe cei doi si am continuat impreuna. Tot alergand, aproape de pârtie ma trezesc ca sunt doar eu cu Țale. La lac suntem întâmpinați de Biolan care ne filma si alti câțiva voluntari super. Începe urcarea pe pârtie. Țale baga bețele in pământ și nu reușesc sa-i tin ritmul susținut.   Dupa prima urcare pe partie, la porțiunea cu un fals plat, observ ca avea deja un avans de vreo 50m, si tot aici ne intersectam cu primul concurent.... Continui urcarea pe pârtie, iar la următoarea clădire ma intersectez cu cel de-al doilea concurent care cobora in viteza. Cand ajung la ultima clădire, bag de seamă că Țale întoarce deja. Ne intersectam, întorc si eu la un min. de el, iar când încep să cobor apare si Adi. A urmat coborârea până în poiana Brașov pe parcursul căreia m-am intersectat cu cei care urcau. Foarte urâtă porțiunea asta. Pe zăpadă a fost super, dar cea cu vegetație si piatra a fost horror. 

Photo:Simona Tamas

E drept ca aveam si picioarele obosite deja. Pana la CP sunt prins de Adi care dealtfel pleaca si primul din CP. Incep urcarea si nu ma simteam prea in forma ca sa-l prind pe Adi asa ca omul se tot distanta. Cam de pe aici am inceput sa ma simt singur :). Mu mai urmaream pe nimeni, nu mai eram urmarit :). Am continuat prin padure, dupa urcare, pe portiunea alergabila am inceput sa prind ceva chef asa ca in scurt timp m-am trezit la marginea Brasovului. E te si ultima urcare. Noroc cu o tipa care ma serveste cu jumatate din ciocolata cu rom a ei. Pe aceasta urcare, pana in sa, n-am mai alergat deloc :(. Eram cam varza :). In sa reusesc sa-mi mai revin si ii dau la vale. Eee, pe coborare a mers bine, dar cand a inceput platul din jurul Tampei, abia, abia mai reuseam sa am un ritm decent de alergare. Chiar si asa, depaseam constant alergatori de la semi. E, si cand vine ultima urcare, asa cu inclinatie mica, pe curba, ma trezesc cu Nusu in spatele meu care imi zice ca ce, sunt obosit? :). Hai Tavi, baga, zile el, nu te lasa, ceea ce si incerc sa fac ca sa ma tin de el. Cu foarte mare greutate reusesc asta si, de fapt, datorita incurajarilor lui, ma tin la o distanta mica in spate pana la finish, unde terminam impreuna. MULTUMESC NUSU!

Cam asta a fost istoria cursei. Am terminat pe 5 la general si 2 categorie de varsta cu un timp de 03:52:50.

Darul de a renunta.

Daca ai citit postul anterior, cel in care fac referire la echipamentul si primii pasi din alergare, clar esti interesat de subiect.

Ai facut si tu primul pas, dar din diverse motive nu te-ai tinut. Ca nu esti obisnuit cu un program, ca nu ai timp, ca ai avut febra musculara sau alte dureri, ca a fost vremea proasta, ca altii alearga mai repede si ai senzatia ca se rade de tine, ca nu ai fizic pentru asta, ca nu ai varsta necesara, ca nu iti place... Sa sti ca te inteleg. Au trecut patru ani si tot ma mai confrunt cu unele temeri. Intradevar, nu la fel de greu ca la inceput.

Motivele tale.
Ca nu esti obisnuit cu un program. Partea frumoasa e ca nu ai un program. Mai ales in primele luni, Tot ce trebuie sa faci in primele 6, 8 saptamani, e sa iesi de doua ori pe saptamana, iar intre aceste doua iesiri sa ai macar doua de pauza. Poti sa iesi luni-miercuri, luni- joi, luni-sambata, marti-sambata..., sper ca ati inteles ideea. In ceea ce priveste ora. La fel, poti sa iesi atat dimineata, cat si seara. Atat ziua, cat si noaptea, dar asta e mai greu, ca ziua e prea cald, iar noaptea se doarme :). Daca intre aceste doua zile de alergat, mai gasesti timp si de mers la sala sau iesit cu bicicleta, cu atat mai bine, dar nu e obligatoriu. Apropo, sala poti sa faci si acasa. Niste abdomene si flotari e mai mult decat suficient. Mai poti sa faci si scari, da, scari. In loc sa urci cu liftul, urca pe scari, atat la bloc, daca stai, cat si la metrou daca mergi. Daca ai timp, poti sa le faci si in parc, in alta zi fata de cele doua zile de alergare. Poti sa faci drumetii in weekend. Ceea ce conteaza e sa faci ceva care trece peste confortul tau, care te scoate din rutina.

Nu ai timp. Ca muncesti mult, ca ai copii, ca trebuie sa mai faci treaba si acasa, ca trebuie sa-ti ingrijesti parintii, bunicii, ca ai de invatat, ca, ca, ca....Pot fi atat de multe motive, incat n-ai mai vedea pe nimeni ca alearga. Daca spun ca te minti singur, te asigur ca stiu despre ce vorbesc. Eu mi-am gasit timp. De multe ori, chiar si acum alerg de la munca pana acasa. Cunosc mame care au alergat pana la 7 luni de sarcina si la 2 luni dupa ce au nascut. Cunosc oameni care mergeau la servici, invatau pt facultate si gaseau timp de alergat. Cunosc oameni care merg la servici, au copii mici si fac trei sporturi, inot, alergare si bicicleta. Asa ca da, te minti singur cand te gandesti ca n-ai timp.

Ca ai avut febra musculara sau alte dureri. Da, asta e o problema. Ai iesit la prima alergare, pe langa faptul ca ai mers o gramada si ai gafait ca un cal la caruta, urmatoarea zi te-ai trezit ca ai tot felul de dureri. Aceste dureri sunt de bine sau de rau, depinde ce fel de persoana esti. Poti sa le accepti si sa te bucuri ca ele arata cat de mult ai muncit, poate chiar putin prea mult. Poti sa le accepti, sa inveti din ele iar urmatorul antrenament sa_l faci mai usor ca sa nu mai ai febra musculara iar. POTI RENUNTA, dar daca ai facut asta sau esti genul asta de persoana, te intreb, ce cauti aici? de ce citesti? Stai linistit, nu esti nici primul, nici ultimul care renunta. Probabil e cea mai la indemana solutie. Aoleo, ce greu a fost. Aoleo, cine ma pus sa alerg. aoleo, aoleo. Pa. Mergi sanatos. Poti sa te intorci linistit la birou, mers cu masina acasa, stat in canapea. Din cand in cand la o iesire in club, la terasa, in mall... Daca vrei totusi sa continui, sa sti ca toti avem dureri. Atat eu care alerg de 4 ani, cat si cel care alearga de 2, 6, 10 ani. Asa ca tu nu esti nici special si nici nu ai o problema. Dureri apar mereu, atat la tine care alergi 2 km, cat si la cei care alearga ultramaratoane de 100km. Nu esti si nu vei fi ocolit de ele atata timp cat ai de gand sa progresezi. A, daca ajungi sa alergi 10 km in, sa zicem 60 min, si ai sa vrei sa te menti acolo, da, ai mari sanse sa nu mai ai dureri sau vor fi foarte rare. Apropo, e valabil si in alte sporturi. Principiul e acelasi.

Vremea. Pai daca azi e prea cald, oricum nu ai program fix de iesit, asa ca o poti face maine. A, maine ploua. Nu face nimic. Fa niste scari la bloc si iesi poimaine. Sunt convins ca ai inteles ideea. Te asigur ca vremea e un motiv doar in primele luni, poate an, dar la un moment dat o sa inceapa sa-ti placa sa alergi plin ploaie, ca e mai racoare, ca iti aminteste de copilarie... Sa alergi pe frig, ca te vei obisnui cu temperatura si in plus te va feri de raceli.

Ca altii alearga mai repede si rad de tine. Ba mai rau, ca rad de tine cei care nu alearga. Pot sa-ti spun doar ca te inseli. Cei care alearga mai repede ca tine, nu rad de tine, doar se bucura ca au plecat de la nivelul tau si au reusit sa progreseze. Daca totusi rad de tine, ca mai sunt si cateva astfel de specimene, sunt niste idioti care n-au invatat nimic din asta. Pt ei totul se rezuma la viteza si au pierdut ideea de asamblu. In ceea ce ii priveste pe cei care nu alearga si rad de tine, sper sa te bucure faptul ca e posibil ca peste ceva timp o parte din acei oameni sa te considere un exemplu, si la randul lor sa se apuce de alegat.

Fizic pentru alergare. Nu exista asa ceva. Esti gras? Stai calm, nu esti pentru ca n-ai alergat si nici n- ai sa slabesti pentru ca te-ai apucat de alergat. In schimb, cu cat o sa te implici mai mult in acest fenomen, cu atat o sa-ti schimbi alimentatia in bine si atunci da, poti spune ca incepi sa slabesti. Partea cea mai buna e ca o sa slabesti fara un regim anume, ci pentru ca ti-ai schimbat stilul de viata.
Esti scund, inalt sau prea slab? Pe bune? Participa la un concurs si vezi ce te inconjoara, si daca tot ai sa-ti mai spui asta, clar ai o problema la cap. Eu am vazut oameni care alearga fara o mana. Am citit despre oameni care alearga tragand dupa ei propriul copil paralizat.

Varsta necesara. Eu m-am apucat la 34. Ah, tu ai 45 sau 56, poate chiar 63.  Cunosc persoane care au inceput la peste 60 de ani. Am auzit de persoane care s-au apucat si la peste 70 de ani, si te asigur ca isi traiesc batranetile mai bine ca tine. Au scapat de unelele dureri, altele s-au ameliorat. Au alta pofta de viata. Racesc mai putin, mai rar. Deci nici varsta nu e un motiv intemeiat. Din contra, alergarea o sa-ti aduca imbunatatiri considerabile.

Ca nu iti place. Mda, am lasat asta la urma pentru ca este chiar o problema. Mie imi place. Imi place mai ales sa alerg prin munti. Imi da un sentiment de libertate. Ma ajuta sa descopar tot felul de locuri pe care nu le vezi la tv sau in reviste. Mai tarziu am aflat ca imi place si competitia. Asa ca din ceea ce ma priveste, chiar daca in primii doi ani nu imi placea sa alerg prin oras, parc, o faceam pt ca ma ajuta sa-mi mentin conditia si asfel sa bat muntii sau sa concurez in diverse concursuri. Cu timpul a inceput sa-mi placa, iar in prezent, cu greu pot sa stau cateva zile fara sa alerg, iar atunci folosesc bicicleta pentru a face ceva miscare. Tie nu iti place si nici nu ai motive sa o faci. Mda, atunci incearca alt sport, dar trebuie sa sti ca alergarea e cel mai la indemana si ieftin sport, iar cu timpul o sa inceapa sa-ti placa. Vrei sala, ai nevoie de abonament. Iti place bicicleta, ai nevoie de bicicleta. Exemplele pot continua. Nu iti place sportul deloc. Pai ajungem iar la, ce cauti aici? Nu iti place, pa, dar trebuie sa sti ca tu esti un exemplu pentru cei din jurul tau, ca sunt copii, colegi, doar rude, da, esti un exemplu. E doar alegerea ta ce fel de exemplu vrei sa fi.

Ca de final, ma intorc la ce am scris in primele randuri. Te-ai apucat, dar din diverse motive te-ai oprit. Ai iesit o data si gata. Sper ca ai citit si ca saptamana viitoare ai sa gasesti motive sa iesi de doua ori, chiar sa continui, iar peste cateva saptamani sa fi mandru de tine.

Spor la antrenamente!

Sfaturi pentru primii pasi in alergare.

Ca tot a venit caldura, am zis sa scriu cateva cuvinte pentru cei care au de gand sa faca primii pasi in alergare.

Nu conteaza din ce motiv te apuci, ca vrei sa slabesti, ca vrei sa demonstrezi ceva, ca sa te menti, ca iti place..., oricum vor fi doar doua directii, fie vei continua, fie te vei lasa :).

In ceea ce ma priveste, primele doua luni de alergare le-am facut intr-o pereche de adidasi cu care jucam fotbal, un tricou de bumbac si pantaloni de trening. Urmatorul lucru pe care l-am facut si iti recomand sa-l faci si tu, e sa mergi intr-un magazin de articole sportive(Hervis, Decathlon, Trisport, Infinity, Intersport, SportGuru...), si sa-ti cumperi o pereche de incaltari pentru alergat, niste sosete, un tricou tehnic sau maiou de alergare, o bustiera si o pereche de colanti scurti sau un sort de alergare. Nu ai nevoie de mai mult pentru lunile calduroase care urmeaza.

Ca si costuri, te asigur ca atat articolele ieftine cat si cele scumpe nu vor face nici cea mai mica diferenta in ceea ce priveste viteza, respiratia sau alte detalii despre alergare. Ai sa alergi la fel de prost si ai sa obosesti la fel de repede indiferent ca ai in picioare adidasi de 500 ron sau de 100 ron. Eu, dupa cele doua luni in care am alergat cu aia de mai ieseam la fotbal, mi-am cumparat din Decathlon o pereche de alergare care costau cam 70 ron. Era cea mai ieftina versiune a lor. Parca Kalenji li se spunea. Cu toate astea, sunt ceva diferente intre cele scumpe si cele ieftine, dar sunt mai mult de ordin psihic, de confort. Spre ex. un tricou poate sa-ti ofere o respirabilitate mai buna, colanti care au o compresie mai buna si tot asa, dar ma repet, daca vrei sa iesi la alergat, la inceput nu ai nevoie de mare lucru, doar de chef :).

Sa trecem la partea mai grea :).

Unde si cat alergam?

De cele mai multe ori se intampla asa.

Ne echipam cu ce ne-am cumparat sau ce am gasit prin casa si ne miscam repede in parc, padure sau pe stadion ca sa dam o tura de lac, parc, pista.... Incepem sa alergam, plecam prea tare si dupa cateva sute de metri gafaim de mama focului incat spunem(ce imi trebuie mie asa ceva). Asta fiind si un motiv foarte intemeiat pt care cei mai multi se lasa. Alt motiv sunt durerile care apar mai tarziu, dar vorbim altadata despre ele.
E, sfatul meu e sa faceti in felul urmator, si sa stiti ca nu vorbesc aiurea. Te imbraci, iesi pe usa afara, cobori scarile daca stai la bloc, mergi pe jos pana in parc, stadion, padure daca e o distanta de 1, 2 km. Nefiind inca obisnuiti cu ce inseamna aceste distante, cel mai bine de ghidezi dupa minute. Daca ai de mers 5, 10 min pana la locul in care vrei sa alergi, e perfect. Nu mai mult pentru ca trebuie sa te si intorci, iar ideal ar fi sa o faci tot pe picioarele tale :). Daca ai de mers mai mult, foloseste cu incredere masina sau transportul(deja oamenii sau obisnuit si nu prea mai rad la vederea unui alergator echipat ca atare), Dupa ce ai ajuns in locul respectiv, incepi sa alergi usor timp de 5 minute, mai mergi putin pana simti ca respiratia si-a revenit, iar alergi, si tot asa, Daca ai venit cu masina sau transportul, intai mergi vreo 10, 15 minute pana incepi sa alergi primele 5 minute. Alternezi vreo jumatate de ora. Nu e obligatoriu. Prima data pot fi doar 20 minute. Ideea e sa-ti obisnuiesti corpul cu ceva nou pt el. Primele doua, trei saptamani e suficient sa iesi de doua ori pe saptamana. Mai tarziu poti urca la de trei ori pe saptamana. Evident ca si distanta parcursa cat si pauzele alea de mers trebuie sa dispara usor, usor. Daca la inceput mergi, alergi cate 5 minute, dupa primele doua saptamani, incearca sa alergi 10 minute si sa mergi 5, si tot asa.

Un alt lucru foarte bun la inceput, e, sa va faceti un plan. Planul poate fi de la a-ti propune sa alergi pana la prima cotitura, tura de stadion, pana la a alerga o tura in jurul lacului. Ideea e sa-ti doresti sa atingi un obiectiv. Peste cateva luni, deja o sa-ti poti face un plan ca sa participi la primul concurs de vreo 4, 5 km.

O da, si felul in care te obisnuiesti sa alergi e foarte important. Ma refer la postura, care e mai greu sa o schimbi mai tarziu. Incearca pe cat posibil ca aterizarea sa fie pe toata talpa.
Aici aveti un clip din care puteti trage ceva invataminte in ceea ce priveste Postura alergare . Cel mai important e ca miscarea sa devina cat mai naturala, din inertie.

Spor la antrenamente!

Timisoara21k , proba de 10,5km.

M-am înscris de când s-a dat drumul la înscrieri. Dacă mă întreabă cineva, nu stiu sa-i raspund dc. A fost așa, o chestie de moment, si la care in următoarele zile mi-am dat seama ca n-am de gând să merg acolo. Păi ce să caut eu la o cursa de plat intr-un oras asa îndepărtat? In concluzie n-am achitat taxa si nu m-am mai gandit la ea. Surprinzator, intr-una din zile primesc mail de la organizatori cum ca am fost validat. Mi-am zis ca cineva doarme pe el acolo la validari, si ii scriu lui Radu. La care el raspunde, da, eu te-am validat. Păi stai ma Radu , nu prea am bani pt o cursa la cuca macaii. Eh, e un cadou din partea mea. Păi na acum, de refuzat nu prea pot. Ce sa fac, ca doar imi place competitia si macar o sa vad la ce nivel sunt după lunile astea in care am incercat sa tin programul de antrenament facut tot de Radu. Probabil si asta a fost un alt motiv pt a merge. Au fost zile cu antrenamente bune, altele cu repaus din cauza unor dureri, zile cu iesire pe munte și iată că s-a apropiat weekendul concursului. Cu ce merg in Timisoara? Mmm, totuși, sa mai plătesc si cazare, nu, n-am de gând. Iată cum ma trezesc eu sa plec cu trenul de noapte, cu gândul că o sa dorm in tren. Zis si facut. Iau trenul de după ora 21, citesc, mănânc cate ceva si dorm iepureste pe unul din scaunele lui, iar la 8 dimineata ajung in Timisoara. Fuga jos din tren, luat tramvai trei statii in care ma si schimb in echipamentul de alergare(cei câțiva călători ma priveau ciudat :) ), după care cobor si ma iau după un alt alergător care bănuiam că se deplasează acolo unde trebuie sa ajung si eu, în Piața Unirii. Aici mi-am ridicat kit-ul, m-am salutat cu Radu, Bogdan, Dinu si alti amici din ale alergări, după care am băgat ceva încălzire. Una, două s-a făcut timpul sa luam startul. De aici încolo am tras cât am putut după cei din fata mea :). Chiar am tras prea tare primul km pe care l-am facut in 03:20. În timpul concursului nu prea pot sa fiu atent la ce ma înconjoară. Tin minte doar saluturile usoare din mână făcute celor câțiva cunoscuți care alergau si ei când ne intersectam si ca la primul punct de alimentare am depasit-o pe Adela Baltoi, o profesionistă. Eh, după vreo doi km a fost rândul ei, iar eu oricât mi-am dorit, nici ca am mai reusit sa o prind, cu toate ca la o pantă reușisem să micsorez distanta dintre noi. Cam asta a fost cursa. Am reusit un timp de 00:39:27 pe 10,6km care a dus la o clasare pe locul 12 general si 3 la categoria 30-39 ani. Din pacate n-am putut sta la festivitatea de premiere ca era la 13:30, iar eu aveam tren la 13:50, asa ca premiul meu probabil o sa-l ridic din Bucuresti. Per total, în ceea ce priveste timpul, nu prea sunt mulțumit. Mi-aș fi dorit macar 1 min mai bine. În rest, cursa, organizarea si toate celelalte au fost super. Acum sunt in tren si mai am putin din cele 9 ore. Ha, Ha, probabil această cursa o sa-mi rămână în memorie cu timpul petrecut în tren pentru ea :).

Baneasa Trail Run 2017

La cursa asta am mai particip in urma cu trei ani. Mai bine zis, in primul meu an de alergare. Imi era dor de Baneasa si de organizarea lor, care se pare ca e tot mai buna. Sa fim seriosi. A fost primul concurs unde am gasit corturi incalzite. Pe langa asta, oamenii chiar au stat bine si la alte capitole marcaj, voluntari, mancare... Mmm, de fapt afost si o mica poblema. Pe la km 17, noi cei de la semi ne-am intersectat cu cei mai inceti de la 10k, ceea ce a dus la a jongla printre alti concurenti. Dar, avand in vedere ca energia era cam pe final, aceste depasiri parca mi-au mai revitalizat pofta de alergare :).

Cursa in sine a fost multumitoare avand in vedere dificultatea traseului(plin de noroi si a plouat constant). Pana pe la km 10 am reusit sa tin un ritm de 4/1000, dupa care, am inceput sa ma tai usor :). Am terminat pe 6 la general si 3 categorie, ceea ce a fost o surpriza pentru mine. Vedem ce se mai intampla la anul. Poate o sa fie cu zapada :).

O perioada aglomerata.

Au fost cinci curse bune in nu mai putin de 5 saptamani. Semimaratonul Bucuriei unde m-am clasat pe 2 la general si 1 la varsta, MPC-ul pe care l-am terminat pe locul 11 la general si nu stiu cat la varsta :), semimaratonul din Bucuresti unde am facut PB pe plat cu 1:21:05 clasandu-ma pe locul 16 la general, Bunloc vertical, la care m-am clasat pe 16 si 6 la general cu timpul de 25 min si cateva sec. si Festival Bunloc Piatra Mare trail running la care m-am clasat pe 9 la general si 3 la varsta. Cam mult, resimt asta, mai ales ca la toate am tras cat am putut, dar asa s-au nimerit.

Semimaratonul Bucuriei-a fost o cursa faina, organizata de o mana de oameni frumosi, printre care si Vlad G, un bun prieten care dealtfel ma si invitat. Cursa a avut loc pe dealurile de langa Urlati si s-a dat startul de pe terenul de fotbal al orasului. Organizare buna, traseu foarte frumos care pe alocuri a trecut prin podgoriile din zona. Cursa in sine a fost o urmarire a lui Radu Milea pana a gresit traseul, dupa care cativa km cot la cot cu Ivaneascu Andrei pana a accelerat si nu l-am mai putut prinde, ca de, e mai fasnet :). Asta a fost si primul semi. cu dif de nivel la care am scos sub 01:30, da , cu doar cateva sec, dar m-am bucurat mult in ceea ce priveste timpul.

MPC, asta e un concurs la care mi-am propus sa tot merg. Imi place Piatra Craiului, organizarea, vine mai toata creama de la noi, atmosfera.... Anul trecut am participat prima data. Traseul fiind invers, abia asteptam sa alerg si pe cel clasic ca sa vad ce timp scot. N-a fost sa fie, ca de, vremea a vrut ea sa fie mai uratica, cu ploaie, zapada, ceata, ceea ce a dus la o noua schimbare de traseu, care dealtfel a fost foarte misto. Daca nu ma insel, a fost si singurul concurs in care am avut precipitatii pe tot timpul lui, adica 5 ore si ceva cat am facut eu :). Traseul a inclus doua portiuni noi, valea Crapaturii pe care eu oricum nu mai ajunsesem de vreo 4 ani si o portiune intre la La Table si cabana Curmatura pe care nu mai ajunsesem niciodata, asa ca, m-am bucurat tare mult de aceste modificari de traseu. Cursa in sine a fost buna, vreo trei cazaturi in noroi, putin inghetat cand am dat de zapada, mainile, chiar daca am avut manusi mi-au inghetat ca naiba dupa ce s-au udat, dar una peste alta, m-am bucurat din plin de cursa. Am avut doar un moment de slabiciune pe ultima urcare spre Curmatura, dar dupa ce am ajuns la cabana mi-am revenit total. In aceasta cursa am avut placerea sa alerg cot la cot vreo 20 km cu Szekely Cosmin, un foarte bun sportiv. Eh, dupa cum am zis, m-am bucurat de cursa si am reusit sa termin pe locul 11 general, ceea ce a fost o incantare pentru mine avand in vedere ca au participat multi alergatori buni. Abia astept 2018 sa vad ce imi mai rezerva la MPC, ca poate reusesc sa alerg si traseul clasic :)

Maraton Bucuresti. In cadrul acestui concurs, asa cum m-am obisnuit, am participat la proba de semi, nu pt ca nu pot proba de maraton, dar am zis sa mai am rabdare pana cand o sa alerg 42. Poate chiar la anul :). Anul trecut am reusit un PB de sub 01:24:00, asa ca acum eram multumit sa scot cam acelasi timp avand in vedere lipsa antrenamentelor de plat. Surprinzator, am mers asa bine ca am reusit 01:21 si cateva secunde, ceea ce ma face sa cred ca la anul pot sa scad sub 01:20:00. ramane de vazut la ce ma hotarasc, maraton sau semi in 2018 :). Ah, mi-am amintit. Traseul, fata de anul trecut, a avut o schimbare buna. Parc Cismigiu, Kiseleff, Victoriei, superb comparativ cu Basarabiei. De fapt, tot traseul a fost frumos in afara de portiunea in care circulatia masinilor nu a fost oprita. Bine ca a fost doar o mica portiune, parca nici un km n-a avut. Eh, cum, necum, m-am clasat pe 16 general si nu stiu cat la cat de varsta, bine ca nu prea are importanta.

Festival Bunloc Sacele. Asta a fost prima editie a festivalului care tine trei zile si are patru probe, orientare, parapanta, vertical si 30 km . Eu am ales sa particip la doua, vertical sambata si 30k duminica. M-am hotarat cam tarziu, dar cu ajutorul Biancai Paunescu am reusit sa ma inscriu la cele doua probe. Sambata dimineata am pleca din Buc., la 10 am ajuns la Bunloc, am ridicat kitul si am pierdut vremea pana la start. De la 12 s-a dat drumul la start,  era din 30 in 30 sec, ceea ce a fost o premiera pt mine intr-o competitie. Acest lucru mi s-a parut foarte tare. Nu stiu din ce motiv am fost repartizat sa iau startul in ultimii 20 de participanti, ceea ce a insemnat ora 13 si cateva minute. Pana am luat startul i-am privit pe toti cum o rup la fuga la inceput :)). Eu n-am rpt-o la fuga, dar tot am plecat cam tare. Dupa vreo 10 min deja ma simteam obosit. Aerul nu imi mai ajungea, dar am continuat sa trag cat am putut la deal. Cand am ajuns la cabana, abia imi mai simteam pulpele, dar la incurajarile Luizei, am reusit sa fac si ultima portiune de urcare intr-un ritm alert. Cum, necum am reusit sa temin in 25 min si ceva sec. Nu prea am fost multumit de timp, dar era greu sa scot mai bun. Incercam la anul sa scadem sub 23.

Duminica a urmat Piatra Mare trail running, proba de vreo 30 km cu 1500 dif niv. La asta am facut o cursa ceva mai buna, in special pe urcare. Poate am tras chiar prea tare avand in vedere ca in apropierea vf Piatra Mare eram cam la 200m de Adi Bostan, un alergator foarte bun. La cursa asta am terminat pe 9 general si 3 categorie. In ceea ce priveste traseul, a fost superb. Organizarea festivalului, la naiba, e vorba de CPNT, asa ca se subantelege. Ca ex., la 30 km am alergat singur cam 20 km pe a caror portiune au fost multe schimbari de directie, dar la toate, ori erau foarte bine marcate, ori erau voluntari. S-a alergat chiar si printr-o portiune nemarcata turistic, dar n-am avut nici cea mai mica problema. Ce sa mai, oamenii chiar stiu sa faca treaba.

Cam astea au fost concursurile in cele 5 saptamani.

Viata de voluntar la Ciucasx3.

Pentru cei care nu stiu, fac parte din Ciucasx3 Team, un grup de sportivi amatori adunati la un loc de Alexandra State. Am tinut sa precizez acest lucru pt ca unele persoane confunda statul de component al grupului cu voluntariatul. Nu, nu prea are legatura una cu alta. Fiecare dintre noi facem pe voluntarii in timpul concursului, doar daca vrem si putem. Asa si eu, din experienta anilor trecuti, stiind cata nevoie e de oameni, am ales sa ajut ca voluntar si in acest an. Ce a insemnat experianta de voluntar? Pai, cateva weekenduri din august care in mod normal le foloseam pentru antrenamente lungi, acum le-am folosit pentru ecologizare, marcare traseu turistic si de concurs, recunoasteri. Au fost momente in care m-am murdarit de vopsea, mi-am bagat mainile cu manusi prin toate gunoaiele lasate de altii, ne-am certat cu diversi idioti care ne luau marcajele de concurs din pomi..., dar pe de alta parte, toate aceste momente le-am petrecut alaturi de oameni faini, marea majoritate facand parte din echipa noastra, ceea ce q dus la a fi prieteni. Sa vezi un apus, sa bei o bere la final de zi, sa te bucuri pur si simplu de momente alaturi de persoane cu care iti face placere, e super. Weekend-urile au trecut si a venit saptamana concursului. Mi-ar fi placut sa particip la proba de maraton. De fapt, eram chitit pe asta :). Planul meu era cam la fel ca cel de anul trecut. Ajut cateva zile inainte de concurs, sambata particip, iar dupa alergare merg intr-un post in care e nevoie. Totul s-a schimbat cand Ruxi, coleg care se ocupa de voluntari si posturi, ma anunta cu cateva zile bune inainte, ca are ceva probleme in unele posturi si nu are oameni destui cu experienta. Ii zic ca in cazul in care nu apar oameni intre timp, merg eu in unul din posturi si aia e, ca doar mai sunt concursuri lla care pot participa. Ii zic eu astq, dar in gandul meu tare mult mi-ar fi placut sa apara voluntari, iar eu sa pot alerga, chiar si la semi daca trebuia sa plec undeva mai repede. Zilele au trecut, iar eu m-am obisnuit deja cu gandul ca la editia din acest an am sa fiu doar voluntar, nu si participant. Joi ajung in Cheia cu bagajul facut pt a sta intr-un post. Cort, izopren, sac de dormit, conserve..., ce sa mai, tot tacamul pt doua nopti in salbaticie. Ma bucur de revederea cu alti membri din echipa, dupa care purcedem la treaba. De, zilele de dinainte si cele din timpul concursului sunt cele mai stresante si obositoare. Sunt atat de multe de facut incat trebuie sa fi voluntar ca sa poti intelege. Una peste alta ziua a trecut imediat. Ne-am culcat destul de tarziu, si nu pt ca nu mai era de treaba, ci pt ca se stia din anii trecuti ca vor urma doia nopti nedormite. Vineri, da, este exact ziua de dinainte in care se pun cap la cap toate piesele. Printre aceste piese, in toiul pregatirilor, Ruxi ma anunta ca a gasit oameni pentru CP si ca sa merg sa alerg, iar dupa sa merg sa schimb pe cineva din CP. Treaba, treaba, iar dupa cateva ore de entuziasm ca urmeaza sa alerg in ziua urmatoare, aflu ca trebuie sa plec cu Dinu chiar din noaptea asta in Tabla Butii, unde se pare ca aparuse o problema. Asta e, nu prea imi pica bine schimbarea, dar cum eram obisnuit de cateva zile cu gandul ca nu voi alerga, trec repede peste.  Trec orele, nici nu stiu cand, si pe la unu noaptea plec cu Dinu in Tabla Butii. Pana ajungem, pana punem cortul, ne nagam la somn pe la 02:30. Calculand ora de start, ne trezim pe la 06:30 ca sa-i asteptam pe cei de la ultra. Nu pot sa spun ca ne-au ajuns cele cateva ore de somn, dar stiam ca oameni ca Ruxi, Corina, Dragos, Alexandra..., nici macar atat nu au avut timp sa doarma. La 07:05 apar primii concurenti, Radu si un baiat pe care nu l-am recunoscut. Eu cu Dinu ne-am apucat de distractie. Fluier, clopotel, incurajari, poze, cam pe la 08:30, 08:45 erau trecuti toti concurentii de la ultra. Au urmat cateva ore de relax, in care am adunat lemne si pietre pt foc, Dinu a coborat pana in Pasul Boncuta lla masina ca sa mai ia cate ceva din ea, si orele au trecut imediat. Dupa toate aceste pregatiri, ne-am mai intins si noi la soare vreo o ora. De dormit n-am reusit niciunul, dar ne-am relaxat pana pe la 11:20, 11:25 cand au inceput sa apara concurentii de la maraton. Iar galagie, incurajari..., timp de vreo doua ore si ceva minute pana au trecut ultimii. Mmm, cand ii vedeam asa, ce mi-ar mai fi placut si mie. Ce sa fac, imi si place alergarea, mai sunt si o fire competitiva. Nu trec bine toti concurentii ca ne mai vine un coleg de la radioamatori in CP. Taca, taca, bag si un antrenament cu pante, mancam cate ceva, dupa care ne miscam oasele pana in platou la soare ca prea era umbra la noi. Trec vreo trei ore si in sfarsit apare primul ultramaratonist, Radu Milea.  Abia dupa vreo 40 min apare si urmatorul. Dupa alte 30 apare si Bogdan Petrut . Eu in plimbarea mea si facut poze, ajunsesem aproape de stana cu probleme din Tataru si vad cum cainii latra si se deplasau spre el. Mai departe au tot continuat sa vina. Unul cate unul, fiecare mai mult sau mai putin obosit.  Nu stiu daca au trecut vreo 10, dar cand a ajuns prima fata, deja ma retrageam spre cort pt ca soarele apunea. Am ajuns inapoi in CP, s-a lasat intunericul, focul a fost aprins si a inceput distractia. Intre timp au urcat la noi si jandarmii care ne-au mai adus cate ceva din Poiana Stanii. Printre concurentii care veneau si ii serveam cu ce aveam si noi acolo, am mancat si am palavragit la foc. Dupa lasarea intunericului au fost si cele mai placute momente ca voluntar. Ma bucura sufletul cand ii vedeam obositi, dar incantati ca suntem noi acolo. Majoritatea concurentilor care au venit dupa lasarea intunericului, se asezau, mancau, hidratau, povesteau... Da, au fost cele mai faine momente din toate zilele de voluntariat. Stiam cum se simt, cat de obositi sant si ma bucura sufletul ca noi cei din CP puteam sa-i ajutam. Am simtit ca multi au plecat mai revigorati  din postul nostru. Intre timp jandarmii au plecat, dar a urcat o alta masina cu Cristi, care ar fi trebuit sa ne schimbe. Eheee, pai cine era fraier sa mai plece, mai ales ca a adus si cateva beri :). Asa ca am stat cu toti pana pe la vreo unu si ceva noaptea cand a trecut si ultimul concurent. Stiam asta pt ca o masina a mers pana la CP anterior si nu mai era nimeni pe traseu. Dupa ultimul concurent, Cristi si radioamatorul au plecat cu masina, iar eu cu Dinu am mai motait la foc pana ne-am bagat in cort. Initial ne gandeam sa ne trezim devreme pentru a prinde cursa copiilor si festivitatea de premiere la ultra, dar am dormit amandoi atat de bustean ca ne-am trezit abia pe la 9 :). Repede strans, coborat la masina si mers in Cheia la fix ca sa prindem festivitatea de premiere. Au mai trecut ceva minute de pqlavrageala cu cativa prieteni, plus doua surprize, una din partea lui Bogdan care mi-a oferit o pereche de compressport pt gambe si alta ca am fost tras la tombola pt adidasi, dupa care ne-am apucat iar de treaba. Am strans noi una, alta, si nefiind presati de timp ne-am permis o socializare intre noi toti care am fost implicati mai mult sau mai putin in organizarea evenimentului. Dupa care treaba iar, ziua a trecut, iar eu am urcat la cabana Silva. Acum cand scriu e luni si am cateva ore de relaxare dupa ce am demarcat vreo 30 km de traseu. Maine inca vreo 20 si gata, pot spune ca plec bucuros acasa stiind ca am putut ajuta acolo cat de putin la satisfacerea si bucuria atator concurenti. In 2018, da, am sa fiu tot aici, dar sper sa si aler, chiar la ultra ca sa stiu o treaba :).

Toate 14 intr-o saptamana

Ce pompos suna :). Sa va zic despre ce e vorba. Avem pe teritoriul Romaniei 14 varfuri de peste 2500. Unii spun 12, altii 13, dar cei mai multi, dupa masuratorile din ultimii ani, se refera la 14.

Cele 14 sunt: Le pun in ordinea in care am de gand sa le fac.
-Masivul Bucegi-Vf. Omu 2505, vf Bucura Dumbrava sau Ocolit 2503 si Capul Morarului 2501. ------Masivul Fagaras- Vf Hartopul Darei 2506, Dara 2501, Vistea Mare 2527, Moldoveanu 2544, Vanatarea lui Buteanu 2507, Lespezi 2517, Cornul Caltunului 2510 si Negoiu cu ai lui 2535m. ----.Masivul Parang-Vf Parangul Mare 2519.
-Masivul Retezat-Vf Papusa 2508 si Peleaga cu ai lui 2509.

De unde si pana unde? Acum vreo doi ani, nici nu mai tin minte in ce context, mi-a trecut prin cap o provocare. Mi-ar placea sa fac toate varfurile de peste 2500 intr-o saptamana, iar distanta parcursa sa fie doar pe propriile picioare. Cum de mi-a trecut asta prin cap? nu stiu.  In urma cu 5, 6 ani frecventam cercuri de muntomani. Ne strangeam cativa pe carpati.org si faceam o iesire dintre betoane. Ca mergeam cu trenul, stateam in jurul unui foc de tabara, mancam, beam intr-o cabana, intotdeauna erau discutii pe tema muntelui. De la trasee, fauna pana la cantece de munte. E ca acum. Frecventez cercuri de alergatori si, fie ca merg cu masina, ridic kitul. mancam undeva... aproape ca nu exista ocazie in care sa nu se vorbeasca ceva despre alergare. In urma acelor discutii, de mai multe ori am auzit pe cate unul sa zica ca le-a facut pe toate intr-o luna, vara sau an. Eh, pe atunci eram mai la inceput cu muntele. Abia daca urcasem pe 3, 4 varfuri din cele 14. Nici macar pe Moldoveanu sau Negoiu. Asta si din cauza ca erau departe de Bucuresti, iar eu nu eram asa interesat sa le bifez pe vreo lista. In fine. Presupun ca mi-a ramas ceva ascuns acolo intr-un coltisor al mintii. Poate fi si de la pofta de aventura. De fapt, e foarte posibil sa fie o combinatie intre placerea pt munte, aventura, andrenalina, sa fac ceva nou, sa descopar locuri in care n-am mai ajuns si nu in ultimul rand, sa-mi depasesc limitele.

Daca la inceput m-am gandit doar la propria persoana, "mult spus m-am gandit", tot aruncand cate o vorba printre cunoscuti, m-am mai trezit cu doua persoane care le-ar fi placut sa ma insoteasca. Din pacate, pana la urma, persoanele respective din diverse motive nu mai pot merge.

Ideea mi-a trecut prin minte acum doi ani, dar atunci nu ma simteam pregatit. Anul trecut am zis sa incerc din nou cursa 7500 elite si , avand in vedere datele cam aproapiate ale concursului si a ceea ce aveam eu in cap, am ramas cu concursul. Anul asta am zis gata. Da, mi-ar placea sa mai incerc la 7500, dar simt ca imi doresc mai mult asta. Daca acum doi ani nu ma simteam pregatit, fie vorba intre noi, nici acum nu sunt sigur cat de pregatit sunt. De fapt, mai mult de trei zile consecutive n-am mers niciodata pe munte si, asta in conditiile in care am stat la cabana si ziua a treia era de coborare :). Cu cortul, pot sa numar pe degetele de la ambele maini de cate ori am fost. E drept, nici n-am avut cort pana anul asta. Am mai stat prin refugii, dar mai rar pt ca ele asta sunt, refugii. Una peste alta, n-am avut nimic intins pe mai multe zile si, mai ales asa cum mi-am propus acum, sa am bagaj cat mai usor. Pe de alta parte, daca pana in urma cu trei ani abia urcasem pe vreo 4 din cele 14 varfuri, intre timp le-am bifat aproape pe toate. pe unele chiar de mai multe ori. Cel pe care inca n-am avut ocazia sa-l urc e Vanatoarea lui Buteanu.

Ca sa iasa provocarea, am incercat sa-mi schitez traseul si echipamentul. Ambele pot suferii modificari pe parcursul acelor zile, dar sper sa fie modificari mici, nu unele care sa-mi dea foarte mult de furca.

Avand in vedere ca sunt un amator in ceea ce priveste aceasta experienta, am rugamintea sa-mi dati ceva sfaturi in ceea ce priveste traseul, alimentatia, rucsacul si orice considerati ca e nevoie.

Pana acum eu m-am gandit la astea.

Alimentatia:
Niste tablete cu nutrienti care se dizolva in apa.
Cateva batoane proteice
Unt de arahide
Orez expandat sau ceva asemanator.
Apa

Echipament pe mine si in rucsac:
O pereche adidasi trail
Doua perechi sosete
O pereche de compresii pt gambe
Colanti scurti, lungi si o pereche pantaloni de trening.
Doua tricouri
O bluza cu maneca lunga
O foita
Sapca
Ochelari de soare

Echipament si diverse
Rucsac 20L, inca n-am, dar sper sa gasesc la cineva care sa-mi imprumute.
Sac de dormit 650gr ca mai usor si ieftin n-am gasit. Rezista pana la 0 grade daca ma imbrac bine:)
Bete trecking, cam grele, dar sunt rezistente.
Telefon si acumulator. Din pacate pot face doar doua incarcari. Mi-ar fi placut sa merg cu strava, dar pentru asta am nevoie de acumulator mai serios. Poate are cineva sa-mi imprumute.
Ceva de prim ajutor. Un bandaj, fasa elastica si, ma mai gandesc.
Carnetel si pix.
Sapun
Pasta si periuta dinti.
Folie supravietuire
Harti
Frontala
Bricheta


TRASEUL

Ziua 1. Plecare din Busteni, urcat pe Cerbului, facut cele trei vf-uri, coborat in Bran pe Ciubotea. Din Bran, ca alta varianta mai buna n-am gasit, trebuie sa tin asfaltul pana in Zarnesti si mai departe pana la Plaiu Foii unde urmeaza sa inoptez prima noapte.
Ziua 2. Plecare din Plaiu Foii, facut creasta Fagarasului pana la refugiul Podul Giurgiului sau Fereastra Zmeilor.
Ziua 3. Plecare de la refugiu, ajuns pe Vanatoarea lui Buteanu, intoarcere si continuare pana la vf Lespezi si Cornul Caltunului dupa care continuat pana pe Negoiu de unde trebuie sa gasesc cea mai buna varianta pentru a ajunge la Olt in zona localitatilor Perisani, Brezoi, foarte aproape de Parcul Natural Cozia
Ziua 4. Din Brezoi sau oricare alta localitate din zona, prin muntii Capatanii sau Latoritei trebuie sa ajung la Complexul turistic Tudor Petrimanu sau la Transalpina undeva in statiunea Ranca.
Ziua 5. De la Tudor Petrimanu sau din Ranca, continui pana pe Parangul Mare si mai departe pana in Petrosani unde urmeaza sa inoptez.
Ziua 6. Din Petrosani trebuie sa ajung in una din localitatile Valea de Brazi sau Campu lui Neag.
Ziua 7. Din oricare cele doua localitati urmeaza sa urc in Retezat pana pe Papusa si Peleaga, dupa care sa cobor la cabana Gentiana.
Ziua 8. De la Gentiana sa gasesc cea mai buna varianta ca sa ajung in Hateg sau Petrosani. Eventual o sa fac si autostopul, doar ca nu stiu unde momentan :).

Dupa cum am zis, mi-ar placea sa primesc ceva sfaturi de la oameni cu experienta.
Sunt interesat de alimentatie si ce sa car in rucsac. De traseu si, ma refer la variantele optime pentru portiunile Bran-Plaiu Foii, Vf Negoiu-localitatea Brezoi, localitatea Brezoi-vf Parangul Mare, Petrosani-vf-urile Peleaga, Papusa. Cand ma refer la variante optime, de fapt ma gandesc sa fie un echilibru intre distanta, urcare si coborare. Cu cat vor trece zilele, cu atat o sa vreau sa urc si cobor mai putin :). Cel putin asa cred acum. Mai sunt interesat foarte mult de refugiile, stanile pe care pot sa le gasesc pe traseu in muntii Fagaras, Capatanii sau Latoritei si Retezat.

Ce imi lipseste. Poate se gaseste cineva sa ma ajute si la asta.
Rucsacul de 20L, un acumulator care sa-mi incarce telefonul de macar 3 ori sau ceva pe care sa inregistrez traseul, dar sa ma si invete sa-l folosesc :). Niste bete mai usoare si, cam atat. Cel putin asa cred acum.

In ceea ce priveste rucsacul, am o promisiune din partea lui Dragos State de la Ciucasx3. Sa vedem daca e ceea ce imi trebuie mie.

P.S. Daca vrea cineva sa ma insoteasca pe anumite portiuni, e mai mult decat binevenit. Eventual sa-mi si aduca ceva de mancare :).

RetezatSkyRace 2017, sub patru ore.

Imi place mult cursa asta, dar e departe si astfel am tras chiulul anul trecut. De fapt, incepand de anul asta, am zis sa merg pe alta logica. Unul, doua concursuri pe an mai indepartate la care sa-mi iau concediu pentru a vizita si zona. Asa impac doua placeri, alergare si descoperit zone noi. De, asa e cand vrei sa-ti indeplinesti unele vise, strangi cureaua si faci sacrificii.

Ma, chiar imi e dor de Retezat, imi place tot, de la organizare, voluntari..., pana la peisaje si dificultate, asa ca trebuie sa ajung iar. Prind ziua cu taxa redusa, imi planific cateva zile de concediu ca sa mai stau prin zona si, gata, abia asteptam ziua de 17 iunie. Initial ma gandeam sa merg cu cortul, ca de, am stans bani sa-mi cumpar, dar inca nu l-am folosit deloc si, in plus de asta, am vazut in poze ca e foarte frumos sa campezi la Bucura. Zilele au trecut pana am ajuns in saptamana dinaintea concursului. Vremea, oricat imi doream eu sa fie buna, nu atat pentru concurs cat pentru campat la Bucura, se anunta doar urata :(. Problema asta coroborat cu stransul unei gasti de vreo trei persoane care vroiam sa mai stam prin Retezat, dar la cabana, au dus la a lasa cortul acasa. Mda, mi-am zis ca poate e mai bine asa. Nu intra zilele in sac. Ajung eu cu alta ocazie sa stau cu cortul pe muntele asta.

Vineri plec de la munca ceva mai devreme, ma intalnesc la Pacii cu un coleg din echipa Ciucasx3, fratele lui si doi prieteni vechi, Bianca cu George pe care sunt bucuros sa-i revad dupa multa vreme si, purcedem la drum. Totul decurge conform planului. Autostrada putin cam aglomerata, a urmat trecerea prin niste sate, putina atipeala si m-am trezit pe portiunea dintre Targu Jiu si Petrosani :).

Eee na, ca au asfaltat aproape tot drumul. Au mai lasat asa niste portiuni de 50, 100m neasfaltate, dar in rest e ca in palma. In Uricani sau Lupeni ne oprim la Lidl sa facem ceva cumparaturi ca toti am cam plecat pe fuga. Iaurt, fulgi, ceva fructe...si, dai bataie ca trebuie sa ridicam kiturile. Cu putin timp inainte de a intra pe drumul forestier ce duce la Cheile Butii, multe masini parcate pe stanga si pe dreapta. Ups, asta inseamna ca e inchis drumul, ne gandim noi, asa ca, lasam masina la fel ca ceilalti. O luam pe jos si, intradevar, cand intram pe drumul forestier, era interzis cu masina pentru majoritatea oamenilor. Ajungem la ridicarea kiturilor, care apropo sunt foarte bogate, mai socializam si incercam sa mancam cate ceva la restaurant. Dupa o privire prin meniu, ma intreb. Ba nene, astia au preturile astea acum cu evenimentul sau tot timpul anului? Mai sunt si portiile mici :(. O ciorbita si mamaliga cu branza si smantana mi-au umplut ghiozdanul, dupa care, la cazare cu noi. Bianca s-a ocupat de cazare si a gasit o camera de trei locuri imediat dupa podul de la drum. Andrei si fratele lui erau si mai norocosi. Aveau cazare chiar pe drumul forestier, la o aruncatura de bat. Mergem sa gasim pensiunea unde urma sa stam, si, surpriza, era vecina cu casa in care am stat acum doi ani. Iar omul la care urma sa stam, ne-a cinstit atunci cu tuica si am sporovait vrute si nevrute. Ce mica e lumea! Ne cazam, putina socializare si la somn cu noi ca e aproape 12.

Dimineata ne trezim la 7. Mananc iaurt cu fulgi de porumb, ovaz si ceva stafide. Imi termin de pregatit echipamentul. Rucsac mic, o foita, un buff, ochelarii galbeni din Decathlon, doua batoane Isostar, doua geluri Sponser, 500ml apa. Ma echipez cu Saucony Peregrine, jambiere Compressport, colanti scurti, bluza cu maneca lunga a echipei noastre, Ciucasx3, sapca si cam atat. Termin toate astea, beau un pahar de apa si plecam spre zona de start. Ajungem cu mai bine de jumatate de ora mai devreme. Socializarea cu alti nebuni frumosi, incalzirea si alte detalii fac ca timpul sa treaca imediat.

Start, cum, asa fara numaratoare? pfoa, hai sa dau drumul la picioare ca prea au plecat tare oamenii astia. Tin aproape de pluton. Trecem de drumul forestier, ajungem pe asfalt si bag seama ca plutonul se indeparteaza usor. Ba mai mult, sunt vreo 30 in fata mea. M-am obisnuit sa apreciez numarul dupa densitate :). Mmm, incerc sa tin un ritm care nu duce la gafaiala. La podet cineva o incurajeaza pe Ingrid, de unde deduc ca e imediat in spatele meu. Trec podetul, urmeaza putina poteca si incepe urcarea. La inceput domoala, o tin in alergare si deja depasesc doi, trei alergatori. Uf, asta nu mai e domoala asa ca o las la pas sustinut. Trece Ingrid in fata mea si, chiar daca imi pare un ritm cam prea mare, incerc totusi sa ma tin dupa ea. Mai depasim vreo trei si , la primul punct de alimentare, la Schit, o pierd. Se duce glont. Ma, ce sa fac, hai sa-i dau si eu bataie chiar daca e deja la vreo 30m in fata. Bai da ce se duce! Ia sa stau eu mai usor asa cu baietii astia. Dupa un timp de mers langa un tip, o dam si noi pe usoara conversatie, asa printre trageri puternice de aer in piept. Salut! Eu sunt Ivanov Andrei, tu? Ivanescu Andrei, prieten cu Ionut. Aaa, Ionut, k, incantat. Mai mergem noi ce mai mergem, o iau putin inainte, chiar la baietii cu bidoanele cu apa, ma opresc sa-mi umplu recipientele, iar Ivanescu al meu se duce :). E na belea. Chiar nu stie ca urmeaza si Custura? Ia sa stau eu in ritmul meu, chiar sa mananc un baton. Trec de urmatorul punct de revitalizare fara sa ma opresc ca doar abia facusem plinul. Top, top, uf, uf, respiratia e suieratoare, iar pulpele striga si, ete ca am ajuns pe Plesa. Dansez pe niste stanci, mmm, ce imi place bucata asta. Ajung pe Piule si ii dau pe coborare.

Imi place si asta. Virez, franez, alunec, accelerez, iar franez, mai fuge un picior, reusesc sa depasesc vreo doi baieti care nu stiu cand au trecut in fata mea, dar banuiesc ca undeva pe sus. Termin de coborat, ii dau prin padure si ajung la Buta. In sfarsit ma opresc mai mult de 2,3 secunde. Mananc o felie de lamaie, una de portocala, beau un pahar de ceva, nu stiu ce si, plec impreuna cu unul din tipii pe care i-am depasit. Urcarea e domoala asa ca tinem un ritm bun. "a fost o placere Victore". Ceva mai in fata observam un alt alergator. asa ca tinem tare. Mmm, parca e prea tare asa ca Victor se duce inainte, iar eu o las mai moale. In scurt timp raman singur. Victor aproape ca a reusit sa-l prinda pe tipul din fata, iar in spate nu pare sa fie nimeni, cel putin nu la mica distanta. Ete ce vant a inceput! Parca a picurat ceva pe fata. Hai ma, inca jumatate de ora sa te mai abti, ca sa ajung sus sau macar aproape. Pana acum a fost chiar bine, putin racoare pe Piule, Plesa, dar acceptabil. Ce e ma asta, lapovita, piatra? In saua Plaiul Mic doi voluntari pentru orientare. Salut, salut! Ce faceti aici? nu ati inghetat? eh, suntem caliti. Bun atunci! salut, salut si, plec mai departe. Maresc ritmul, chiar incep a alerga ca doar e o urcare domoala. Vantul era din ce in ce mai serios, ba mai mult, incepuse sa-i dea binisor cu piatra. Dau rucsacul jos, arunc foita pe mine. Ma uit in urma sa vad daca mai apare careva si, ii vad la ceva distanta pe celalalt tip pe care l-am depasit pe coborare si pe Codrea Silip. Codrea ma, pfoa, inca e in spatele meu. Asa bine am mers? ca parca n-am tras prea tare. Hai sa vedem, Daca nu ma depaseste pana pe Custura, e bine, o sa fie mica diferenta intre noi. Hai ca e prima data cand ma ustura genunchii de la vant cu grindina. Bai nene, si obrazul, cu toate ca am tras gluga pe el! Chiar in halu asta sa bati ma vantule?! Ba esti nebun? Aproape ca nu pot sa inaintez. Pfooa, est incredibil! Printre rafale incerc sa sar de pe o lespede pe alta dar, iata ca loveste o rafala si ma dezechilibreaza de numai, numai. Stai asa, ca nu-i asa. Cine ma pus sa iau sapca asta de la Gerar, ca face cozorocul asta in toate felurile. Dupa ce l-am asezat de cateva ori, pana la urma ma las pagubas. Ce bine ca mi-am luat ochelarii cu mine. Foita si ochelarii, chiar daca sunt cele mai ieftine din Decathlon, fac toti banii in conditiile astea. Iar ma dezechilibreaza vantul. Eee, stai asa, ca nu-i chiar asa. Bag capul intre umeri, ma aplec mai mult si urc sustinut. Cum ma, asta e Codrea? Cand a reusit sa recupereze atat? E incredibil omul asta! Aaa, stai ma asa. Uite vf-ul. Pai e bine. Ma stiu doar. Nu stau prost cu coborarea asa ca pana la drum ma tin scai de el, iar acolo, chiar daca se duce, macar stiu ca va fi o diferenta mica. Urc pe Custura imediat dupa Codrea.

Hai ca e bine. Deja ma simt ca nou. Incepe coborarea abrupta pe stanca si reusesc sa-l depasesc atat pe Codrea, cat si pe Victor. Ce faci ma Victore, nu ma asteptam sa ne mai intalnim. Ajung la portiunea cu iarba si incetinesc pt a da jos foita ca deja era cald. Pana dau jos rucsacul, foita de pe mine care o bag in rucsac si iau un gel, Codrea deja ma depasise si era cam la 30m de mine. Eee, incep sa-i dau prin iarba. Ba, ce enervanta esti! Smocuri, smocuri, pietre ascunse privirilor reusesc sa-mi strice tot elanul. Auch, na ca asta a durut. Ce imi era frica, n-am scapat. Calc stramb iar glezna doare ca naiba si trebuie sa incetinesc. Ba chiar sa opresc 2, 3 sec pt a trage aer in piept ca la stomatolog. Hai ca e mai bine. Incep sa-i dau usor. Poteca e mai bine. Continui coborarea pe urmele lui Codrea si la punctul de revitalizare de la drumul forestier, reusesc sa-l prind. Ma opresc eu, el pleaca. Iau o felie de lamaie, beau un pahar de cola si dau sa plec. Hai ma, deja e la vreo 50m. Ce energie are! Maresc ritmul, dar nu reusesc sa ma apropii neam. Bine ca e coborare si macar nu se mai indeparteaza. Vine urcarea domoala de pe drumul forestier si bag seama ca am energie ca sa-l prind. Ma, parca vad ca ma lasa sa trag ca nebunul si cand ajung aproape de el mareste ritmul si ma lasa sleit de energie. Reusesc sa-l prind, chiar sa-l depasesc. Pana si eu sunt surprins de cata energie am acum pe final. Nu ma uit deloc in spate ca sa nu ma demoralizez. Trag cat pot de tare.

Vine plat pe o poteca plina de copii, inca o urcare scurta si ultima coborare. Acolo la copii incercam sa ciulesc urechile in spate ca sa-mi dau seama daca mai incurajeaza pe cineva. Nop, pe nimeni. Aha, se pare ca m-am indepartat ceva. Ultima coborare o fac cat pot de tare si termin cursa in 03:55:51, pe locul 18 si 5 la categorie de varsta.

La final nici nu mai stiam ce ma bucura mai mult. Ca am scos sub patru ore cand asteptarile erau cam de 04:10, 04:15 sau ca am reusit sa-l depasesc pe ultimii doi km pe unul dintre alergatorii foarte buni de la noi. Mda, ambele ma bucurau in egala masura.


Multe multumiri fotografilor Irina Anton, Pochiu Cornel, Anton Marius, voluntarilor care au dus la buna desfasurare a concursului si in mod special celor care au indurat vremea capricioasa, organizatorilor care an de an fac totul mai bine!   

Clar e unul dintre cele mai faine concursuri de la noi. Incepand cu inscrierea, continuand cu cursa in sine si terminand cu petrecerea de dupa. 

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte! 

Hit The Top 2017

Hit The Top "Memorialul Ebi Cusnir" este un vertical sau sky-running in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiu exact unde sa-l plasez pentru ca nu cunosc conditiile care trebuie sa le indeplineasca un concurs pt a fi vertical sau sky.  Pentru cei care nu stiu, nu ca as sti eu prea multe, memorialul Ebi Cusnir, vine de la Eusebiu Cusnir, celalalt fondator al asociatiei Outdoor Romania care organizeaza printre alte concursuri si aceasta cursa de nota 10. Din cate am inteles, au fost doi fondatori la inceput, Ion Trandafir si Eusebiu Cusnir, iar de ceva timp se ocupa doar primul de aceasta pasiune.

Nebunia de traseu si alte detalii importante se gasesc la aceasta adresa http://htt.outdoorromania.ro/. In linii mari, sunt de parcurs cam 5 km de urcare abrupta de la Salvamont Bran pana pe vf Scara si inca 2 mai acceptabili pana la vf Omu cu 1500 diferenta de nivel, dus, intors. Atat urcarea, cat si coborarea, se fac pe Ciubotea, una dintre cele mai tehnice vai marcate de la noi din tara.
Traseul ca traseul, dar un alt lucru care il deosebeste de alte concursuri de alergare, e, ca se poate participa doar pe baza de invitatie. Ceri invitatie, esti verificat in privinta experientei si afli daca participi sau nu. Mai poti sa fi recomandat de unul dintre participantii editiilor anterioare, dar si asa ai nevoie de experienta pt a participa. Pe langa aceste doua deosebiri, se mai gasesc si lipsa medaliei, taxa mica, fara kit cu tricou si alte nebunii, doar un punct de hidratare, premiere mai in natura, asa fara prea mult tam-tam... Toate adunate duc la acel concept de concurs organizat cu multa pasiune, de un om cu a lui echipa foarte pasionata, pentru prieteni, cunostinte, amici si alti oameni care chiar stiu cu ce se mananca muntele. E exact ce lipseste in decorul concursurilor de la noi din tara. Aici ai ocazia sa intalnesti si sa cunosti oameni cu multa experienta, iubitori de munte sau sportivi foarte buni atat la alergare cat si la mtb, ski, etc.

Cum am ajuns sa particip? E bun si facebook-ul la ceva. Imi apare ca un prieten participa la concurs, intru pe link, trimit un mail, primesc un raspuns in cateva zile, care speram sa fie pozitiv. A FOST

Plan de weekend. De cele mai multe ori, in weekend, pentru ca am doar doua libere pe luna, incerc sa fac o combinatie. Sambata concurs sau tura lunga, iar duminica o tura mai usurica, de revenire. Acum aveam o problema pt ca duminica era cursa. Ma gandesc, ce ma gandesc si ajung la concluzia ca cel mai bine e sa fac o tura usoara sambata, iar duminica sa particip in cursa, sa dau tot ce pot, dupa care,  sa mai fac inca o urcare in creasta si coborat la pas de drumetie ca doar urmeaza Retezat SkyRace. Dupa ce am pus planul la cap, a mai ramas doar sa-l pun in actiune.

Vineri, eu, Madalin si Diana plecam din Bucuresti la ora 15, ne impotmolim in coloana din Poiana Tapului, Sinaia, Busteni si dupa multe ore ajungem in Brasov de o debarcam pe Diana. Noi doi continuam pana in Sacele la Adrian unde ajungem abia pe la ora 21. Mancat ceva repede si bagat la somn ca doar urmau doua zile lungi.
Sambata ne trezim devreme, mancam cate ceva si purcedem in Brasov sa o luam pe fata. Ajungem toti trei in Poarta, lasam masina exact la iesirea de pe asfalt a cursei de la Transylvania si incepem a urca. Cei doi aveau de gand sa faca traseul de 50k, iar eu doar o urcare pana la Omu si coborat inapoi. Ne bucuram impreuna de traseu si vremea buna pana la refugiul Tiganesti unde ma decid ca nu mai vreau sa merg pana la Omu. Ne despartim, iar eu continui pana pe Scara si cobor pe Ciubotea cu o mica deviere pe la cascada Urlatoarea Clincei, care nu prea apare pe harti.

Ajung la masina, o mut "am condus prima data dupa mai bine de trei ani" in parcarea de langa sala de sport si, ma pun pe asteptat, ca doar aveau de mers aventurierii mei. Ca sa mai treaca timpul, ma plimb putin prin Bran, ma sperii de preturile din targ, mananc cate ceva si, continui sa astept. Mai vorbesc la telefon cu cei doi, aflu ca au gresit traseul si ca sa nu-i prinda noaptea se hotarasc sa vina pe traseul care ii scoate in Moeciul de Sus. Mut masina in Moeciu ma pun iar pe asteptat. Dupa o intreaga aventura si multe ore, au ajuns cu bine la masina. Mai era putin sa-i prinda intunericul. Pana o lasam pe fata, mancam..., se face ora 12 cand ma bag la somn.
Duminica, trezirea la 5 si ceva. Mancat iaurt cu fulgi, pregatit bagajul si iesit pe usa la 7. La 07:30 ma intalnesc cu Bogdan Damian, care a avut bunavointa sa ma ia cu masina. Mai facem o oprire ca sa-l luam pe Florin Jitaru si pe Alin, un amic de-al lor. La 08;30 lasam masina pe drumul forestier si mergem la Salvamont Bran pt ultimele detalii in ceea ce priveste cursa. Primim numerele, aflu ca primele 10 locuri au catiguri in bani si urmatorii 5 primesc cate un hamac. Mmm, mi-ar placea un hamac. Hai ca vad eu cum fac si tot ies in primii 15.

START Am plecat doar cu o geaca subtire pt ca n-am foita care era obligatorie. Fara apa, gel, batoane, nimic, nimic. Din start incepe o urcare abrupta. Suntem vreo 40. Nu plec tare. Stiu cat de mult avem de urcat. Sunt cam 20 in fata, dar in scurt timp incep sa depasesc. Nu trece primul km ca deja ne-am asezat. Era un grup de patru in fata, urmam un grup de trei, Nusu, eu si Florin, iar mai in spate nu stiu ca nu ma uitam. Stau in spatele lui Nusu. Imediat in spatele meu era Florin. Ambii aveau bete. Nu trec doi km ca deja pulpele cereau pauza sau macar un ritm mai usor. Incerc sa tin ritmul. Stiam ca o clipa de repaus insemna sa cad psihic si Nusu cu Florin sa se indeparteze. Ajungem in Poiana Ciubotei. In sfarsit urmeaza o portiune de cateva sute de metri de plat. Ma tin tot de Nusu, ii stau in carca si ma asigur ca nu il deranjez. Am urcat atata imp in spatele lui ca mi-ar fi fost imposibil sa nu observ felul perfect in care foloseste betele. Nu a fost nici macar o clipa in care sa fiu nevoit sa ma feresc de unul dintre bete si, au fost multe momente in care fata mea era la nici un metru de talpile lui.

L-am depasit pe Nusu la punctul de hidratare. Vorba vine ca l-am depasit, de fapt, am facut schimb de locuri :). Florin era si el acolo, parca astepta sa obosim noi ca sa dea lovitura decisiva si sa ne depaseasca. Ma simteam mai bine, nu ma mai ardeau asa rau pulpele, doar cand trebuia sa ridic piciorul mai mult pe stancile alea, uf, si au fost multe! Ah, ce bine e sa auzi oameni care te incurajeaza. Era acolo Radu Milea cu alti suporteri care ne incurajau sa tragem de noi. Abia aici am aflat ca noi trei suntem pe locurile 6,7 si 8. Mai pun o mana, ridic un picior, fac un salt, in general cu capul in pamant, dar cand ma uit in sus, il zaresc pe cel de pe locul 5. Era cam la 5 min in fata noastra. Tin ritmul, acolo, cat simteam ca daca e nevoie, macar pt putin timp puteam accelera. Trecem de Catunul Ciubotei, Podul Arcasilor, Culmea Ciubotea- Scara, totul intr-o urcare continua, cand pe stanci, grohotis sau iarba.

Ajungem in platou, alerg putin timp umar la umar cu Nusu, dupa care incep sa ma indepartez usor. Vad un domn care filmeaza si chiar daca nu-l cunosc, am banuiala ca e Ion Trandafir, organizatorul acestei nebunii frumoase. Tin tare, ajung la hornurile Malaiesti si incep ultima urcare spre Omu. Ooo, Bogdan Damian, intr-un ritm incredibil, cobora primul, urmat la scurt timp de alti trei, printre care si Andrei Preda. Nu trec bine de intersectia cu Drumul de Vara spre Malaiesti, ca apare si concurentul 5. Era baiatul care la SKarp Sinaia a plecat tare si a castigat prima etapa. Undeva pe portiunea asta, cand m-am uitat in spate am observat ca Nusu si Florin ma urmau cam la 50 m. Stiind ca au experienta, m-am gandit ca au lasato-o mai moale ca sa-si foloseasca restul de energie la intoarcere. Ajung la Omu, pierd vreo 20 sec ca sa-mi trag sufletul si incep sa-i dau la vale.

Vine urcarea pe Scara, arunc o privire in spate si banuielile mele se confirmau. Cei doi se apropiau vertiginos. Ii si strig lui Florin "daca ma lasi sa ies in fata ta, dau o bere". In sinea mea ma bucuram ca pana acolo am reusit sa tin ritmul unor spotivi foarte buni. Cand am inceput sa cobor de pe Scara, Nusu deja ma prinsese, dar eu stiam doar un lucru, locul 6 sau 8, nu conteaza, important e doar sa ma bucur de coborare ca nu in fiecare zi am ocazia sa cobor alaturi de asa oameni. Nusu in fata mea, coboara ca o caprioara, imi place mult, observ fiecare detaliu si incerc sa invat. Ma tin bine dupa el. In unele momente, acolo unde erau portiuni mai dificile, reusea sa se indeparteze putin, dar imediat reuseam sa-l prind. Imi placea mult coborarea, parca era o joaca in care saream cand eu, cand el, din stanca in stanca. In general mergeam pe tactica pasilor mici, doar cand vreo stanca mai mare o cerea, faceam si noi un salt mai mare.

Trecem iar de suporterii de pe traseu. De data asta nu prea ii vedeam, traseul cerea atentie sporita. Foarte rar puteam sa-mi arunc privirile in alta directie decat acolo unde urma sa pun piciorul. Ajungem in poiana, in sfarsit iar acel plat scurt care ne ajuta sa ne revenim pentru cateva clipe. Interesant, pe toata aceasta coborare nu l-am mai simtit pe Florin aproape de noi. Nu ma uitam, dar alte semne imi spuneau ca nu e acolo. Pasi nu se auzeau, gafait nu, suporteri care sa-l incurajeze nu, ceea ce ma facea sa banuiesc ca nu era acolo, imediat dupa noi. Dar de uitat, nu ma uitam, ca trebuia sa fiu prea atent la traseu. Trecem de poiana si incepem sa coboram prin padure, tot abrupt, rau. In scurt timp trecem de baiatul de pe locul 5, nu stiu de ce, dar parca nu eram surprins. Mai coboram putin in viteza si Nusu ma intreaba daca ne alearga careva. Astept o portiune care sa-mi permita sa arunc o privire peste umar si, zic, nu. nu e nimeni aproape de noi, nici Florin, nici baiatul pe care l-am depasit. Mai coboram noi si ma intreaba daca nu vreau sa o iau inainte ca parea sa am mai multa energie, ceea ce era adevarat, cel putin pe coborarea prin padure puteam sa-i dau o idee mai tare. Nu am vrut. Simteam ca era omul alaturi de care mi-ar fi placut sa termin impreuna. La urma urmelor mi-a fost profesor pentru scurt timp pe coborarea tehnica si in mare parte datorita lui am tinut ritmul nebun pe urcare. In plus de asta, da, imi place concurenta, ma hranesc cu ea in unele momente, dar mai stiu si ca, pentru mine, alergarea inseamna si altceva in afara unui loc pe podium. Nu a vrut sa terminam impreuna. Asa ca am terminat pe 5 si el la un pas in spatele meu, pe 6.

Nici nu stiu ce timp am scos, dar nici nu eram prea interesat. Stiam ca undeva la 2 ore jumatate, iar asta ma bucura. Eram mandru de mine pentru ca stiam cat de greu a fost sa scot timpul asta. A urmat o baie in apa rece a raului Poarta si asteptat restul de concurenti. A urmat festivitatea de premiere, cu cateva poze, totul asa in liniste, parca faceam cu totii parte dintr-o familie numeroasa. A inceput simplu, a continuat intens si s-a terminat simplu. Da, ma repet, e un concurs diferit de toate celelalte si, asta e perfect. Sper sa ramana asa!

Recomand acest concurs? Depinde ce iti place. Vrei o medalie, un tricou, multe puncte cu produse de alimentare si hidratare, muzica, cronometraj si mai stiu eu ce alte nebunii comerciale si de marketing, nu, nu recomand. Daca ai experienta pe munte si alergarea inseamna si altceva pentru tine, atunci da, recomand cu caldura. Cu siguranta ai sa te bucuri de o experienta unica.

Felicitari si multumiri voluntarilor, fotografilor, celorlalti participanti si mai ales omului din spatele acestui concurs, Ion Trandafir!

Planul era sa mai fac o urcare, dar simteam ca nu mai era cazul, asa ca am stat in banca mea :).

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte!

Urmeaza Retezat SkyRace. Sa vedem ce iese ca vreau sa-mi imbunatatesc timpul din 2015.