duminică, 1 mai 2016

Bucuria primului podium.

Povestea primului podium, sau primului timp de sub 2 ore pe un semimaraton montan realizat in cadrul http://www.brasovmarathon.ro/.

Cu aproximativ trei saptamani inainte.

Intr-o seara, dupa serviciu, realizez ca de ceva timp, din cauza unor dureri de glezna, nu prea m-am antrenat. De fapt, in ultima luna nu stiu daca am depasit cinci alergari. Asa ca, fiind inscris la maraton de cand s-a dat drumul la inscrieri, trimit o rugaminte organizatorilor sa ma transfere la semimaraton. S-a rezolvat imediat, iar eu m-am putut culca ceva mai linistit.

Cu cateva zile inainte.

Ma apuc sa ma uit pe clasamentul cu timpii de anul trecut(acum cunoscand ceva concurenti dupa nume), si incerc sa ma gandesc la un timp. Dupa 04:45:00 facut de mine la maraton anul trecut, lipsa antrenamentului din ultima vreme si ce gasesc aici in clasament la timpii unor concurenti buni pe semimaraton, imi zic ca ma multumesc sa scot pana-n 02:15:00.

Cu cateva ore inainte.

In drum spre eveniment, in masina cu Ruxandra, colega din Ciucas X3 si Madalin, un bun prieten, ea imi zice ca ma crede in stare sa scot undeva la doua ore. Ma face sa zambesc, si chiar daca pe moment imi parea incredibil acest lucru, usor, usor, simteam ca prind si eu incredere. Deja imi ziceam ca pot sa scot undeva la 02:05:00.

E sambata.

In aceasta noapte, cu deja obisnuita lui ospitalitate, ne-am odihnit in Sacele, la Adrian acasa. Ceasul suna la 05:45, asa cum am fost de comun acord toti trei aseara. S-a ales aceasta ora matinala, pt ca Ruxandra e la maraton si are startul la opt, cu o ora mai dev. fata de semimaraton. Halim cate ceva, eu iaurt cu un mix format din grau, ovaz, stafide..., Ruxandra, o banana, cafea din care am luat si eu doua guri si nu mai tin minte ce, iar Madalin, ceva legume ca pe langa problemele de la glezna, mai nou are si la stomac. Cu pregatire de echipament(in special Ruxi care nu stia cu ce sa se imbrace :) ), si alte detalii, s-a facut ora 07:15 in care am iesit si noi pe usa. Am ajuns in Piata pe la 07:40. Cu putina incalzire si cateva discutii scurte cu cunoscuti, Ruxandra a trebuit sa ia startul. Eu cu Madalin, ne-am pozitionat la facut poze, iar dupa ce au trecut toti, ne-am indreptat spre masina, ca inca mai erau cam 50min pana la startul cursei mele. Ajunsi la masina, realizez ca nu mi-am taiat unghiile, dar ies din situatia neplacuta cu o unghera gasita de Madalin prin masina. Asta am rezolvat, dar constat ca mi-am uitat fasa elastica care urma sa o infasor pe glezna :(. Imi zic, asta e, alerg si asa, sperand in gandul meu sa nu am probleme serioase. Dupa echipare, mai mananc o banana, beau un pahar de apa, al treilea de cand m-am trezit si ne indreptam iar spre zona de start. Mai erau vreo 20 min asa ca incep si eu sa ma incalzesc usor cu cateva exercitii de streching dinamic. Alergare usoara, balansari de picior, fandari... Cu 5 min inainte de start, mai fac si doua, trei sprinturi si cam gata, ma pozitionez cam in al cincilea rand de participanti. Prin jurul meu observ o multime de figuri cunoscute, iar in primele randuri pe unii dintre cei mai buni alergatori montani din tara, Palici, Hajnal, Iuliana, Gianina si alti cativa pe care ii stiam doar dupa figura.

Start.
                                     FOTO Gabi Iordache

Numaram cu totii, 10, 9, 8 ,7 ,6 ,5 ,4 ,3 ,2 ,1, START, si plecam(ce emotii aveam acum doi ani la primele concursuri!). Pe strada inainte, facem dreapta pe alta care e in usoara urcare, privesc in fata si ma gandesc ca sunt cam douazeci, poate douazeci si cinci de participanti. Facem stanga si dam in Aleea de sub Tampa. De la start si pana aici, am incercat sa pastrez un ritm alert, dar in care puteam sa-mi controlez respiratia. Asta a dus la depasirea catorva concurenti, printre care si Geanina cu Iuliana. Incepe urcarea pe serpentine. Imi gasesc un ritm constant de alergare usoara. Ridic capul si arunc priviri din cand in cand in sus, unde observ cativa alergatori buni, Adelin din Brasov care s-a tot antrenat bine in ultima vreme si care s-a clasat pe podium la Arad, Enescu, cu care am alergat in Sinaia cap la umar :), si care observasem ca e bun, plus alti cativa. Palici si Hajnal deja nu se mai vedeau :). Continui in ritmul meu constant si bag de seama ca ma tot apropi de ceilalti din fata. Cum ajungeam in spatele unuia, cum faceam o rupere de ritm si il depaseam. Astfel, pana sa ajung pe Tampa, am reusit sa depasesc cel putin 5. Ce era si mai important, ca ma simteam foarte bine. Pe coborare, pana la punctul din Saua Tampei, incercand sa-mi protejez glezna, doi, poate chiar trei participanti, reusesc sa ma depaseasca. Fiind o coborare scurta, iar acestia oprindu-se la punctul de alimentare, eu neoprindu-ma, reusesc sa-i prind si chiar sa-i depasesc. Continui mai departe si in scurt timp observ in fata mea doi participanti, unul cam la 150m, celalalt pe la 130. In spate nu ma mai uitam deloc. Fiind portiune de plat, pe alocuri cu usoara coborare, maresc ritmul cu o idee si bag de seama ca ma apropi de respectivii tot mai mult. Daca mai devreme, din cauza vegetatiei, aveam contact vizual doar din cand in cand, acum aveam permanent. Ne mai desparteau aproximativ 20m inainte de a ajunge in Valea Cetatii. Facem toti trei dreapta si incepem a urca in alergare usoara. Dupa scurt timp, unul din cei doi ramane tot mai in urma, iar eu, pe cararea ingusta, ma pozitionez in fundul celuilalt concurent. Intr-o cursa, nimic nu pare mai bun decat sa-ti gasesti pe cineva apropiat de ritmul tau, cu care sa alergi o portiune de drum. Asa simteam in acele clipe. Amandoi pastram un ritm, parca eram o echipa, cel putin asa simteam eu. Printre altele, am surpriza sa aflu ca ne pozitionam in primii 7. Ajungem la un alt punct de alimentare. Eu iau doar o gura de apa si plec, el zabovea mai mult, asa ca, strig la el. Hai omule, hai, nu incetini acum. Pleaca si el, iar pt un timp a fost randul lui sa stea in spatele meu. Uneori la 4, 5m, alteori la 10, ca pana sa ajungem in Poiana Stehil sa ne desparta cam 30m. Pe parcurs am mai strigat la el, dar cand am inceput sa cobor, gata, n-am mai intors privirea in spate. M-am dus, si tot dus, cu atentie maxima incercand sa-mi protejez glezna. Ajung jos la doua voluntare si aflu ca sunt pe 5. Nu pierd vremea nici aici si plec repede mai departe. Acum ma trezesc ca alerg pe langa curtile unor oameni, prin spatele caselor pana ma intersectez cu alti concurenti care urcau. Imi dau seama ca erau cei de la cros, care au luat startul cu o ora dupa noi. Continui pe o poteca paralela cu aleea de sub Tampa, dar care era putin mai sus si in scurt timp ajung la vestitele trepte a lui Gabony. Incurajat de voluntari, incep a le urca in usoara alergare, pt scurt timp, nu de alta, dar aceste trepte fiind mai inalte, pulpele mele incepeau sa ia foc. Aud galagia voluntarilor de jos si ma gandesc ca se mai apropie cel putin un concurent. Astfel, incerc sa tin un ritm sustinut, doua, trei le alergam, 5, 6 le mergeam. Cand am zis ca s-a terminat, de fapt se terminasera doar treptele, ca de urcat tot mai era. Vad in fata, putin mai sus, doua turiste, tinere, pana-n 15 ani. Incerc sa le prind, ma ambitionez si trag de mine, ele urcau repede, in joaca, iar pulpele mele ardeau icercand sa le intrec. Cand mai aveam doar putin, reusesc sa le intrec, si pt a-mi recapata suflul, pe coama Tampei, trec pe alergare usoara. Ajung cu forte proaspete la ultima urcare. Printre alti participanti de la cros, incerc sa o fac in alergare. Ajung sus, obosit, dar auzind de la cineva ca sunt pe 5, o zbughesc pe coborare. De acesta data, datorita faptului ca pana aici doar rareori mi-a dat semnale usoare glezna, cobor mult mai repede strigand continuu, pardon, pardon. Ajuns iar in saua Tampei, nu stau nici o clipa, continui in viteza, parca impulsionat de locul pe care eram si de ceilalti concurenti de la cros, care alergau mai incet. In scurt timp am ajuns iar pe aleea de sub Tampa.

 Cand am ajuns pe strada in panta, abia aici am avut curaj sa mai intorc si eu privirea in spate. Nefiind nimeni de la semimaraton, m-am bucurat mai mult decat atunci cand peste cateva clipe am trecut linia de Finish.
Imediat cum am trecut, sunt surprins de catre Levi, care la microfon imi pune o intrebare pe cat de simpla, pe atat de grea de explicat. Cum a fost? N-am putut spune decat atat. Incredibil de frumos sau bine(nu mai tin minte :) ).

Inca sub efectul energiei, excitarii..., plec sa ma mai misc putin ca sa-mi revin. Intre timp realizez ca nu stiu ce timp am scos, locul stiam, dar timpul nu, asa ca ma intorc la Levi si incerc sa aflu. El imi zice ca nu poate acum, si avea dreptate pt ca tot veneau concurenti de la cros. Mai ajung si alti concurenti de la semimaraton, printre care si Adelin de la care aflu ca a scos putin este 01:56, ceea ce pt mine insemna undeva sub acest timp cu unu, doua minute. Acum, in sinea mea chiar ma bucuram. Faptul ca am reusit sa scot sub 2 ore, imi dadea multa incredere pt anul viitor, stiind faptul ca acum nu m-am antrenat atat de mult pe cat mi-as fi dorit.

La km. 33 pt. incurajat ceilalti participanti de la maraton.



Ajunge la finish si Geanina, cea care a pus la cale aceasta actiune, si dupa o mica oprire la punctul de alimentare, plecam aproximativ 10 spre locul cu pricina. Aici, mai erau cam 10 care ne punem pe treaba. Fiecare facea galagie cu ce a putut. Eu la inceput am primit un fluier, ca mai apoi o vuvuzea cu care mi-am facut de cap pana am plecat toti din post :). Au fost momente foarte frumoase, memorabile. Sa vezi pe fata unor oameni, rupti de oboseala, cum se bucura si prind vlaga, se emotioneaza..., e ceva ce merita sa intalnesti la toate concursurile montane. Am plecat de acolo cu senzatia ca asa ceva face parte din acest fenomen, ceva ce nu are voie sa lipseasca, ceva ce ne reprezinta... , si cu speranta ca acest lucru se va repeta. Eu cel putin, am sa particip cu drag la fiecare actiune de acest gen, atata timp cat imi permite programul.


Cam asta e povestea primului meu podium





Despre concurs: Voluntarii si punctele de alimentare, personal nu prea stiu pt ca n-am avut nevoie, dar majoritatea cunoscutilor au zis ca au fost multumiti. Startul decalat, o idee foarte buna. Sedinta tehnica. Participanti putini, si chiar daca unii au fost nemultumiti de echipamentul obligatoriu de la maraton, eu le dau dreptate. Cu putinul meu si tot stiu ce inseamna muntele si echipament lipsa in momentele nasoale. Kit-ul de participare. Unul dintre cele mai consistente si fumoase. Tricou bumbac, care mie imi place foarte mult. Buff, la fel, foarte frumos, Plus alte cateva chesti nefolositoare pt mine, bratara, gel, pliante si oferte la diferite firme.
Ce sa mai. Nu prea le am eu cu laudatul, dar oamenii astia chiar stiu ce fac si o fac tot mai bine de la an la an.
Spor la treaba C.P.N.T, si abia astept sa ne vedem la anul!

Multumesc colegilor din Ciucas x3, alaturi de care imi urmez visul si cu care formam un grup care are aceeasi pasiune. Multumesc prietenilor alaturi de care am alergat si tuturor celor care intr-un fel sau altul mi-au fost alaturi la indeplinirea acestui vis.

Urmeaza o luna mai cu trei concursuri.
Eco, unde sper sa scot sub 04:30:00
Bucharest half marathon, unde la cursa de 10k sper sa scot sub 40min.
Apuseni maraton, unde la proba de semimaraton, acum ca m-am invatat :), sper la un timp de sub doua ore.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu