Transylvania 100k prin ochii unui suporter.

                                                 Alergare sau orientare?

Daca anul trecut, cativa colegi din ale alergarii se plangeau din cauza marcajului prost, iar eu ii judecam la modul ca ei sunt de vina ca n-au fost in stare sa se descurce, anul asta mi-am schimbat radical parerea. Poate si vremea a fost un factor decisiv, dar ca organizator de concurs in luna mai pe culmile din Bucegi, nu ai cum sa nu te astepti la vreme nefavorabila.

Iata de ce am ajuns la aceasta concluzie, si daca gresesc, imi cer scuze, dar e parerea mea si cred in ea.

Nu m-am inscris la acest concurs in special din cauza taxei si a unei planificari pentru alt colt de tara. Astrele au facut ca lucrurile sa se intample altfel asa ca mi-am facut planul sa fac miscare, incurajez si sa fac poze pe traseul celor de la Transylvania, mai ales ca erau cativa prieteni care participau. Initial m-am gandit la o parte din traseul de 50k si poate o alta vale de prin zona. Ca sa n-am surprize am studiat harta si de la 50k cat si de la 30k, ca cine stie cum ma trezeam sa schimb planul. Evident ca n-am retinut toate culorile marcajelor, nici n-am incercat asta, dar am retinut punctele prin care trebuia trecut si asta imi era deajuns.

Eu, Madalin si Marian, ambii prieteni inscrisi, stam peste noapte la Adrian in Sacele, unul din prietenii alergatori care s-a plans de marcaj in anii trecuti, iar eu i-am zis ca e mai mult vina lui. Plecam pe la 05:15, ajungem in Bran la 06:30, ne schimbam si mergem spre zona de start. Ii las pe baieti si la 06:40 o iau intr-o alergare usoara pe traseul de la concurs. Catinel, catinel trec prin sat, incep sa urc, soarele ma imbia cu culori frumoase pe culmile din jur. Intru in padure, voluntarii de la iesirea din drumul forestier ma indruma pe cararea din padure. Incep sa urc tot mai abrupt, imi place, minutele trec si hop un prim concurent. Cu capu in pamant se infingea in bete si urca de rupea. As fi zis ca era un ritm cam prea tare pt inceputul cursei. Fac doua, trei poze si plec dupa el. Trec cateva minute si ajung in prima poienita. Aici mai apar cam cinci concurenti, printre care Tale, Nusu, Bogdan. Iar incurajari, poze si dau dupa ei. Ajung la primele stanci, acolo la turnul ala interesant incep sa apara tot mai multi, pintre care Florin, Gheoghe, Toda. Ma apropiam tot mai mult de ceata. Cu ceva timp inainte de a ajunge la refugiul Tiganesti, ceata era peste tot, nu foarte deasa, dar era. Trec de refugiu si ajung la prima intersectie de marcaje. Ce interesant, marcajele lipsesc. Fac stanga ca stiam directia pt Malaiesti. Trec prima limba de zapada, asa mai usor ca se aluneca si hop apar la intersectie doi straini. Ambii stateau intrebatori in intersectie. Unul se uita la ceas, apoi la mine, iar la ceas, iar la mine. Pana la urma, prin semne ma intreaba daca sa continue inainte sau sa vina dupa mine. Pentru o clipa, din cauza faptului ca s-a tot uitat la ceas, de unde am dedus ca avea traseul descarcat, am ceva dubii daca am facut eu bine stanga. Incerc sa-mi amintesc si dupa ce ma asigur ca asa e, le fac semne sa vina in directia mea. A fost momentul in care mi-am dat seama ca acolo vor fi multe probleme, asa ca mai zabovesc cateva minute pt a directiona si alti concurenti la fel de indecisi. Nu exagerez daca spun ca au trecut 10 si nici unul nu era sigur de directia pe care trebuia sa o urmeze. Pana la urma plec si folosesc mult fluierul pe care la primit in kit Madalin. Cu toate ca era o curba de nivel alergabila, am preferat sa o merg tocmai ca sa pot fluiera. Ajung la coborarea in caldare, ceata peste tot. Cand aproape sa termin coborarea, vad doi straini care ma depasisera de putin timp, debusolati pe directia inainte. Imi faceau semne daca e bine, dar cum nu vedeam stalpi sau alte marcaje, a trebuit sa astept putin ca sa le raspund. A fost o clipa in care ceata sa miscat si la stanga am vazut un stalp de marcaj si astfel i-am indrumat. Continui eu fluierand pentru a fi auzit de urmatorii concurenti. Cam pe aici sunt depasit de Daniel si de alti alergatori care imi multumeau ca am tot fluierat. Incep sa alerg iar usor pentru ca ceata era din ce in ce mai putina, si pe coborarea spre Malaiesti reusesc sa-l prind pe Daniel. Tot aici ne intersectam cu un voluntar cred, care afland de punctul cu probleme de la Tiganesti, se indrepta spre el. Din vorba in vorba cu Daniel aflu ca si el alearga pe langa, ceea ce duce la a ne imprietenii si continua impreuna. Vorbim de bicla, alergare, restul traseului... si ajungem pe horn. Chiar si cu ritmul nostru usor, incepusem sa depasim concurenti de la 100k care luasera startul cu doua ore mai devreme. Un vant taios si iar o ceata deasa ne lasa o senzatie de frig serios. Terminam de urcat si iata un fotograf curajos si inghetat. Bietul Bogdan cica avea cinci straturi pr el. Tot respectul omule! Facem stanga spre Omu si ajungem la intersectia cu drumul de vara care coboara la Malaiesti. Marcajele si aici lipseau cu desavarsire. Fiind ceata, atat eu cat si Daniel stam cateva clipe pe ganduri in privinta directiei ce trebuia urmata. Ne uitam pe tablite si Daniel zice, inainte ca la stanga e cel care coboara la Malaiesti. Continuam inainte, eu iar fluierand cat mai des pentru ca si urmatorii concurenti pe care nu ii vedeam dar banuiam ca sunt acolo, sa tina in directia noastra, si ajungem in scurt timp la Omu. Ceata deasa si aici, abia se vedea cabana, dar macar erau cativa voluntari. Intram in cabana, mancam ceva, schimbam impresii cu doi tipi care au venit de la Babele, dupa care ii dam inapoi spre hornul Malaiesti. In timp ce ne apropiam de intersectia cu probleme, incercam sa fluier cat mai des, si sunt sigur ca bine am facut. Trecem de intersectie, ajungem iar la Bogdan, ne face o poza, doua si ne hotaram sa coboram pe Gaura, traseul de la 30k, ca sa-i incurajam pe primii care urmau sa vina. Tot aici marim grupul nostru cu inca doi baieti care faceau miscare pe langa concurs. Incepem sa coboram toti patru, dar din cauza cetii ne imprastiem putin ca sa vedem stalpii de marcaj. Cand unu, cand altul, ne chemam atunci cand gaseam directia buna. Usor, usor ajungem la o lunga limba de zapada pe care trebuia sa coboram.O placere, nu alta. Din pacate a fost o placere doar pana intr-un punct de unde nu mai puteam continua, cel putin nu fara atentie mult sporita ca altfel riscam sa ne rupem gaturile. Limba de zapada daca pe prima portiune era intr-o panta lina si buna de alergat, se termina intr-un horn abrupt si periculos. Incepem noi sa coboram usurel pe acolo, pana intr-un punct in care cantarean fiecare varianta de a cobora. Cat stateam noi acolo sa ne descurcam. hop apare Palici in viteza si trece pe langa noi de parca era pe schiuri. Aluneca pe 4, 5m de zapada lasat putin pe spate si acolo unde se termina zapada si continua stanca umeda se intoarce cu fata in jos si continua alunecarea cu palmele pe stanca. Betele erau de mult jos, acolo unde trebuia sa ajunga si el. Imediat dupa el apare si Preda. Ajunge in dreptul nostru, se uita la Palici si ne intreaba. Cum a ajuns ala acolo? e nebun :). Palici se uita in sus la Preda si ii spune. Ai grija, e periculos tare. Daca Palici, a coborat portiunea intr-o secunda, Preda a stat 2,3min, si asta doar acolo pentru ca hornul mai continua cu doua saritori periculoase. Dupa Preda, imediat a aparut si un strain. La fel si omul respectiv s-a chinuit mult. La urmatoarea saritoare, Palici s-a dus, dar Preda se uita la noi si intreaba.
Preda: Bai, sigur traseul e pe aici ca e mult prea periculos.
Noi: Nu stim sigur, dar pe aici parea sa duca. Tu de ce ai venit pe aici?
Preda: Pai asa am vazut si eu, ca in directtia asta era.
Initial da sa se intoarca, dar cum si varianta de intoarcere era grea si mai ales ca strainul a coborat inaintea lui saritoarea, il fac sa continue pe acolo. Noi ne intoarcem putin in sus pe firul de zapada si in timp ce ne chioram toti patru pe stanga si pe dreapta, reusim sa deslusim zona in care am pierdut marcajul. Portiunea era atat de prost marcata incat u greu puteai sa-ti dai seama pe coborare si asta pentru ca erau directionate mai mult ca sa fie vazute pe urcare decat pe coborare. Stam noi putin aici, ne gandim ce sa facm ca sa ajutam urmatorii concurenti si intre timp apare Balasan. Pana la urma ne gandim la cea mai buna varianta, cred eu. Plec putin pe carare, pe unde era imposibil sa gresesti, culeg o fasie de marcaj si o agat in intersectia respectiva in asa fel incat sa fie mai vizibil. Prea mult eram constienti ca nu ajuta nici asta, dar era ceva mai bine. Acolo era nevoie de o fasie legata dintr-o parte a alta pentru ca lumea sa schimbe directia acolo. In fine. Pana la urma plecam, ajungem la cascada, mai facem niste poze, inca putina alergare si ajungem in poiana Gaura la punctul de intalnire a curselor. Aici aflam ca nu a trecut inca nimeni de la cursa 50k si ne hotaram sa mai mergem putin in directia lor pentru a ne intalnii cu primii conucrenti. Inca nu iesim din poiana si apare Tale, la putin timp Gheorghe, un strain, inca unu si cand apare si Nusu, facem si noi cale intoarsa. Ajungem iar in poiana, unde ne intalnim cu colegul meu, Cojan. Zabovim putin aici, dupa care vrem sa-i dam spre finish. Intre timp am intrebat voluntarii la ce km suntem si cati mai sunt pana la finish. Din pacate nu au stiut sa raspunda, dar banuiam ca mai sunt cam 10. Dam sa plecam, initial pe traseul inainte ca asa parea logic dar cum marcaje de concurs nu se vedeau o luam pe traseul in jos pe care erau niste benzi agatate. Continuam noi patru plus un concurent pe traseul respectiv, prin padure ca se tot vedeau benzi, si dupa ce coboram o distanta apreciabila, dam nas in nas cu trei straini care strangeau marcajele si ne spuneau ca am gresit traseul. La care noi le-am raspuns ca oricum suntem pe langa concurs asa ca nu ne afecteaza, dar concurentul, din pacate pt el, a trebuit sa se intoarca. Ne-am continuat coborarea, circa 15, 20min, si imediat dupa ce am trecut de un monument, ne opreste o doamana varstnica pe bicicleta. De la dansa aflam ca pana acolo au ajuns si Palici, Preda si strainul. Nu ne vine sa credem ce auzim, asa ceva... Din vorba, in vorba, tot de la doamna aflam ca este mama domnului Ion Trandafir, un mare iubitor de munte si sport. Facem un selfie unic si continuam mai departe pe drumul forestier. Dam drumul la picioare, nu intram bine in Simon si ne prinde torentiala. Astfel ajungem in Bran uzi pana la piele, dar fiind o temperatura buna, ne bucuram de o frumoasa alergare prin ploaie.

Nu stiu ce parere aveam daca participam. Poate nu mai vedeam toate aceste aspecte. Treceam prin locurile respective mult mai repede. Poate greseam si eu traseul, nu stiu, dar ca suporter, din pacate, pot spune ca in mod sigur au fost probleme mari la marcarea traseului. Cand auzi atatia concurenti care injura, cand vezi atatia concurenti care se intreaba pe unde sa continue, e clar ca ceva nu a fost bine. Da, si vremea a fost nasoala, dar asta nu e o scuza. Eu la final m-am intrebat doar atat. Daca pe portiunea asta, de 30k, au fost atatea probleme, oare cum o fi pe celelalte? Cand a mai venit si ploaie, eram sigur ca asta nu mai e concurs de alergare. Mai degraba unul de orientare/supravietuire.

Imi place sa cred ca organizatorii vor invata din aceasta editie si la anul o sa fie mai bine ca totusi se desfasoara prin zone superbe si merita mai multa implicare din partea lor.

La plusuri pot trece tricoul care e foarte frumos!

Ramane de vazut ce o sa fie, mai ales ca am de gand sa si particip.




Comentarii

  1. Eu consider ca pe mine muntele m-a invins, dar cu usor "ajutor" din partea organizatorilor. La a doua ta incertitudine (sub Tiganesti) m-am ratacait si eu, doar ca din cauza cetii foarte dense si persistente am orbecait aprox 4o de minute. Nu imi vedeam propriile urme, asa de densa era ceata. Cu chiu cu vai am gasit drumul inapoi, si cu ajutorul unei gauri in ceata am dat de acel stalp de marcaj, de unde am putut sa continui. Cand am ajuns la Malaiesti deja depasisem timpul limita(4 ore), dar cei din CP mi-au spus ca pot continua. Cat mi-am facut refill-ul, am observat o doamna care abandonase din cauza unei glezne. Am avut intentia sa abandonez inca de atunci si sa o cobor la Rasnov (ea voia sa cheme un taxi....), dar tot atunci cei din CP incepeau sa stranga. Asta in conditiile in care, da...ok, timpul expirase, dar erau inca multi de venit.. Nu am stat sa le pun intrebari inutile, am plecat mai departe. Din pacate a inceput ploaia cea cu grindina cat toate zilele si de sub prima caldare am decis sa ma intorc. Pe hornuri nu cred ca aveam ce cauta in conditiile alea, parere decizie intarita si de alti alergatori care s-au intors si ei de mai de sus. Cat ne-am schimbat la Malaiesti, alergatori au continuat sa vina de pe 30k, asta pina pe la ora 14 cand inchizatorii de traseu au ajuns acolo cu alti alergatori. Dar nimeni sa-i indrume incotro apuca de acolo sau sa le dea DNS-ul.. Overall, da, se pot imbunatati multe la cursa asta, incepind de la comunicarea cerintelor, verificarea echipamentului inainte si mai ales la Finish, marcaje, etc..dar o cursa faina, care cu putina vreme buna se poate termina ok ptr toata lumea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu