A trecut o zi si am putut scrie fara sa mai fiu influentat de cadura sentimentelor de moment. Parca cu fiecare clipa care trecea, imi schimbam parerea in privinta deciziei mele. Acum sunt sigur, am cedat psihic. Ce ciudat, anul trecut m-am accidentat si cu toate durerile mele care au fost foarte mari, tot nu am cedat, din contra, m-am ambitionat la culme ca sa ajung la finish. Da hai sa povestesc aceasta experienta urata si din care sper ca am invatat ceva.
E luni, ieri am fost in Bucegi la o drumetie usoara si iata ca acum m-am trezit de dimineata cu o durere pe exteriorul tibiei. Ciudat, am incercat sa nu fortez nimic in mod special pt ca weekend-ul viitor urma 2x2 si cu toate astea se pare ca uneori nu sunt ocolit. Trag concluzia ca e o mica intindere asa ca bag repaus total si multa gheata de trei ori pe zi. Luni, marti ma doare chiar si cand merg, eram tot mai speriat. Miercuri, joi ma mai doare doar cand incerc miscari din glezna asa mai serioase sau cand sant nevoit sa indoi glezna, oricum inca erau dureri care ma speriau stiind ce concurs urmeaza. Tot zilele astea incerc sa-mi gasesc transport pt Balea si reusesc prin Andrei, un tip pe care l-am cunoscut acum doua saptamani la o tura de lac si l-am revazut in weekend la concursul din Bucegi. Imi e si client la Mega Image, unde l-am revazut zilele astea ceea ce a dus usor spre o amicitie intre noi. Pe langa durere, transport, mai aveam ceva ingrijorare in privinta conditiilor meteorologice care mai peste tot anuntau ploi, in mod special sambata dupa ora 14 :(. Vineri deja e mai bine, ma mai doare doar daca flexez piciorul in exterior, in rest nimic, dar tot ma speria. Oricum, vineri am fost liber si urma sa plecam spre Balea pe la ora 16:30, ceea ce mi-a permis sa-mi pregatesc totul ca la carte. Am pus gheata, am facut cumparaturi(varf pt batul de trecking), mi-am facut bagajul cu tot ce trebuia, m-am hidratat bine... si la 16:15 eram la Pacii pt a ma intalni cu ceilalti trei ocupanti ai masinii. Aici ma intalnesc cu Andrei care deja era ajuns si stam sa-i asteptam pe ceilalti doi dintre care unul era si soferul cu masina :). Trec aproximativ 15 min si hop iata ca vine si Cristina, o amica cu care m-am mai intersectat la alte doua concursuri din acest an, dar despre care nu stiam ca participa aici si cu atat mai putin ca merge cu noi in masina. Mai trec cateva min. hop si Radu cu masina. Plecam la drum cu intarziere, asta in mare parte din cauza traficului ingrozitor. Reusim sa iesim din Buc., se merge binisor pe A1, dar la intrarea in Arges coloana pana la pod, abia inaintam. In rest am mers asa si asa, ceva aglomerat traficul, dar nu foarte rau. Pe Transfagarasan, Andrei afla de la un prieten ca la Balea ploua cu galeata, ceea ce sporeste ingrijorarea cu vremea. Cu toate astea reusim sa ajungem la Balea probabil la cateva min dupa ce s-a oprit ploaia si cateva min inainte de sedinta tehnica care se tinea la ora 21:00. Ne ridicam kit-urile, stam la sedinta unde printre altele aflam ca se tine concursul exact asa cum a fost programat, ceea ce a fost o bucurie, dupa care ne retragem la locurile noastre de odihna. Din pacate separati ca asa s-a nimerit, doi la cort, Andrei la cabana iar eu la 1km si ceva de start. De data asta adorm greu, ma gandesc mult la ziua care urmeaza, pana la urma nu numai ca e unul din concursurile la care trebuia sa-mi iau o revansa, dar e si printre preferatele mele, daca ma gandesc bine chiar pe primul loc, mai ales in privinta traseului, asta nu inseamna ca e prost organizat ci ca in privinta organizarii sta la fel de bine ca toate concursurile in care se pune suflet. In fine, pana la urma reusesc sa atipesc. La 06:00 e startul asa ca mi-am pus ceasul la 04:45, dar m-am trezit la fara 20 inainte sa sune. De cu seara mi-am pregatit aproape tot, doar ca nu le-am si bagat in rucsac, asa ca dimineata doar asta a mai ramas de facut. Am baut ceva apa, am mancat o banana si o felie de paine cu unt de arahide, m-am echipat imediat ca le aveam gata pregatite si am plecat. Ajung la start, ma invart putin sa vad daca reusesc sa-i vad pe vreunul dintre cei trei, dupa care merg sa ridic punga in care pot sa-mi bag alimentatia care urma sa ramana in Saua Capra. Cum ma apropi de masa, intr-o fractiune de secunda realizez ca eu nu mi-am luat nr-ul :(. Pfooa, cum am putut face asta, nu imi venea sa cred. Inteb cat e ceasul, aflu ca e fara un sfert, imi las punga cu alimentatia intr-un loc ferit si plec in fuga sa-mi iau nr-ul. Ajund in camera si nu gasesc nr-ul, sunt stupefiat si perplex, nu reusesc sa-mi amintesc unde l-am pus. Trec clipe, clipe, nu stiu cat timp, deja eram constient ca sunt sanse sa intarzii si pana la urma dau sa mut punga in care a fost kit-ul si ce sa vad, nr-ul era prins pe exterior, iar eu m-am uitat de cel putin doua ori in interior :)), acum rad. Nu gasesc cu ce sa-l prind asa ca plec cu el in mana. Cand ajung la parter, am stat la 2, dau peste omul care ma primit sa dorm aici. Ma roaga sa-i las banii ca el urmeaza sa plece toata ziua si pe langa asta ma anunta ca nu mai pot ramane si sambata noapte pt ca avea unele probleme. Rad in sinea mea, platesc repede, mai dureaza ceva sec pana primesc restul si plec in fuga. Pe drum ma gandesc putin cum o sa rezolv pt noaptea care urmeaza si care in principiu eram inteles sa raman tot aici. Asta dureaza putin pt ca incerc sa trag ca nebunu. Pe la jumatatea tunelului ma ajunge o furgoneta cu doua persoane foarte de treaba si care erau si ei intarziati la concurs, de fapt doar la start pt ca inca nu erau inscrisi. Ma ia si pe mine, stiau ca suntem in intarziere, dam sa plecam repede mai departe si hop cade un rucsac din masina. Masina iar oprita, luat rucsac, timp pierdut care probabil ca nu m-a ajutat prea mult, probabil am castigat doar cateva sec, cu toate astea tin sa le multumesc foarte mult. Ajung la start, gata transpirat, primesc punga in care o bag pe a mea, pun nr-ul care reuseste un tip de acolo sa mi-l prinda pt ca eu nu aveam cu ce :( si gata.
Plec si eu, ma uit in sus si vad ultimele lumini de frontala cam la o treime din urcare, iar pe cei buni chiar in sa, unii probabil ca erau trecuti deja de sa, dar eu nu puteam sa vad atat. Sunt suparat chiar daca in sinea mea stiam ca urmeaza un concurs lung si 10, 15 min conteaza prea putin. Initial aveam planificat sa nu plec foarte tare, asta si ca urma o distanta lunga cat si faptului ca pe prima urcare aveam o greutate in plus, punga cu alimente. Era planificat sa fac si incalzire, dar de, incalzirea a fost fuga pana la cazare si inapoi in loc de exercitii pt glezna, genunchi... Asa ca pana sa ajung in sa, intr-un ritm sustinut reusesc sa depasesc 15, 20 persoane, printre care pe Cristina si Radu care participau ca si echipa. Las aici punga in care aveam cate ceva, apa, paine cu finetti, cateva fructe... si plec mai departe. Pt ca era anuntata ploaie, mi-am bagat in rucsac tot ce trebuia, geaca subtire de ploaie, tricou uscat, manusi plus 500ml apa si 500ml gatorade ca nu prea stiam ce urmeaza sa gasim pe traseu. De fapt stiam doar de un punct de revigorare si asa a fost. Intre Capra si Moldoveanu a fost doar un punct(Podul Giurgiului), asa ca a fost o decizie buna sa car 1L de lichid. Bun, dupa ce am lasat alimentia am inceput sa cobor si din pacate am intampinat destule greutati la depasiri, Daca la urcarea in sa am gasit destul loc pe unde sa ma strecor, acum datele s-au schimbat radical si de fiecare data trebuia sa incetinesc cateva sec pana prindeam un loc mai propice. Am urcat repede, am coborat in viteza, am alergat pe curbele de nivel, m-am catarat, descatarat pe lanturi si in nici 3 ore eram pe Moldoveanu, cel putin asa a zis voluntarul din punct, ca ceasul era 9 fara cateva min. Pana sa ajung aici, pe drum l-am depasit si pe Daniel, un amic deja devenit o obisnuinta sa ma intalnesc cu el prin concursuri, anul trecut in Retezat am trecut de finish in acelas timp cu el, anul asta la Brasov am mers mai bine de jumatate de traseu impreuna, tot anul asta am plecat la Retezat impruna cativa km, ce sa mai, pot spune ca suntem destul de apropiati ca si ritm, iar acum cand el(am aflat intre timp) a mai participat la cateva concursuri, parea ca a mai crescut in rezistenta si asa era. Am facut si eu o poza pe Moldoveanu ca era prima oara cand am ajuns pe acest vf. si am plecat inapoi. Acum dupa ce am aflat cat am facut pana aici si cam ce aveam de parcurs, am inceput sa o las putin mai usor ca de, stiam ce urmeaza si spre Negoiu. Am plecat de putin timp de pe vf si sunt prins de Daniel. Pana in Saua Capra mergem apoape impreuna, doar de doua, trei ori ne-am separat mai mult de 20m, in rest pana si la izvoare ne-am oprit pt a bea sau umple recipientele. La un moment dat i-am si zis, hai ca poate terminam impreuna ca vad ca suntem destul de apropiati ca ritm. Pe parcurs, in timp ce ne tot intersectam cu unele echipe alternand care mergea inainte, care ramanea in urma, chiar mi-a trecut prin gand ca putem termina ca o echipa, imi placea ideea asta. La urcarea pe Mircii eram eu, el putin mai in urma si pe langa noi o echipa, toti injuram urcarea asta, dar eu ma simteam destul de bine. Urcam fara prea mult efort fata de cei trei, cel putin asa mi s-a parut. A urmat curba de nivel, coborare si urcarea spre lacul Capra. Pe ultima coborare am simtit pt prima data ca nu mai am control total asupra picioarelor, iar pe urcare spre lac au fost momente in care a trebuit sa trag de mine, ceea ce la fel era o noutate pana acum. Ajungem la lac, ambii suntem obositi. Aici, ne spalam, bem si umplem iar recipientele cu apa rece ca sa nu consumam prea mult din ceea ce au voluntarii sus in sa. Plecam mai departe, urcarea asta a fost mica iar noi revigorati fiind am mers bine. Cand ajung sus, Andrei statea tolanit, el care trebuia sa fie cu minute bune inaintea mea, ca doar atunci cand mergeam spre Moldoveanu, m-am intersectat cu el care venea deja de pe vf. Ciudat, cand ajung la el il intreb, ce s-a intamplat, te-ai accindentat, ceva probleme? El raspunde, nu, n-am nimic, doar ca fiind prea in urma celor de pe primele locuri, n-am mai simtit motivatia sa trag, mai ales ca ceea ce urma era destul de tehnic ca si suprafata. Ii zic, mm da, tu sti, erai totusi pe locul 9, dar in sinea mea puteam sa-l inteleg foarte bine, cel putin asa era in acele momente. Ma tolanesc si eu ca de, in urma cu cativa km am hotarat sa ma alimentez bine ca doar n-am carat degeaba punga cu mancare. Incep a manca, mai bag un ceai si un pahar de apa, termin un sandwich cu finetti si jumatate cu unt de arahide pt ca cealalta jumatate a ajuns in burta lu daniel. Mai termin si o para si el zice ca o ia usor inainte. Eu zic, du-te ca ne mai reitalnim noi, in clipa respectiva eram ferm convins ca o sa-l prind imediat, mai ales ca nu mai aveam de gand sa stau prea mult. Mai stau cateva clipe si mintea mea incepe sa-mi joace feste. Mai schimb cateva vorbe cu Andrei si deja imi ziceam ca eu dc sa mai continui, oricum nu pot sa scot timpul pe care mi l-am dorit, asa ma pacaleam atunci. E drept ca imi doream sa fiu mai competitiv, dar in acelasi timp eram si incantat sa-l fac pe tot indiferent de timp, asa gandeam in Buc si noaptea de dinaintea cursei, poate chiar si pe parcurs atunci cand inca eram odihnit. Ii zic lui Andrei ca m-am hotarat sa nu mai continui nici eu. El raspunde, mai, nu fi influentat de decizia mea, tu mergi mai departe, eu aveam niste obiective, tu altele. Eu ii raspund, da mai, nu de asta nu mai continui, stai linistit, nu din cauza ta. Incercam sa-l pacalesc atat pe el, cat si pe mine, dar de fapt era unul dintre motivele principale. El cu decizia lui, Daniel care a plecat inainte, fara voia lor au reusit sa-mi activeze acea parte din creier care m-a facut sa cedez :(. Oboseala pe care am simtit-o pe ultima urcare, chiar daca eram foarte constient de ceea ce urma ca si traseu, sigur n-ar fi reusit sa ma influenteze daca nu erau si celelalte doua motive.
Cam asta a fost pt mine 2X2 2015. Sper sa fi tras invatamintele necesare din aceasta experienta.
Acum urmeaza CiucasX3 la care sunt inscris la proba ultra. Atunci cand m-am hotarat sa nu mai continui si cateva ore dupa, eram aproape sigur ca vreau sa trec de la ultra la maraton, aveam senzatia si chiar asa e, ca organismul meu inca nu e pregatit pt un efort de peste 6 ore. La ora asta nu sunt foarte sigur ce o sa fac, dar stiu ca vreau sa fac un antrenament de 7, 8 ore prin Ciucas si ma hotarasc atunci. Cu toate astea mai vreau ca mintea mea sa ajunga in acel punct in care incearca sa ma faca sa cedez asa ca e posibil sa raman la ultra tocmai pt a putea trece acel prag probabil psihologic.
Andrei, cand o sa citesti acest jurnal, chiar daca de pe atunci te simteai putin vinovat, sa sti ca sunt foarte constient ca e doar vina mea.
Daniel, tu ai plecat inainte. Sunt sigur ca nu sti, dar plecarea ta inainte a fost unul dintre motivele de care a reusit sa se lege mintea mea :(. Imi cer scuze ca nu mi-am tinut promisiunea de a incerca sa terminam impreuna.
Multe felicitari tuturor concurentilor care au participat si mai putine celor care au abandonat ca mine :) !
Echipa 2X2 , aveti un concurs fantastic. Toata stima si respectul pt voi!
Am uitat de voluntari. Sunt foarte constient de munca depusa de voi, asa ca un simplu Multumesc nu stiu daca e deajuns!
Am mai uiat ceva :). Tibia nu a durut deloc, ceea ce a fost o surpriza totala de care mi-am dat seama abia la final :).
Abia astept sa ne revedem si in 2016!
