Primul Romniceanu Stairs Run

Povestea primei mele participari la Romniceanu Stairs Run. 

Acum doua zile, de ziua mea, am profitat de concediu si am participat pt prima data la Romniceanu Stairs Run care avea ultimul antrenament pe acest an. Dupa care am mers la petrecerea acestui grup frumos, pasionat..., si am castigat la tombola o pereche de sosete de compresie. :)

Da hai sa o luam usor. Cum alergare cu diferenta de nivel n-am mai facut de trei luni, iar pe plat abia am inceput in ultimele trei saptamani asa usor, usor, Romniceanu m-a rupt :). E drept, impreuna cu doi amici, Florin, Madalin si Laurentiu, un tip de pe facebook care am tot vazut ca e un bun alergator, ne-am incalzit cu o tura inainte, asa la ritm usor, cat sa cunostem atat eu, cat si Madalin, traseul, ca de, amandoi eram la prima participare. La tura de incalzire, facuta intr-un ritm usor, m-am simtit foarte bine. A urmat antrenamentul in care eram aproximativ 20 de persoane. La prima tura, de curiozitate, am incercat sa tin ritmul cu primii doi, Laurentiu si inca un baiat. Cu destul efort am reusit sa fac asta, dar mi-am amintit ca sunt inca la inceput asa ca am lasat-o mai moale, cat sa-mi revina respiratia :). Au urmat alte doua ture de urcat si coborat scari, viraje stranse si plat, toate pe acelasi intuneric de la inceput, in care am fost interesat doar sa-mi pastrez un ritm care consideram eu ca e bun pt acest antrenament. In aceste doua ture am mai fost depasit de 5, 6 persoane, printre care si Florin Simion, un alt alergator foarte bun, dar nu ma deranja deloc pana la ultima coborare din a-4-a tura cand un tip reuseste sa ma depaseasca imediat dupa ultima urcare pe scari. Nu m-am mai putut abtine, orgoliul cat si terenul care era in usoara coborare mi-au dat aripi atat cat sa tin ritmul de sprint al acelui tip pana la final. Chiar daca acest ritm m-a rupt, am mai dat o tura cu Florin asa de revenire care m-a ajutat sa-mi revin.

Poze Radu Cristi

Asta a fost antrenamentul. A urmat petrecerea de sfarsit de an, facuta de organizatorii acestui concurs pt toti alergatorii care au participat la oricare din editiile din 2015 si in care urmau sa fie premiati cei mai buni dintre ei si trasi la tombola cei din seara asta.

Dupa alergare ne-am deplasat cu totii la un restaurant unde organizatorii au rezervat o sala pt noi toti. Eram un grup destul de numeros, peste 40 de persoane. Intre o bautura si ceva de mancare, s-a tinut festivitatea de premiere. Dupa asta, a urmat tragerea la tombola, si in timp ce mestecam cu pofta dintr-un snitel, mi-am auzit numele :) de nici nu imi venea sa cred. Dupa aceasta tragere in care eu am castigat o pereche de sosete de compresie, organizatorii ne-au mai rezervat cateva surprize. Au invitat cativa colindatori, studenti la teologie, care ne-au incantat urechile cu cateva colinde, si cireasa de pe tort, a fost chiar un tort foarte, foarte bun.

Poze Radu Cristi

Acum la doua zile, inca ma bucur ca am trait aceasta experienta. Sper ca pe viitor sa mai pot ajunge, ca nu de alta, dar chiar mi-a placut, atat traseul, cat si oamenii.

105k, o noua limita.

Tocmai m-am intors din Cheia unde am participat la CiucasX3 ultramaraton si incerc sa astern cateva randuri inainte de a uita prea multe detalii.

Aceasta a fost primul meu ultramaraton. A inceput frumos cu o saptamana inainte si s-a terminat si mai frumos, cu un loc 6.

In urma cu o saptamana, alaturi de alti doi participanti, Iulian si Oana, un voluntar, Andriana si organizatorii concursului Dragos si Alexandra, particip la marcarea si curatarea unei portiuni din traseu. In acele doua zile, pe langa placerea de a cunoaste oameni noi si a face ceva, acolo putin pt acest concurs, am mai avut si bucuria sa aflu ca de banii pe care i-am dat pe inscriere urmeaza sa primesc jambiere Compressport si tricou tehnic, iar inscrierea sa fie gratis pt ca fusesem voluntar cu un an in urma. Waw mi-am zis, asta da veste, mai ales in ceea ce priveste jambierele ca de, tricoul nu stiam cum urma sa arate :).

E luni, primesc mesaj de la Daniel, prieten si coleg de suferinta pe la concursurile din acest an, daca vreau sa mergem cu masina lui in Ciucas. Avand in vedere ca plecarea e vineri la orice ora, zic da imediat ce confirma ca putem pleca dupa ora 14:30 cand urma sa ies eu de la munca. Ma intreaba daca mai stiu doua persoane care vor sa mearga si binenteles ca am gasit :). E joi, dimineata pregatesc bagajul, dupa amiaza ma duc la munca, la ora 23 cand ajung acasa definitivez bagajul si ma bag la somn. Vineri ma trezesc la 5, plec la munca cu bagajul dupa mine. Colegii mai rad, mai ma incurajeaza, mai zic ca sunt nebun..., afara inca ploua, dar eu abia astept sa treaca ziua ca sa plec mai repede. Toata saptamana am fost excitat, zi dupa zi si cu cat s-a apropiat ziua cu atat eram mai surescitat. Uf, gata, e 14:30, sunt asa fericit, fac ultimele cmparaturi ca doar lucrez la Mega Image, niste banane, iaurt, alte prostioare si poate cel mai important, un tub cu pastile de la isostar care erau pt rehidratarea din timpul concursului. Erau zece pastile si cum pe tub scrie doua la 500ml apa, la o socoteala simpla imi ieseau 2,5L de lichid cu ceea ce se elimina prin transpiratie.

Toti imi ureaza noroc, bafta..., plec si ma intalnesc cu Daniel care a venit sa ma ia cu masina lui, el urma sa participe tot la ultra. In masina mai erau Gabriela, o buna prietena si Iulian, ambii urmau sa fie voluntari la aceasta frumoasa competitie, CiucasX3.

Pe drum avem parte de cateva picanterii. In Valenii de Munte imi amintesc ca n-am bani si trebuie sa scot de pe card. Gasesc un BRD, coada de cinci persoane, dar scot si plecam. Mai avem parte de un tren care circula in zig zag si ne obliga sa ne oprim la trei semafoare, mai avem o surpriza urata cand la un semafor, soferul din fata noastra a aruncat punga de la covrigi pe asfalt, iar Daniel a coborat si a ridicat-o el,  plus o amenda pt depasirea vitezei in localitate, probabil si singura ca de mers repede nu prea am mers :(, dar asa se intampla uneori. Ajungem pe la ora 19 in Cheia. Ridicam kit-urile, eu o punga mica ca am platit doar pt concurs, Daniel una mare ca a platit separat pt tricou si alte nebunii, mai cumparam cateva chestii, eu trei geluri, trei batoane si un activator de la Sponser recomandate de Silviu Balan, dupa care mergem sa mancam la pensiunea La Rosa unde un alt voluntar Andreia ne binedispune foarte mult prin buna ei dispozitie. Pe la ora 22:30 ne retragem cu totii la locurile noastre. Eu la Mos Martin, unde organizatorii mi-au oferit o cazare, Daniel la cort, Gabriela, Andreia si Iulian s-au apucat de treaba pt care au venit.
Cum ajung in camera ma si apuc sa-mi pregatesc in detaliu micul rucsac cat si punga care urma sa o las la barajul Maneciu P10 care se afla la km59 de la start. In cel cu care urma sa alerg bag o geaca subtire de ploaie, bluza cu maneca lunga pe care am primit-o in 2014 la Baneasa Trail, o banana, doua geluri, doua batoane proteice, pastilele de la isostar, o sticla de 500ml apa Bucovina, una cu bautura isostar gata pregait, telefon, o trusa de prim ajutor, frontala, betele de trecking si cam atat parca. In punga care urma sa o las in P10 bag o alta geaca subtire, ca de, exista posibilitatea ca cea cu care plecam de la start, pana acolo sa ajung cu ea fleasca, mai adaug un tricou curat, o pereche de adidasi, o pereche de sosete, un gel, un baton, activatorul si cam atat.
Ma bag la somn pe la ora 23, nu reusesc sa adorm imediat, inca eram exaltat, urma cea mai tare experienta din scurta mea cariera de alergator. Pana la urma atipesc, dar la ora 24 vin fetele peste mine si ma trezesc, nu au vrut sa-l deranjeze pe administratorul complexului la asa ora tarzie pt a cere cheia de la camera lor. Se invart putin, incearca sa-si pregateasca patul liber din camera, dar pana la urma vin alti oaspeti tarzii care il trezesc pe administrator si astfel pleaca si fetele in camera lor. Adorm iar destul de greu, probabil undeva la 20, 30 min, dar adorm bustean pana la 04:40 cand ma trezesc fara ceas, era pus la 04:45 :). Ma spal repede pe dinti, dau o fuga la baie sa scot ce am mancat ieri ca nu aveam nici un chef sa ma apuce pe traseu, dupa care ma reintorc in camera si stau in fund gandindu-ma ca mai e doar o ora. Incep sa beau 200, 300ml apa, ma chinui sa mestec un sandwich cu unt de arahide, o banana si niste orez cu lapte, mai stau cateva minute si ma indrept spre zona de start. Am de mers cam 500m, nu e nimeni pe strada pana ajung in zona startului. Aici se aflau deja cateva zeci de persoane care formau grupulete, grupulete stand de vorba. Ma intalnesc cu Daniel, schimbam si noi o vorba, mai arunc cate o privire sa vad cine a mai venit,  putini reusesc sa-i recunosc, pe cei mai multi nu. Fetele au zis ca vin si ele la start, nu le vad pe nicaieri de unde trag concluzia ca oboseala le-a rapus. Mai erau cateva minute pana la start asa ca scot bluza din rucsac si o pun pe mine ca de, chiar daca nu ploua, racoare tot era. Ma tot uit in jurul meu, unii tremura de frig, altii inca sunt somnorosi, dar cei mai multi par sa fie intr-o combinatie de fericire si ingandurare. Timpul trece zburand si iata ca incepe numaratoarea inversa.

START, aprind frontala si plecam. Eu cu Daniel ne aflam undeva la mijlocul grupului care a luat startul. Nu fortam deloc, asa ne-am propus, alergare usoara, cu toate astea incepem sa depasim. Nu cred sa fi trecut 10 min de la start si deja noi am trecut de portiunea cu asfalt si drum comunal care mergea prin localitate. Intram in padure, aici e mult mai intunerit si in plus de asta nici concurentii nu mai formeaza un grup compact, din contra, sunt insiruiti in grupuri de doi, trei. Vine prima urcare, deja m-am incalzit asa ca dau bluza jos. Intre timp constat ca l-am pierdut si pe Daniel, a ramas in urma, dar e prea intuneric sa-mi dau seama unde e. Plec mai departe, urc la pas, fara sa fortez dar totusi sustinut. Dupa ce se termina urcarea vad in fata mea un grup de patru. Incep sa alerg usor si ii prind imediat, depasesc si bag de seama ca in fata e doar intuneric. La aproximativ 100m se vedeau cateva lumini care jucau pe pomi. Incepe coborarea asa ca maresc ritmul si in cateva clipe ii prind pe cei din fata, erau doi, Gabriel si Mihai care par sa mearga de ai zice ca sunt echipa. Tin dupa ei, nu pare un ritm care sa ma omoare asa ca pe coborare chiar ii depasesc. Pe urcare ma prind ei si tot asa. Ajungem in Poiana Stanii si baietii erau sa faca stanga spre Zaganu, dar eu care cu o saptamana in urma marcasem prin zona, ii anunt ca trebuie sa facem drapta si astfel ajungem in P2.

Cei doi au plecat repede, eu am pierdut cam 3, 5 min asa cum mi-am propus, sa ma alimentez bine la fiecare punct. Plec si eu, 50m plat si incepe urcarea prin padure, urc tot sustinut, fara sa fortez. De la start si pana aici am constatat ca adidasii mei se comporta bine, am o buna aderenta avand in vedere solul umed care pe alocuri era plin de noroaie. Gata urcarea, ajung in coama si continui prin padure. Dau in drumul forestier, fac stanga si incep sa cobor. Am bagat de seama ca tipii din fata s-au cam indepartat ca nu i-am mai vazut. Cum se termina coborarea si am mai multa vizibilitate, ii vad pe tipi la nici 50m in fata mea. Dau sa-i prind, ceea ce si reusesc. Trec de Mihai si cand sa facem iar stanga pe drumul forestier continui cu Gabriel. Shimbam cateva cuvinte si sunt surprins sa aflu ca ne aflam pe locul doi si ca el trage la 13 ore. Mda, imi zic eu, ciudat nu numai ca am depasit asa multi concurenti, cat si faptul ca merg intr-un ritm asa bun fara sa simt oboseala. Cand afla ca sunt la primul si trageam undeva la 18 ore, imi recomanda sa o las mai moale ca altfel am toate sansele sa termin benzina prea devreme. Asta si fac, el pleaca mai departe, eu o las usor si ma prinde Mihai care ramasese putin in urma. Schimb si cu el cateva vorbe, imi confima locul pe care ne aflam. Mai aflu ca e un bun alergator, a terminat de curand un ultra de 80k in 10 ore si ceva. Bun asa, deci e adevarat, am tras prea tare pana aici cu toate ca nu simt asta. Merg ce merg cu Mihai, intram in Cheile Vaii Stanii, in timp ce incerc sa am un ritm constant bag de seama ca el ramane usor in urma. Imi zic, poate omu s-a oprit la usurat sau sa-si umple sticlele cu apa de izvor. In fine, nu conteaza, merg mai departe, ies din chei si ajung la Andrei Tale care ne incuraja. Omu se pare ca a stat peste noapte aici, la cort pt noi. Ii multumesc, primesc un plic de miere si incep sa urc iar sustinut, fara sa fortez. Plec de putin timp de langa el si cand ma uit inapoi vad trei concurenti care urca repede. Erau Mihai, Bogdan si Codrea. Mda zic eu, nu ma intereseaza prea mult, deja ma obisnuisem cu ritmul meu si eram hotarat sa nu incerc o prostie luandu-ma la intrecere cu altii. Sunt depasit, vine portiune de plat si alerg impreuna cu Codrea, Aflu de la el ca are peste 40 ani si ca e la primul ultra la fel ca mine, dar are timpi ceva mai buni ca mine la 40k pe munte. In scurt timp ajungem la Cabana Ciucas.

Iar imi ia cateva min ca sa umplu sticla cu apa,  mananc cateva masline, doi, trei castraveti murati, o felie de portocala, o bucatica de halva... Codrea care a ajuns in acelasi timp cu mine, Mihai care ma prins aici, plus un strain, au avut grija sa stea foarte putin si sa plece inaintea mea din post. Pana la urma plec si eu, tot in ritmul meu obisnuit, urc cu hotarare si pana sa ajung pe vf. Ciucas sunt la nici 50m de Mihai si Codrea care acum pareau sa mearga impreuna. Pe vf. e ceata si cam racoare. Doi voluntari ma indruma pe unde sa o iau. Incep sa cobor in stanga asa cum mi-au zis si in nici 30m nu mai stiam pe unde sa o iau, nu de alta, dar era o ceata de mama, mama. Urlu putin si aud un raspuns de la concurentii din fata, in acest fel am stiut incotro sa o tin si dai inainte. Fiind usoara coborare, in cateva clipe am prins doi baieti, erau Mihai si Codrea. Tin ritmul lor, ceata dispare si apare in functie de portiunile prin care trecem. In unele momente, cand se putea observa prin nori, privelistea era superba. Eu cobor mai repede, iei urca mai bine, pe plat mergem cam la fel si asa o tinem pana ajungem la ultima coborare spre Bratocea. Prind avans si inainte sa ajung in post, ma trezesc in spatele meu cu strainul, nu reusesc sa-mi amintesc cand am trecut de el si continuam sa coboram impreuna. Pe drum aflu ca e un Sloven din Bratislava. Ajungem in P6 Pas Bratocea. Aici voluntarii au fost mult mai bine informati fata de cei care se aflau la cabana Ciucas. In planul meu Batocea, Maneciu si Valea Stanii erau considerate cele mai importante puncte in care trebuia sa ma alimentez cat mai bine. Mananc cate putin din mai multe, banane, stafide, iar castraveti..., bag apa in bidoane, in unul bag si alte doua pastile de isostar ca primul facut la start s-a consumat. Scot betele pe care nu le-am folosit pana aici si le pregatesc pt ce urma. Stau mai bine de 10 min. In tot acest timp iar am fost depasit. Strainul a plecat imediat, Mihai si Codrea care ajunsesera si ei, au plecat la fel de repede, doar eu am stat si nici un gand nu aveam sa-mi stric planul. Nu ma interesa ca am fost depasit, eram constient ca sunt abia la km30, iar pt mine asta insemna ca abia ma apropiam de distanta unui maraton.

Dupa ce mi-am terminat toate nebuniile, am plecat si eu usor. Merg ce merg si sunt surprins ca am de coborat, ma asteptam doar la plat si urcare, in nici un caz ca urmeaza sa cobor sub nivelul pasului Bratocea. Coborarea a fost destul de scurta la viteza mea :), undeva intre 50 si 100m, a urmat alergare usoara pe plat cu vizibilitate destul de scurta datorita padurii. Urcare usoara, iar plat si pana la urma ies din platou unde reuseam sa vad pe o distanta mai lunga. Atunci observ undeva la 500m in fata doua siluete. Era o urcare domoala, dar iar n-am vrut sa incerc o alergare. Continui in ritmul meu, merg sustinut si bag de seama ca ma apropii de cei doi fara sa fortez. Cand ajung mai aproape imi dau seama ca sunt tot Mihai si Codrea, strainul nu mai aparea deloc in zare de unde am tras concluzia ca a prins un avans considerabil. Cu putin timp inainte de vf Grohotis trec de Mihai si ma apropii de Codrea la mai putin de 30m. Aud cum striga, hai Andrei, hai, dar eu nu, prefer tot asa, zicandu-mi, daca i-am prins asa, inseamna ca asta e cheia. E ceata, suntem foarte aproape de vf., trece Mihai iar de mine, pe Codrea nu pot sa-l mai vad din cauza cetii, e destul de deasa pe portiunea respectiva. Ajung la cei doi voluntari, ma opresc sa beau apa, Mihai a plecat de putin timp. Prea mult nu mai stau nici eu. Ascult atent pe unde sa cobor si plec. Ceata e foarte deasa si eu incep sa o las mai usor si pe coborari. Simteam ca incep sa pun presiune pe picioare atunci cand cobor, iar portiunea respectiva era si destul de urata, piatra, smocuri de iarba...Pana ajung in drumul forestier ceata mai dispare si iar am vizibilitate pe o distanta mai mare, dar ce sa vad, in fata nimeni, nici Mihai care a plecat cu cateva sec inaintea mea din punct, nici Codrea care a plecat chiar inaintea lui Mihai, de fapt nici nu stiu daca a oprit acolo :). Incep sa alerg usor, chiar daca nu am fortat aveam totusi parcursi deja 41km, adica aproximativ distanta unui maraton, atat cat alergasem eu cel mai mult pana in ziua respectiva, iar acest lucru incepea sa-si faca simtita prezenta. Continui singur, la un moment dat, cand am vizibilitate cam la un km in fata, reusesc sa-l zaresc pe Mihai, dar dispare destul de repede dupa o culme. Pe urcari si plat merg aproape la fel ca pana atunci, poate cu mici diferente, dar abia sesizabile. Ajung in P8 vf. Ulita unde voluntarul ma sfatuieste in privinta traseului si ma anunta ca ultimul a trecut cu doar 2min inainte. Traseul a fost exact cum a zis. o coborare relativ usoara, cu mici probleme de orientare ca steguletele erau ascunse prin iarba inalta, vine si o urcare urata, abrupta prin vegetatie si namol, aici adidasii au mici probleme cu aderenta, dar fac fata totusi cu brio. Cand ajung sus in culme, la nici 100m il vad pe Mihai. Strig, Mihai, ma bucur sa te vad, nu stiu daca a raspuns, dar a intors capul spre mine. Ajung in P9 Stana Nebunu imediat dupa el, max 1min. El ma astepta acolo. Aici nu stau prea mult, afland si banuind ca nu mai e foarte mult pana-n Maneciu am preferat doar sa beau apa si sa iau o felie de lamaie. Plecam impreuna si chiar daca in P9 un domn, probabil cioban, a zis ca avem doar o urcare si pe urma o coborare cam de o ora pana in Maneciu, noi ne-am trezit cu cateva urcari, 3, 4 parca, e drept, nici lungi si nici abrupte, pana am ajuns in poaiana Mare langa releu. De aici a urmat o coborare care in mare parte a fost pe un drum forestier, iar in partea finala prin padure pana am dat in DN1 A. Pe toata distanta dintre stana Nebunu si Maneciu, am tot discutat si planuit cu Mihai diverse strategii de a continua cursa. Printre altele, avand in vedere ca pana aici nu au trecut nici 7 ore, ne-am gandit ca putem scoate 15 ore pana la finish, ba chiar ca puteam trage la locul 5. ceea ce pt mine, ambele variante pareau o foarte mare realizare, ca de, inainte de start ma gandeam undeva pe langa 18 ore, dar eram multumit sa-l termin si in 20, numai sa-l termin :). El a mai spus ca mai bine continuam impreuna pana in Valea Stanii si in functie de cum ne simtim in acel moment, vedem daca continuam impreuna sau unul din noi pleaca inainte ca poate sa traga mai bine. Dc nu, parea ideal sa am cu cine merge atata distanta mai ales ca devenea tot mai greu. Asa ca pe coborarea de la releu o lasam mai usor si ajungem la P10 Maneciu in opt ore si jumatate de la start.

...Trecem pe strada, suntem salutati dintr-o curte, dar in focul alergarii nu realizam ca acolo e postul :), noroc ca voluntarii au stiut sa se faca remarcati. Intram inauntru si ne punem pe mancat. Voluntarii , printre care se aflau si Oana, Adriana, sunt foarte saritori. Nu stiau cu ce sa ne mai serveasca. In timp ce coboram, ne-am hotarat sa nu stam prea mult aici, max 5 min, dar nu stiu cat am reusit sa respectam acest plan. De mancat, am mancat foarte repede, probabil niciodata n-am mancat asa repede o ciorbita :), ba care a mai fost si foarte buna. In timp ce mancam, oamenii mi-au umplut bidoanele cu apa, iar intr-unul mi-am bagat alte doua pastile de isostar. Tot in timp ce mestecam, am avut grija sa-mi usurez bagajul. Am lasat bluza si geaca in punga lasata de dimineata si mi-am luat o alta geaca subtire plus ultimul gel si baton care urmau sa fie consumate pana in Valea Stanii. Adidasii, tricoul si sosetele au ramas la locul lor, ca inca ma simteam confortabil cu cele de pe mine. Cand mai aveam doar doua, trei linguri de mancat, ma trezesc ca ajung in post alte trei persoane, Iulian, Florin si Adelin, toti trei cu multa experienta in ceea ce priveste concursurile de anduranta. Pfoa, na belea. Mihai, zic eu, hai sa mergem, gata pauza si cum intra respectivii in locatie noi salutam si iesim imediat :). Pe baraj alergam umar la umar, sau umar la cap ca el e mai inalt :), fara sa fortam, dar cu ochii la spate. Trecem de baraj si incepem sa urcam pe drumul forestier. Eu ma fac una cu betele mele si incep sa fortez usor, nu alerg, dar urc voiniceste. Mihai ramane usor in spate si zice 'da ce te-ai motivat asa dintr-o data!'. Eu raspund' pai da, ce sa fac, nu ma asteptam sa ne prinda cineva din urma'. Continui, pe urcare bag voiniceste, pe micile portiuni de plat alerg bine. Fiind serpentine, uneori reusesc sa vad barajul si incerc sa mag de seama daca cei trei au plecat din post, dar nu vad nimic, asa ca ori au trecut de baraj, ori nu au plecat, n-am de unde sa stiu. Din cand in cand arunc priviri in spate si vad ca Mihai ramane tot mai mult in urma :(. Deja incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca urmeaza sa alerg singur multa vreme. Ajung la un voluntar care era acolo doar pt ghidaj, dar imi ofera cateva guri din cola lui. Nu stiu cum intreb, cum imi raspunde, dar din felul in care a indreptat degetul, vf-ul lui Crai parea foarte, foarte departe. Plec mai departe, parea ciudat, incercam sa-mi dau seama pe unde poate continua acest traseu ca sa ajung pe acel vf , dar fara sanses, asa ca pana la urma continui fara sa mai privesc spre el. Ajung iar la o mica portiune de plat si cand sa incep alergarea, ma trezesc cu trei caini negri din care doi priveau si unul ma latra de zor :(. Firar, nu ma sperii usor, dar sunt nevoit sa ma opresc pana tace, dupa care plec la pas de plimbare, tot timpul cu un ochi peste umar. Cum ma indepartez putin, mai ales ca a venit o mica coborare, bag viteza de imi sfaraie calcaiele, dar din pacate gresesc drumul si ies din traseu pret de 2, 3min. Ma intorc si continui linistit pana ajung la cateva case, constructii.... Aici ma trezesc cu un alt caine, de data asta mult mai artagos. Nu ma lasa neam, din contra, imi da roata si latra cu toata puterea, parea ca vrea sa ma sfasie. La nici 30m de noi se gasea un baiat de aproximativ 25ani, care se uita si probabil astepta sa se linisteasca, dar cainele se opreste cateva sec. si cand sa plec, iar sare la mine. Probabil am avut mare noroc cu betele ca se invartea in jurul meu la nu mai mult de 2 metri. Pana la urma tipul s-a apropiat si a reusit sa-l domoleasca. Plec mai departe destul de suparat ca nu mi-au placut cele doua opriri fortate, ba la care ultima a reusit sa-mi bata inima cum nu mi-a batut toata ziua de la efort :). In timp ce urc usor, arunc priviri in spate si il vad iar pe Mihai, asta ma bucura. Parea ca a crescut si el ritmul si in curand o sa ma prinda asa ca eu nu slabesc deloc. Ii fac doar cu mana incercand sa-l incurajez. Vad un 4x4, ma apropii si ma bucur ca am mai gasit un punct de alimentare, din ce stiam de la tipul cu cola, urmatorul punct urma sa fie in apropierea vf-ului Lui Crai asa ca sunt surprins avand in vedere ca vf-ul inca parea la mare distanta si undeva in stanga. Ajung la voluntarii respectivi, ii rog sa-mi umple sticla cu apa, isostar inca aveam ca am incercat sa economisesc. Mai mananc una, alta de pe la ei si aflu ca vf-ul e de fapt chiar in fata mea. Asta da bucurie, nici ca se putea mai bine. Dau sa plec si vad ca Mihai mai are max 100m sa ajunga si el. Il strig si ii transmit sa bage mare. Pe toata distanta de la punct si pana in sa, fiind in urcare, vizibilitatea era foarte buna pana departe. Astfel ca arunc priviri in jos. cand ajung pe la jumatatea distantei, bag de seama ca a plecat si Mihai, dar cand sa ajung in finalul urcarii, mai vad cateva siluete de unde trag concluzia ca sunt cei trei din Maneciu. Ultimii metri in fac in alergare si dupa ce ajung in platou nu ma mai opresc decat atunci cand a trebuit sa ma usurez, dar si atunci am preferat sa o fac din mers de frica sa nu fiu prins de cei din spate :). Intru in padure, bag alergare pana jos. am surpriza sa o vad iar pe Oana care filma si nu stiam cum a ajuns acolo, trec de ea si in 2min ajung in P13 Valea Stanii. Aici voluntarii printre care si Dragos organizatorul, ma intampina cu urale si felicitari.... In acest punct nu stau prea mult. Ii las doar niste baterii pt frontala lui Mihai stiind de la el ca nu prea are si eram sigur ca urma sa-l prinda noaptea, mananc doua, trei imbucaturi de ce gasesc pe masa, iar un pumn de masline, aflu ca e ora 18 si plec. N-am luat nici apa ca pe portiunea care urma sa o fac, marcasem cu o saptamana in urma si stiam unde gasesc apa de izvor. In nici 10 min, dupa ce trec in alergare poiana, incep urcarea care la inceput e mai domoala. Iau si apa, dau pe gat activatorul, aprind frontala ca se intunecase si aia e. Stiam ce ma asteapta. Incep urcarea abrupta, primii 150, 200m ii fac intr-un ritm foarte bun, dar pe masura ce urc, incep sa simt ca imi cedeaza pulpele si gambele. Ma las tot mai mult pe bete, imping cat pot in brate. Ajung sa ma opresc la fiecare 3, 4 pasi, sprijinindu-ma de pomi, dar ma ambitionez si nu stau mai mult de 2, 3 secunde. Incerc sa aplic formula, un pas inainte celuilalt. Pana la urma ajung in portiunea finala de unde puteam sa aud incurajarile unei fete. Fiind intuneric si ceata, vizibilitatea era prea mica ca sa-mi dau seama cat mai am pana la ea. Aud si vocea unui baiat, zice,"aici suntem" asa ca tin prin vegetatie pana la ei. Ultimii 30 metri i-am facut in patru labe servindu-ma cu o gramada de merisoare care cu o saptamana in urma nu le-am terminat nici eu, nici fetele cu care am marcat traseul :). Erau peste tot, ma mir si trag concluzia ca n-am urmat aceeasi cale, oricum nu conta, important era sa ajung la persoanele respective. Ajung la ei, imi ofera cateva guri de apa ca erau acolo doar pt indrumare si dau sa plec. Nu fac mai mult de zece pasi si aud cum le striga altor concurenti, piu, piu, piu. Aud si de undeva de jos acelasi piu, piu. Imi zic, sa vezi cat o sa ma coste acum urcarea asta grea in care abia am putut sa o termin. Incep sa alerg usor, toata creasta e invaluita in ceata si intuneric. Ajung la pima portiune in care am de urcat cam 10, 15m pe stanca. Urc si cand sa ajung aproape sus, piciorul imi aluneca pe piatra, iar mainile nu pot face nimic pt ca erau ocupate cu betele. Surprinzator, nici acum nu stiu cum am reusit sa ajung inapoi in carare pe picioarele mele, fara sa ma julesc, lovesc...., dar stiu ca imi tremurau genunchii de mama, mama. Pt o clipa mi-am zis ca asta a fost. stau cateva sec sa-mi revin si incep sa urc iar, de data asta mult mai atent la prize. Trec de portiunea respectiva, mai vin doua, trei urcari usoare, o coborare lina si ajung in P14 La Rascruce. Aici era Andrei, un amic, ma felicita si el, dupa care ma indruma pe unde sa cobor si sa fiu atent la semne. Plec imediat si incep sa cobor. A urmat o coborare dificila, ceata, intunericul, oboseala ...si-au cam spus cuvantul si nu o data m-am impiedicat in smocurile de iarba. Pana la urma ajung in P15 la Muntele Rosu. Aici, datorita semnelor reflectorizante, mi-am zis ca urmeaza sa aterizez pe Otopeni :), asa frumos se vedea. Sunt directionat si intrebat ce vreau, eu nu vreau nimic, doar sa plec cat mai repede. Incep sa cobor in viteza, atat cat mai puteam, dar parea ca incep sa prind un ritm foarte bun. Asta si datorita faptului ca eram prin padure, unde suprafata de alergare era mult mai buna. Din creasta si pe toata coborarea am aruncat priviri in spate sa vad daca se vad lumini de la alte frontale :), tot timpul simtind in ceafa rasuflarea altor concurenti care de fapt, la final s-a dovedit ca nu erau acolo. Am ajuns jos pe portiunea de plat. A fost prima data cand am alergat pe intuneric si chiar mi-a placut, senzatia este super. Pe plat n-am mai putut sa tin un ritm bun de alergare, probabil aveam undeva la 7:00 min/km, dar am reusit sa ajung pana sub pod unde am avut grija sa-mi racoresc picioarele. Eram pe punctul de a ceda, dar acesta racoreala a reusit sa ma faca sa continui cu acelasi ritm pana la ultima urcare inainte de finish. Erau doar 20, 30m, dar chiar n-am putut sa-i fac in alergare asa ca am preferat sa-i merg. Cand am facut stanga si am inceput sa cobor spre finish, galagia, uralele...mi-au dat energia de care aveam nevoie pt a termina in alergare. Cu cat ma apropiam mai mult, cu atat o multime de sentimente ma strabateau, acum eram fericit si radeam, acum parca imi venea sa plang :). Sunt felicitat si primesc medalia, of ce senzatie placuta am avut. A fost ceva unic, ceva ce am simtit doar la primul concurs.

Termin in 14:46:44 si aflu ca sunt pe locul 6. Nu stiu dc, dar parca eram mai bucuros ca l-am terminat decat ca am reusit sa-mi pastrez acest loc pe ultimii 45, 46km. Nici timpul care era bun nu ma incanta atat de mult. Din pacate, cu toate ca inainte Gabriela a zis ca va fi la finish, nu era nimeni mai cunoscut, dar in timp ce inca ma invarteam pe acolo si incercam sa-mi revin, aud in spatele meu o voce calma, era Cristina, o alergatoare cunoscuta la 2x2 cand stateam si faceam poze concurentilor. Ma inteaba cum a fost, cum ma simt si ce o mai fi zis. Eu inca traind momentul, incep sa-i povestesc, bla, bla, bla, pana realizez ca de fapt fata nu vrea sa auda chiar tot :). Ea incerca doar sa fie draguta, cel putin asa am tras eu concluzia. Mai stau putin si ete ca vine si Gabita, ma felicita, imbratiseaza si e surprinsa ca am ajuns asa repede. Vine si Andreia, voluntarul care cu o seara inainte a reusit sa ne binedispuna. Intre timp au ajuns si cei din spatele meu, intai Mihai, cam la 15 min, dupa care iulian si Florin cam pe la 30min. Ii aplaud si incurajez si eu asa cum am fost intampinat la randul meu, iar in gand ma intrebam daca si pe fata mea s-a vazut aceeasi oboseala. Dupa ce au ajuns si ei, plec usurel spre sala de sport. Incepeam sa ma simt rau, imi era frig si aveam greturi. Ajung in sala si incerc sa mananc ceva, dar nu intra mai nimic, doar cateva masline si o felie de portocala, asa ca stau pe o banca din sala cateva min. Dupa acele cateva min in care am incercat sa ma odihnesc putin, am luat-o la pas spre cazare. Ajung, ma dezbrac in pielea goala crezand ca din cauza hainelor umede tremur si ma bag in sacul de dormit. incerc sa inchid ochii, dar simteam ca imi vine rau asa ca plec la baie sa vad ce se intampla, nu se intampla nimic, doar ma spal pe picioare, ma intorc, ma imbrac si plec spre finish. Inca eram agitat, parca nu puteam sa stau intins :(. Mai ma invart 30, 40 min prin zona, timp in care ajunge si Daniel, ne felicitam, dupa care ma intorc sa ma culc, de data asta am adormit imediat, parca mintea era golita de tot.

M-am trezit duminica dimineata cu usoare dureri in tot corpul, talpi, gambe, pulpe, brate, spate, astea de la bete ca niciodata nu le-am folosit asa mult. Ma simteam lihnit asa ca incep sa caut prin bagaj sa vad ce mai gasesc. mananc biscuiti, un sandwich, un mar si o banana :), dupa care ma duc sa ma spal. Merg in picioarele goale prin iarba ca adidasii mei era plini de namol, iar ceilalti inca erau in punga din Maneciu :). Pana la urma plec in picioarele goale spre sala de sport si reusesc sa-mi recuperez adidasii curati si sosetele. Ne intalnim la La Rosa, unde mai mancam cate ceva, timp in care pierdem si festivitatea de premiere, la care am fost tras la tombola castigand un cozoroc pe care l-am primit de la Alexandra mai tarziu.

Chiar la plecare, Daniel a avut grija sa-mi faca o frumoasa surpriza. Tot auzindu-ma ca laud frumusetea tricoului de la concurs si banuind ca mi-ar placea unul, el imi ofera tricoul lui.

Cam asta a fost weekend-ul meu trecut. Multumesc tuturor care intr-un fel sau altul au contribuit la aceasta realizare a mea si au avut grija sa faca din el o experienta memorabila.



P.S. Momentan inca mai am febra :). Luni a fost cel mai greu, a trebuit sa merg la munca cand ma durea tot corpul. Abia puteam sa urc in autobuz :), da pai sa mai si lucrez. Noroc cu sefele si colegii care au avut grija sa ma protejeze nepunandu-ma prea ult la munca fizica.

2X2, primul abandon psihic :(.

A trecut o zi si am putut scrie fara sa mai fiu influentat de cadura sentimentelor de moment. Parca cu fiecare clipa care trecea, imi schimbam parerea in privinta deciziei mele. Acum sunt sigur, am cedat psihic. Ce ciudat, anul trecut m-am accidentat si cu toate durerile mele care au fost foarte mari, tot nu am cedat, din contra, m-am ambitionat la culme ca sa ajung la finish. Da hai sa povestesc aceasta experienta urata si din care sper ca am invatat ceva.

E luni, ieri am fost in Bucegi la o drumetie usoara si iata ca acum m-am trezit de dimineata cu o durere pe exteriorul tibiei. Ciudat, am incercat sa nu fortez nimic in mod special pt ca weekend-ul viitor urma 2x2 si cu toate astea se pare ca uneori nu sunt ocolit. Trag concluzia ca e o mica intindere asa ca bag repaus total si multa gheata de trei ori pe zi. Luni, marti ma doare chiar si cand merg, eram tot mai speriat. Miercuri, joi ma mai doare doar cand incerc miscari din glezna asa mai serioase sau cand sant nevoit sa indoi glezna, oricum inca erau dureri care ma speriau stiind ce concurs urmeaza. Tot zilele astea incerc sa-mi gasesc transport pt Balea si reusesc prin Andrei, un tip pe care l-am cunoscut acum doua saptamani la o tura de lac si l-am revazut in weekend la concursul din Bucegi. Imi e si client la Mega Image, unde l-am revazut zilele astea ceea ce a dus usor spre o amicitie intre noi. Pe langa durere, transport, mai aveam ceva ingrijorare in privinta conditiilor meteorologice care mai peste tot anuntau ploi, in mod special sambata dupa ora 14 :(. Vineri deja e mai bine, ma mai doare doar daca flexez piciorul in exterior, in rest nimic, dar tot ma speria. Oricum, vineri am fost liber si urma sa plecam spre Balea pe la ora 16:30, ceea ce mi-a permis sa-mi pregatesc totul ca la carte. Am pus gheata, am facut cumparaturi(varf pt batul de trecking), mi-am facut bagajul cu tot ce trebuia, m-am hidratat bine... si la 16:15 eram la Pacii pt a ma intalni cu ceilalti trei ocupanti ai masinii. Aici ma intalnesc cu Andrei care deja era ajuns si stam sa-i asteptam pe ceilalti doi dintre care unul era si soferul cu masina :). Trec aproximativ 15 min si hop iata ca vine si Cristina, o amica cu care m-am mai intersectat la alte doua concursuri din acest an, dar despre care nu stiam ca participa aici si cu atat mai putin ca merge cu noi in masina. Mai trec cateva min. hop si Radu cu masina. Plecam la drum cu intarziere, asta in mare parte din cauza traficului ingrozitor. Reusim sa iesim din Buc., se merge binisor pe A1, dar la intrarea in Arges coloana pana la pod, abia inaintam. In rest am mers asa si asa, ceva aglomerat traficul, dar nu foarte rau. Pe Transfagarasan, Andrei afla de la un prieten ca la Balea ploua cu galeata, ceea ce sporeste ingrijorarea cu vremea. Cu toate astea reusim sa ajungem la Balea probabil la cateva min dupa ce s-a oprit ploaia si cateva min inainte de sedinta tehnica care se tinea la ora 21:00. Ne ridicam kit-urile, stam la sedinta unde printre altele aflam ca se tine concursul exact asa cum a fost programat, ceea ce a fost o bucurie, dupa care ne retragem la locurile noastre de odihna. Din pacate separati ca asa s-a nimerit, doi la cort, Andrei la cabana iar eu la 1km si ceva de start. De data asta adorm greu, ma gandesc mult la ziua care urmeaza, pana la urma nu numai ca e unul din concursurile la care trebuia sa-mi iau o revansa, dar e si printre preferatele mele, daca ma gandesc bine chiar pe primul loc, mai ales in privinta traseului, asta nu inseamna ca e prost organizat ci ca in privinta organizarii sta la fel de bine ca toate concursurile in care se pune suflet. In fine, pana la urma reusesc sa atipesc. La 06:00 e startul asa ca mi-am pus ceasul la 04:45, dar m-am trezit la fara 20 inainte sa sune. De cu seara mi-am pregatit aproape tot, doar ca nu le-am si bagat in rucsac, asa ca dimineata doar asta a mai ramas de facut. Am baut ceva apa, am mancat o banana si o felie de paine cu unt de arahide, m-am echipat imediat ca le aveam gata pregatite si am plecat. Ajung la start, ma invart putin sa vad daca reusesc sa-i vad pe vreunul dintre cei trei, dupa care merg sa ridic punga in care pot sa-mi bag alimentatia care urma sa ramana in Saua Capra. Cum ma apropi de masa, intr-o fractiune de secunda realizez ca eu nu mi-am luat nr-ul :(. Pfooa, cum am putut face asta, nu imi venea sa cred. Inteb cat e ceasul, aflu ca e fara un sfert, imi las punga cu alimentatia intr-un loc ferit si plec in fuga sa-mi iau nr-ul. Ajund in camera si nu gasesc nr-ul, sunt stupefiat si perplex, nu reusesc sa-mi amintesc unde l-am pus. Trec clipe, clipe, nu stiu cat timp, deja eram constient ca sunt sanse sa intarzii si pana la urma dau sa mut punga in care a fost kit-ul si ce sa vad, nr-ul era prins pe exterior, iar eu m-am uitat de cel putin doua ori in interior :)), acum rad. Nu gasesc cu ce sa-l prind asa ca plec cu el in mana. Cand ajung la parter, am stat la 2, dau peste omul care ma primit sa dorm aici. Ma roaga sa-i las banii ca el urmeaza sa plece toata ziua si pe langa asta ma anunta ca nu mai pot ramane si sambata noapte pt ca avea unele probleme. Rad in sinea mea, platesc repede, mai dureaza ceva sec pana primesc restul si plec in fuga. Pe drum ma gandesc putin cum o sa rezolv pt noaptea care urmeaza si care in principiu eram inteles sa raman tot aici. Asta dureaza putin pt ca incerc sa trag ca nebunu. Pe la jumatatea tunelului ma ajunge o furgoneta cu doua persoane foarte de treaba si care erau si ei intarziati la concurs, de fapt doar la start pt ca inca nu erau inscrisi. Ma ia si pe mine, stiau ca suntem in intarziere, dam sa plecam repede mai departe si hop cade un rucsac din masina. Masina iar oprita, luat rucsac, timp pierdut care probabil ca nu m-a ajutat prea mult, probabil am castigat doar cateva sec, cu toate astea tin sa le multumesc foarte mult. Ajung la start, gata transpirat, primesc punga in care o bag pe a mea, pun nr-ul care reuseste un tip de acolo sa mi-l prinda pt ca eu nu aveam cu ce :( si gata.

Plec si eu, ma uit in sus si vad ultimele lumini de frontala cam la o treime din urcare, iar pe cei buni chiar in sa, unii probabil ca erau trecuti deja de sa, dar eu nu puteam sa vad atat. Sunt suparat chiar daca in sinea mea stiam ca urmeaza un concurs lung si 10, 15 min conteaza prea putin. Initial aveam planificat sa nu plec foarte tare, asta si ca urma o distanta lunga cat si faptului ca pe prima urcare aveam o greutate in plus, punga cu alimente. Era planificat sa fac si incalzire, dar de, incalzirea a fost fuga pana la cazare si inapoi in loc de exercitii pt glezna, genunchi...  Asa ca pana sa ajung in sa, intr-un ritm sustinut reusesc sa depasesc 15, 20 persoane, printre care pe Cristina si Radu care participau ca si echipa. Las aici punga in care aveam cate ceva, apa, paine cu finetti, cateva fructe... si plec mai departe. Pt ca era anuntata ploaie, mi-am bagat in rucsac tot ce trebuia, geaca subtire de ploaie, tricou uscat, manusi plus 500ml apa si 500ml gatorade ca nu prea stiam ce urmeaza sa gasim pe traseu. De fapt stiam doar de un punct de revigorare si asa a fost. Intre Capra si Moldoveanu a fost doar un punct(Podul Giurgiului), asa ca a fost o decizie buna sa car 1L de lichid. Bun, dupa ce am lasat alimentia am inceput sa cobor si din pacate am intampinat destule greutati la depasiri, Daca la urcarea in sa am gasit destul loc pe unde sa ma strecor, acum datele s-au schimbat radical si de fiecare data trebuia sa incetinesc cateva sec pana prindeam un loc mai propice. Am urcat repede, am coborat in viteza, am alergat pe curbele de nivel, m-am catarat, descatarat pe lanturi si in nici 3 ore eram pe Moldoveanu, cel putin asa a zis voluntarul din punct, ca ceasul era 9 fara cateva min. Pana sa ajung aici, pe drum l-am depasit si pe Daniel, un amic deja devenit o obisnuinta sa ma intalnesc cu el prin concursuri, anul trecut in Retezat am trecut de finish in acelas timp cu el, anul asta la Brasov am mers mai bine de jumatate de traseu impreuna, tot anul asta am plecat la Retezat impruna cativa km, ce sa mai, pot spune ca suntem destul de apropiati ca si ritm, iar acum cand el(am aflat intre timp) a mai participat la cateva concursuri, parea ca a mai crescut in rezistenta si asa era. Am facut si eu o poza pe Moldoveanu ca era prima oara cand am ajuns pe acest vf. si am plecat inapoi. Acum dupa ce am aflat cat am facut pana aici si cam ce aveam de parcurs, am inceput sa o las putin mai usor ca de, stiam ce urmeaza si spre Negoiu. Am plecat de putin timp de pe vf si sunt prins de Daniel. Pana in Saua Capra mergem apoape impreuna, doar de doua, trei ori ne-am separat mai mult de 20m, in rest pana si la izvoare ne-am oprit pt a bea sau umple recipientele. La un moment dat i-am si zis, hai ca poate terminam impreuna ca vad ca suntem destul de apropiati ca ritm. Pe parcurs, in timp ce ne tot intersectam cu unele echipe alternand care mergea inainte, care ramanea in urma, chiar mi-a trecut prin gand ca putem termina ca o echipa, imi placea ideea asta. La urcarea pe Mircii eram eu, el putin mai in urma si pe langa noi o echipa, toti injuram urcarea asta, dar eu ma simteam destul de bine. Urcam fara prea mult efort fata de cei trei, cel putin asa mi s-a parut. A urmat curba de nivel, coborare si urcarea spre lacul Capra. Pe ultima coborare am simtit pt prima data ca nu mai am control total asupra picioarelor, iar pe urcare spre lac au fost momente in care a trebuit sa trag de mine, ceea ce la fel era o noutate pana acum. Ajungem la lac, ambii suntem obositi. Aici, ne spalam, bem si umplem iar recipientele cu apa rece ca sa nu consumam prea mult din ceea ce au voluntarii sus in sa. Plecam mai departe, urcarea asta a fost mica iar noi revigorati fiind am mers bine. Cand ajung sus, Andrei statea tolanit, el care trebuia sa fie cu minute bune inaintea mea, ca doar atunci cand mergeam spre Moldoveanu, m-am intersectat cu el care venea deja de pe vf. Ciudat, cand ajung la el il intreb, ce s-a intamplat, te-ai accindentat, ceva probleme? El raspunde, nu, n-am nimic, doar ca fiind prea in urma celor de pe primele locuri, n-am mai simtit motivatia sa trag, mai ales ca ceea ce urma era destul de tehnic ca si suprafata.  Ii zic, mm da, tu sti, erai totusi pe locul 9, dar in sinea mea puteam sa-l inteleg foarte bine, cel putin asa era in acele momente. Ma tolanesc si eu ca de, in urma cu cativa km am hotarat sa ma alimentez bine ca doar n-am carat degeaba punga cu mancare. Incep a manca, mai bag un ceai si un pahar de apa, termin un sandwich cu finetti si jumatate cu unt de arahide pt ca cealalta jumatate a ajuns in burta lu daniel. Mai termin si o para si el zice ca o ia usor inainte. Eu zic, du-te ca ne mai reitalnim noi, in clipa respectiva eram ferm convins ca o sa-l prind imediat, mai ales ca nu mai aveam de gand sa stau prea mult. Mai stau cateva clipe si mintea mea incepe sa-mi joace feste. Mai schimb cateva vorbe cu Andrei si deja imi ziceam ca eu dc sa mai continui, oricum nu pot sa scot timpul pe care mi l-am dorit, asa ma pacaleam atunci. E drept ca imi doream sa fiu mai competitiv, dar in acelasi timp eram si incantat sa-l fac pe tot indiferent de timp, asa gandeam in Buc si noaptea de dinaintea cursei, poate chiar si pe parcurs atunci cand inca eram odihnit. Ii zic lui Andrei ca m-am hotarat sa nu mai continui nici eu. El raspunde, mai, nu fi influentat de decizia mea, tu mergi mai departe, eu aveam niste obiective, tu altele. Eu ii raspund, da mai, nu de asta nu mai continui, stai linistit, nu din cauza ta. Incercam sa-l pacalesc atat pe el, cat si pe mine, dar de fapt era unul dintre motivele principale. El cu decizia lui, Daniel care a plecat inainte, fara voia lor au reusit sa-mi activeze acea parte din creier care m-a facut sa cedez :(. Oboseala pe care am simtit-o pe ultima urcare, chiar daca eram foarte constient de ceea ce urma ca si traseu, sigur n-ar fi reusit sa ma influenteze daca nu erau si celelalte doua motive.

Cam asta a fost pt mine 2X2 2015. Sper sa fi tras invatamintele necesare din aceasta experienta.

Acum urmeaza CiucasX3 la care sunt inscris la proba ultra. Atunci cand m-am hotarat sa nu mai continui si cateva ore dupa, eram aproape sigur ca vreau sa trec de la ultra la maraton, aveam senzatia si chiar asa e, ca organismul meu inca nu e pregatit pt un efort de peste 6 ore. La ora asta nu sunt foarte sigur ce o sa fac, dar stiu ca vreau sa fac un antrenament de 7, 8 ore prin Ciucas si ma hotarasc atunci. Cu toate astea mai vreau ca mintea mea sa ajunga in acel punct in care incearca sa ma faca sa cedez asa ca e posibil sa raman la ultra tocmai pt a putea trece acel prag probabil psihologic.

Andrei, cand o sa citesti acest jurnal, chiar daca de pe atunci te simteai putin vinovat, sa sti ca sunt foarte constient ca e doar vina mea.

Daniel, tu ai plecat inainte. Sunt sigur ca nu sti, dar plecarea ta inainte a fost unul dintre motivele de care a reusit sa se lege mintea mea :(. Imi cer scuze ca nu mi-am tinut promisiunea de a incerca sa terminam impreuna.

Multe felicitari tuturor concurentilor care au participat si mai putine celor care au abandonat ca mine :) !

Echipa 2X2 , aveti un concurs fantastic. Toata stima si respectul pt voi!

Am uitat de voluntari. Sunt foarte constient de munca depusa de voi, asa ca un simplu Multumesc nu stiu daca e deajuns!

Am mai uiat ceva :). Tibia nu a durut deloc, ceea ce a fost o surpriza totala de care mi-am dat seama abia la final :).

Abia astept sa ne revedem si in 2016!

Retezat SkyRace (un concurs dat naibii)

S-a dat drumul la inscrieri, yuhuu...e concursul cu care anul trecut am inceput aceasta noua experienta, astfel ca n-am stat o clipa pe ganduri. Pe langa faptul ca mi-a placut foarte mult ca si organizare, atmosfera, peisaj, traseu..., mai trebuia sa si vad cat am progresat. Aaa, normal, si prima dragoste nu se uita niciodata :).

Gabriela, trebuie sa ne ocupam de cazare ca anul trecut n-am gasit nimic cu o luna inainte. Se ocupa si cu putina sansa gaseste o casuta la nici un km de start unde urma sa ne cazam 11 persoane. 

Mai sunt doar cateva zile si trebuie gasit transport. Gabriela, tot ea se ocupa si ma rezolva si cu asta.

E vineri. Ma trezesc la 06;00, mananc repede ceva, pregatesc bagajul si fug repede spre locul de intalnire. Suntem patru intr-o micuta masina care s-a umplut de bagaje :) si voie buna. Iesim greu din Bucuresti, mergem intins pana la semafoarele din defileul Jiului unde pierdem mult timp(soferita s-a si suparat foarte mult pe diversi soferi care fentau semafoarele:)). 

Dupa aproximativ sapte ore am ajuns si noi la Complexul Turistic Cheile Butii. Aici ne despartim, soferii(Ruxi si Andrei) se instaleaza la cort, eu si Gabi plecam spre casuta pt a ne caza si astepta restul de alergatori.

Fiecare ajunge in felul lui, patru vin cu o masina, unul cu alta, pe la 12 noapte mai ajunge o fata si gata, din 11 ne-am strans 8, ceea ce a fost foarte bine pt ca respectiva casuta doar atatea locuri avea(mai mergeau doua pe canapele) :). 

M-am culcat pe la ora 22:00, dar pana la aceasta ora am tot mancat(paste si iar paste), cateva de la Gabi, asa cu ton si rosii cum stie ea sa faca, pe urma la complex o portie de carbonara si inainte de culcare portia pe care am primit-o din partea organizatorilor si eu o luasem la pachet. Am vrut sa zic ca m-am bagat in pat la ora 22 pt ca de adormit, am adormit abia dupa ora 24 cand a ajuns si Cristina.

E 06:45, ma trezesc fara ceas, interesant, se pare ca am dormit putin dar bine. Cristina, fata care a ajuns la 12 noaptea se trezeste si ea, pare la fel de fresh, ma surprinde asta, ma asteptam sa fie obosita. Usor, usor se trezesc toti(Bogdan, Madalin, Onix, Andrei, Florin, Gabriela). Gabriela pare foarte obosita, asa si e, aflu ca in ultimele doua nopti abia a dormit cateva ore. 

Mananc o banana si un baton proteic, beau cateva guri de apa, pregatesc rucsacul si in timp ce afara ploua mocaneste, noi inauntru ne foiam in toate directiile, fiecare facea ce credea de cuviinta. Era greu sa ne hotaram cu ce sa ne imbracam, dar cand ploaia s-a intetit, imediat fiecare a stiut, in special Gabriela care de la fusta a trecut la colanti :). Eu la randul meu, de la colanti scurti am trecut la lungi, de la tricou, la foita peste tricou plus o geaca subtire in rucsac ca doar stiam din 2014 cum sta treaba pe Custura, mai ales ca acum urma sa fiu si ud cand ajungeam sus.

La 08:si ceva plecam spre start, unde ajungem in cateva minute. Stam cateva zeci de minute in restaurant, s-a dus si mama incalzirii :), nimic nu ma tragea afara, unde inca ploua mocaneste.



Se da startul, inca mai ploua usor, asa mocaneste. Ca de obicei toata lumea incepe numaratoarea inversa. Anul trecut am ajuns la finish cu doi tipi, anul asta am plecat de la start cu unul dintre ei pt ca intre timp ne-am imprietenit :). Plecam bine si ne tinem bine pe toata portiunea de plat, dar din pacate cand incepem sa urcam amicul ramane in urma, ceea ce ma surprinde avand in vedere ca acum doua luni la Brasov am alergat cu el peste 50% din traseul de maraton. Aceasta intamplare imi da senzatia ca stau eu mai bine fizic.

Noroi peste tot, incerc pe cat posibil sa evit urmele lasate de cei din fata mea, dar e dificil, mai ales pe portiunile unde cararea se ingusteaza. Ajung la schit, ma gandesc ca n-au trecut nici 45 min, iau doar doua guri de apa ca doar m-am hidratat bine in ultimele trei zile si plec mai departe. In acest timp realizez si ca ploaia s-a oprit, ma gandesc ca e posibil sa se fi intamplat acest lucru cu ceva timp in urma, dar din cauza pomilor nu mi-am dat seama. De aici bag mai multa viteza ca doar e portiune de plat pe curba de nivel, dar destul de repede incepe iar urcarea :), de data asta vad ca ceata incepe sa ne inconjoare din ce in ce mai mult. Ma uit in sus, nu mai alerg dar merg repede. Am o problema, e asa ceata ca nu mai vad semnele, incerc sa-mi dau seama de directie. Printre intuitie si cateva urlete la care am primit raspuns din partea unor colegi sau voluntari, reusesc sa ma ghidez. Trec de ceata si dupa putin timp ajung in creasta. Waw, ce minunatie de privesliste. Printre pasi si in timp ce privesc locul unde urmeaza sa pun talpa, arunc si cate o privire fugara la peisaj. Ceata prin care am trecut, acum e undeva jos, pare o spuma alba. La ceva distanta , printre cativa norisori, zaresc doua vf-uri. Trebuie sa fiu atent unde calc pt ca am vai adanci si pe stanga si pe dreapta. Ajung si la portiunea cand abia ai unde sa pui piciorul pe cate o bucata de stanca in timp ce in stanga noastra se casca haul. Ador portiunea asta, aici simt ca pot sa dansez in timp ce inaintez. Toata oboseala urcarii parca s-a evaporat dintr-o data. Bine ca nu sunt nevoit sa depasesc pe nimeni, sunt cativa in fata, dar simt ca pot sa-i prind in urmatoarele zece minute, in timp ce cei din spate imi lasa senzatia ca nu pot dansa la fel de usor ca mine, ceea ce ma face sa ma simt si mai bine. Nimic nu se poate compara cu senzatia pe care o ai cand alergi singur pe aceasta portiune de creasta. Incep coborarea, aici e si portiunea in care salvamont-ul a montat o coarda. abia ma ating de ea :).

Dupa coarda a urmat o coborare teribila pe o carare plina de noroi. Am dat cu fundul de pamant de doua ori, o data pe noroi si o data pe zapada :). Noroc ca pe coborare abrupta stau cu genunchii flexati, ceea ce ma ajuta sa fiu aproape de sol. A urmat o portiune de plat alergabila pana am ajuns la punctul de alimentare din apropierea cabanei Buta. Pana aici m-am simtit foarte bine, ba chiar acest plat l-am alergat mai repede ca la start. Si aici iau doar doua guri de apa, fara sa mananc nimic. De la voluntar aflu ca sunt pe locul 20 pt Custura sau 9 pt Buta, ii raspund ca merg pe Custura si ma felicita. Zice ca ma prezint foarte bine. Ma face sa ma simt bine in sinea mea. Plec mai departe si dupa putin timp, cand incep urcarea abrupta, sunt ajuns iar de domnul in varsta care m-a depasit si in Apuseni. Incredibil, daca incerc sa-i tin ritmul, incep sa gafai si simt ca fortez, ceea ce ma face sa-l las sa se duca. Incerc sa urc in ritmul meu, sa fiu inteligent. Tin minte de anul trecut ca urcarea pe Custura mi-a dat cel mai mult de furca. Termin de urcat portiunea abrupta si incep a alerga usor pe urcarea lina. Iata si ultima urcare dificila, ceva mai abrupta cu multa stancarie, pe care incerc sa o strabat fara sa gafai. Pana pe Custura mai sunt depasit de 5, 6 alergatori. In sinea ma intreb daca a fost buna tactica pe care am incercat sa o adopt. (nici acum nu stiu, dar inclin sa cred ca nu a fost buna :) ). Dupa ce ajung pe vf, stau max un minut si incep sa cobor. Dupa primii cativa pasi, arunc o privire jos in dreapta si observ doua minunate lacuri, unul mai mic si altul mai mare. In ultimele trei ore, de nenumarate ori am realizat de ce iubesc asa mult aceasta competitie. Incep sa cobor, tin minte si acesta portiune plina de smocuri de iarba si bucati de piatra ascunse. Incerc sa o fac cat mai repede, nefiind o carare, de multe ori talpa aluneca pe iarba, In cateva randuri aproape ca m-am impiedicat. Iar am cazut in fund :), si de acesta data sunt bine. Continui mai departe, ajung si la o carare cand vad in fata mea cativa alergatori. Unul la nici 20m si un grup de patru pe la 50m. Incerc sa-l prind pe primul, la nici 5m de el alunec si ma dau peste cap :), el intoarce capul, vede ca ma ridic si ii da bataie. Eu dupa el. Are caracter si ma lasa sa-l depasesc. Ajung la portiunea cu pietris, aici parca ma simt si mai bine, astfel reusesc sa mai prin doi. Ceilalti doi nu stiu unde sunt pt ca sunt multe cotituri prin vegetatie si nu vad la mare distanta in fata. Ajung la drumul forestier unde e si ultimul punct de alimentare. Constat ca acesta coborare a reusit sa ma oboseasca, trag colcluzia ca din cauza proastei aderente in care a trebuit sa stau mai tot timpul incordat. De la start e prima oara cand mananc si eu ceva(doua felii de mar), iau si un pahar de apa dupa care plec mai departe. Intre timp a reusit sa ma depaseasca o persoana. El nu s-a oprit deloc aici, zambesc cand vad ca are deja o distanta apreciabila. Plec dupa el, fara sa fortez pe acest drum forestier care coboara usor, stiind ca va urma si o usoara urcare la care multi cedeaza. Nici n-am ajuns bine pe respectiva urcare ca l-am si depasit, el mergea, eu alergam usor. Nu trec bine de el ca aud in spatele meu pe cineva gafaind. Ma uit si e alt tip care vine bine. Pfoa, trece cu cativa pasi in fata. Strig la el, nu te las sa te duci, asa ca bag mare dupa el constatand ca pot sa-i tin ritmul. Amandoi mergem bine, reusind pe acesta urcare sa mai depasim un concurent. El pt cativa pasi incearca sa se tina cu noi. La el stig ca da o bere daca ajunge inaintea mea :). Raspunde ca berea o dau eu ca el nu mai poate. (Are dreptate, am ramas dator cu o bere si nici macar nu mai tin minte cui pt ca n-am retinut figura :( ). Continui cu tipul care a incercat sa ma depaseasca, ma simt chiar bine, gafai dar picioarele reusesc sa tina ritmul. Constat ca tipul parca o lasa mai moale, strig la el ca n-am de gand sa-l las in urma, iar el se tine scai de mine asa cum m-am tinut si eu cand a incercat el sa ma depaseasca. trecem prin baltoace, nu mai ocolim nimic, alergam. Inainte de a face stanga prin iarba mai vedem o baltoaca in mijlocul drumului, iar noi ii strigam fotografului sa pregatesca aparatul ca trecem iar prin apa. Asta si face(abia astept sa vad pozele). Facem stanga, dupa 200m de carare prin iarba vine o mica urcare, asta parca nu o mai tineam minte :), dar nu am probleme, din contra o urc atat eu cat si el imediat. Vine si ultima coborare, aici incepem sa depasim concurenti mai multi(probabil de la alte probe), noua ne scapara picioarele pe acesta portiune. Ajungem si unde noroiul ajunge peste glezna, simt putina frica ca m-am lasat dus de val si acum alerg din inertie, dar colegul tine acest ritm, iar eu n-am ce face. Auzim dj-ul, stim ca mai este foarte putin, luam curbele in viteza chiar daca noroiul este peste masura de mult, dar pt noi asta nu inseamna nimic. Ajungem la finish fericiti. parca niciodata nu m-am simtit asa proaspat la final de cursa. 

Am terminat in 04:39, cu aproape 25min mai bine fata de anul trecut. Nu prea imi convine, speram sa fie pana-n 04:15. M-am pacalit singur, am crezut ca sunt mult mai bine pregatit dar se pare ca nu era asa sau tactica aleasa nu a fost tocmai buna. 

A fost o cursa foarte grea datorita conditiilor atmosferice dar mi-a placut mult . Chiar imi doream asa ceva si am realizat acest lucru dupa ce s-a terminat. Ceata, ploaie, soare, vant, peisaje fantastice, noroi mult, stancarie si mai multa..., toate astea au facut sa fie minunat.

Nici nu s-a terminat bine si eu abia astept editia din 2016. 

Felicitari si multe multumiri organizatorilor si voluntarilor care au stat in frig pt noi! 

N-am nimic de reprosat, poate doar in privinta tricoului care mie personal nu imi place, dar cei mai multi dintre cunoscuti au zis ca e foarte frumos si de o calitate buna. 

P.S. Ceilalti colegi din casa si-au terminat si ei propria lor cursa. Gabriela cu doua basici de toata frumusetea, Andrei cu o usoara durere de glezna, dar restul pareau destul de multumiti si incantati.

Ziua s-a terminat cu un vin baut la focul de tabara in care s-au ascultat si cateva melodii frumoase. Multumim cantaretilor care sunt si foarte buni sportivi!

Prin inima muntilor Apuseni.

Timpul asta..., repede mai trece! Deja s-au facut sase zile de la cursa, iar eu abia acum mi-am gasit timp sa astern cateva randuri. Vinovati: doua zile in plus de hoinareala, serviciul si cateva sedinte de fizioterapie.

Sa incepem cu inceputul. In ianuarie, cand in minte mi-am propus cateva curse importante la care sa particip, maraton Apuseni nu era in calendarul meu, dar in urma supararii ca m-am trezit prea tarziu sa ma inscriu la ecomaraton si auzind cuvinte foarte frumoase despre acest concurs, mi-am zis, hai sa vedem cum o fi. M-am inscris si fiind in legatura cu alti pasionati de alergare montana, am aflat ca alte doua cunostinte mai vechi, Corina si Florin, urmeaza sa participe si ei la acest concurs. Din vorba in vorba(bun facebook-ul asta la ceva), ne punem de acord in privinta transportului, cazarii, zilelor de concediu....

Am de gand sa scriu doar despre concurs ca altfel o lungesc prea mult cu tot ce am vizitat prin zona :). In mare, noi am plecat de miercuri dimineata, iar dupa 11 ore de condus care pe ultimii 100km au fost un calvar datorita gropilor, am ajuns in zona La Grajduri unde am campat primele doua nopti. Joi am batut la pas Cetatile Ponorului si o parte din cheile Galbenei, asta insemnand cam zece, unsprezece ore, iar vineri ne-am deplasat in zona Varasoia, de unde ne-am facut de cap prin Cetatile Radesei si pe Circuitul Somesului Cald.

Dupa care ne-am intors la masina si Florin a condus inca aproximativ cinci ore pana-n statiunea Baisoara. 

Era trecut de ora 19 cand am ajuns la pensiunea Skiland, tabara de baza a acestui concurs, de unde ne-am ridicat kit-urile. Am mai privit putin pe la standurile de echipament, nutritie... si ne-am dus sa campam pe o pajiste amenajata in vecinatatea hotelului Alpin, care se afla la nici un km de start. Am pus repede cortul, adica Florin si Corina(eu mai mult am privit) :), am mancat cate ceva, si multumesc foarte mult unui concurent vecin cu cortul care a avut grija sa-mi ofere o portie sanatoasa de paste, am mai facut o plimbare pana la tabara de baza pt sedinta tehnica, de la care am aflat diverse lucruri, tot aici Corina a vorbit cu organizatorii sa-i schimbe proba de la maraton la semi pt ca se simtea obosita in urma celor doua zile de plimbat, dupa care ne-am intors la cort. Nu era nici ora 22 cand m-am bagat la somn, vremea parea foarte buna, senin, fara vant, aproximativ cinci grade noaptea.

Mda, acum trebuie sa retraiesc toata acea zi, incercand asta, mi-am facut o pofta de ceva miscare ca trebuie sa ma opresc din scris :).

Gata, am bagat zece etaje de zece ori in 35 min si mi-am facut pofta :).

E 05:30, scot capul din cort si observ soarele cum da sa iasa. Mijesc ochii la rasarit, dau o fuga la baie si ma bag inapoi in sacul de dormit. Mi-am propus sa ma trezesc pe la 07:00, am pus si telefonul sa sune, dar se pare ca n-am nevoie de el. Mai atipesc putin, incep sa aud o usoara zarva, ma uit la telefon si e 06:45, ies din sac si din cort cat mai usor ca sa nu o trezesc pe Corina care are startul cu o ora mai tarziu fata de mine si Florin. Cum ies afara, bag de seama ca vremea e perfecta. In masina cu care am venit, il vad si pe Florin cum se trezeste. De fapt, din majoritatea corturilor incep concurentii sa se trezeasca. Se duc la baie, se intind, pregatesc un mic dejun, vorbesc, altii incep incalzirea cu o usoara alergare si tot asa. Am dormit foarte bine, ma simt odihnit, se pare ca incep sa ma obisnuisc cu concursurile si sa nu mai am probleme cu somnul in ultima noapte.

Multumesc frumos pentru portia de paste!

Usor, usor ne trezim cu totii.

Na ca s-a facut si 07:00. Incep si eu sa ma hidratez ceva mai serios, mananc o banana, ceva stafide si prune confiate, mai beau cateva guri de apa, inca o banana si s-a facut mai bine de 07:30. Florin mananca si el una, alta,iar Corina care intre timp s-a trezit si ea, a inceput sa pregateasca o buna cafea. Mmm, totul in jur miroase a concurs ce va sa inceapa, simt asta cu fiecare clipa care trece. Mai schimb cate o vorba cu Florin, Corina si alte persoane din jur si iata ca s-a facut 08:20. Vad cum oamenii incep sa plece spre Skiland, noi la randul nostru ne punem in miscare. Wow, ce de lume!!! e plin pe aici, concurenti multi de la proba maraton, dar sunt cativa si de la celelalte probe, sustinatori, voluntari, grupuri, grupuri care discuta, schimba impresii. Sunt cativa care fac ultimele cumparaturi de la standul de nutritie, altii se uita la cele de echupament...

Florin e langa mine, se uita in stanga, dreapta, zice ca ala a castigat nu stiu cate concursuri, altul ca e bun si tot asa, pare sa-i cunoasca pe cei mai multi, eu abia cunosc patru, cinci persoane si asta datorita facebook-ului. Cat de repede a trecut ceasul! Aflu ca startul se intarzie cu cateva minute, dar trec imediat si astea. Dupa inca putina incalzire incepe numaratoarea inversa, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0 si plecam in mers usor pentru ca sunt cam in spate, probabil sunt cam 100 in fata mea. Imediat cum trecem de poarta incep sa alerg usor, cu aceasta ocazie incep sa-i si depasesc pe o parte din concurenti. Ma bucur ca incepem cu un forestier destul de larg, astfel avand destul loc pt a trece de unu si altu. Asta din fata mea e Florin, cand o fi ajuns aici ca la plecare era langa mine, iar de depasit nu l-am vazut cand a facut asta :). Pare ca a plecat prea repede ca reusesc sa-l depasesc fara sa fortez. Hai Florine, trec de el si nu ma mai uit inapoi, continui ru ritmul meu constant. Tot depasesc concurenti si termin aceasta urcare lina in alergare usoara, iata ca se termina drumul si intram in padure pe o carare, aici pare portiunea in care ocolim vf-ul Buscat, maresc putin ritmul ca aici se apropie de plat. Daca pana aici am tot avut ce sa depasesc, acum treaba incepe sa se schimbe, ma trezesc chiar singur si la 50m in fata mea un grup de cinci alergatori. Maresc ritmul pt a reusi sa-i prind si chiar cand sa incepem o urcare prin vegetatie reusesc acest lucru, dar aici, surprinzator din alergare usoara pt prima data de la start a trebuit sa merg cativa pasi. Asta datorita ultimei persoane din grupul celor cinci, care si el a incetinit pana la mers. Incep sa cobor in viteza, de aici reusesc pt prima data sa vad pe o distanta mai mare din fata mea. Incerc sa numar cati alergatori sunt si atat cat pot sa-mi vada ochii gasesc 25. Banuind ca mai sunt si altii, bag viteza in coborare si reusesc sa depasesc cativa. Continui pe un scurt plat, vine o urcare lina si incepe o coborare frumoasa pe o carare ingusta prin vegetatie. Aici am ceva probleme pt ca n-am loc sa depasesc doi concurenti cu un ritm bun, dar mai slab ca al meu. De fapt, tipul din fata mea e chiar apropiat de ritmul meu, dar celalalt ne incomodeaza pe amandoi. Pe coborare ma deranjeaza cand trebuie sa alerg infranat, iar pe portiunea asta care a fost cam lunga a trebuit sa fac asta constant. Pana sa se termine cararea, tipul din fata mea reuseste sa-l depaseasca pe celalalt. Dupa putin timp reusesc si eu, dar il prind pe celalalt :). Acum macar e mai bine, nu mai sunt nevoit sa fiu prea infranat, reusim chiar sa schimbam cateva vorbe. 

Foto Igritan Alin

Foto Sebastian Butcovan

Am chef de alergat, ma simt foarte bine, reusesc sa mai prind un grup de trei, patru persoane.Uf ce coborare urata incepe. Sunt in padure, pe jos o multime de bolovani, pietre, pamand umed si nimeresc in fata mea alt tip, parca e un facut :). Simt cum ma rascoleste ceva si dau sa-l depasesc, reusesc acest lucru, dar dupa cativa metri alunec si ma duc pe burta. Sar inapoi in picioare si ajuns de tipul cu care am coborat prin vegetatie, el ma intreaba daca sunt bine. Pieptul ma doare putin, genunchiul ustura si el, palmele la fel, dar in rest par sa fiu bine, nimic rupt, intorsa sau ceva grav. Raspund ca da si nu privesc inapoi sa-l vad pe tipul care a reusit sa ma enerveze ca nu ma lasa sa-l depasesc, continui sa cobor cu acest concurent care se pare ca cel putin si pe aceasta portiune trebuie sa fim impreuna. Mai schimbam o vorba si coboram impreuna, el clar cu o aderenta mai buna ca a mea. Timpul trece, mai o coborare lina, un drum forestier, o carare prin ienupar, iar padure, cand mai trec prin noroaie si tot asa. Ajung in satul Sagagea, un om in varsta se uita peste gard si imi face cu mana, il salut si continui. Dupa putin timp ajung la PA2. Aici voluntari se ofera si insista sa-mi dea cu rivanol pe genunchi, eu intre timp ma alimentez. O bucatica de pepene galben, una de banana, alta de portocala...apa, si dupa cinci minute plec mai departe. Uf, vine o urcare serioasa. incep intr-o alergare usoara, dar nu pot sa tin mult timp si ajung la un mers rapid. Asta da priveliste, e superba zona. Chiar daca oboseala a inceput sa-si intre in drepturi, eu eram atat de fericit, vremea perfecta si privelistea pur si simplu ma lasau fara cuvinte. 

Foto Louise Tănasă

Dupa aceasta urcare a venit si coborarea urata de care am auzit la sedinta tehnica. Corzi montate, oameni la datorie care sunt pregatiti sa sara in ajutor(salvamontisti), dar eu ma folosesc prea putin de coarda. Am in fata mea un tip care coboara si el foarte bine, iar eu incerc sa tin ritmul lui. Nu imi este greu sa o fac, sar din stanca in stanca, mai aterizez pe un colt. mai evit o creanga si tot asa. Imediat se termina aceasta coborare periculoasa pt unele persoane si continui pe o carare de unde vad Scarita Belioara, cel putin asa zice tipul alaturi de care alerg acum. Alerg mai departe, trec prin pajisti, pe curbe de nivel, pe langa colibe si ciobani, mai sar peste o baltoaca si admir frumoasele privelisti asupra zonei. Vaile verzi si stancaria de la Scarita Belioara lasandu-ma fara grai. 

Incep o urcare serioasa, tipul din fata mea zice ca e cea mai grea din concurs. Urcam intr-un ritm alert, dar nimeni nu mai poate alerga. Nici eu, nici el, nici cei trei care se vad mai in fata. Noi avem un ritm destul de bun, de fapt tipul din fata mea pt ca eu ma tin dupa el. Nici nu mai privesc in jurul meu, doar la picioarele lui si parca imi vin in gandul meu cuvintele, un, doi, un, doi, un, doi. Ajungem in dreptul unui tip care sta in pajiste si varsa din el, pare ca a trecut peste momentul de cotitura si ca in scurt timp poate pleca din loc. Noi il depasim si continuam cu urcarea. Ma simt din ce in ce mai obosit, reusesc sa stau in urma acestui tip pana ajungem in padure si chiar o bucata din ea. Ajungem la un bustean cazut care trebuie sarit si aici realizez ca nu mai pot sa tin ritmul lui. Ii urez bafta si ma opresc, el imi raspunde ca mai e putin de urcat si sa continui, incerc sa fac asta. mai continui 40, 50m si nu, nu mai pot. De data asta raman usor inapoi de frica sa nu ma incurajeze iar, el se indeparteaza, e tot mai departe. Ciudata senzatia, parca nicioadata nu m-am simtit asa rau, simt cum pulpele imi tremura. Ma opresc, iau cateva guri de apa, mananc cateva stafide si dau sa continui. Plec usor, urc atat de incet cum nici la o drumetie nu o fac. Ma opresc iar, privesc in sus si pare ca mai e putin pana se termina. Plec iar mai departe, de ceva timp nu mai e nimeni nici in fata mea, nici in spatele meu. Pacat, chiar simteam nevoia acum sa apara cineva cu un ritm cat de cat sa ma energizeze putin. Cum, necum reusesc sa ajung sus unde parea ca se termina urcarea, aici realizez ca mai am de urcat. Ma opresc iar, zambesc amar, stau cateva secunde si plec mai departe, acum urcarea macar e mai lina, dar sunt atat de sleit. Pur si simplu simt ca nu mai pot, trag de mine, ma incurajez singur, trag chiar un urlet :). Pana la urma am ajuns in creasta, uf, in sfarsit, am terminat de urcat. Putin plat, o coborare, o coama usoara si iata o coborare mai serioasa. In spatele meu apare un domn care pare sa aiba cam 50 ani, pfoa ce vitalitate are. Am o ciuda, dar cobor cu dansul pana la punctul de alimentare. Sunt atat de fericit, mananc, beau, mananc si in doua, trei minute reusesc sa-mi refac putin fortele. oho, domnul e departe, el a stat putin, ba mai mult, urca aceasta coama care urmeaza, foarte bine. Clar nu pot sa-l mai prind, totusi plec si las la punctul de alimentare un grup de patru concurenti care au ajuns cam impreuna. Incep sa urc si eu si dupa putin timp cand privesc in urma, vad ca respectivii au plecat si ei, dar par la fel de obositi ca mine. Mmm, incao coborare lina, e buna asta, chiar daca simt oboseala si pe coborari, tot e mai bine fata de urcare. Tipii raman tot mai in urma, incep ultima coborare si trag pe dreapta sa-mi fac nevoile. Puteam sa ma abtin, dar am zis sa pofit de moment pt a ma mai odihni. Simteam ca trag de mine cu fiecare pas pe care trebuia sa-l fac, mai ales ca eram iar singur. Nici nu termin bine si sunt ajuns de un domn pe la +40ani. Pare ca are mai multa vitalitate ca mine, plem impreuna mai departe. Ma simt mai bine, acest om e exact ce aveam nevoie. Dupa coborare a venit si ultima portiune de plat. Uite o portiune care imi permite sa trec prin apa si sa-mi racoresc picioarele. Reusim pe alocuri sa alergam usor, dar mai mult mergeam in ritm alert. Uite ultimul punct, el zice, hai sa incercam sa alergam macar asa de impresie artistica. Nu, nu mai pot, mergeti inainte ca eu mi-am depasit cu mult rezervele de energie. nu vrea sa o ia inainte, prefera sa mearga cu mine. Ajungem la punct, vreau sa mananc iar, dar domnul zice hai, hai ca mai sunt doar trei km. Plecam si incepem sa urcam usor, e clar ca are mai multa energie, simt asta prin toate simturile mele. El ma incurajeaza intr-una, ca mai e putin, ca nu vrea sa termine singur, ca pot, ca nu vrea sa fim depasiti de o fata pe care o depasise cu ceva timp in urma. Hai omule, hai sa mai si alergam putin, uite ca vine si putin plat, hai. Reusesc sa alerg 30 de pasi, dar iar ajung sa merg, pur si simplu sunt vlaguit. Intalnim doua persoane. Cat mai avem, cat mai avem? Cam un km, inca putin, spor si felicitari. Of, cum pot sa ma simt in halul asta, parca niciodata nu a fost asa greu. Domnule, te rog nu sta dupa mine, e evident ca poti, baga mare inainte. Nu, nu te las in urma, am tras si eu sa te prind asa ca acum vreau sa terminam impreuna, in plus de asta chiar nu mai e mult. Uite casele, de aici mai avem foarte putin. Nu vroiam sa cred asta, imi era frica sa nu ma pacaleasca. Incep sa aud oameni, incerc un ultim zvac si reusesc sa maresc ritmul, incepem sa coboram si pot chiar alerga. Terminam impreuna. 

Ma mai misc putin si incerc sa fac cateva intinderi, constat ca nu pot, muschii parca se contracta cand incerc sa fac unele dintre intinderi. Ma rezum doar la cele care nu ma forteaza sa indoi picioul. 

Cam asta a fost marathon Apuseni pt mine.

Am terminat in 05:33, iesind pe locul 22 la open si 8 la categorie de varsta.

Organizarea a fost perfecta. Marcaj, puncte alimentare...totul perfect, cel putin din ceea ce priveste felul in care vad eu.

Zona, in top cinci din Romania.

Voluntari, eu n-am vazut altii mai bine informati si saritori. E adevarat ca nici n-am abuzat cu intrebarile.

Concurenti, unii din zona de campare, in special cel care a facut cinste cu portia de paste, altii alaturi de care am alergat si in special domnul cu care am terminat sunt de tot respectul, de nota 10+. Au fost si cativa, intradevar putini, adica cei care nu m-au lasat sa-i depasesc pe unele coborari, carora nu pot decat sa le transmit ca data viitoare am sa fiu cu mult in fata si n-am sa fiu nevoit sa-i mai depasesc. 

Multe multumiri lui Florin care a fost sofer atatea ore si care a adus cortul in care am dormit, Corinei, care a fost alaturi in aceasta experienta frumoasa!

Tot multe multumiri voluntarilor, fotografilor, organizatorilor care au facut posibila toata aceasta experienta extraordinara!

In 2016 stiu sigur ca mi-ar placea foarte mult sa mai particip, dar nu stiu daca acest lucru se mai poate intampla avand in vedere distanta. 

P.S. Am continuat cu alte doua zile de drumetie. Prima prin cheile Turzii cu dus pe sus si intors prin chei si alta cu cheile Rametului cu dus prin chei si intors pe sus pe brana Caprelor. Superbe ambele locuri!

OMV Petrom Bucharest Half Marathon

Eu iubesc competitiile trail. Ca se tin prin paduri, pe munti, pasuni, dealuri..., nu conteaza, toate imi plac. Astea de asfalt sunt exact opusul :). Ce sa fac daca nu imi merg mie la inima? Asa ca in calendarul anului 2015 aceasta competitie nu era planificata, dar cum firma la care lucrez(Mega Image) sponsorizeaza una dintre probe, s-a ivit ocazia sa pot participa fara sa platesc nici un leu.

E sambata si ceasul arata deja ora 22:00. Mai stau putin si trebuie sa ma bag la somn ca maine urmeaza sa ma trezesc la 6. Mananc un iaurt cu cativa biscuiti si iata ca s-a facut aproape 23:00, gata, inchid laptop, tv, pun telefonul sa sune si la somn cu mine.

Deschid ochii si vad ca afara a inceput sa se lumineze. Ma uit la ceas si arata abia 05:00, in acelasi timp sunt surprins ca am putut sa dorm asa bine, avand in vedere ca e una din probleme atunci cand urmeaza o competitie. Adorm la loc. Suna telefonul si sar din pat, acum e 6. Peste doua ore urmeaza sa iau startul asa ca golesc un pahar de apa plata, mananc un mic dejun simplu, o banana si doua felii de paine cu unt de arahide, dupa care mai golesc un pahar de apa. Pregatesc punga data de organizatori in care bag chip-ul, doua banane, cateva prune deshidratate... Nu vreau sa am surprize neplacute pe traseu asa ca dau fuga si la baie. S-a facut ora sapte, ies pe usa si plec spre Piata Constitutiei. Iata ca autobuzul ocoleste, dar acum banuiesc pe unde avand in vedere ca-n oct. am trecut prin aceeasi experienta.

Ajung la Budapesta, cobor si o iau la pas spre Unirii. De aici fac stanga si continui spre Constitutiei. Peste tot observ persoane care urmeaza sa participe. Unii se schimba in masinile personale, voluntari care se pregatesc, iubite, iubiti, copii sau alte rude care au venit sa-si sustina favoritii, politisti care sa dirijeze traficul sau alergatorii :)... Altii se incalzesc si nu pot sa nu ma intreb, dc o fac atat de devreme avand in vedere ca mai e aproape o ora pana la start? Eu continui sa merg in pas de plimbare pana ajung la locul de start. Ma duc sa ma schimb, lipesc pe punga sticker-ul cu nr-ul de concurs, o las la garderoba si ies din cort. Lume multa pe aici, abia am loc sa ma misc. Vad ca ceasul arata opt si putin asa ca ma apuc sa fac cateva miscari de incalzire. Am nr-ul 5695 asa ca intru in ultima grupa de la start :), o gasesc si ma bucur ca aici am mai mult loc. Incep sa alerg putin pe langa perimetrul rezervat mie, mai fac cateva miscari si observ ca oamenii incep sa inainteze. Imi trece prin minte ca e posibil ca organizatorii sa ne grupeze mai strans avand in vedere ca intre perimetrele A, B, C, D si E imi sarisera in ochi destule spatii libere. Intru repede intre colegii de suferinta si inaintez si eu.

Vad tabela de start, arata 3 minute si putin asa ca incep sa vad realitatea. Ala a fost startul si nu regrupare :). Ne miscam in ritm de melc, sunt stupefiat, cum e posibil sa fie un astfel de ritm. Ajung sub tabela, arata deja patru minute, dar bag de seama ca aici oamenii au marit ritmul. De la mers au trecut la alergare usoara :). Incep sa ma strecor, pe stanga, pe dreapta, alerg, franez, toata aceasta aglomeratie ma oboseste. Sunt nevoit sa fac jaloane continuu. Am facut aproximativ un km jumate pana am ajuns inapoi in Constitutiei si toata aceasta portiune m-a rupt :). De aici incep sa ma strecor tot mai usor, am noroc cu portiunea de iarba de pe langa fantanele arteziene. Mai urc pe bordura, mai cobor ca ma mai trezesc cu cate un concurent si pe aici, de, ce sa-i faci daca suntem multi :). A trecut putin timp si am ajuns in intersecia de langa magazinul Unirea, de aici treaba devine din ce in ce mai usoara, se vede clar, avem trei benzi sa ne facem de cap. Pornesc muzica, alerg si iar alerg, am o gramada de concurenti de depasit si asta imi da o energie nebanuita, sau poate ca starea mea fizica e mai buna decat banuiam. Vad o creata, ma uit mai atent si realizez cu surprindere ca este o cunostinta veche cu care n-am schimbat o vorba de cativa ani. O salut in fuga si continui sa alerg. Trec de Alba Iulia si dupa putin timp observ o multime de oameni care stau pe margine si nu reusesc sa-mi dau seama ce asteapta, sau pe cine. Ajung  in Piata Muncii, din alergare iau primul pahar de apa, iau o gura, vars si pe mine, ma clatesc, o scuip, incerc iar, de data asta slabesc ritmul, reusesc mai bine si continui. Mai trec cateva minute si ajung in punctul de unde ne intoarcem spre stadion. Cineva ma striga, ma uit, imi face cu mana, dar eu nu reusesc sa recunosc persoana. Continui sa alerg, tot incerc sa-i vad pe pacemakeri, dar nimic, nimic. Nu stiu unde sant, ma gandeam si eu ca poate asa o sa-mi fie mai usor sa stiu cam in ce timp ma incadrez. Ocolim stadionul, pe margine vad ca am facut abia 8km. Incerc sa-mi dau seama daca am un ritm prea rapid avand in vedere ca mai am mult de alergat, asa ca o las o idee mai usor. Ajung iar in Piata Muncii, inca mai depasesc foarte multi concurenti. Iar Alba Iulia, acum am in fata la aproximativ 20m n grup de cateva persoane, par sa aiba un ritm foarte bun sau am inceput eu sa obosesc. Privesc iar in fata si parca nu m-am apropiat prea mult de ei. Simnt ca intru intr-o stare ciudata, asa cum se intampla cand alergi singur. Din spate vine un tip. Muzica in casti e data incet asa ca aud respiratia in ceafa mea. Are un ritm foarte bun, ce cauta aici, e prima oara cand ma depaseste cineva. Trece doi metri si ma iau dupa el. Il ajung. Salut, te deranjeaza daca alerg putin langa tine? Nu si continua cu ritmul lui, eu langa el, dintr-o data mi-am recapatat pofta. Trece putin timp si ii intrecem pe cei din grupul din fata, pe urma altii si iar altii. Realizez ca este foarte interesant sa alergi alaturi de cineva care are un ritm apropiat de al meu. Poate putin cam repede, dar nu parea sa ma deranjeze asta. Ajungem in intersectia de la magazinul Unirea. Ce e asta!!!? Ma uit si vad o mare gramada de concurenti care vin dinspre Constitutiei, ocolesc fantanele si continua inapoi spre Constitutiei cum faceam si noi. Ajungem la ei si binenteles ca tot ritmul nostru s-a dus pe apa sambetei. Fiecare incercam sa-i ocolim pe ceilalti pe unde puteam. Era ceva de nedescris, parca eram iar la start. Stanga, dreapta, stanga, dreapta si aoleo, SCUZEEE, el a gasit o cale mai buna, iar eu m-am bagat in fata lui. Se impiedica usor, nici o problema. Gaseste o portiune pe unde sare peste banda ce margineste traseul si parca e ceva mai liber. Ma iau dupa el chiar daca are deja cativa metri in fata mea. Sa fac la fel? nu, prefer sa continui printre ceilalti. Cu chiu cu vai ajung in Constitutiei, facem dreapta, ma uit in fata si nu mai reusesc sa-l vad pe tip. Clar a avut culoar mai bun acolo pe margine. Ajung la Dambovita, incerc sa-mi gasesc iar ritmul, parca alerg singur, simt cum ma plictisesc sa tot depasesc, clar nu mai are acelasi farmec. Probabil ca incepe oboseala sa-si faca simtita prezenta. Arunc o privire pe margine si vad doi amici care fac poze( Bianca si George). Salut, salut si continui fara sa opresc. Pare mai lejer pe trotuarul care margineste Dambovita, urc pe el si continui. Ajung la intersectie, intorc si continui spre Victoriei. Cand sa incep sa urc pe Victoriei, iau o sticla de apa de la voluntari. Urc intr-un ritm lejer in timp ce ma stropesc pe fata si iau guri de apa pe care le vars imediat. Aceasta indeletnicire ma ajuta sa nu realizez ce repede am ajuns la Cercul Militar. Inca mai arunc priviri pe sensul opus sa-i vad pe pacemakeri, dar nimic, nimic. Ajung la Palatul Telefoanelor si intorc in acelasi timp cu multi alti concurenti, inclusiv o tipa in carucior. Bat din palme, simt o placere sa observ astfel de persoane cum reusesc sa se autodepaseasca. Ajung iar la Cercul Militar, observ pe margine ca suntem la km 17, e bun, ma simt bine si mai sunt doar4. Incep sa cobor cu un ritm foarte bun spre Dambovita, fac dreapta si continui. Interesant, in octombrie undeva pe portiunea asta, parca simteam plumbi in picioare. Acum sunt foarte bine avand in vedere ca au trecut 17km, nici fresh, dar nici mamaliga :). Cu toate ca nu sunt obosit, iar pierd din ritm, simt nevoia sa mai alerg cu cineva. Arunc o privire in spate si nu pare sa fie nimeni care sa ma multumeasca, in jurul meu la fel, in fata toti par de depasit mai devreme sau mai tarziu. Cu astfel de ganduri ajung la Opera si la putin timp intorc la parcul Eroilor. Mmm, interesant, parca e din ce in ce mai greu sa-i depasesc pe ceilalti, oare am obosit eu sau acum dau peste concurenti tot mai buni? Aud multa galagie in fata, arunc o privire si vad o pancarta cu 1km pana la finish. Ajung in dreptul ei, waw, ce frumos, va sa zica acesti copii faceau galagia aceea mare. Imi place sa-i vad cum bat la tobe. O gramada de pahare in fata mea, dar eu nu mai vreau. Mai am 1 km si clar nu am nevoie. Maresc ritmul, incep iar sa depasesc. Fac dreapta, ma indrept spre finish. Vad tabela in departare. Oare pot sa o tin asa pana acolo? ma sperii la gandul asta, o las o idee mai usor. Uite si suporterii, tot mai multi. Adi, Andrei, ma uit in dreapta si o vad pe buna mea amica Gabriela cum imi face cu mana si incerca sa-mi faca o poza. Zambesc usor, ii fac cu mana, indrept privirea inainte si continui. Mai am cam 50m, vad tabela ca arata 01:31:08, reusesc sa mai depasesc un tip, mai sunt cam 30, vad ca tipul ma depaseste el cu 2, 3m, ma iau dupa el. Mai sunt cam 20m si reusesc sa-l prind, se uita la mine surprins, zambesc, el se incrunta si accelereaza aproape de sprint, nu ma las si stau umar la umar cu el. Termin zambind, el incruntat, ma intreb dc oare.

Ma retrag langa un gard, incep sa fac putin streching. Pe ceafa, frunte, obraji, pun berea rece primita de la Ursus. E binevenita :). Prin gard vad o alta amica. Cristina, Cristina, buna, cf? E suparata, a trebuit sa abandoneze din cauza unor dureri de la genunchi. Imi pare rau, stiu cat de urate sunt astfel de dureri. Ne mai invartim putin, facem si escalada si gata.


Chiar daca nu a fost planificat si nici n-am facut antrenamente speciale pt acest concurs, inaintea lui mi-am propus si am sperat sa scot undeva la 01:30. Fata de oct. anul trecut cand am terminat in 01:44:44, acum am reusit un 01:27 si nu stiu cate secunde. Un rezultat bun, pacat ca nu prea imi place acest gen de plat.

Pt aceasta realizare am folosit cei mai ieftini adidasi din Decathlon ( parca 60 ron am dat anul trecut pe ei), un tricou primit de la Mega Image ca doar firma ma bagat la concurs, si o pereche de colanti scurti tot din Decathlon.

Ca alimentatie, am avut grija ca timp de trei zile inaintea concursului, sa cresc apa bauta si sa mananc cat mai sanatos. Multe fructe, legume, carne doar usoara, pui si putin peste, ceva arahide, nuca, prune deshidratate. Pranz, ciorbite cu carne usoara, paste...Seara, iaurt usor, Dimineata lapte cu fulgi, ovaz, margarina cu dulceata sau unt de arahide...
Nu stiu daca datorita alimentatiei, dar presupun ca da, in timpul concursului am inghitit doar trei guri de apa si n-am avut crampe deloc sau alte neplaceri. Ceea ce ma face inca o data sa consider ca alimentatia si hidratarea e foarte importanta cu cel putin trei zile inainte. Asta nu inseamna sa mancam prost nu stiu cate zile si sanatos doar cele trei :), nu, inseamna ca in restul timpului ne putem permite mici nebunii, dar fara a exagera cu nimic. Parerea mea personala, nu inseamna ca am si dreptate.

Organizare concurs. Ce mai pot sa zic avand in vedere ca ne-am intersectat cu alti alergatori de la alte probe. Presupun ca organizatorii nu au participat niciodata la un concurs de alergare. Nu sunt nici fitos si nici nu stiu cum e in alte tari, dar faptul ca am dat nas in nas cu alergatori care in mod clar aveau alt ritm fata de noi cei de la semi, spune totul despre organizare. De faptul ca era coada la toalete si ca pe alocuri ne trezeam cu pietoni care treceau printre noi, nu mai zic nimic.

Urmeaza maraton Apuseni. Cu siguranta o sa-mi placa mult mai mult. Abia astept. Mai sunt doar doua saptamani. Sa vad cum stau cu febra maine ca am nevoie de antrenament cu scari.

Spor la facut miscare tuturor!