Aceasta a fost primul meu ultramaraton. A inceput frumos cu o saptamana inainte si s-a terminat si mai frumos, cu un loc 6.
In urma cu o saptamana, alaturi de alti doi participanti, Iulian si Oana, un voluntar, Andriana si organizatorii concursului Dragos si Alexandra, particip la marcarea si curatarea unei portiuni din traseu. In acele doua zile, pe langa placerea de a cunoaste oameni noi si a face ceva, acolo putin pt acest concurs, am mai avut si bucuria sa aflu ca de banii pe care i-am dat pe inscriere urmeaza sa primesc jambiere Compressport si tricou tehnic, iar inscrierea sa fie gratis pt ca fusesem voluntar cu un an in urma. Waw mi-am zis, asta da veste, mai ales in ceea ce priveste jambierele ca de, tricoul nu stiam cum urma sa arate :).
E luni, primesc mesaj de la Daniel, prieten si coleg de suferinta pe la concursurile din acest an, daca vreau sa mergem cu masina lui in Ciucas. Avand in vedere ca plecarea e vineri la orice ora, zic da imediat ce confirma ca putem pleca dupa ora 14:30 cand urma sa ies eu de la munca. Ma intreaba daca mai stiu doua persoane care vor sa mearga si binenteles ca am gasit :). E joi, dimineata pregatesc bagajul, dupa amiaza ma duc la munca, la ora 23 cand ajung acasa definitivez bagajul si ma bag la somn. Vineri ma trezesc la 5, plec la munca cu bagajul dupa mine. Colegii mai rad, mai ma incurajeaza, mai zic ca sunt nebun..., afara inca ploua, dar eu abia astept sa treaca ziua ca sa plec mai repede. Toata saptamana am fost excitat, zi dupa zi si cu cat s-a apropiat ziua cu atat eram mai surescitat. Uf, gata, e 14:30, sunt asa fericit, fac ultimele cmparaturi ca doar lucrez la Mega Image, niste banane, iaurt, alte prostioare si poate cel mai important, un tub cu pastile de la isostar care erau pt rehidratarea din timpul concursului. Erau zece pastile si cum pe tub scrie doua la 500ml apa, la o socoteala simpla imi ieseau 2,5L de lichid cu ceea ce se elimina prin transpiratie.
Toti imi ureaza noroc, bafta..., plec si ma intalnesc cu Daniel care a venit sa ma ia cu masina lui, el urma sa participe tot la ultra. In masina mai erau Gabriela, o buna prietena si Iulian, ambii urmau sa fie voluntari la aceasta frumoasa competitie, CiucasX3.
Pe drum avem parte de cateva picanterii. In Valenii de Munte imi amintesc ca n-am bani si trebuie sa scot de pe card. Gasesc un BRD, coada de cinci persoane, dar scot si plecam. Mai avem parte de un tren care circula in zig zag si ne obliga sa ne oprim la trei semafoare, mai avem o surpriza urata cand la un semafor, soferul din fata noastra a aruncat punga de la covrigi pe asfalt, iar Daniel a coborat si a ridicat-o el, plus o amenda pt depasirea vitezei in localitate, probabil si singura ca de mers repede nu prea am mers :(, dar asa se intampla uneori. Ajungem pe la ora 19 in Cheia. Ridicam kit-urile, eu o punga mica ca am platit doar pt concurs, Daniel una mare ca a platit separat pt tricou si alte nebunii, mai cumparam cateva chestii, eu trei geluri, trei batoane si un activator de la Sponser recomandate de Silviu Balan, dupa care mergem sa mancam la pensiunea La Rosa unde un alt voluntar Andreia ne binedispune foarte mult prin buna ei dispozitie. Pe la ora 22:30 ne retragem cu totii la locurile noastre. Eu la Mos Martin, unde organizatorii mi-au oferit o cazare, Daniel la cort, Gabriela, Andreia si Iulian s-au apucat de treaba pt care au venit.
Cum ajung in camera ma si apuc sa-mi pregatesc in detaliu micul rucsac cat si punga care urma sa o las la barajul Maneciu P10 care se afla la km59 de la start. In cel cu care urma sa alerg bag o geaca subtire de ploaie, bluza cu maneca lunga pe care am primit-o in 2014 la Baneasa Trail, o banana, doua geluri, doua batoane proteice, pastilele de la isostar, o sticla de 500ml apa Bucovina, una cu bautura isostar gata pregait, telefon, o trusa de prim ajutor, frontala, betele de trecking si cam atat parca. In punga care urma sa o las in P10 bag o alta geaca subtire, ca de, exista posibilitatea ca cea cu care plecam de la start, pana acolo sa ajung cu ea fleasca, mai adaug un tricou curat, o pereche de adidasi, o pereche de sosete, un gel, un baton, activatorul si cam atat.
Ma bag la somn pe la ora 23, nu reusesc sa adorm imediat, inca eram exaltat, urma cea mai tare experienta din scurta mea cariera de alergator. Pana la urma atipesc, dar la ora 24 vin fetele peste mine si ma trezesc, nu au vrut sa-l deranjeze pe administratorul complexului la asa ora tarzie pt a cere cheia de la camera lor. Se invart putin, incearca sa-si pregateasca patul liber din camera, dar pana la urma vin alti oaspeti tarzii care il trezesc pe administrator si astfel pleaca si fetele in camera lor. Adorm iar destul de greu, probabil undeva la 20, 30 min, dar adorm bustean pana la 04:40 cand ma trezesc fara ceas, era pus la 04:45 :). Ma spal repede pe dinti, dau o fuga la baie sa scot ce am mancat ieri ca nu aveam nici un chef sa ma apuce pe traseu, dupa care ma reintorc in camera si stau in fund gandindu-ma ca mai e doar o ora. Incep sa beau 200, 300ml apa, ma chinui sa mestec un sandwich cu unt de arahide, o banana si niste orez cu lapte, mai stau cateva minute si ma indrept spre zona de start. Am de mers cam 500m, nu e nimeni pe strada pana ajung in zona startului. Aici se aflau deja cateva zeci de persoane care formau grupulete, grupulete stand de vorba. Ma intalnesc cu Daniel, schimbam si noi o vorba, mai arunc cate o privire sa vad cine a mai venit, putini reusesc sa-i recunosc, pe cei mai multi nu. Fetele au zis ca vin si ele la start, nu le vad pe nicaieri de unde trag concluzia ca oboseala le-a rapus. Mai erau cateva minute pana la start asa ca scot bluza din rucsac si o pun pe mine ca de, chiar daca nu ploua, racoare tot era. Ma tot uit in jurul meu, unii tremura de frig, altii inca sunt somnorosi, dar cei mai multi par sa fie intr-o combinatie de fericire si ingandurare. Timpul trece zburand si iata ca incepe numaratoarea inversa.
START, aprind frontala si plecam. Eu cu Daniel ne aflam undeva la mijlocul grupului care a luat startul. Nu fortam deloc, asa ne-am propus, alergare usoara, cu toate astea incepem sa depasim. Nu cred sa fi trecut 10 min de la start si deja noi am trecut de portiunea cu asfalt si drum comunal care mergea prin localitate. Intram in padure, aici e mult mai intunerit si in plus de asta nici concurentii nu mai formeaza un grup compact, din contra, sunt insiruiti in grupuri de doi, trei. Vine prima urcare, deja m-am incalzit asa ca dau bluza jos. Intre timp constat ca l-am pierdut si pe Daniel, a ramas in urma, dar e prea intuneric sa-mi dau seama unde e. Plec mai departe, urc la pas, fara sa fortez dar totusi sustinut. Dupa ce se termina urcarea vad in fata mea un grup de patru. Incep sa alerg usor si ii prind imediat, depasesc si bag de seama ca in fata e doar intuneric. La aproximativ 100m se vedeau cateva lumini care jucau pe pomi. Incepe coborarea asa ca maresc ritmul si in cateva clipe ii prind pe cei din fata, erau doi, Gabriel si Mihai care par sa mearga de ai zice ca sunt echipa. Tin dupa ei, nu pare un ritm care sa ma omoare asa ca pe coborare chiar ii depasesc. Pe urcare ma prind ei si tot asa. Ajungem in Poiana Stanii si baietii erau sa faca stanga spre Zaganu, dar eu care cu o saptamana in urma marcasem prin zona, ii anunt ca trebuie sa facem drapta si astfel ajungem in P2.
Cei doi au plecat repede, eu am pierdut cam 3, 5 min asa cum mi-am propus, sa ma alimentez bine la fiecare punct. Plec si eu, 50m plat si incepe urcarea prin padure, urc tot sustinut, fara sa fortez. De la start si pana aici am constatat ca adidasii mei se comporta bine, am o buna aderenta avand in vedere solul umed care pe alocuri era plin de noroaie. Gata urcarea, ajung in coama si continui prin padure. Dau in drumul forestier, fac stanga si incep sa cobor. Am bagat de seama ca tipii din fata s-au cam indepartat ca nu i-am mai vazut. Cum se termina coborarea si am mai multa vizibilitate, ii vad pe tipi la nici 50m in fata mea. Dau sa-i prind, ceea ce si reusesc. Trec de Mihai si cand sa facem iar stanga pe drumul forestier continui cu Gabriel. Shimbam cateva cuvinte si sunt surprins sa aflu ca ne aflam pe locul doi si ca el trage la 13 ore. Mda, imi zic eu, ciudat nu numai ca am depasit asa multi concurenti, cat si faptul ca merg intr-un ritm asa bun fara sa simt oboseala. Cand afla ca sunt la primul si trageam undeva la 18 ore, imi recomanda sa o las mai moale ca altfel am toate sansele sa termin benzina prea devreme. Asta si fac, el pleaca mai departe, eu o las usor si ma prinde Mihai care ramasese putin in urma. Schimb si cu el cateva vorbe, imi confima locul pe care ne aflam. Mai aflu ca e un bun alergator, a terminat de curand un ultra de 80k in 10 ore si ceva. Bun asa, deci e adevarat, am tras prea tare pana aici cu toate ca nu simt asta. Merg ce merg cu Mihai, intram in Cheile Vaii Stanii, in timp ce incerc sa am un ritm constant bag de seama ca el ramane usor in urma. Imi zic, poate omu s-a oprit la usurat sau sa-si umple sticlele cu apa de izvor. In fine, nu conteaza, merg mai departe, ies din chei si ajung la Andrei Tale care ne incuraja. Omu se pare ca a stat peste noapte aici, la cort pt noi. Ii multumesc, primesc un plic de miere si incep sa urc iar sustinut, fara sa fortez. Plec de putin timp de langa el si cand ma uit inapoi vad trei concurenti care urca repede. Erau Mihai, Bogdan si Codrea. Mda zic eu, nu ma intereseaza prea mult, deja ma obisnuisem cu ritmul meu si eram hotarat sa nu incerc o prostie luandu-ma la intrecere cu altii. Sunt depasit, vine portiune de plat si alerg impreuna cu Codrea, Aflu de la el ca are peste 40 ani si ca e la primul ultra la fel ca mine, dar are timpi ceva mai buni ca mine la 40k pe munte. In scurt timp ajungem la Cabana Ciucas.
Iar imi ia cateva min ca sa umplu sticla cu apa, mananc cateva masline, doi, trei castraveti murati, o felie de portocala, o bucatica de halva... Codrea care a ajuns in acelasi timp cu mine, Mihai care ma prins aici, plus un strain, au avut grija sa stea foarte putin si sa plece inaintea mea din post. Pana la urma plec si eu, tot in ritmul meu obisnuit, urc cu hotarare si pana sa ajung pe vf. Ciucas sunt la nici 50m de Mihai si Codrea care acum pareau sa mearga impreuna. Pe vf. e ceata si cam racoare. Doi voluntari ma indruma pe unde sa o iau. Incep sa cobor in stanga asa cum mi-au zis si in nici 30m nu mai stiam pe unde sa o iau, nu de alta, dar era o ceata de mama, mama. Urlu putin si aud un raspuns de la concurentii din fata, in acest fel am stiut incotro sa o tin si dai inainte. Fiind usoara coborare, in cateva clipe am prins doi baieti, erau Mihai si Codrea. Tin ritmul lor, ceata dispare si apare in functie de portiunile prin care trecem. In unele momente, cand se putea observa prin nori, privelistea era superba. Eu cobor mai repede, iei urca mai bine, pe plat mergem cam la fel si asa o tinem pana ajungem la ultima coborare spre Bratocea. Prind avans si inainte sa ajung in post, ma trezesc in spatele meu cu strainul, nu reusesc sa-mi amintesc cand am trecut de el si continuam sa coboram impreuna. Pe drum aflu ca e un Sloven din Bratislava. Ajungem in P6 Pas Bratocea. Aici voluntarii au fost mult mai bine informati fata de cei care se aflau la cabana Ciucas. In planul meu Batocea, Maneciu si Valea Stanii erau considerate cele mai importante puncte in care trebuia sa ma alimentez cat mai bine. Mananc cate putin din mai multe, banane, stafide, iar castraveti..., bag apa in bidoane, in unul bag si alte doua pastile de isostar ca primul facut la start s-a consumat. Scot betele pe care nu le-am folosit pana aici si le pregatesc pt ce urma. Stau mai bine de 10 min. In tot acest timp iar am fost depasit. Strainul a plecat imediat, Mihai si Codrea care ajunsesera si ei, au plecat la fel de repede, doar eu am stat si nici un gand nu aveam sa-mi stric planul. Nu ma interesa ca am fost depasit, eram constient ca sunt abia la km30, iar pt mine asta insemna ca abia ma apropiam de distanta unui maraton.
Dupa ce mi-am terminat toate nebuniile, am plecat si eu usor. Merg ce merg si sunt surprins ca am de coborat, ma asteptam doar la plat si urcare, in nici un caz ca urmeaza sa cobor sub nivelul pasului Bratocea. Coborarea a fost destul de scurta la viteza mea :), undeva intre 50 si 100m, a urmat alergare usoara pe plat cu vizibilitate destul de scurta datorita padurii. Urcare usoara, iar plat si pana la urma ies din platou unde reuseam sa vad pe o distanta mai lunga. Atunci observ undeva la 500m in fata doua siluete. Era o urcare domoala, dar iar n-am vrut sa incerc o alergare. Continui in ritmul meu, merg sustinut si bag de seama ca ma apropii de cei doi fara sa fortez. Cand ajung mai aproape imi dau seama ca sunt tot Mihai si Codrea, strainul nu mai aparea deloc in zare de unde am tras concluzia ca a prins un avans considerabil. Cu putin timp inainte de vf Grohotis trec de Mihai si ma apropii de Codrea la mai putin de 30m. Aud cum striga, hai Andrei, hai, dar eu nu, prefer tot asa, zicandu-mi, daca i-am prins asa, inseamna ca asta e cheia. E ceata, suntem foarte aproape de vf., trece Mihai iar de mine, pe Codrea nu pot sa-l mai vad din cauza cetii, e destul de deasa pe portiunea respectiva. Ajung la cei doi voluntari, ma opresc sa beau apa, Mihai a plecat de putin timp. Prea mult nu mai stau nici eu. Ascult atent pe unde sa cobor si plec. Ceata e foarte deasa si eu incep sa o las mai usor si pe coborari. Simteam ca incep sa pun presiune pe picioare atunci cand cobor, iar portiunea respectiva era si destul de urata, piatra, smocuri de iarba...Pana ajung in drumul forestier ceata mai dispare si iar am vizibilitate pe o distanta mai mare, dar ce sa vad, in fata nimeni, nici Mihai care a plecat cu cateva sec inaintea mea din punct, nici Codrea care a plecat chiar inaintea lui Mihai, de fapt nici nu stiu daca a oprit acolo :). Incep sa alerg usor, chiar daca nu am fortat aveam totusi parcursi deja 41km, adica aproximativ distanta unui maraton, atat cat alergasem eu cel mai mult pana in ziua respectiva, iar acest lucru incepea sa-si faca simtita prezenta. Continui singur, la un moment dat, cand am vizibilitate cam la un km in fata, reusesc sa-l zaresc pe Mihai, dar dispare destul de repede dupa o culme. Pe urcari si plat merg aproape la fel ca pana atunci, poate cu mici diferente, dar abia sesizabile. Ajung in P8 vf. Ulita unde voluntarul ma sfatuieste in privinta traseului si ma anunta ca ultimul a trecut cu doar 2min inainte. Traseul a fost exact cum a zis. o coborare relativ usoara, cu mici probleme de orientare ca steguletele erau ascunse prin iarba inalta, vine si o urcare urata, abrupta prin vegetatie si namol, aici adidasii au mici probleme cu aderenta, dar fac fata totusi cu brio. Cand ajung sus in culme, la nici 100m il vad pe Mihai. Strig, Mihai, ma bucur sa te vad, nu stiu daca a raspuns, dar a intors capul spre mine. Ajung in P9 Stana Nebunu imediat dupa el, max 1min. El ma astepta acolo. Aici nu stau prea mult, afland si banuind ca nu mai e foarte mult pana-n Maneciu am preferat doar sa beau apa si sa iau o felie de lamaie. Plecam impreuna si chiar daca in P9 un domn, probabil cioban, a zis ca avem doar o urcare si pe urma o coborare cam de o ora pana in Maneciu, noi ne-am trezit cu cateva urcari, 3, 4 parca, e drept, nici lungi si nici abrupte, pana am ajuns in poaiana Mare langa releu. De aici a urmat o coborare care in mare parte a fost pe un drum forestier, iar in partea finala prin padure pana am dat in DN1 A. Pe toata distanta dintre stana Nebunu si Maneciu, am tot discutat si planuit cu Mihai diverse strategii de a continua cursa. Printre altele, avand in vedere ca pana aici nu au trecut nici 7 ore, ne-am gandit ca putem scoate 15 ore pana la finish, ba chiar ca puteam trage la locul 5. ceea ce pt mine, ambele variante pareau o foarte mare realizare, ca de, inainte de start ma gandeam undeva pe langa 18 ore, dar eram multumit sa-l termin si in 20, numai sa-l termin :). El a mai spus ca mai bine continuam impreuna pana in Valea Stanii si in functie de cum ne simtim in acel moment, vedem daca continuam impreuna sau unul din noi pleaca inainte ca poate sa traga mai bine. Dc nu, parea ideal sa am cu cine merge atata distanta mai ales ca devenea tot mai greu. Asa ca pe coborarea de la releu o lasam mai usor si ajungem la P10 Maneciu in opt ore si jumatate de la start.
...Trecem pe strada, suntem salutati dintr-o curte, dar in focul alergarii nu realizam ca acolo e postul :), noroc ca voluntarii au stiut sa se faca remarcati. Intram inauntru si ne punem pe mancat. Voluntarii , printre care se aflau si Oana, Adriana, sunt foarte saritori. Nu stiau cu ce sa ne mai serveasca. In timp ce coboram, ne-am hotarat sa nu stam prea mult aici, max 5 min, dar nu stiu cat am reusit sa respectam acest plan. De mancat, am mancat foarte repede, probabil niciodata n-am mancat asa repede o ciorbita :), ba care a mai fost si foarte buna. In timp ce mancam, oamenii mi-au umplut bidoanele cu apa, iar intr-unul mi-am bagat alte doua pastile de isostar. Tot in timp ce mestecam, am avut grija sa-mi usurez bagajul. Am lasat bluza si geaca in punga lasata de dimineata si mi-am luat o alta geaca subtire plus ultimul gel si baton care urmau sa fie consumate pana in Valea Stanii. Adidasii, tricoul si sosetele au ramas la locul lor, ca inca ma simteam confortabil cu cele de pe mine. Cand mai aveam doar doua, trei linguri de mancat, ma trezesc ca ajung in post alte trei persoane, Iulian, Florin si Adelin, toti trei cu multa experienta in ceea ce priveste concursurile de anduranta. Pfoa, na belea. Mihai, zic eu, hai sa mergem, gata pauza si cum intra respectivii in locatie noi salutam si iesim imediat :). Pe baraj alergam umar la umar, sau umar la cap ca el e mai inalt :), fara sa fortam, dar cu ochii la spate. Trecem de baraj si incepem sa urcam pe drumul forestier. Eu ma fac una cu betele mele si incep sa fortez usor, nu alerg, dar urc voiniceste. Mihai ramane usor in spate si zice 'da ce te-ai motivat asa dintr-o data!'. Eu raspund' pai da, ce sa fac, nu ma asteptam sa ne prinda cineva din urma'. Continui, pe urcare bag voiniceste, pe micile portiuni de plat alerg bine. Fiind serpentine, uneori reusesc sa vad barajul si incerc sa mag de seama daca cei trei au plecat din post, dar nu vad nimic, asa ca ori au trecut de baraj, ori nu au plecat, n-am de unde sa stiu. Din cand in cand arunc priviri in spate si vad ca Mihai ramane tot mai mult in urma :(. Deja incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca urmeaza sa alerg singur multa vreme. Ajung la un voluntar care era acolo doar pt ghidaj, dar imi ofera cateva guri din cola lui. Nu stiu cum intreb, cum imi raspunde, dar din felul in care a indreptat degetul, vf-ul lui Crai parea foarte, foarte departe. Plec mai departe, parea ciudat, incercam sa-mi dau seama pe unde poate continua acest traseu ca sa ajung pe acel vf , dar fara sanses, asa ca pana la urma continui fara sa mai privesc spre el. Ajung iar la o mica portiune de plat si cand sa incep alergarea, ma trezesc cu trei caini negri din care doi priveau si unul ma latra de zor :(. Firar, nu ma sperii usor, dar sunt nevoit sa ma opresc pana tace, dupa care plec la pas de plimbare, tot timpul cu un ochi peste umar. Cum ma indepartez putin, mai ales ca a venit o mica coborare, bag viteza de imi sfaraie calcaiele, dar din pacate gresesc drumul si ies din traseu pret de 2, 3min. Ma intorc si continui linistit pana ajung la cateva case, constructii.... Aici ma trezesc cu un alt caine, de data asta mult mai artagos. Nu ma lasa neam, din contra, imi da roata si latra cu toata puterea, parea ca vrea sa ma sfasie. La nici 30m de noi se gasea un baiat de aproximativ 25ani, care se uita si probabil astepta sa se linisteasca, dar cainele se opreste cateva sec. si cand sa plec, iar sare la mine. Probabil am avut mare noroc cu betele ca se invartea in jurul meu la nu mai mult de 2 metri. Pana la urma tipul s-a apropiat si a reusit sa-l domoleasca. Plec mai departe destul de suparat ca nu mi-au placut cele doua opriri fortate, ba la care ultima a reusit sa-mi bata inima cum nu mi-a batut toata ziua de la efort :). In timp ce urc usor, arunc priviri in spate si il vad iar pe Mihai, asta ma bucura. Parea ca a crescut si el ritmul si in curand o sa ma prinda asa ca eu nu slabesc deloc. Ii fac doar cu mana incercand sa-l incurajez. Vad un 4x4, ma apropii si ma bucur ca am mai gasit un punct de alimentare, din ce stiam de la tipul cu cola, urmatorul punct urma sa fie in apropierea vf-ului Lui Crai asa ca sunt surprins avand in vedere ca vf-ul inca parea la mare distanta si undeva in stanga. Ajung la voluntarii respectivi, ii rog sa-mi umple sticla cu apa, isostar inca aveam ca am incercat sa economisesc. Mai mananc una, alta de pe la ei si aflu ca vf-ul e de fapt chiar in fata mea. Asta da bucurie, nici ca se putea mai bine. Dau sa plec si vad ca Mihai mai are max 100m sa ajunga si el. Il strig si ii transmit sa bage mare. Pe toata distanta de la punct si pana in sa, fiind in urcare, vizibilitatea era foarte buna pana departe. Astfel ca arunc priviri in jos. cand ajung pe la jumatatea distantei, bag de seama ca a plecat si Mihai, dar cand sa ajung in finalul urcarii, mai vad cateva siluete de unde trag concluzia ca sunt cei trei din Maneciu. Ultimii metri in fac in alergare si dupa ce ajung in platou nu ma mai opresc decat atunci cand a trebuit sa ma usurez, dar si atunci am preferat sa o fac din mers de frica sa nu fiu prins de cei din spate :). Intru in padure, bag alergare pana jos. am surpriza sa o vad iar pe Oana care filma si nu stiam cum a ajuns acolo, trec de ea si in 2min ajung in P13 Valea Stanii. Aici voluntarii printre care si Dragos organizatorul, ma intampina cu urale si felicitari.... In acest punct nu stau prea mult. Ii las doar niste baterii pt frontala lui Mihai stiind de la el ca nu prea are si eram sigur ca urma sa-l prinda noaptea, mananc doua, trei imbucaturi de ce gasesc pe masa, iar un pumn de masline, aflu ca e ora 18 si plec. N-am luat nici apa ca pe portiunea care urma sa o fac, marcasem cu o saptamana in urma si stiam unde gasesc apa de izvor. In nici 10 min, dupa ce trec in alergare poiana, incep urcarea care la inceput e mai domoala. Iau si apa, dau pe gat activatorul, aprind frontala ca se intunecase si aia e. Stiam ce ma asteapta. Incep urcarea abrupta, primii 150, 200m ii fac intr-un ritm foarte bun, dar pe masura ce urc, incep sa simt ca imi cedeaza pulpele si gambele. Ma las tot mai mult pe bete, imping cat pot in brate. Ajung sa ma opresc la fiecare 3, 4 pasi, sprijinindu-ma de pomi, dar ma ambitionez si nu stau mai mult de 2, 3 secunde. Incerc sa aplic formula, un pas inainte celuilalt. Pana la urma ajung in portiunea finala de unde puteam sa aud incurajarile unei fete. Fiind intuneric si ceata, vizibilitatea era prea mica ca sa-mi dau seama cat mai am pana la ea. Aud si vocea unui baiat, zice,"aici suntem" asa ca tin prin vegetatie pana la ei. Ultimii 30 metri i-am facut in patru labe servindu-ma cu o gramada de merisoare care cu o saptamana in urma nu le-am terminat nici eu, nici fetele cu care am marcat traseul :). Erau peste tot, ma mir si trag concluzia ca n-am urmat aceeasi cale, oricum nu conta, important era sa ajung la persoanele respective. Ajung la ei, imi ofera cateva guri de apa ca erau acolo doar pt indrumare si dau sa plec. Nu fac mai mult de zece pasi si aud cum le striga altor concurenti, piu, piu, piu. Aud si de undeva de jos acelasi piu, piu. Imi zic, sa vezi cat o sa ma coste acum urcarea asta grea in care abia am putut sa o termin. Incep sa alerg usor, toata creasta e invaluita in ceata si intuneric. Ajung la pima portiune in care am de urcat cam 10, 15m pe stanca. Urc si cand sa ajung aproape sus, piciorul imi aluneca pe piatra, iar mainile nu pot face nimic pt ca erau ocupate cu betele. Surprinzator, nici acum nu stiu cum am reusit sa ajung inapoi in carare pe picioarele mele, fara sa ma julesc, lovesc...., dar stiu ca imi tremurau genunchii de mama, mama. Pt o clipa mi-am zis ca asta a fost. stau cateva sec sa-mi revin si incep sa urc iar, de data asta mult mai atent la prize. Trec de portiunea respectiva, mai vin doua, trei urcari usoare, o coborare lina si ajung in P14 La Rascruce. Aici era Andrei, un amic, ma felicita si el, dupa care ma indruma pe unde sa cobor si sa fiu atent la semne. Plec imediat si incep sa cobor. A urmat o coborare dificila, ceata, intunericul, oboseala ...si-au cam spus cuvantul si nu o data m-am impiedicat in smocurile de iarba. Pana la urma ajung in P15 la Muntele Rosu. Aici, datorita semnelor reflectorizante, mi-am zis ca urmeaza sa aterizez pe Otopeni :), asa frumos se vedea. Sunt directionat si intrebat ce vreau, eu nu vreau nimic, doar sa plec cat mai repede. Incep sa cobor in viteza, atat cat mai puteam, dar parea ca incep sa prind un ritm foarte bun. Asta si datorita faptului ca eram prin padure, unde suprafata de alergare era mult mai buna. Din creasta si pe toata coborarea am aruncat priviri in spate sa vad daca se vad lumini de la alte frontale :), tot timpul simtind in ceafa rasuflarea altor concurenti care de fapt, la final s-a dovedit ca nu erau acolo. Am ajuns jos pe portiunea de plat. A fost prima data cand am alergat pe intuneric si chiar mi-a placut, senzatia este super. Pe plat n-am mai putut sa tin un ritm bun de alergare, probabil aveam undeva la 7:00 min/km, dar am reusit sa ajung pana sub pod unde am avut grija sa-mi racoresc picioarele. Eram pe punctul de a ceda, dar acesta racoreala a reusit sa ma faca sa continui cu acelasi ritm pana la ultima urcare inainte de finish. Erau doar 20, 30m, dar chiar n-am putut sa-i fac in alergare asa ca am preferat sa-i merg. Cand am facut stanga si am inceput sa cobor spre finish, galagia, uralele...mi-au dat energia de care aveam nevoie pt a termina in alergare. Cu cat ma apropiam mai mult, cu atat o multime de sentimente ma strabateau, acum eram fericit si radeam, acum parca imi venea sa plang :). Sunt felicitat si primesc medalia, of ce senzatie placuta am avut. A fost ceva unic, ceva ce am simtit doar la primul concurs.
Termin in 14:46:44 si aflu ca sunt pe locul 6. Nu stiu dc, dar parca eram mai bucuros ca l-am terminat decat ca am reusit sa-mi pastrez acest loc pe ultimii 45, 46km. Nici timpul care era bun nu ma incanta atat de mult. Din pacate, cu toate ca inainte Gabriela a zis ca va fi la finish, nu era nimeni mai cunoscut, dar in timp ce inca ma invarteam pe acolo si incercam sa-mi revin, aud in spatele meu o voce calma, era Cristina, o alergatoare cunoscuta la 2x2 cand stateam si faceam poze concurentilor. Ma inteaba cum a fost, cum ma simt si ce o mai fi zis. Eu inca traind momentul, incep sa-i povestesc, bla, bla, bla, pana realizez ca de fapt fata nu vrea sa auda chiar tot :). Ea incerca doar sa fie draguta, cel putin asa am tras eu concluzia. Mai stau putin si ete ca vine si Gabita, ma felicita, imbratiseaza si e surprinsa ca am ajuns asa repede. Vine si Andreia, voluntarul care cu o seara inainte a reusit sa ne binedispuna. Intre timp au ajuns si cei din spatele meu, intai Mihai, cam la 15 min, dupa care iulian si Florin cam pe la 30min. Ii aplaud si incurajez si eu asa cum am fost intampinat la randul meu, iar in gand ma intrebam daca si pe fata mea s-a vazut aceeasi oboseala. Dupa ce au ajuns si ei, plec usurel spre sala de sport. Incepeam sa ma simt rau, imi era frig si aveam greturi. Ajung in sala si incerc sa mananc ceva, dar nu intra mai nimic, doar cateva masline si o felie de portocala, asa ca stau pe o banca din sala cateva min. Dupa acele cateva min in care am incercat sa ma odihnesc putin, am luat-o la pas spre cazare. Ajung, ma dezbrac in pielea goala crezand ca din cauza hainelor umede tremur si ma bag in sacul de dormit. incerc sa inchid ochii, dar simteam ca imi vine rau asa ca plec la baie sa vad ce se intampla, nu se intampla nimic, doar ma spal pe picioare, ma intorc, ma imbrac si plec spre finish. Inca eram agitat, parca nu puteam sa stau intins :(. Mai ma invart 30, 40 min prin zona, timp in care ajunge si Daniel, ne felicitam, dupa care ma intorc sa ma culc, de data asta am adormit imediat, parca mintea era golita de tot.
M-am trezit duminica dimineata cu usoare dureri in tot corpul, talpi, gambe, pulpe, brate, spate, astea de la bete ca niciodata nu le-am folosit asa mult. Ma simteam lihnit asa ca incep sa caut prin bagaj sa vad ce mai gasesc. mananc biscuiti, un sandwich, un mar si o banana :), dupa care ma duc sa ma spal. Merg in picioarele goale prin iarba ca adidasii mei era plini de namol, iar ceilalti inca erau in punga din Maneciu :). Pana la urma plec in picioarele goale spre sala de sport si reusesc sa-mi recuperez adidasii curati si sosetele. Ne intalnim la La Rosa, unde mai mancam cate ceva, timp in care pierdem si festivitatea de premiere, la care am fost tras la tombola castigand un cozoroc pe care l-am primit de la Alexandra mai tarziu.
Chiar la plecare, Daniel a avut grija sa-mi faca o frumoasa surpriza. Tot auzindu-ma ca laud frumusetea tricoului de la concurs si banuind ca mi-ar placea unul, el imi ofera tricoul lui.
Cam asta a fost weekend-ul meu trecut. Multumesc tuturor care intr-un fel sau altul au contribuit la aceasta realizare a mea si au avut grija sa faca din el o experienta memorabila.
P.S. Momentan inca mai am febra :). Luni a fost cel mai greu, a trebuit sa merg la munca cand ma durea tot corpul. Abia puteam sa urc in autobuz :), da pai sa mai si lucrez. Noroc cu sefele si colegii care au avut grija sa ma protejeze nepunandu-ma prea ult la munca fizica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu