Hit The Top 2017

Hit The Top "Memorialul Ebi Cusnir" este un vertical sau sky-running in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiu exact unde sa-l plasez pentru ca nu cunosc conditiile care trebuie sa le indeplineasca un concurs pt a fi vertical sau sky.  Pentru cei care nu stiu, nu ca as sti eu prea multe, memorialul Ebi Cusnir, vine de la Eusebiu Cusnir, celalalt fondator al asociatiei Outdoor Romania care organizeaza printre alte concursuri si aceasta cursa de nota 10. Din cate am inteles, au fost doi fondatori la inceput, Ion Trandafir si Eusebiu Cusnir, iar de ceva timp se ocupa doar primul de aceasta pasiune.

Nebunia de traseu si alte detalii importante se gasesc la aceasta adresa http://htt.outdoorromania.ro/. In linii mari, sunt de parcurs cam 5 km de urcare abrupta de la Salvamont Bran pana pe vf Scara si inca 2 mai acceptabili pana la vf Omu cu 1500 diferenta de nivel, dus, intors. Atat urcarea, cat si coborarea, se fac pe Ciubotea, una dintre cele mai tehnice vai marcate de la noi din tara.
Traseul ca traseul, dar un alt lucru care il deosebeste de alte concursuri de alergare, e, ca se poate participa doar pe baza de invitatie. Ceri invitatie, esti verificat in privinta experientei si afli daca participi sau nu. Mai poti sa fi recomandat de unul dintre participantii editiilor anterioare, dar si asa ai nevoie de experienta pt a participa. Pe langa aceste doua deosebiri, se mai gasesc si lipsa medaliei, taxa mica, fara kit cu tricou si alte nebunii, doar un punct de hidratare, premiere mai in natura, asa fara prea mult tam-tam... Toate adunate duc la acel concept de concurs organizat cu multa pasiune, de un om cu a lui echipa foarte pasionata, pentru prieteni, cunostinte, amici si alti oameni care chiar stiu cu ce se mananca muntele. E exact ce lipseste in decorul concursurilor de la noi din tara. Aici ai ocazia sa intalnesti si sa cunosti oameni cu multa experienta, iubitori de munte sau sportivi foarte buni atat la alergare cat si la mtb, ski, etc.

Cum am ajuns sa particip? E bun si facebook-ul la ceva. Imi apare ca un prieten participa la concurs, intru pe link, trimit un mail, primesc un raspuns in cateva zile, care speram sa fie pozitiv. A FOST

Plan de weekend. De cele mai multe ori, in weekend, pentru ca am doar doua libere pe luna, incerc sa fac o combinatie. Sambata concurs sau tura lunga, iar duminica o tura mai usurica, de revenire. Acum aveam o problema pt ca duminica era cursa. Ma gandesc, ce ma gandesc si ajung la concluzia ca cel mai bine e sa fac o tura usoara sambata, iar duminica sa particip in cursa, sa dau tot ce pot, dupa care,  sa mai fac inca o urcare in creasta si coborat la pas de drumetie ca doar urmeaza Retezat SkyRace. Dupa ce am pus planul la cap, a mai ramas doar sa-l pun in actiune.

Vineri, eu, Madalin si Diana plecam din Bucuresti la ora 15, ne impotmolim in coloana din Poiana Tapului, Sinaia, Busteni si dupa multe ore ajungem in Brasov de o debarcam pe Diana. Noi doi continuam pana in Sacele la Adrian unde ajungem abia pe la ora 21. Mancat ceva repede si bagat la somn ca doar urmau doua zile lungi.
Sambata ne trezim devreme, mancam cate ceva si purcedem in Brasov sa o luam pe fata. Ajungem toti trei in Poarta, lasam masina exact la iesirea de pe asfalt a cursei de la Transylvania si incepem a urca. Cei doi aveau de gand sa faca traseul de 50k, iar eu doar o urcare pana la Omu si coborat inapoi. Ne bucuram impreuna de traseu si vremea buna pana la refugiul Tiganesti unde ma decid ca nu mai vreau sa merg pana la Omu. Ne despartim, iar eu continui pana pe Scara si cobor pe Ciubotea cu o mica deviere pe la cascada Urlatoarea Clincei, care nu prea apare pe harti.

Ajung la masina, o mut "am condus prima data dupa mai bine de trei ani" in parcarea de langa sala de sport si, ma pun pe asteptat, ca doar aveau de mers aventurierii mei. Ca sa mai treaca timpul, ma plimb putin prin Bran, ma sperii de preturile din targ, mananc cate ceva si, continui sa astept. Mai vorbesc la telefon cu cei doi, aflu ca au gresit traseul si ca sa nu-i prinda noaptea se hotarasc sa vina pe traseul care ii scoate in Moeciul de Sus. Mut masina in Moeciu ma pun iar pe asteptat. Dupa o intreaga aventura si multe ore, au ajuns cu bine la masina. Mai era putin sa-i prinda intunericul. Pana o lasam pe fata, mancam..., se face ora 12 cand ma bag la somn.
Duminica, trezirea la 5 si ceva. Mancat iaurt cu fulgi, pregatit bagajul si iesit pe usa la 7. La 07:30 ma intalnesc cu Bogdan Damian, care a avut bunavointa sa ma ia cu masina. Mai facem o oprire ca sa-l luam pe Florin Jitaru si pe Alin, un amic de-al lor. La 08;30 lasam masina pe drumul forestier si mergem la Salvamont Bran pt ultimele detalii in ceea ce priveste cursa. Primim numerele, aflu ca primele 10 locuri au catiguri in bani si urmatorii 5 primesc cate un hamac. Mmm, mi-ar placea un hamac. Hai ca vad eu cum fac si tot ies in primii 15.

START Am plecat doar cu o geaca subtire pt ca n-am foita care era obligatorie. Fara apa, gel, batoane, nimic, nimic. Din start incepe o urcare abrupta. Suntem vreo 40. Nu plec tare. Stiu cat de mult avem de urcat. Sunt cam 20 in fata, dar in scurt timp incep sa depasesc. Nu trece primul km ca deja ne-am asezat. Era un grup de patru in fata, urmam un grup de trei, Nusu, eu si Florin, iar mai in spate nu stiu ca nu ma uitam. Stau in spatele lui Nusu. Imediat in spatele meu era Florin. Ambii aveau bete. Nu trec doi km ca deja pulpele cereau pauza sau macar un ritm mai usor. Incerc sa tin ritmul. Stiam ca o clipa de repaus insemna sa cad psihic si Nusu cu Florin sa se indeparteze. Ajungem in Poiana Ciubotei. In sfarsit urmeaza o portiune de cateva sute de metri de plat. Ma tin tot de Nusu, ii stau in carca si ma asigur ca nu il deranjez. Am urcat atata imp in spatele lui ca mi-ar fi fost imposibil sa nu observ felul perfect in care foloseste betele. Nu a fost nici macar o clipa in care sa fiu nevoit sa ma feresc de unul dintre bete si, au fost multe momente in care fata mea era la nici un metru de talpile lui.

L-am depasit pe Nusu la punctul de hidratare. Vorba vine ca l-am depasit, de fapt, am facut schimb de locuri :). Florin era si el acolo, parca astepta sa obosim noi ca sa dea lovitura decisiva si sa ne depaseasca. Ma simteam mai bine, nu ma mai ardeau asa rau pulpele, doar cand trebuia sa ridic piciorul mai mult pe stancile alea, uf, si au fost multe! Ah, ce bine e sa auzi oameni care te incurajeaza. Era acolo Radu Milea cu alti suporteri care ne incurajau sa tragem de noi. Abia aici am aflat ca noi trei suntem pe locurile 6,7 si 8. Mai pun o mana, ridic un picior, fac un salt, in general cu capul in pamant, dar cand ma uit in sus, il zaresc pe cel de pe locul 5. Era cam la 5 min in fata noastra. Tin ritmul, acolo, cat simteam ca daca e nevoie, macar pt putin timp puteam accelera. Trecem de Catunul Ciubotei, Podul Arcasilor, Culmea Ciubotea- Scara, totul intr-o urcare continua, cand pe stanci, grohotis sau iarba.

Ajungem in platou, alerg putin timp umar la umar cu Nusu, dupa care incep sa ma indepartez usor. Vad un domn care filmeaza si chiar daca nu-l cunosc, am banuiala ca e Ion Trandafir, organizatorul acestei nebunii frumoase. Tin tare, ajung la hornurile Malaiesti si incep ultima urcare spre Omu. Ooo, Bogdan Damian, intr-un ritm incredibil, cobora primul, urmat la scurt timp de alti trei, printre care si Andrei Preda. Nu trec bine de intersectia cu Drumul de Vara spre Malaiesti, ca apare si concurentul 5. Era baiatul care la SKarp Sinaia a plecat tare si a castigat prima etapa. Undeva pe portiunea asta, cand m-am uitat in spate am observat ca Nusu si Florin ma urmau cam la 50 m. Stiind ca au experienta, m-am gandit ca au lasato-o mai moale ca sa-si foloseasca restul de energie la intoarcere. Ajung la Omu, pierd vreo 20 sec ca sa-mi trag sufletul si incep sa-i dau la vale.

Vine urcarea pe Scara, arunc o privire in spate si banuielile mele se confirmau. Cei doi se apropiau vertiginos. Ii si strig lui Florin "daca ma lasi sa ies in fata ta, dau o bere". In sinea mea ma bucuram ca pana acolo am reusit sa tin ritmul unor spotivi foarte buni. Cand am inceput sa cobor de pe Scara, Nusu deja ma prinsese, dar eu stiam doar un lucru, locul 6 sau 8, nu conteaza, important e doar sa ma bucur de coborare ca nu in fiecare zi am ocazia sa cobor alaturi de asa oameni. Nusu in fata mea, coboara ca o caprioara, imi place mult, observ fiecare detaliu si incerc sa invat. Ma tin bine dupa el. In unele momente, acolo unde erau portiuni mai dificile, reusea sa se indeparteze putin, dar imediat reuseam sa-l prind. Imi placea mult coborarea, parca era o joaca in care saream cand eu, cand el, din stanca in stanca. In general mergeam pe tactica pasilor mici, doar cand vreo stanca mai mare o cerea, faceam si noi un salt mai mare.

Trecem iar de suporterii de pe traseu. De data asta nu prea ii vedeam, traseul cerea atentie sporita. Foarte rar puteam sa-mi arunc privirile in alta directie decat acolo unde urma sa pun piciorul. Ajungem in poiana, in sfarsit iar acel plat scurt care ne ajuta sa ne revenim pentru cateva clipe. Interesant, pe toata aceasta coborare nu l-am mai simtit pe Florin aproape de noi. Nu ma uitam, dar alte semne imi spuneau ca nu e acolo. Pasi nu se auzeau, gafait nu, suporteri care sa-l incurajeze nu, ceea ce ma facea sa banuiesc ca nu era acolo, imediat dupa noi. Dar de uitat, nu ma uitam, ca trebuia sa fiu prea atent la traseu. Trecem de poiana si incepem sa coboram prin padure, tot abrupt, rau. In scurt timp trecem de baiatul de pe locul 5, nu stiu de ce, dar parca nu eram surprins. Mai coboram putin in viteza si Nusu ma intreaba daca ne alearga careva. Astept o portiune care sa-mi permita sa arunc o privire peste umar si, zic, nu. nu e nimeni aproape de noi, nici Florin, nici baiatul pe care l-am depasit. Mai coboram noi si ma intreaba daca nu vreau sa o iau inainte ca parea sa am mai multa energie, ceea ce era adevarat, cel putin pe coborarea prin padure puteam sa-i dau o idee mai tare. Nu am vrut. Simteam ca era omul alaturi de care mi-ar fi placut sa termin impreuna. La urma urmelor mi-a fost profesor pentru scurt timp pe coborarea tehnica si in mare parte datorita lui am tinut ritmul nebun pe urcare. In plus de asta, da, imi place concurenta, ma hranesc cu ea in unele momente, dar mai stiu si ca, pentru mine, alergarea inseamna si altceva in afara unui loc pe podium. Nu a vrut sa terminam impreuna. Asa ca am terminat pe 5 si el la un pas in spatele meu, pe 6.

Nici nu stiu ce timp am scos, dar nici nu eram prea interesat. Stiam ca undeva la 2 ore jumatate, iar asta ma bucura. Eram mandru de mine pentru ca stiam cat de greu a fost sa scot timpul asta. A urmat o baie in apa rece a raului Poarta si asteptat restul de concurenti. A urmat festivitatea de premiere, cu cateva poze, totul asa in liniste, parca faceam cu totii parte dintr-o familie numeroasa. A inceput simplu, a continuat intens si s-a terminat simplu. Da, ma repet, e un concurs diferit de toate celelalte si, asta e perfect. Sper sa ramana asa!

Recomand acest concurs? Depinde ce iti place. Vrei o medalie, un tricou, multe puncte cu produse de alimentare si hidratare, muzica, cronometraj si mai stiu eu ce alte nebunii comerciale si de marketing, nu, nu recomand. Daca ai experienta pe munte si alergarea inseamna si altceva pentru tine, atunci da, recomand cu caldura. Cu siguranta ai sa te bucuri de o experienta unica.

Felicitari si multumiri voluntarilor, fotografilor, celorlalti participanti si mai ales omului din spatele acestui concurs, Ion Trandafir!

Planul era sa mai fac o urcare, dar simteam ca nu mai era cazul, asa ca am stat in banca mea :).

Multumesc Ciucasx3, frumoasa echipa din care fac parte!

Urmeaza Retezat SkyRace. Sa vedem ce iese ca vreau sa-mi imbunatatesc timpul din 2015.