miercuri, 20 decembrie 2017

Baneasa Trail Run 2017

La cursa asta am mai particip in urma cu trei ani. Mai bine zis, in primul meu an de alergare. Imi era dor de Baneasa si de organizarea lor, care se pare ca e tot mai buna. Sa fim seriosi. A fost primul concurs unde am gasit corturi incalzite. Pe langa asta, oamenii chiar au stat bine si la alte capitole marcaj, voluntari, mancare... Mmm, de fapt afost si o mica poblema. Pe la km 17, noi cei de la semi ne-am intersectat cu cei mai inceti de la 10k, ceea ce a dus la a jongla printre alti concurenti. Dar, avand in vedere ca energia era cam pe final, aceste depasiri parca mi-au mai revitalizat pofta de alergare :).

Cursa in sine a fost multumitoare avand in vedere dificultatea traseului(plin de noroi si a plouat constant). Pana pe la km 10 am reusit sa tin un ritm de 4/1000, dupa care, am inceput sa ma tai usor :). Am terminat pe 6 la general si 3 categorie, ceea ce a fost o surpriza pentru mine. Vedem ce se mai intampla la anul. Poate o sa fie cu zapada :).


marți, 19 decembrie 2017

O perioada aglomerata.

Au fost cinci curse bune in nu mai putin de 5 saptamani. Semimaratonul Bucuriei unde m-am clasat pe 2 la general si 1 la varsta, MPC-ul pe care l-am terminat pe locul 11 la general si nu stiu cat la varsta :), semimaratonul din Bucuresti unde am facut PB pe plat cu 1:21:05 clasandu-ma pe locul 16 la general, Bunloc vertical, la care m-am clasat pe 16 si 6 la general cu timpul de 25 min si cateva sec. si Festival Bunloc Piatra Mare trail running la care m-am clasat pe 9 la general si 3 la varsta. Cam mult, resimt asta, mai ales ca la toate am tras cat am putut, dar asa s-au nimerit.

Semimaratonul Bucuriei-a fost o cursa faina, organizata de o mana de oameni frumosi, printre care si Vlad G, un bun prieten care dealtfel ma si invitat. Cursa a avut loc pe dealurile de langa Urlati si s-a dat startul de pe terenul de fotbal al orasului. Organizare buna, traseu foarte frumos care pe alocuri a trecut prin podgoriile din zona. Cursa in sine a fost o urmarire a lui Radu Milea pana a gresit traseul, dupa care cativa km cot la cot cu Ivaneascu Andrei pana a accelerat si nu l-am mai putut prinde, ca de, e mai fasnet :). Asta a fost si primul semi. cu dif de nivel la care am scos sub 01:30, da , cu doar cateva sec, dar m-am bucurat mult in ceea ce priveste timpul.

MPC, asta e un concurs la care mi-am propus sa tot merg. Imi place Piatra Craiului, organizarea, vine mai toata creama de la noi, atmosfera.... Anul trecut am participat prima data. Traseul fiind invers, abia asteptam sa alerg si pe cel clasic ca sa vad ce timp scot. N-a fost sa fie, ca de, vremea a vrut ea sa fie mai uratica, cu ploaie, zapada, ceata, ceea ce a dus la o noua schimbare de traseu, care dealtfel a fost foarte misto. Daca nu ma insel, a fost si singurul concurs in care am avut precipitatii pe tot timpul lui, adica 5 ore si ceva cat am facut eu :). Traseul a inclus doua portiuni noi, valea Crapaturii pe care eu oricum nu mai ajunsesem de vreo 4 ani si o portiune intre la La Table si cabana Curmatura pe care nu mai ajunsesem niciodata, asa ca, m-am bucurat tare mult de aceste modificari de traseu. Cursa in sine a fost buna, vreo trei cazaturi in noroi, putin inghetat cand am dat de zapada, mainile, chiar daca am avut manusi mi-au inghetat ca naiba dupa ce s-au udat, dar una peste alta, m-am bucurat din plin de cursa. Am avut doar un moment de slabiciune pe ultima urcare spre Curmatura, dar dupa ce am ajuns la cabana mi-am revenit total. In aceasta cursa am avut placerea sa alerg cot la cot vreo 20 km cu Szekely Cosmin, un foarte bun sportiv. Eh, dupa cum am zis, m-am bucurat de cursa si am reusit sa termin pe locul 11 general, ceea ce a fost o incantare pentru mine avand in vedere ca au participat multi alergatori buni. Abia astept 2018 sa vad ce imi mai rezerva la MPC, ca poate reusesc sa alerg si traseul clasic :)

Maraton Bucuresti. In cadrul acestui concurs, asa cum m-am obisnuit, am participat la proba de semi, nu pt ca nu pot proba de maraton, dar am zis sa mai am rabdare pana cand o sa alerg 42. Poate chiar la anul :). Anul trecut am reusit un PB de sub 01:24:00, asa ca acum eram multumit sa scot cam acelasi timp avand in vedere lipsa antrenamentelor de plat. Surprinzator, am mers asa bine ca am reusit 01:21 si cateva secunde, ceea ce ma face sa cred ca la anul pot sa scad sub 01:20:00. ramane de vazut la ce ma hotarasc, maraton sau semi in 2018 :). Ah, mi-am amintit. Traseul, fata de anul trecut, a avut o schimbare buna. Parc Cismigiu, Kiseleff, Victoriei, superb comparativ cu Basarabiei. De fapt, tot traseul a fost frumos in afara de portiunea in care circulatia masinilor nu a fost oprita. Bine ca a fost doar o mica portiune, parca nici un km n-a avut. Eh, cum, necum, m-am clasat pe 16 general si nu stiu cat la cat de varsta, bine ca nu prea are importanta.

Festival Bunloc Sacele. Asta a fost prima editie a festivalului care tine trei zile si are patru probe, orientare, parapanta, vertical si 30 km . Eu am ales sa particip la doua, vertical sambata si 30k duminica. M-am hotarat cam tarziu, dar cu ajutorul Biancai Paunescu am reusit sa ma inscriu la cele doua probe. Sambata dimineata am pleca din Buc., la 10 am ajuns la Bunloc, am ridicat kitul si am pierdut vremea pana la start. De la 12 s-a dat drumul la start,  era din 30 in 30 sec, ceea ce a fost o premiera pt mine intr-o competitie. Acest lucru mi s-a parut foarte tare. Nu stiu din ce motiv am fost repartizat sa iau startul in ultimii 20 de participanti, ceea ce a insemnat ora 13 si cateva minute. Pana am luat startul i-am privit pe toti cum o rup la fuga la inceput :)). Eu n-am rpt-o la fuga, dar tot am plecat cam tare. Dupa vreo 10 min deja ma simteam obosit. Aerul nu imi mai ajungea, dar am continuat sa trag cat am putut la deal. Cand am ajuns la cabana, abia imi mai simteam pulpele, dar la incurajarile Luizei, am reusit sa fac si ultima portiune de urcare intr-un ritm alert. Cum, necum am reusit sa temin in 25 min si ceva sec. Nu prea am fost multumit de timp, dar era greu sa scot mai bun. Incercam la anul sa scadem sub 23.

Duminica a urmat Piatra Mare trail running, proba de vreo 30 km cu 1500 dif niv. La asta am facut o cursa ceva mai buna, in special pe urcare. Poate am tras chiar prea tare avand in vedere ca in apropierea vf Piatra Mare eram cam la 200m de Adi Bostan, un alergator foarte bun. La cursa asta am terminat pe 9 general si 3 categorie. In ceea ce priveste traseul, a fost superb. Organizarea festivalului, la naiba, e vorba de CPNT, asa ca se subantelege. Ca ex., la 30 km am alergat singur cam 20 km pe a caror portiune au fost multe schimbari de directie, dar la toate, ori erau foarte bine marcate, ori erau voluntari. S-a alergat chiar si printr-o portiune nemarcata turistic, dar n-am avut nici cea mai mica problema. Ce sa mai, oamenii chiar stiu sa faca treaba.

Cam astea au fost concursurile in cele 5 saptamani.

luni, 11 septembrie 2017

Viata de voluntar la Ciucasx3.

Pentru cei care nu stiu, fac parte din Ciucasx3 Team, un grup de sportivi amatori adunati la un loc de Alexandra State. Am tinut sa precizez acest lucru pt ca unele persoane confunda statul de component al grupului cu voluntariatul. Nu, nu prea are legatura una cu alta. Fiecare dintre noi facem pe voluntarii in timpul concursului, doar daca vrem si putem. Asa si eu, din experienta anilor trecuti, stiind cata nevoie e de oameni, am ales sa ajut ca voluntar si in acest an. Ce a insemnat experianta de voluntar? Pai, cateva weekenduri din august care in mod normal le foloseam pentru antrenamente lungi, acum le-am folosit pentru ecologizare, marcare traseu turistic si de concurs, recunoasteri. Au fost momente in care m-am murdarit de vopsea, mi-am bagat mainile cu manusi prin toate gunoaiele lasate de altii, ne-am certat cu diversi idioti care ne luau marcajele de concurs din pomi..., dar pe de alta parte, toate aceste momente le-am petrecut alaturi de oameni faini, marea majoritate facand parte din echipa noastra, ceea ce q dus la a fi prieteni. Sa vezi un apus, sa bei o bere la final de zi, sa te bucuri pur si simplu de momente alaturi de persoane cu care iti face placere, e super. Weekend-urile au trecut si a venit saptamana concursului. Mi-ar fi placut sa particip la proba de maraton. De fapt, eram chitit pe asta :). Planul meu era cam la fel ca cel de anul trecut. Ajut cateva zile inainte de concurs, sambata particip, iar dupa alergare merg intr-un post in care e nevoie. Totul s-a schimbat cand Ruxi, coleg care se ocupa de voluntari si posturi, ma anunta cu cateva zile bune inainte, ca are ceva probleme in unele posturi si nu are oameni destui cu experienta. Ii zic ca in cazul in care nu apar oameni intre timp, merg eu in unul din posturi si aia e, ca doar mai sunt concursuri lla care pot participa. Ii zic eu astq, dar in gandul meu tare mult mi-ar fi placut sa apara voluntari, iar eu sa pot alerga, chiar si la semi daca trebuia sa plec undeva mai repede. Zilele au trecut, iar eu m-am obisnuit deja cu gandul ca la editia din acest an am sa fiu doar voluntar, nu si participant. Joi ajung in Cheia cu bagajul facut pt a sta intr-un post. Cort, izopren, sac de dormit, conserve..., ce sa mai, tot tacamul pt doua nopti in salbaticie. Ma bucur de revederea cu alti membri din echipa, dupa care purcedem la treaba. De, zilele de dinainte si cele din timpul concursului sunt cele mai stresante si obositoare. Sunt atat de multe de facut incat trebuie sa fi voluntar ca sa poti intelege. Una peste alta ziua a trecut imediat. Ne-am culcat destul de tarziu, si nu pt ca nu mai era de treaba, ci pt ca se stia din anii trecuti ca vor urma doia nopti nedormite. Vineri, da, este exact ziua de dinainte in care se pun cap la cap toate piesele. Printre aceste piese, in toiul pregatirilor, Ruxi ma anunta ca a gasit oameni pentru CP si ca sa merg sa alerg, iar dupa sa merg sa schimb pe cineva din CP. Treaba, treaba, iar dupa cateva ore de entuziasm ca urmeaza sa alerg in ziua urmatoare, aflu ca trebuie sa plec cu Dinu chiar din noaptea asta in Tabla Butii, unde se pare ca aparuse o problema. Asta e, nu prea imi pica bine schimbarea, dar cum eram obisnuit de cateva zile cu gandul ca nu voi alerga, trec repede peste.  Trec orele, nici nu stiu cand, si pe la unu noaptea plec cu Dinu in Tabla Butii. Pana ajungem, pana punem cortul, ne nagam la somn pe la 02:30. Calculand ora de start, ne trezim pe la 06:30 ca sa-i asteptam pe cei de la ultra. Nu pot sa spun ca ne-au ajuns cele cateva ore de somn, dar stiam ca oameni ca Ruxi, Corina, Dragos, Alexandra..., nici macar atat nu au avut timp sa doarma. La 07:05 apar primii concurenti, Radu si un baiat pe care nu l-am recunoscut. Eu cu Dinu ne-am apucat de distractie. Fluier, clopotel, incurajari, poze, cam pe la 08:30, 08:45 erau trecuti toti concurentii de la ultra. Au urmat cateva ore de relax, in care am adunat lemne si pietre pt foc, Dinu a coborat pana in Pasul Boncuta lla masina ca sa mai ia cate ceva din ea, si orele au trecut imediat. Dupa toate aceste pregatiri, ne-am mai intins si noi la soare vreo o ora. De dormit n-am reusit niciunul, dar ne-am relaxat pana pe la 11:20, 11:25 cand au inceput sa apara concurentii de la maraton. Iar galagie, incurajari..., timp de vreo doua ore si ceva minute pana au trecut ultimii. Mmm, cand ii vedeam asa, ce mi-ar mai fi placut si mie. Ce sa fac, imi si place alergarea, mai sunt si o fire competitiva. Nu trec bine toti concurentii ca ne mai vine un coleg de la radioamatori in CP. Taca, taca, bag si un antrenament cu pante, mancam cate ceva, dupa care ne miscam oasele pana in platou la soare ca prea era umbra la noi. Trec vreo trei ore si in sfarsit apare primul ultramaratonist, Radu Milea.  Abia dupa vreo 40 min apare si urmatorul. Dupa alte 30 apare si Bogdan Petrut . Eu in plimbarea mea si facut poze, ajunsesem aproape de stana cu probleme din Tataru si vad cum cainii latra si se deplasau spre el. Mai departe au tot continuat sa vina. Unul cate unul, fiecare mai mult sau mai putin obosit.  Nu stiu daca au trecut vreo 10, dar cand a ajuns prima fata, deja ma retrageam spre cort pt ca soarele apunea. Am ajuns inapoi in CP, s-a lasat intunericul, focul a fost aprins si a inceput distractia. Intre timp au urcat la noi si jandarmii care ne-au mai adus cate ceva din Poiana Stanii. Printre concurentii care veneau si ii serveam cu ce aveam si noi acolo, am mancat si am palavragit la foc. Dupa lasarea intunericului au fost si cele mai placute momente ca voluntar. Ma bucura sufletul cand ii vedeam obositi, dar incantati ca suntem noi acolo. Majoritatea concurentilor care au venit dupa lasarea intunericului, se asezau, mancau, hidratau, povesteau... Da, au fost cele mai faine momente din toate zilele de voluntariat. Stiam cum se simt, cat de obositi sant si ma bucura sufletul ca noi cei din CP puteam sa-i ajutam. Am simtit ca multi au plecat mai revigorati  din postul nostru. Intre timp jandarmii au plecat, dar a urcat o alta masina cu Cristi, care ar fi trebuit sa ne schimbe. Eheee, pai cine era fraier sa mai plece, mai ales ca a adus si cateva beri :). Asa ca am stat cu toti pana pe la vreo unu si ceva noaptea cand a trecut si ultimul concurent. Stiam asta pt ca o masina a mers pana la CP anterior si nu mai era nimeni pe traseu. Dupa ultimul concurent, Cristi si radioamatorul au plecat cu masina, iar eu cu Dinu am mai motait la foc pana ne-am bagat in cort. Initial ne gandeam sa ne trezim devreme pentru a prinde cursa copiilor si festivitatea de premiere la ultra, dar am dormit amandoi atat de bustean ca ne-am trezit abia pe la 9 :). Repede strans, coborat la masina si mers in Cheia la fix ca sa prindem festivitatea de premiere. Au mai trecut ceva minute de pqlavrageala cu cativa prieteni, plus doua surprize, una din partea lui Bogdan care mi-a oferit o pereche de compressport pt gambe si alta ca am fost tras la tombola pt adidasi, dupa care ne-am apucat iar de treaba. Am strans noi una, alta, si nefiind presati de timp ne-am permis o socializare intre noi toti care am fost implicati mai mult sau mai putin in organizarea evenimentului. Dupa care treaba iar, ziua a trecut, iar eu am urcat la cabana Silva. Acum cand scriu e luni si am cateva ore de relaxare dupa ce am demarcat vreo 30 km de traseu. Maine inca vreo 20 si gata, pot spune ca plec bucuros acasa stiind ca am putut ajuta acolo cat de putin la satisfacerea si bucuria atator concurenti. In 2018, da, am sa fiu tot aici, dar sper sa si aler, chiar la ultra ca sa stiu o treaba :).

sâmbătă, 8 iulie 2017

Toate 14 intr-o saptamana

Ce pompos suna :). Sa va zic despre ce e vorba. Avem pe teritoriul Romaniei 14 varfuri de peste 2500. Unii spun 12, altii 13, dar cei mai multi, dupa masuratorile din ultimii ani, se refera la 14.

Cele 14 sunt: Le pun in ordinea in care am de gand sa le fac.
-Masivul Bucegi-Vf. Omu 2505, vf Bucura Dumbrava sau Ocolit 2503 si Capul Morarului 2501. ------Masivul Fagaras- Vf Hartopul Darei 2506, Dara 2501, Vistea Mare 2527, Moldoveanu 2544, Vanatarea lui Buteanu 2507, Lespezi 2517, Cornul Caltunului 2510 si Negoiu cu ai lui 2535m. ----.Masivul Parang-Vf Parangul Mare 2519.
-Masivul Retezat-Vf Papusa 2508 si Peleaga cu ai lui 2509.

De unde si pana unde? Acum vreo doi ani, nici nu mai tin minte in ce context, mi-a trecut prin cap o provocare. Mi-ar placea sa fac toate varfurile de peste 2500 intr-o saptamana, iar distanta parcursa sa fie doar pe propriile picioare. Cum de mi-a trecut asta prin cap? nu stiu.  In urma cu 5, 6 ani frecventam cercuri de muntomani. Ne strangeam cativa pe carpati.org si faceam o iesire dintre betoane. Ca mergeam cu trenul, stateam in jurul unui foc de tabara, mancam, beam intr-o cabana, intotdeauna erau discutii pe tema muntelui. De la trasee, fauna pana la cantece de munte. E ca acum. Frecventez cercuri de alergatori si, fie ca merg cu masina, ridic kitul. mancam undeva... aproape ca nu exista ocazie in care sa nu se vorbeasca ceva despre alergare. In urma acelor discutii, de mai multe ori am auzit pe cate unul sa zica ca le-a facut pe toate intr-o luna, vara sau an. Eh, pe atunci eram mai la inceput cu muntele. Abia daca urcasem pe 3, 4 varfuri din cele 14. Nici macar pe Moldoveanu sau Negoiu. Asta si din cauza ca erau departe de Bucuresti, iar eu nu eram asa interesat sa le bifez pe vreo lista. In fine. Presupun ca mi-a ramas ceva ascuns acolo intr-un coltisor al mintii. Poate fi si de la pofta de aventura. De fapt, e foarte posibil sa fie o combinatie intre placerea pt munte, aventura, andrenalina, sa fac ceva nou, sa descopar locuri in care n-am mai ajuns si nu in ultimul rand, sa-mi depasesc limitele.

Daca la inceput m-am gandit doar la propria persoana, "mult spus m-am gandit", tot aruncand cate o vorba printre cunoscuti, m-am mai trezit cu doua persoane care le-ar fi placut sa ma insoteasca. Din pacate, pana la urma, persoanele respective din diverse motive nu mai pot merge.

Ideea mi-a trecut prin minte acum doi ani, dar atunci nu ma simteam pregatit. Anul trecut am zis sa incerc din nou cursa 7500 elite si , avand in vedere datele cam aproapiate ale concursului si a ceea ce aveam eu in cap, am ramas cu concursul. Anul asta am zis gata. Da, mi-ar placea sa mai incerc la 7500, dar simt ca imi doresc mai mult asta. Daca acum doi ani nu ma simteam pregatit, fie vorba intre noi, nici acum nu sunt sigur cat de pregatit sunt. De fapt, mai mult de trei zile consecutive n-am mers niciodata pe munte si, asta in conditiile in care am stat la cabana si ziua a treia era de coborare :). Cu cortul, pot sa numar pe degetele de la ambele maini de cate ori am fost. E drept, nici n-am avut cort pana anul asta. Am mai stat prin refugii, dar mai rar pt ca ele asta sunt, refugii. Una peste alta, n-am avut nimic intins pe mai multe zile si, mai ales asa cum mi-am propus acum, sa am bagaj cat mai usor. Pe de alta parte, daca pana in urma cu trei ani abia urcasem pe vreo 4 din cele 14 varfuri, intre timp le-am bifat aproape pe toate. pe unele chiar de mai multe ori. Cel pe care inca n-am avut ocazia sa-l urc e Vanatoarea lui Buteanu.

Ca sa iasa provocarea, am incercat sa-mi schitez traseul si echipamentul. Ambele pot suferii modificari pe parcursul acelor zile, dar sper sa fie modificari mici, nu unele care sa-mi dea foarte mult de furca.

Avand in vedere ca sunt un amator in ceea ce priveste aceasta experienta, am rugamintea sa-mi dati ceva sfaturi in ceea ce priveste traseul, alimentatia, rucsacul si orice considerati ca e nevoie.

Pana acum eu m-am gandit la astea.

Alimentatia:
Niste tablete cu nutrienti care se dizolva in apa.
Cateva batoane proteice
Unt de arahide
Orez expandat sau ceva asemanator.
Apa

Echipament pe mine si in rucsac:
O pereche adidasi trail
Doua perechi sosete
O pereche de compresii pt gambe
Colanti scurti, lungi si o pereche pantaloni de trening.
Doua tricouri
O bluza cu maneca lunga
O foita
Sapca
Ochelari de soare

Echipament si diverse
Rucsac 20L, inca n-am, dar sper sa gasesc la cineva care sa-mi imprumute.
Sac de dormit 650gr ca mai usor si ieftin n-am gasit. Rezista pana la 0 grade daca ma imbrac bine:)
Bete trecking, cam grele, dar sunt rezistente.
Telefon si acumulator. Din pacate pot face doar doua incarcari. Mi-ar fi placut sa merg cu strava, dar pentru asta am nevoie de acumulator mai serios. Poate are cineva sa-mi imprumute.
Ceva de prim ajutor. Un bandaj, fasa elastica si, ma mai gandesc.
Carnetel si pix.
Sapun
Pasta si periuta dinti.
Folie supravietuire
Harti
Frontala
Bricheta


TRASEUL

Ziua 1. Plecare din Busteni, urcat pe Cerbului, facut cele trei vf-uri, coborat in Bran pe Ciubotea. Din Bran, ca alta varianta mai buna n-am gasit, trebuie sa tin asfaltul pana in Zarnesti si mai departe pana la Plaiu Foii unde urmeaza sa inoptez prima noapte.
Ziua 2. Plecare din Plaiu Foii, facut creasta Fagarasului pana la refugiul Podul Giurgiului sau Fereastra Zmeilor.
Ziua 3. Plecare de la refugiu, ajuns pe Vanatoarea lui Buteanu, intoarcere si continuare pana la vf Lespezi si Cornul Caltunului dupa care continuat pana pe Negoiu de unde trebuie sa gasesc cea mai buna varianta pentru a ajunge la Olt in zona localitatilor Perisani, Brezoi, foarte aproape de Parcul Natural Cozia
Ziua 4. Din Brezoi sau oricare alta localitate din zona, prin muntii Capatanii sau Latoritei trebuie sa ajung la Complexul turistic Tudor Petrimanu sau la Transalpina undeva in statiunea Ranca.
Ziua 5. De la Tudor Petrimanu sau din Ranca, continui pana pe Parangul Mare si mai departe pana in Petrosani unde urmeaza sa inoptez.
Ziua 6. Din Petrosani trebuie sa ajung in una din localitatile Valea de Brazi sau Campu lui Neag.
Ziua 7. Din oricare cele doua localitati urmeaza sa urc in Retezat pana pe Papusa si Peleaga, dupa care sa cobor la cabana Gentiana.
Ziua 8. De la Gentiana sa gasesc cea mai buna varianta ca sa ajung in Hateg sau Petrosani. Eventual o sa fac si autostopul, doar ca nu stiu unde momentan :).

Dupa cum am zis, mi-ar placea sa primesc ceva sfaturi de la oameni cu experienta.
Sunt interesat de alimentatie si ce sa car in rucsac. De traseu si, ma refer la variantele optime pentru portiunile Bran-Plaiu Foii, Vf Negoiu-localitatea Brezoi, localitatea Brezoi-vf Parangul Mare, Petrosani-vf-urile Peleaga, Papusa. Cand ma refer la variante optime, de fapt ma gandesc sa fie un echilibru intre distanta, urcare si coborare. Cu cat vor trece zilele, cu atat o sa vreau sa urc si cobor mai putin :). Cel putin asa cred acum. Mai sunt interesat foarte mult de refugiile, stanile pe care pot sa le gasesc pe traseu in muntii Fagaras, Capatanii sau Latoritei si Retezat.

Ce imi lipseste. Poate se gaseste cineva sa ma ajute si la asta.
Rucsacul de 20L, un acumulator care sa-mi incarce telefonul de macar 3 ori sau ceva pe care sa inregistrez traseul, dar sa ma si invete sa-l folosesc :). Niste bete mai usoare si, cam atat. Cel putin asa cred acum.

In ceea ce priveste rucsacul, am o promisiune din partea lui Dragos State de la Ciucasx3. Sa vedem daca e ceea ce imi trebuie mie.

P.S. Daca vrea cineva sa ma insoteasca pe anumite portiuni, e mai mult decat binevenit. Eventual sa-mi si aduca ceva de mancare :).












joi, 22 iunie 2017

RetezatSkyRace 2017, sub patru ore.

Imi place mult cursa asta, dar e departe si astfel am tras chiulul anul trecut. De fapt, incepand de anul asta, am zis sa merg pe alta logica. Unul, doua concursuri pe an mai indepartate la care sa-mi iau concediu pentru a vizita si zona. Asa impac doua placeri, alergare si descoperit zone noi. De, asa e cand vrei sa-ti indeplinesti unele vise, strangi cureaua si faci sacrificii.

Ma, chiar imi e dor de Retezat, imi place tot, de la organizare, voluntari..., pana la peisaje si dificultate, asa ca trebuie sa ajung iar. Prind ziua cu taxa redusa, imi planific cateva zile de concediu ca sa mai stau prin zona si, gata, abia asteptam ziua de 17 iunie. Initial ma gandeam sa merg cu cortul, ca de, am stans bani sa-mi cumpar, dar inca nu l-am folosit deloc si, in plus de asta, am vazut in poze ca e foarte frumos sa campezi la Bucura. Zilele au trecut pana am ajuns in saptamana dinaintea concursului. Vremea, oricat imi doream eu sa fie buna, nu atat pentru concurs cat pentru campat la Bucura, se anunta doar urata :(. Problema asta coroborat cu stransul unei gasti de vreo trei persoane care vroiam sa mai stam prin Retezat, dar la cabana, au dus la a lasa cortul acasa. Mda, mi-am zis ca poate e mai bine asa. Nu intra zilele in sac. Ajung eu cu alta ocazie sa stau cu cortul pe muntele asta.

Vineri plec de la munca ceva mai devreme, ma intalnesc la Pacii cu un coleg din echipa Ciucasx3, fratele lui si doi prieteni vechi, Bianca cu George pe care sunt bucuros sa-i revad dupa multa vreme si, purcedem la drum. Totul decurge conform planului. Autostrada putin cam aglomerata, a urmat trecerea prin niste sate, putina atipeala si m-am trezit pe portiunea dintre Targu Jiu si Petrosani :).
Eee na, ca au asfaltat aproape tot drumul. Au mai lasat asa niste portiuni de 50, 100m neasfaltate, dar in rest e ca in palma. In Uricani sau Lupeni ne oprim la Lidl sa facem ceva cumparaturi ca toti am cam plecat pe fuga. Iaurt, fulgi, ceva fructe...si, dai bataie ca trebuie sa ridicam kiturile. Cu putin timp inainte de a intra pe drumul forestier ce duce la Cheile Butii, multe masini parcate pe stanga si pe dreapta. Ups, asta inseamna ca e inchis drumul, ne gandim noi, asa ca, lasam masina la fel ca ceilalti. O luam pe jos si, intradevar, cand intram pe drumul forestier, era interzis cu masina pentru majoritatea oamenilor. Ajungem la ridicarea kiturilor, care apropo sunt foarte bogate, mai socializam si incercam sa mancam cate ceva la restaurant. Dupa o privire prin meniu, ma intreb. Ba nene, astia au preturile astea acum cu evenimentul sau tot timpul anului? Mai sunt si portiile mici :(. O ciorbita si mamaliga cu branza si smantana mi-au umplut ghiozdanul, dupa care, la cazare cu noi. Bianca s-a ocupat de cazare si a gasit o camera de trei locuri imediat dupa podul de la drum. Andrei si fratele lui erau si mai norocosi. Aveau cazare chiar pe drumul forestier, la o aruncatura de bat. Mergem sa gasim pensiunea unde urma sa stam, si, surpriza, era vecina cu casa in care am stat acum doi ani. Iar omul la care urma sa stam, ne-a cinstit atunci cu tuica si am sporovait vrute si nevrute. Ce mica e lumea! Ne cazam, putina socializare si la somn cu noi ca e aproape 12.

Dimineata ne trezim la 7. Mananc iaurt cu fulgi de porumb, ovaz si ceva stafide. Imi termin de pregatit echipamentul. Rucsac mic, o foita, un buff, ochelarii galbeni din Decathlon, doua batoane Isostar, doua geluri Sponser, 500ml apa. Ma echipez cu Saucony Peregrine, jambiere Compressport, colanti scurti, bluza cu maneca lunga a echipei noastre, Ciucasx3, sapca si cam atat. Termin toate astea, beau un pahar de apa si plecam spre zona de start. Ajungem cu mai bine de jumatate de ora mai devreme. Socializarea cu alti nebuni frumosi, incalzirea si alte detalii fac ca timpul sa treaca imediat.

Start, cum, asa fara numaratoare? pfoa, hai sa dau drumul la picioare ca prea au plecat tare oamenii astia. Tin aproape de pluton. Trecem de drumul forestier, ajungem pe asfalt si bag seama ca plutonul se indeparteaza usor. Ba mai mult, sunt vreo 30 in fata mea. M-am obisnuit sa apreciez numarul dupa densitate :). Mmm, incerc sa tin un ritm care nu duce la gafaiala. La podet cineva o incurajeaza pe Ingrid, de unde deduc ca e imediat in spatele meu. Trec podetul, urmeaza putina poteca si incepe urcarea. La inceput domoala, o tin in alergare si deja depasesc doi, trei alergatori. Uf, asta nu mai e domoala asa ca o las la pas sustinut. Trece Ingrid in fata mea si, chiar daca imi pare un ritm cam prea mare, incerc totusi sa ma tin dupa ea. Mai depasim vreo trei si , la primul punct de alimentare, la Schit, o pierd. Se duce glont. Ma, ce sa fac, hai sa-i dau si eu bataie chiar daca e deja la vreo 30m in fata. Bai da ce se duce! Ia sa stau eu mai usor asa cu baietii astia. Dupa un timp de mers langa un tip, o dam si noi pe usoara conversatie, asa printre trageri puternice de aer in piept. Salut! Eu sunt Ivanov Andrei, tu? Ivanescu Andrei, prieten cu Ionut. Aaa, Ionut, k, incantat. Mai mergem noi ce mai mergem, o iau putin inainte, chiar la baietii cu bidoanele cu apa, ma opresc sa-mi umplu recipientele, iar Ivanescu al meu se duce :). E na belea. Chiar nu stie ca urmeaza si Custura? Ia sa stau eu in ritmul meu, chiar sa mananc un baton. Trec de urmatorul punct de revitalizare fara sa ma opresc ca doar abia facusem plinul. Top, top, uf, uf, respiratia e suieratoare, iar pulpele striga si, ete ca am ajuns pe Plesa. Dansez pe niste stanci, mmm, ce imi place bucata asta. Ajung pe Piule si ii dau pe coborare.
Imi place si asta. Virez, franez, alunec, accelerez, iar franez, mai fuge un picior, reusesc sa depasesc vreo doi baieti care nu stiu cand au trecut in fata mea, dar banuiesc ca undeva pe sus. Termin de coborat, ii dau prin padure si ajung la Buta. In sfarsit ma opresc mai mult de 2,3 secunde. Mananc o felie de lamaie, una de portocala, beau un pahar de ceva, nu stiu ce si, plec impreuna cu unul din tipii pe care i-am depasit. Urcarea e domoala asa ca tinem un ritm bun. "a fost o placere Victore". Ceva mai in fata observam un alt alergator. asa ca tinem tare. Mmm, parca e prea tare asa ca Victor se duce inainte, iar eu o las mai moale. In scurt timp raman singur. Victor aproape ca a reusit sa-l prinda pe tipul din fata, iar in spate nu pare sa fie nimeni, cel putin nu la mica distanta. Ete ce vant a inceput! Parca a picurat ceva pe fata. Hai ma, inca jumatate de ora sa te mai abti, ca sa ajung sus sau macar aproape. Pana acum a fost chiar bine, putin racoare pe Piule, Plesa, dar acceptabil. Ce e ma asta, lapovita, piatra? In saua Plaiul Mic doi voluntari pentru orientare. Salut, salut! Ce faceti aici? nu ati inghetat? eh, suntem caliti. Bun atunci! salut, salut si, plec mai departe. Maresc ritmul, chiar incep a alerga ca doar e o urcare domoala. Vantul era din ce in ce mai serios, ba mai mult, incepuse sa-i dea binisor cu piatra. Dau rucsacul jos, arunc foita pe mine. Ma uit in urma sa vad daca mai apare careva si, ii vad la ceva distanta pe celalalt tip pe care l-am depasit pe coborare si pe Codrea Silip. Codrea ma, pfoa, inca e in spatele meu. Asa bine am mers? ca parca n-am tras prea tare. Hai sa vedem, Daca nu ma depaseste pana pe Custura, e bine, o sa fie mica diferenta intre noi. Hai ca e prima data cand ma ustura genunchii de la vant cu grindina. Bai nene, si obrazul, cu toate ca am tras gluga pe el! Chiar in halu asta sa bati ma vantule?! Ba esti nebun? Aproape ca nu pot sa inaintez. Pfooa, est incredibil! Printre rafale incerc sa sar de pe o lespede pe alta dar, iata ca loveste o rafala si ma dezechilibreaza de numai, numai. Stai asa, ca nu-i asa. Cine ma pus sa iau sapca asta de la Gerar, ca face cozorocul asta in toate felurile. Dupa ce l-am asezat de cateva ori, pana la urma ma las pagubas. Ce bine ca mi-am luat ochelarii cu mine. Foita si ochelarii, chiar daca sunt cele mai ieftine din Decathlon, fac toti banii in conditiile astea. Iar ma dezechilibreaza vantul. Eee, stai asa, ca nu-i chiar asa. Bag capul intre umeri, ma aplec mai mult si urc sustinut. Cum ma, asta e Codrea? Cand a reusit sa recupereze atat? E incredibil omul asta! Aaa, stai ma asa. Uite vf-ul. Pai e bine. Ma stiu doar. Nu stau prost cu coborarea asa ca pana la drum ma tin scai de el, iar acolo, chiar daca se duce, macar stiu ca va fi o diferenta mica. Urc pe Custura imediat dupa Codrea.
Hai ca e bine. Deja ma simt ca nou. Incepe coborarea abrupta pe stanca si reusesc sa-l depasesc atat pe Codrea, cat si pe Victor. Ce faci ma Victore, nu ma asteptam sa ne mai intalnim. Ajung la portiunea cu iarba si incetinesc pt a da jos foita ca deja era cald. Pana dau jos rucsacul, foita de pe mine care o bag in rucsac si iau un gel, Codrea deja ma depasise si era cam la 30m de mine. Eee, incep sa-i dau prin iarba. Ba, ce enervanta esti! Smocuri, smocuri, pietre ascunse privirilor reusesc sa-mi strice tot elanul. Auch, na ca asta a durut. Ce imi era frica, n-am scapat. Calc stramb iar glezna doare ca naiba si trebuie sa incetinesc. Ba chiar sa opresc 2, 3 sec pt a trage aer in piept ca la stomatolog. Hai ca e mai bine. Incep sa-i dau usor. Poteca e mai bine. Continui coborarea pe urmele lui Codrea si la punctul de revitalizare de la drumul forestier, reusesc sa-l prind. Ma opresc eu, el pleaca. Iau o felie de lamaie, beau un pahar de cola si dau sa plec. Hai ma, deja e la vreo 50m. Ce energie are! Maresc ritmul, dar nu reusesc sa ma apropii neam. Bine ca e coborare si macar nu se mai indeparteaza. Vine urcarea domoala de pe drumul forestier si bag seama ca am energie ca sa-l prind. Ma, parca vad ca ma lasa sa trag ca nebunul si cand ajung aproape de el mareste ritmul si ma lasa sleit de energie. Reusesc sa-l prind, chiar sa-l depasesc. Pana si eu sunt surprins de cata energie am acum pe final. Nu ma uit deloc in spate ca sa nu ma demoralizez. Trag cat pot de tare.
Vine plat pe o poteca plina de copii, inca o urcare scurta si ultima coborare. Acolo la copii incercam sa ciulesc urechile in spate ca sa-mi dau seama daca mai incurajeaza pe cineva. Nop, pe nimeni. Aha, se pare ca m-am indepartat ceva. Ultima coborare o fac cat pot de tare si termin cursa in 03:55:51, pe locul 18 si 5 la categorie de varsta.

La final nici nu mai stiam ce ma bucura mai mult. Ca am scos sub patru ore cand asteptarile erau cam de 04:10, 04:15 sau ca am reusit sa-l depasesc pe ultimii doi km pe unul dintre alergatorii foarte buni de la noi. Mda, ambele ma bucurau in egala masura.


Multe multumiri fotografilor Irina Anton, Pochiu Cornel, Anton Marius, voluntarilor care au dus la buna desfasurare a concursului si in mod special celor care au indurat vremea capricioasa, organizatorilor care an de an fac totul mai bine!   

Clar e unul dintre cele mai faine concursuri de la noi. Incepand cu inscrierea, continuand cu cursa in sine si terminand cu petrecerea de dupa. 

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte! 



luni, 5 iunie 2017

Hit The Top 2017

Hit The Top "Memorialul Ebi Cusnir" este un vertical sau sky-running in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiu exact unde sa-l plasez pentru ca nu cunosc conditiile care trebuie sa le indeplineasca un concurs pt a fi vertical sau sky.  Pentru cei care nu stiu, nu ca as sti eu prea multe, memorialul Ebi Cusnir, vine de la Eusebiu Cusnir, celalalt fondator al asociatiei Outdoor Romania care organizeaza printre alte concursuri si aceasta cursa de nota 10. Din cate am inteles, au fost doi fondatori la inceput, Ion Trandafir si Eusebiu Cusnir, iar de ceva timp se ocupa doar primul de aceasta pasiune.

Nebunia de traseu si alte detalii importante se gasesc la aceasta adresa http://htt.outdoorromania.ro/. In linii mari, sunt de parcurs cam 5 km de urcare abrupta de la Salvamont Bran pana pe vf Scara si inca 2 mai acceptabili pana la vf Omu cu 1500 diferenta de nivel, dus, intors. Atat urcarea, cat si coborarea, se fac pe Ciubotea, una dintre cele mai tehnice vai marcate de la noi din tara.
Traseul ca traseul, dar un alt lucru care il deosebeste de alte concursuri de alergare, e, ca se poate participa doar pe baza de invitatie. Ceri invitatie, esti verificat in privinta experientei si afli daca participi sau nu. Mai poti sa fi recomandat de unul dintre participantii editiilor anterioare, dar si asa ai nevoie de experienta pt a participa. Pe langa aceste doua deosebiri, se mai gasesc si lipsa medaliei, taxa mica, fara kit cu tricou si alte nebunii, doar un punct de hidratare, premiere mai in natura, asa fara prea mult tam-tam... Toate adunate duc la acel concept de concurs organizat cu multa pasiune, de un om cu a lui echipa foarte pasionata, pentru prieteni, cunostinte, amici si alti oameni care chiar stiu cu ce se mananca muntele. E exact ce lipseste in decorul concursurilor de la noi din tara. Aici ai ocazia sa intalnesti si sa cunosti oameni cu multa experienta, iubitori de munte sau sportivi foarte buni atat la alergare cat si la mtb, ski, etc.

Cum am ajuns sa particip? E bun si facebook-ul la ceva. Imi apare ca un prieten participa la concurs, intru pe link, trimit un mail, primesc un raspuns in cateva zile, care speram sa fie pozitiv. A FOST

Plan de weekend. De cele mai multe ori, in weekend, pentru ca am doar doua libere pe luna, incerc sa fac o combinatie. Sambata concurs sau tura lunga, iar duminica o tura mai usurica, de revenire. Acum aveam o problema pt ca duminica era cursa. Ma gandesc, ce ma gandesc si ajung la concluzia ca cel mai bine e sa fac o tura usoara sambata, iar duminica sa particip in cursa, sa dau tot ce pot, dupa care,  sa mai fac inca o urcare in creasta si coborat la pas de drumetie ca doar urmeaza Retezat SkyRace. Dupa ce am pus planul la cap, a mai ramas doar sa-l pun in actiune.

Vineri, eu, Madalin si Diana plecam din Bucuresti la ora 15, ne impotmolim in coloana din Poiana Tapului, Sinaia, Busteni si dupa multe ore ajungem in Brasov de o debarcam pe Diana. Noi doi continuam pana in Sacele la Adrian unde ajungem abia pe la ora 21. Mancat ceva repede si bagat la somn ca doar urmau doua zile lungi.
Sambata ne trezim devreme, mancam cate ceva si purcedem in Brasov sa o luam pe fata. Ajungem toti trei in Poarta, lasam masina exact la iesirea de pe asfalt a cursei de la Transylvania si incepem a urca. Cei doi aveau de gand sa faca traseul de 50k, iar eu doar o urcare pana la Omu si coborat inapoi. Ne bucuram impreuna de traseu si vremea buna pana la refugiul Tiganesti unde ma decid ca nu mai vreau sa merg pana la Omu. Ne despartim, iar eu continui pana pe Scara si cobor pe Ciubotea cu o mica deviere pe la cascada Urlatoarea Clincei, care nu prea apare pe harti.
Ajung la masina, o mut "am condus prima data dupa mai bine de trei ani" in parcarea de langa sala de sport si, ma pun pe asteptat, ca doar aveau de mers aventurierii mei. Ca sa mai treaca timpul, ma plimb putin prin Bran, ma sperii de preturile din targ, mananc cate ceva si, continui sa astept. Mai vorbesc la telefon cu cei doi, aflu ca au gresit traseul si ca sa nu-i prinda noaptea se hotarasc sa vina pe traseul care ii scoate in Moeciul de Sus. Mut masina in Moeciu ma pun iar pe asteptat. Dupa o intreaga aventura si multe ore, au ajuns cu bine la masina. Mai era putin sa-i prinda intunericul. Pana o lasam pe fata, mancam..., se face ora 12 cand ma bag la somn.
Duminica, trezirea la 5 si ceva. Mancat iaurt cu fulgi, pregatit bagajul si iesit pe usa la 7. La 07:30 ma intalnesc cu Bogdan Damian, care a avut bunavointa sa ma ia cu masina. Mai facem o oprire ca sa-l luam pe Florin Jitaru si pe Alin, un amic de-al lor. La 08;30 lasam masina pe drumul forestier si mergem la Salvamont Bran pt ultimele detalii in ceea ce priveste cursa. Primim numerele, aflu ca primele 10 locuri au catiguri in bani si urmatorii 5 primesc cate un hamac. Mmm, mi-ar placea un hamac. Hai ca vad eu cum fac si tot ies in primii 15.

START Am plecat doar cu o geaca subtire pt ca n-am foita care era obligatorie. Fara apa, gel, batoane, nimic, nimic. Din start incepe o urcare abrupta. Suntem vreo 40. Nu plec tare. Stiu cat de mult avem de urcat. Sunt cam 20 in fata, dar in scurt timp incep sa depasesc. Nu trece primul km ca deja ne-am asezat. Era un grup de patru in fata, urmam un grup de trei, Nusu, eu si Florin, iar mai in spate nu stiu ca nu ma uitam. Stau in spatele lui Nusu. Imediat in spatele meu era Florin. Ambii aveau bete. Nu trec doi km ca deja pulpele cereau pauza sau macar un ritm mai usor. Incerc sa tin ritmul. Stiam ca o clipa de repaus insemna sa cad psihic si Nusu cu Florin sa se indeparteze. Ajungem in Poiana Ciubotei. In sfarsit urmeaza o portiune de cateva sute de metri de plat. Ma tin tot de Nusu, ii stau in carca si ma asigur ca nu il deranjez. Am urcat atata imp in spatele lui ca mi-ar fi fost imposibil sa nu observ felul perfect in care foloseste betele. Nu a fost nici macar o clipa in care sa fiu nevoit sa ma feresc de unul dintre bete si, au fost multe momente in care fata mea era la nici un metru de talpile lui.
L-am depasit pe Nusu la punctul de hidratare. Vorba vine ca l-am depasit, de fapt, am facut schimb de locuri :). Florin era si el acolo, parca astepta sa obosim noi ca sa dea lovitura decisiva si sa ne depaseasca. Ma simteam mai bine, nu ma mai ardeau asa rau pulpele, doar cand trebuia sa ridic piciorul mai mult pe stancile alea, uf, si au fost multe! Ah, ce bine e sa auzi oameni care te incurajeaza. Era acolo Radu Milea cu alti suporteri care ne incurajau sa tragem de noi. Abia aici am aflat ca noi trei suntem pe locurile 6,7 si 8. Mai pun o mana, ridic un picior, fac un salt, in general cu capul in pamant, dar cand ma uit in sus, il zaresc pe cel de pe locul 5. Era cam la 5 min in fata noastra. Tin ritmul, acolo, cat simteam ca daca e nevoie, macar pt putin timp puteam accelera. Trecem de Catunul Ciubotei, Podul Arcasilor, Culmea Ciubotea- Scara, totul intr-o urcare continua, cand pe stanci, grohotis sau iarba.
Ajungem in platou, alerg putin timp umar la umar cu Nusu, dupa care incep sa ma indepartez usor. Vad un domn care filmeaza si chiar daca nu-l cunosc, am banuiala ca e Ion Trandafir, organizatorul acestei nebunii frumoase. Tin tare, ajung la hornurile Malaiesti si incep ultima urcare spre Omu. Ooo, Bogdan Damian, intr-un ritm incredibil, cobora primul, urmat la scurt timp de alti trei, printre care si Andrei Preda. Nu trec bine de intersectia cu Drumul de Vara spre Malaiesti, ca apare si concurentul 5. Era baiatul care la SKarp Sinaia a plecat tare si a castigat prima etapa. Undeva pe portiunea asta, cand m-am uitat in spate am observat ca Nusu si Florin ma urmau cam la 50 m. Stiind ca au experienta, m-am gandit ca au lasato-o mai moale ca sa-si foloseasca restul de energie la intoarcere. Ajung la Omu, pierd vreo 20 sec ca sa-mi trag sufletul si incep sa-i dau la vale.
Vine urcarea pe Scara, arunc o privire in spate si banuielile mele se confirmau. Cei doi se apropiau vertiginos. Ii si strig lui Florin "daca ma lasi sa ies in fata ta, dau o bere". In sinea mea ma bucuram ca pana acolo am reusit sa tin ritmul unor spotivi foarte buni. Cand am inceput sa cobor de pe Scara, Nusu deja ma prinsese, dar eu stiam doar un lucru, locul 6 sau 8, nu conteaza, important e doar sa ma bucur de coborare ca nu in fiecare zi am ocazia sa cobor alaturi de asa oameni. Nusu in fata mea, coboara ca o caprioara, imi place mult, observ fiecare detaliu si incerc sa invat. Ma tin bine dupa el. In unele momente, acolo unde erau portiuni mai dificile, reusea sa se indeparteze putin, dar imediat reuseam sa-l prind. Imi placea mult coborarea, parca era o joaca in care saream cand eu, cand el, din stanca in stanca. In general mergeam pe tactica pasilor mici, doar cand vreo stanca mai mare o cerea, faceam si noi un salt mai mare.
Trecem iar de suporterii de pe traseu. De data asta nu prea ii vedeam, traseul cerea atentie sporita. Foarte rar puteam sa-mi arunc privirile in alta directie decat acolo unde urma sa pun piciorul. Ajungem in poiana, in sfarsit iar acel plat scurt care ne ajuta sa ne revenim pentru cateva clipe. Interesant, pe toata aceasta coborare nu l-am mai simtit pe Florin aproape de noi. Nu ma uitam, dar alte semne imi spuneau ca nu e acolo. Pasi nu se auzeau, gafait nu, suporteri care sa-l incurajeze nu, ceea ce ma facea sa banuiesc ca nu era acolo, imediat dupa noi. Dar de uitat, nu ma uitam, ca trebuia sa fiu prea atent la traseu. Trecem de poiana si incepem sa coboram prin padure, tot abrupt, rau. In scurt timp trecem de baiatul de pe locul 5, nu stiu de ce, dar parca nu eram surprins. Mai coboram putin in viteza si Nusu ma intreaba daca ne alearga careva. Astept o portiune care sa-mi permita sa arunc o privire peste umar si, zic, nu. nu e nimeni aproape de noi, nici Florin, nici baiatul pe care l-am depasit. Mai coboram noi si ma intreaba daca nu vreau sa o iau inainte ca parea sa am mai multa energie, ceea ce era adevarat, cel putin pe coborarea prin padure puteam sa-i dau o idee mai tare. Nu am vrut. Simteam ca era omul alaturi de care mi-ar fi placut sa termin impreuna. La urma urmelor mi-a fost profesor pentru scurt timp pe coborarea tehnica si in mare parte datorita lui am tinut ritmul nebun pe urcare. In plus de asta, da, imi place concurenta, ma hranesc cu ea in unele momente, dar mai stiu si ca, pentru mine, alergarea inseamna si altceva in afara unui loc pe podium. Nu a vrut sa terminam impreuna. Asa ca am terminat pe 5 si el la un pas in spatele meu, pe 6.
Nici nu stiu ce timp am scos, dar nici nu eram prea interesat. Stiam ca undeva la 2 ore jumatate, iar asta ma bucura. Eram mandru de mine pentru ca stiam cat de greu a fost sa scot timpul asta. A urmat o baie in apa rece a raului Poarta si asteptat restul de concurenti. A urmat festivitatea de premiere, cu cateva poze, totul asa in liniste, parca faceam cu totii parte dintr-o familie numeroasa. A inceput simplu, a continuat intens si s-a terminat simplu. Da, ma repet, e un concurs diferit de toate celelalte si, asta e perfect. Sper sa ramana asa!

Recomand acest concurs? Depinde ce iti place. Vrei o medalie, un tricou, multe puncte cu produse de alimentare si hidratare, muzica, cronometraj si mai stiu eu ce alte nebunii comerciale si de marketing, nu, nu recomand. Daca ai experienta pe munte si alergarea inseamna si altceva pentru tine, atunci da, recomand cu caldura. Cu siguranta ai sa te bucuri de o experienta unica.

Felicitari si multumiri voluntarilor, fotografilor, celorlalti participanti si mai ales omului din spatele acestui concurs, Ion Trandafir!

Planul era sa mai fac o urcare, dar simteam ca nu mai era cazul, asa ca am stat in banca mea :).

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte!

Urmeaza Retezat SkyRace. Sa vedem ce iese ca vreau sa-mi imbunatatesc timpul din 2015.




luni, 22 mai 2017

Transylvania 100k prin ochii unui suporter.

                                                 Alergare sau orientare?

Daca anul trecut, cativa colegi din ale alergarii se plangeau din cauza marcajului prost, iar eu ii judecam la modul ca ei sunt de vina ca n-au fost in stare sa se descurce, anul asta mi-am schimbat radical parerea. Poate si vremea a fost un factor decisiv, dar ca organizator de concurs in luna mai pe culmile din Bucegi, nu ai cum sa nu te astepti la vreme nefavorabila.

Iata de ce am ajuns la aceasta concluzie, si daca gresesc, imi cer scuze, dar e parerea mea si cred in ea.

Nu m-am inscris la acest concurs in special din cauza taxei si a unei planificari pentru alt colt de tara. Astrele au facut ca lucrurile sa se intample altfel asa ca mi-am facut planul sa fac miscare, incurajez si sa fac poze pe traseul celor de la Transylvania, mai ales ca erau cativa prieteni care participau. Initial m-am gandit la o parte din traseul de 50k si poate o alta vale de prin zona. Ca sa n-am surprize am studiat harta si de la 50k cat si de la 30k, ca cine stie cum ma trezeam sa schimb planul. Evident ca n-am retinut toate culorile marcajelor, nici n-am incercat asta, dar am retinut punctele prin care trebuia trecut si asta imi era deajuns.

Eu, Madalin si Marian, ambii prieteni inscrisi, stam peste noapte la Adrian in Sacele, unul din prietenii alergatori care s-a plans de marcaj in anii trecuti, iar eu i-am zis ca e mai mult vina lui. Plecam pe la 05:15, ajungem in Bran la 06:30, ne schimbam si mergem spre zona de start. Ii las pe baieti si la 06:40 o iau intr-o alergare usoara pe traseul de la concurs. Catinel, catinel trec prin sat, incep sa urc, soarele ma imbia cu culori frumoase pe culmile din jur. Intru in padure, voluntarii de la iesirea din drumul forestier ma indruma pe cararea din padure. Incep sa urc tot mai abrupt, imi place, minutele trec si hop un prim concurent. Cu capu in pamant se infingea in bete si urca de rupea. As fi zis ca era un ritm cam prea tare pt inceputul cursei. Fac doua, trei poze si plec dupa el. Trec cateva minute si ajung in prima poienita. Aici mai apar cam cinci concurenti, printre care Tale, Nusu, Bogdan. Iar incurajari, poze si dau dupa ei. Ajung la primele stanci, acolo la turnul ala interesant incep sa apara tot mai multi, pintre care Florin, Gheoghe, Toda. Ma apropiam tot mai mult de ceata. Cu ceva timp inainte de a ajunge la refugiul Tiganesti, ceata era peste tot, nu foarte deasa, dar era. Trec de refugiu si ajung la prima intersectie de marcaje. Ce interesant, marcajele lipsesc. Fac stanga ca stiam directia pt Malaiesti. Trec prima limba de zapada, asa mai usor ca se aluneca si hop apar la intersectie doi straini. Ambii stateau intrebatori in intersectie. Unul se uita la ceas, apoi la mine, iar la ceas, iar la mine. Pana la urma, prin semne ma intreaba daca sa continue inainte sau sa vina dupa mine. Pentru o clipa, din cauza faptului ca s-a tot uitat la ceas, de unde am dedus ca avea traseul descarcat, am ceva dubii daca am facut eu bine stanga. Incerc sa-mi amintesc si dupa ce ma asigur ca asa e, le fac semne sa vina in directia mea. A fost momentul in care mi-am dat seama ca acolo vor fi multe probleme, asa ca mai zabovesc cateva minute pt a directiona si alti concurenti la fel de indecisi. Nu exagerez daca spun ca au trecut 10 si nici unul nu era sigur de directia pe care trebuia sa o urmeze. Pana la urma plec si folosesc mult fluierul pe care la primit in kit Madalin. Cu toate ca era o curba de nivel alergabila, am preferat sa o merg tocmai ca sa pot fluiera. Ajung la coborarea in caldare, ceata peste tot. Cand aproape sa termin coborarea, vad doi straini care ma depasisera de putin timp, debusolati pe directia inainte. Imi faceau semne daca e bine, dar cum nu vedeam stalpi sau alte marcaje, a trebuit sa astept putin ca sa le raspund. A fost o clipa in care ceata sa miscat si la stanga am vazut un stalp de marcaj si astfel i-am indrumat. Continui eu fluierand pentru a fi auzit de urmatorii concurenti. Cam pe aici sunt depasit de Daniel si de alti alergatori care imi multumeau ca am tot fluierat. Incep sa alerg iar usor pentru ca ceata era din ce in ce mai putina, si pe coborarea spre Malaiesti reusesc sa-l prind pe Daniel. Tot aici ne intersectam cu un voluntar cred, care afland de punctul cu probleme de la Tiganesti, se indrepta spre el. Din vorba in vorba cu Daniel aflu ca si el alearga pe langa, ceea ce duce la a ne imprietenii si continua impreuna. Vorbim de bicla, alergare, restul traseului... si ajungem pe horn. Chiar si cu ritmul nostru usor, incepusem sa depasim concurenti de la 100k care luasera startul cu doua ore mai devreme. Un vant taios si iar o ceata deasa ne lasa o senzatie de frig serios. Terminam de urcat si iata un fotograf curajos si inghetat. Bietul Bogdan cica avea cinci straturi pr el. Tot respectul omule! Facem stanga spre Omu si ajungem la intersectia cu drumul de vara care coboara la Malaiesti. Marcajele si aici lipseau cu desavarsire. Fiind ceata, atat eu cat si Daniel stam cateva clipe pe ganduri in privinta directiei ce trebuia urmata. Ne uitam pe tablite si Daniel zice, inainte ca la stanga e cel care coboara la Malaiesti. Continuam inainte, eu iar fluierand cat mai des pentru ca si urmatorii concurenti pe care nu ii vedeam dar banuiam ca sunt acolo, sa tina in directia noastra, si ajungem in scurt timp la Omu. Ceata deasa si aici, abia se vedea cabana, dar macar erau cativa voluntari. Intram in cabana, mancam ceva, schimbam impresii cu doi tipi care au venit de la Babele, dupa care ii dam inapoi spre hornul Malaiesti. In timp ce ne apropiam de intersectia cu probleme, incercam sa fluier cat mai des, si sunt sigur ca bine am facut. Trecem de intersectie, ajungem iar la Bogdan, ne face o poza, doua si ne hotaram sa coboram pe Gaura, traseul de la 30k, ca sa-i incurajam pe primii care urmau sa vina. Tot aici marim grupul nostru cu inca doi baieti care faceau miscare pe langa concurs. Incepem sa coboram toti patru, dar din cauza cetii ne imprastiem putin ca sa vedem stalpii de marcaj. Cand unu, cand altul, ne chemam atunci cand gaseam directia buna. Usor, usor ajungem la o lunga limba de zapada pe care trebuia sa coboram.O placere, nu alta. Din pacate a fost o placere doar pana intr-un punct de unde nu mai puteam continua, cel putin nu fara atentie mult sporita ca altfel riscam sa ne rupem gaturile. Limba de zapada daca pe prima portiune era intr-o panta lina si buna de alergat, se termina intr-un horn abrupt si periculos. Incepem noi sa coboram usurel pe acolo, pana intr-un punct in care cantarean fiecare varianta de a cobora. Cat stateam noi acolo sa ne descurcam. hop apare Palici in viteza si trece pe langa noi de parca era pe schiuri. Aluneca pe 4, 5m de zapada lasat putin pe spate si acolo unde se termina zapada si continua stanca umeda se intoarce cu fata in jos si continua alunecarea cu palmele pe stanca. Betele erau de mult jos, acolo unde trebuia sa ajunga si el. Imediat dupa el apare si Preda. Ajunge in dreptul nostru, se uita la Palici si ne intreaba. Cum a ajuns ala acolo? e nebun :). Palici se uita in sus la Preda si ii spune. Ai grija, e periculos tare. Daca Palici, a coborat portiunea intr-o secunda, Preda a stat 2,3min, si asta doar acolo pentru ca hornul mai continua cu doua saritori periculoase. Dupa Preda, imediat a aparut si un strain. La fel si omul respectiv s-a chinuit mult. La urmatoarea saritoare, Palici s-a dus, dar Preda se uita la noi si intreaba.
Preda: Bai, sigur traseul e pe aici ca e mult prea periculos.
Noi: Nu stim sigur, dar pe aici parea sa duca. Tu de ce ai venit pe aici?
Preda: Pai asa am vazut si eu, ca in directtia asta era.
Initial da sa se intoarca, dar cum si varianta de intoarcere era grea si mai ales ca strainul a coborat inaintea lui saritoarea, il fac sa continue pe acolo. Noi ne intoarcem putin in sus pe firul de zapada si in timp ce ne chioram toti patru pe stanga si pe dreapta, reusim sa deslusim zona in care am pierdut marcajul. Portiunea era atat de prost marcata incat u greu puteai sa-ti dai seama pe coborare si asta pentru ca erau directionate mai mult ca sa fie vazute pe urcare decat pe coborare. Stam noi putin aici, ne gandim ce sa facm ca sa ajutam urmatorii concurenti si intre timp apare Balasan. Pana la urma ne gandim la cea mai buna varianta, cred eu. Plec putin pe carare, pe unde era imposibil sa gresesti, culeg o fasie de marcaj si o agat in intersectia respectiva in asa fel incat sa fie mai vizibil. Prea mult eram constienti ca nu ajuta nici asta, dar era ceva mai bine. Acolo era nevoie de o fasie legata dintr-o parte a alta pentru ca lumea sa schimbe directia acolo. In fine. Pana la urma plecam, ajungem la cascada, mai facem niste poze, inca putina alergare si ajungem in poiana Gaura la punctul de intalnire a curselor. Aici aflam ca nu a trecut inca nimeni de la cursa 50k si ne hotaram sa mai mergem putin in directia lor pentru a ne intalnii cu primii conucrenti. Inca nu iesim din poiana si apare Tale, la putin timp Gheorghe, un strain, inca unu si cand apare si Nusu, facem si noi cale intoarsa. Ajungem iar in poiana, unde ne intalnim cu colegul meu, Cojan. Zabovim putin aici, dupa care vrem sa-i dam spre finish. Intre timp am intrebat voluntarii la ce km suntem si cati mai sunt pana la finish. Din pacate nu au stiut sa raspunda, dar banuiam ca mai sunt cam 10. Dam sa plecam, initial pe traseul inainte ca asa parea logic dar cum marcaje de concurs nu se vedeau o luam pe traseul in jos pe care erau niste benzi agatate. Continuam noi patru plus un concurent pe traseul respectiv, prin padure ca se tot vedeau benzi, si dupa ce coboram o distanta apreciabila, dam nas in nas cu trei straini care strangeau marcajele si ne spuneau ca am gresit traseul. La care noi le-am raspuns ca oricum suntem pe langa concurs asa ca nu ne afecteaza, dar concurentul, din pacate pt el, a trebuit sa se intoarca. Ne-am continuat coborarea, circa 15, 20min, si imediat dupa ce am trecut de un monument, ne opreste o doamana varstnica pe bicicleta. De la dansa aflam ca pana acolo au ajuns si Palici, Preda si strainul. Nu ne vine sa credem ce auzim, asa ceva... Din vorba, in vorba, tot de la doamna aflam ca este mama domnului Ion Trandafir, un mare iubitor de munte si sport. Facem un selfie unic si continuam mai departe pe drumul forestier. Dam drumul la picioare, nu intram bine in Simon si ne prinde torentiala. Astfel ajungem in Bran uzi pana la piele, dar fiind o temperatura buna, ne bucuram de o frumoasa alergare prin ploaie.

Nu stiu ce parere aveam daca participam. Poate nu mai vedeam toate aceste aspecte. Treceam prin locurile respective mult mai repede. Poate greseam si eu traseul, nu stiu, dar ca suporter, din pacate, pot spune ca in mod sigur au fost probleme mari la marcarea traseului. Cand auzi atatia concurenti care injura, cand vezi atatia concurenti care se intreaba pe unde sa continue, e clar ca ceva nu a fost bine. Da, si vremea a fost nasoala, dar asta nu e o scuza. Eu la final m-am intrebat doar atat. Daca pe portiunea asta, de 30k, au fost atatea probleme, oare cum o fi pe celelalte? Cand a mai venit si ploaie, eram sigur ca asta nu mai e concurs de alergare. Mai degraba unul de orientare/supravietuire.

Imi place sa cred ca organizatorii vor invata din aceasta editie si la anul o sa fie mai bine ca totusi se desfasoara prin zone superbe si merita mai multa implicare din partea lor.

La plusuri pot trece tricoul care e foarte frumos!

Ramane de vazut ce o sa fie, mai ales ca am de gand sa si particip.




luni, 8 mai 2017

EcoMarathon 2017, mai bine ca anul trecut.

La inceput de an, aveam in cap cateva curse, iar Eco nu era printre ele. Principalele motive fiind traseul, care imi place sa fie mai tehnic, si taxa, care chiar daca se justifica prin prisma organizarii si a kitului, pentru mine e destul de mare. Traseul, da, e alergabil si are privelisti foarte frumoase, dar eu prefer sa alerg, merg prin Crai, Bucegi, decat sa le vad de la distanta. Deci nu aveam de gand sa mai merg si anul asta, nu sa concurez, dar la un antrenament, facut poze..., cu siguranta ca mergeam, ca de, multi prieteni, atmosfera foarte frumoasa, ma chemau acolo :).

Ete ocazie. Alexandra State nu mai poate participa, asa ca intreaba daca vrea cineva inscrierea ei. Pai, cum sa nu vreau? Nu ma inscrieam, dar nici nu puteam sa ratez ocazia pentru ca imi place tare mult sa alerg. Imi place sa simt ca nu mai am aer, sa urle picioarele si sa ma lupt cu aceasta senzatie. Imi place sa depasesc pomii, sa evit crengi, sa iau viraje, sa evit baltoace si sa injur atunci cand calc in ele :).... Imi plac privelistele care se schimba de la o secunda la alta, de la un minut la altul. Imi place cand trebuie sa fiu concentrat la fiecare pas ca sa nu calc aiurea, cand trebuie sa schimb traiectoria intr-o fractiune de secunda, sa ma infranez ca sa nu ma dau dea dura la vale... :). Ce sa mai, imi place si gata, pun mana pe inscrierea Alexandrei.

Vineri plec din Bucuresti cu Madalin, pe la 23 ajungem in Sacele si ramanem peste noapte la Adrian. Dimineata trezirea la 5, mancat niste iaurt cu fulgi, tarate, stafide..., pregatite de cu seara si cam atat ca mai mult nu intra, era prea dimineata. La 6 fara ceva plecam, mai luam o voluntara din Brasov si pe la sapte suntem in Moeciu. Ridic kitul, imi place ce gasesc in el, mai ales sosetele Salomon si tricoul care e ceva mai frumos fata de cel din 2016. Ne mai plimbam prin Moeciu, cumpar doua geluri Sponser, citesc revista din kit si iata ca s-a facut opt si ceva. Era momentul sa incep echiparea si pregatirea echipamentului. Dupa o analiza usoara ma hotarasc la incaltari Inov-8 Trailroc 255, colanti si o bluza de corp fara maneci din Decathlon, bluza cu maneca lunga a echipei noastre, peste cea de corp, sapca Inov-8 primita la 2x2 anul trecut si cam atat. In rucsac mai bag un tricou, o foita si un buff ca sa nu am surprize cu vremea, Jumatate litru de apa, doua geluri si doua batoane alcatuiesc restul lucrurilor din rucsac. Deja era 9 fara ceva. Infulec o banana, mai beau niste apa, caut o toaleta, rezolv si asta. Ma mai intalnesc cu cativa cunoscuti, schimbam o vorba, dupa care, ma asez in zona de start. Pfooa ce de alergatori buni. Atat la fete, cat si la baieti, constat ca participa cam toata crema din alergarea montana de la noi.

Minutele au trecut imediat si iata startul. Eram in primele randuri, in zona amenajata pentru elite. Daca anul trecut m-a deranjat ca am plecat prea din spate, acum nu eram prea interesat ca oricum aveam in plan sa plec usor. Tot anul trecut am facut prostia sa trag cam tare pe prima bucla. Acum alerg toata portiunea de plat cu un ritm care imi permite sa respir, inspir doar pe nas, ceea ce pentru mine inseamna ca e usor. Pe toata aceasta portiune, cu tot ritmul meu usor, reusesc sa depasesc cativa alergatori, dar si sa fiu depasit de mult mai multi :). Vine prima urcare, anul trecut am alergat-o aproape in totalitate, acum o merg cam pe toata, e drept, mai alert asa, dar o merg. Reusesc totusi sa depasesc cativa sportivi si asta fara sa fortez deloc. Vine prima coborare, la care, la fel, prefer sa ii dau usor, unu, pentru ca toata saptamana am simtit o jena la bicepsul femural de la piciorul drept , si doi, pentru ca unul din lucrurile pe care le-am invatat de cand alerg cu diferente de nivel, e, ca la coborare muschii lucreaza la fel de mult ca si la urcare, doar respiratia difera. Sunt depasit de destui alergatori, inclusiv fete. Pe unii ii cunosc si stiu ca au timpi mai slabi ca mine, dar rusesc sa-mi stavilesc elanul si imi pastrez ritmul. Pe urmatoarea urcare deja mananc batonul Isostar ca asa mi-am planificat si nu ca simteam nevoia. Mai departe ma bucur de alergare, nu gafai deloc si termin prima bucla intr-o ora si douazeci de minute. Nu opresc in punctele de alimentare/hidratare, asa ca incep sa urc imediat panta cu care incepe bucla doi. La fel, nu alerg deloc, o merg in ritm alert, iar la un moment dat o las chiar mai usor ca sa iau primul gel si cateva guri de apa. Deja incep sa prind alergatori si prieteni, unii chiar buni, ca Kokovicz Laszlo, si asta tot fara sa fortez. Incercam sa-mi pastrez respiratia la limite normale. De, stiam ca n-am prea facut acumulare pentru maraton montan, asa ca incercam sa fiu macar istet :). Termin bucla doi in 01:31:00, putin mai mult fata de timpul la care m-am gandit, dar macar eram inca bine, chiar daca acum mai marisem putin cadenta. Incep bucla trei tot fara oprire. Acum incerc sa maresc ritmul asa ca trag mai tare pe urcare, fara sa alerg, dar iutesc pasul. Intre timp bag si al doilea gel, asa printre gafaieli. Trag asa tare pe urcarea abrupta ca ma trezesc ceva mai incolo, unde urcarea era mai lina, ca nu mai aveam vlaga, si in loc sa o alerg usor, o merg pe toata, ceea ce nu prea coincidea cu ce ma gandisem, dar, de asta e frumos, ca uneori trebuie sa te adaptezi. Daca pe partea abrupta am depasit eu vreo doi, pe cea lina am fost depasit de doi :). Cum se termina urcarea, reusesc sa-l prind pe unul, stau dupa el pe coborare si ajungem la punctul din Valea Bangaleasa impreuna. Pe acesta coborare, pentru ca am cam marit viteza, femuralul meu incepuse ca pe parcursul saptamanii mi-a tot creat probleme. In sinea mea, ma bucur cand incepe urcarea spre poaiana Gutanu. Tipul cu care am ajuns, deja plecase. El avand bete, parea sa aiba un ritm bun, dar eu ma aplec putin, pun mainile deasupra genunchilor si incep sa-i dau la deal. Am urcat pana in poiana de parca abia incepusem concursul. Au fost momente in care pulpele parca urlau sa ma opresc, dar nu m-am lasat neam. Tipul cu betele a ramas in urma, ca nu-l mai vedeam, si cand sa se termine urcarea, mai prind doi tipi. Ei incep primii coborarea, evident, eu, dupa ce las in post un tub gol de activator gasit cam cu 100m mai jos, ii dau dupa ei si reusesc sa-i prind, chiar sa-i depasesc, desi cam trageam de mine. Simteam ca nu prea mai am suflu, asa ca o las ceva mai usor, unul din tipi ma depaseste, incerc sa tin dupa el, si reusesc o vreme, ca pana la urma sa-l pierd. L-am pierdut pe el, dar intrezaresc in fata mea pe altcineva. Simteam ca o sa-l prind, si cand reusesc asta, chiar cand sa inceapa ultima coborare, bag de seama ca era Tomi Coconea. Reusesc sa-l depasesc pentru ca imi face loc "tot respectul, nu stiu cati ar face asta daca pe ultima coborare ar vedea ca cel din spate coboara mai repede", dupa care continui tare si mai prind un baiat care parea ca nu mai poate. Reusesc sa-l depasesc, cum probabil a reusit si Coconea pentru ca avea un ritm mai bun, si dupa 04:18:06 ajung cu bine la finish.
Am terminat cu 5min mai bine fata de anul trecut. Acum am o dilema, cum am reusit asta? :). Alimentatia, ca am folosit doua geluri si un baton fata de anul trecut cand am folosit doar un gel. Antrenamentul, din cate stiu eu am stat mai prost la capitolul asta in ceea ce priveste distantele mai lungi cu diferenta de nivel. Strategia, am plecat mai incet si am putut sa trag mai tare in ultima bucla. Nu stiu, poate o sa-mi dau seama la anul, daca o sa mai particip.

1. Clar, daca nu participam, eu pierdeam. Concursul e foarte bine organizat. De la inceput si pana la sfarsit se simte pasiunea pusa in organizarea lui. Ce daca nu imi place asa mult traseul, cand evenimentul in sine e superb. Pai unde mai intalnesti atata lume, suporteri, copii, sportivi foarte buni...

2. Despre punctele de alimentare/hidratare, nu stiu ce sa spun ca nu am prea stat in ele. Am macat doua curmale in Bangaleasa si am baut doua pahare de apa in alte doua, iar la prima vedere pareau foarte bine alimentate.

3. Kitul imi place, mai ales ca la sfarsit am mai primit si un buff. Doar cu tricoul ala, ori am eu ceva cu el, ori nu stiu ce sa zic. Anul asta macar a avut culori mai frumoase :).

Multumiri CiucasX3, frumoasa echipa de sportivi amatori din care fac parte.

Urmeaza saptamana viitoare 10k in Bucuresti, la care sper sa reusesc un 37min, dar momentan ma odihnesc, ca femuralul face ceva figuri si in plus de asta, au fost trei concursuri in trei saptamani, ceea ce e cam mult pentru mine.

Multumesc pentru frumoasele poze si filmari Luiza Laloiu, Cristian Cioroiu, Adrian Niculae, Lukas Sorgel, Mariana Gherghel

Nu in ultimul rand, tin sa-i multumesc Ramonei!





sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Saucony Peregrine 6

Cu ceva timp in urma, cand cei din picioare erau pe duca, iar eu strangeam bani pentru ceva nou, m-am tot documentat cam ce sa-mi cumpar. Principalele criterii erau, durabilitatea, aderenta, protectia impotriva loviturilor, absorbtia socurilor si binenteles, pretul. La cele secundare, eram interesat de confort, flexibilitate, uscare rapida a picioarelor si nu mai tin minte ce :). Normal ca mi-am facut o lista cu modele de la diverse firme, care mi-au captat atentia, printre care si Peregrine 6 de la Saucony.

A trecut timpul, timp in care am folosit niste Adidas Tr7 si Inov-8 255, ca in septembrie anul trecut, la Ciucas, un concurent sa-mi aduca acesti Peregrine 6 la doar 280 ron(multumesc Norocel).

Din diverse motive, abia peste o luna am reusit sa-i bag la o prima alergare, cu toate ca profilul lor sportiv si talpa interesanta cu multe crampoane care sunt dispuse intr-un fel anume, imi faceau o pofta teribila sa-i alerg asa putin. Pana acum i-am alergat cam 100 km, atat pe noroi, pietris cat si zapada pufoasa, inghetata sau apoasa, mai ales acum in ultima perioada. Traseele pe care i-am folosit sunt Bran-refugiu Tiganesti, Sacele-Bunloc, Cheia-Vf Ciucas pe la Muntele Rosu, Cheia-Muntele Rosu pe creasta Zaganu-Gropsoarele, Brasov-Postavarul cu plecare de la Gradina Zoologica, Poiana Brasov-Postavarul in mare parte pe marginea partiei :). Banuiesc ca nu toata lumea cunoaste aceste trasee asa ca in mare parte inseamna multa padure cu frunze si pamant, de multe ori mai spre noroi, ca de, in ultima vreme au tot fost precipitatii. Sunt si cateva portiune cu stanca, gen creasta Zaganu-Gropsoarele si foarte putin pietris, cum ar fi drumul care urca din DN1 pana la cabana Ciucas.

Dupa toata aceasta perioada in care i-am folosit, mi-am facut o impresie care sper sa ajute si pe altii.

Pro:
La uzura, pana acum arata de parca nu i-am folosit deloc, doar s-a sters putin scrisul din interior, de pe brant.

Aderenta, e incredibila pe pamant umed, cu frunze, inceput de noroi, drum cu pietris, zapada inghetata, intarita, de genul in care nu-ti intra piciorul sau intra doar 1 cm si gata. In ceea ce priveste stanca umeda, eu n-am mai simtit niciodata siguranta data de aceste incaltari. Pe suprafete ca zapada apoasa, noroi mult, au avut la fel ca cele doua modele mentionate mai sus. Adica n-am gasit diferente si nici nu cred sa existe incaltari pentru asa ceva care sa te tina bine pe piciare.

Confortul, pot spune cu certitudine ca in unele momente am si uitat ca sunt incaltat, atat de confortabil m-am simtit. Fiind usori si cu o diferenta de doar 4mm intre calcai si degete, a dus la a ma simtii foarte natural cu ei in picioare, fie ca i-am avut in picioare o ora sau cinci ore. Am mai observat si o flexibilitate foarte buna, avand in vedere ca imediat cum am dat ochii cu ei, modelul parea mai robust.

In ceea ce priveste stancile ascutite, cele care de cele mai multe ori se simt prin talpa diferitelor incaltari, la acest model nu a mai fost cazul. Probabil de vina e plasa metalica pe care o intrezaresc printre crampoanele lui si a felului in care se muleaza talpa pe diferitele chestii aparute in cale, pietre, crengi... O da, era sa uit. Cand in unele momente am mai lovit o piatra, creanga..., socul resimtit la degete a fost aproape insesizabil, ceea ce pentru mine inseamna mare lucru.

In ceea ce priveste respirabilitatea si impermeabilitatea, apa intra si iese la fel de repede, fie ca ploua sau doar treci prin apa. Iar curentii de aer ajuta la uscarea rapida a picioarelor.

La amortizare stau foarte bine. Talpa are intre 21,5mm  si 17,5mm, care clar e suficient in ceea ce priveste amortizarea.

Contra:

Momentan am fost deranjat doar de noroiul foarte mult care s-a strans, lipit pe talpa atunci cand am trecut prin portiuni cu muuult noroi si ceva frunze. Presupun ca e din cauza crampoanelor care sunt foarte apropiate intre ele.

Concluzia dupa acesti aproximativ 100km, e, ca sunt incantat de acest model si cu siguranta o sa-i folosesc mult si bine :).

Iata si cateva poze actuale.










Grigne Skymarathon

Grigne Skymarathon, un concurs de categoria premier din circuitul Skurunner World Series. Se spune la ei pe site, că e cel mai tehnic circui...