Prin inima muntilor Apuseni.

Timpul asta..., repede mai trece! Deja s-au facut sase zile de la cursa, iar eu abia acum mi-am gasit timp sa astern cateva randuri. Vinovati: doua zile in plus de hoinareala, serviciul si cateva sedinte de fizioterapie.

Sa incepem cu inceputul. In ianuarie, cand in minte mi-am propus cateva curse importante la care sa particip, maraton Apuseni nu era in calendarul meu, dar in urma supararii ca m-am trezit prea tarziu sa ma inscriu la ecomaraton si auzind cuvinte foarte frumoase despre acest concurs, mi-am zis, hai sa vedem cum o fi. M-am inscris si fiind in legatura cu alti pasionati de alergare montana, am aflat ca alte doua cunostinte mai vechi, Corina si Florin, urmeaza sa participe si ei la acest concurs. Din vorba in vorba(bun facebook-ul asta la ceva), ne punem de acord in privinta transportului, cazarii, zilelor de concediu....

Am de gand sa scriu doar despre concurs ca altfel o lungesc prea mult cu tot ce am vizitat prin zona :). In mare, noi am plecat de miercuri dimineata, iar dupa 11 ore de condus care pe ultimii 100km au fost un calvar datorita gropilor, am ajuns in zona La Grajduri unde am campat primele doua nopti. Joi am batut la pas Cetatile Ponorului si o parte din cheile Galbenei, asta insemnand cam zece, unsprezece ore, iar vineri ne-am deplasat in zona Varasoia, de unde ne-am facut de cap prin Cetatile Radesei si pe Circuitul Somesului Cald.




Dupa care ne-am intors la masina si Florin a condus inca aproximativ cinci ore pana-n statiunea Baisoara. 

Era trecut de ora 19 cand am ajuns la pensiunea Skiland, tabara de baza a acestui concurs, de unde ne-am ridicat kit-urile. Am mai privit putin pe la standurile de echipament, nutritie... si ne-am dus sa campam pe o pajiste amenajata in vecinatatea hotelului Alpin, care se afla la nici un km de start. Am pus repede cortul, adica Florin si Corina(eu mai mult am privit) :), am mancat cate ceva, si multumesc foarte mult unui concurent vecin cu cortul care a avut grija sa-mi ofere o portie sanatoasa de paste, am mai facut o plimbare pana la tabara de baza pt sedinta tehnica, de la care am aflat diverse lucruri, tot aici Corina a vorbit cu organizatorii sa-i schimbe proba de la maraton la semi pt ca se simtea obosita in urma celor doua zile de plimbat, dupa care ne-am intors la cort. Nu era nici ora 22 cand m-am bagat la somn, vremea parea foarte buna, senin, fara vant, aproximativ cinci grade noaptea.

Mda, acum trebuie sa retraiesc toata acea zi, incercand asta, mi-am facut o pofta de ceva miscare ca trebuie sa ma opresc din scris :).

Gata, am bagat zece etaje de zece ori in 35 min si mi-am facut pofta :).

E 05:30, scot capul din cort si observ soarele cum da sa iasa. Mijesc ochii la rasarit, dau o fuga la baie si ma bag inapoi in sacul de dormit. Mi-am propus sa ma trezesc pe la 07:00, am pus si telefonul sa sune, dar se pare ca n-am nevoie de el. Mai atipesc putin, incep sa aud o usoara zarva, ma uit la telefon si e 06:45, ies din sac si din cort cat mai usor ca sa nu o trezesc pe Corina care are startul cu o ora mai tarziu fata de mine si Florin. Cum ies afara, bag de seama ca vremea e perfecta. In masina cu care am venit, il vad si pe Florin cum se trezeste. De fapt, din majoritatea corturilor incep concurentii sa se trezeasca. Se duc la baie, se intind, pregatesc un mic dejun, vorbesc, altii incep incalzirea cu o usoara alergare si tot asa. Am dormit foarte bine, ma simt odihnit, se pare ca incep sa ma obisnuisc cu concursurile si sa nu mai am probleme cu somnul in ultima noapte.

Multumesc frumos pentru portia de paste!


Usor, usor ne trezim cu totii.

Na ca s-a facut si 07:00. Incep si eu sa ma hidratez ceva mai serios, mananc o banana, ceva stafide si prune confiate, mai beau cateva guri de apa, inca o banana si s-a facut mai bine de 07:30. Florin mananca si el una, alta,iar Corina care intre timp s-a trezit si ea, a inceput sa pregateasca o buna cafea. Mmm, totul in jur miroase a concurs ce va sa inceapa, simt asta cu fiecare clipa care trece. Mai schimb cate o vorba cu Florin, Corina si alte persoane din jur si iata ca s-a facut 08:20. Vad cum oamenii incep sa plece spre Skiland, noi la randul nostru ne punem in miscare. Wow, ce de lume!!! e plin pe aici, concurenti multi de la proba maraton, dar sunt cativa si de la celelalte probe, sustinatori, voluntari, grupuri, grupuri care discuta, schimba impresii. Sunt cativa care fac ultimele cumparaturi de la standul de nutritie, altii se uita la cele de echupament...

Florin e langa mine, se uita in stanga, dreapta, zice ca ala a castigat nu stiu cate concursuri, altul ca e bun si tot asa, pare sa-i cunoasca pe cei mai multi, eu abia cunosc patru, cinci persoane si asta datorita facebook-ului. Cat de repede a trecut ceasul! Aflu ca startul se intarzie cu cateva minute, dar trec imediat si astea. Dupa inca putina incalzire incepe numaratoarea inversa, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0 si plecam in mers usor pentru ca sunt cam in spate, probabil sunt cam 100 in fata mea. Imediat cum trecem de poarta incep sa alerg usor, cu aceasta ocazie incep sa-i si depasesc pe o parte din concurenti. Ma bucur ca incepem cu un forestier destul de larg, astfel avand destul loc pt a trece de unu si altu. Asta din fata mea e Florin, cand o fi ajuns aici ca la plecare era langa mine, iar de depasit nu l-am vazut cand a facut asta :). Pare ca a plecat prea repede ca reusesc sa-l depasesc fara sa fortez. Hai Florine, trec de el si nu ma mai uit inapoi, continui ru ritmul meu constant. Tot depasesc concurenti si termin aceasta urcare lina in alergare usoara, iata ca se termina drumul si intram in padure pe o carare, aici pare portiunea in care ocolim vf-ul Buscat, maresc putin ritmul ca aici se apropie de plat. Daca pana aici am tot avut ce sa depasesc, acum treaba incepe sa se schimbe, ma trezesc chiar singur si la 50m in fata mea un grup de cinci alergatori. Maresc ritmul pt a reusi sa-i prind si chiar cand sa incepem o urcare prin vegetatie reusesc acest lucru, dar aici, surprinzator din alergare usoara pt prima data de la start a trebuit sa merg cativa pasi. Asta datorita ultimei persoane din grupul celor cinci, care si el a incetinit pana la mers. Incep sa cobor in viteza, de aici reusesc pt prima data sa vad pe o distanta mai mare din fata mea. Incerc sa numar cati alergatori sunt si atat cat pot sa-mi vada ochii gasesc 25. Banuind ca mai sunt si altii, bag viteza in coborare si reusesc sa depasesc cativa. Continui pe un scurt plat, vine o urcare lina si incepe o coborare frumoasa pe o carare ingusta prin vegetatie. Aici am ceva probleme pt ca n-am loc sa depasesc doi concurenti cu un ritm bun, dar mai slab ca al meu. De fapt, tipul din fata mea e chiar apropiat de ritmul meu, dar celalalt ne incomodeaza pe amandoi. Pe coborare ma deranjeaza cand trebuie sa alerg infranat, iar pe portiunea asta care a fost cam lunga a trebuit sa fac asta constant. Pana sa se termine cararea, tipul din fata mea reuseste sa-l depaseasca pe celalalt. Dupa putin timp reusesc si eu, dar il prind pe celalalt :). Acum macar e mai bine, nu mai sunt nevoit sa fiu prea infranat, reusim chiar sa schimbam cateva vorbe. 

Foto Igritan Alin

Foto Sebastian Butcovan





Am chef de alergat, ma simt foarte bine, reusesc sa mai prind un grup de trei, patru persoane.Uf ce coborare urata incepe. Sunt in padure, pe jos o multime de bolovani, pietre, pamand umed si nimeresc in fata mea alt tip, parca e un facut :). Simt cum ma rascoleste ceva si dau sa-l depasesc, reusesc acest lucru, dar dupa cativa metri alunec si ma duc pe burta. Sar inapoi in picioare si ajuns de tipul cu care am coborat prin vegetatie, el ma intreaba daca sunt bine. Pieptul ma doare putin, genunchiul ustura si el, palmele la fel, dar in rest par sa fiu bine, nimic rupt, intorsa sau ceva grav. Raspund ca da si nu privesc inapoi sa-l vad pe tipul care a reusit sa ma enerveze ca nu ma lasa sa-l depasesc, continui sa cobor cu acest concurent care se pare ca cel putin si pe aceasta portiune trebuie sa fim impreuna. Mai schimbam o vorba si coboram impreuna, el clar cu o aderenta mai buna ca a mea. Timpul trece, mai o coborare lina, un drum forestier, o carare prin ienupar, iar padure, cand mai trec prin noroaie si tot asa. Ajung in satul Sagagea, un om in varsta se uita peste gard si imi face cu mana, il salut si continui. Dupa putin timp ajung la PA2. Aici voluntari se ofera si insista sa-mi dea cu rivanol pe genunchi, eu intre timp ma alimentez. O bucatica de pepene galben, una de banana, alta de portocala...apa, si dupa cinci minute plec mai departe. Uf, vine o urcare serioasa. incep intr-o alergare usoara, dar nu pot sa tin mult timp si ajung la un mers rapid. Asta da priveliste, e superba zona. Chiar daca oboseala a inceput sa-si intre in drepturi, eu eram atat de fericit, vremea perfecta si privelistea pur si simplu ma lasau fara cuvinte. 


Foto Louise Tănasă

Dupa aceasta urcare a venit si coborarea urata de care am auzit la sedinta tehnica. Corzi montate, oameni la datorie care sunt pregatiti sa sara in ajutor(salvamontisti), dar eu ma folosesc prea putin de coarda. Am in fata mea un tip care coboara si el foarte bine, iar eu incerc sa tin ritmul lui. Nu imi este greu sa o fac, sar din stanca in stanca, mai aterizez pe un colt. mai evit o creanga si tot asa. Imediat se termina aceasta coborare periculoasa pt unele persoane si continui pe o carare de unde vad Scarita Belioara, cel putin asa zice tipul alaturi de care alerg acum. Alerg mai departe, trec prin pajisti, pe curbe de nivel, pe langa colibe si ciobani, mai sar peste o baltoaca si admir frumoasele privelisti asupra zonei. Vaile verzi si stancaria de la Scarita Belioara lasandu-ma fara grai. 

Incep o urcare serioasa, tipul din fata mea zice ca e cea mai grea din concurs. Urcam intr-un ritm alert, dar nimeni nu mai poate alerga. Nici eu, nici el, nici cei trei care se vad mai in fata. Noi avem un ritm destul de bun, de fapt tipul din fata mea pt ca eu ma tin dupa el. Nici nu mai privesc in jurul meu, doar la picioarele lui si parca imi vin in gandul meu cuvintele, un, doi, un, doi, un, doi. Ajungem in dreptul unui tip care sta in pajiste si varsa din el, pare ca a trecut peste momentul de cotitura si ca in scurt timp poate pleca din loc. Noi il depasim si continuam cu urcarea. Ma simt din ce in ce mai obosit, reusesc sa stau in urma acestui tip pana ajungem in padure si chiar o bucata din ea. Ajungem la un bustean cazut care trebuie sarit si aici realizez ca nu mai pot sa tin ritmul lui. Ii urez bafta si ma opresc, el imi raspunde ca mai e putin de urcat si sa continui, incerc sa fac asta. mai continui 40, 50m si nu, nu mai pot. De data asta raman usor inapoi de frica sa nu ma incurajeze iar, el se indeparteaza, e tot mai departe. Ciudata senzatia, parca nicioadata nu m-am simtit asa rau, simt cum pulpele imi tremura. Ma opresc, iau cateva guri de apa, mananc cateva stafide si dau sa continui. Plec usor, urc atat de incet cum nici la o drumetie nu o fac. Ma opresc iar, privesc in sus si pare ca mai e putin pana se termina. Plec iar mai departe, de ceva timp nu mai e nimeni nici in fata mea, nici in spatele meu. Pacat, chiar simteam nevoia acum sa apara cineva cu un ritm cat de cat sa ma energizeze putin. Cum, necum reusesc sa ajung sus unde parea ca se termina urcarea, aici realizez ca mai am de urcat. Ma opresc iar, zambesc amar, stau cateva secunde si plec mai departe, acum urcarea macar e mai lina, dar sunt atat de sleit. Pur si simplu simt ca nu mai pot, trag de mine, ma incurajez singur, trag chiar un urlet :). Pana la urma am ajuns in creasta, uf, in sfarsit, am terminat de urcat. Putin plat, o coborare, o coama usoara si iata o coborare mai serioasa. In spatele meu apare un domn care pare sa aiba cam 50 ani, pfoa ce vitalitate are. Am o ciuda, dar cobor cu dansul pana la punctul de alimentare. Sunt atat de fericit, mananc, beau, mananc si in doua, trei minute reusesc sa-mi refac putin fortele. oho, domnul e departe, el a stat putin, ba mai mult, urca aceasta coama care urmeaza, foarte bine. Clar nu pot sa-l mai prind, totusi plec si las la punctul de alimentare un grup de patru concurenti care au ajuns cam impreuna. Incep sa urc si eu si dupa putin timp cand privesc in urma, vad ca respectivii au plecat si ei, dar par la fel de obositi ca mine. Mmm, incao coborare lina, e buna asta, chiar daca simt oboseala si pe coborari, tot e mai bine fata de urcare. Tipii raman tot mai in urma, incep ultima coborare si trag pe dreapta sa-mi fac nevoile. Puteam sa ma abtin, dar am zis sa pofit de moment pt a ma mai odihni. Simteam ca trag de mine cu fiecare pas pe care trebuia sa-l fac, mai ales ca eram iar singur. Nici nu termin bine si sunt ajuns de un domn pe la +40ani. Pare ca are mai multa vitalitate ca mine, plem impreuna mai departe. Ma simt mai bine, acest om e exact ce aveam nevoie. Dupa coborare a venit si ultima portiune de plat. Uite o portiune care imi permite sa trec prin apa si sa-mi racoresc picioarele. Reusim pe alocuri sa alergam usor, dar mai mult mergeam in ritm alert. Uite ultimul punct, el zice, hai sa incercam sa alergam macar asa de impresie artistica. Nu, nu mai pot, mergeti inainte ca eu mi-am depasit cu mult rezervele de energie. nu vrea sa o ia inainte, prefera sa mearga cu mine. Ajungem la punct, vreau sa mananc iar, dar domnul zice hai, hai ca mai sunt doar trei km. Plecam si incepem sa urcam usor, e clar ca are mai multa energie, simt asta prin toate simturile mele. El ma incurajeaza intr-una, ca mai e putin, ca nu vrea sa termine singur, ca pot, ca nu vrea sa fim depasiti de o fata pe care o depasise cu ceva timp in urma. Hai omule, hai sa mai si alergam putin, uite ca vine si putin plat, hai. Reusesc sa alerg 30 de pasi, dar iar ajung sa merg, pur si simplu sunt vlaguit. Intalnim doua persoane. Cat mai avem, cat mai avem? Cam un km, inca putin, spor si felicitari. Of, cum pot sa ma simt in halul asta, parca niciodata nu a fost asa greu. Domnule, te rog nu sta dupa mine, e evident ca poti, baga mare inainte. Nu, nu te las in urma, am tras si eu sa te prind asa ca acum vreau sa terminam impreuna, in plus de asta chiar nu mai e mult. Uite casele, de aici mai avem foarte putin. Nu vroiam sa cred asta, imi era frica sa nu ma pacaleasca. Incep sa aud oameni, incerc un ultim zvac si reusesc sa maresc ritmul, incepem sa coboram si pot chiar alerga. Terminam impreuna. 


Ma mai misc putin si incerc sa fac cateva intinderi, constat ca nu pot, muschii parca se contracta cand incerc sa fac unele dintre intinderi. Ma rezum doar la cele care nu ma forteaza sa indoi picioul. 

Cam asta a fost marathon Apuseni pt mine.

Am terminat in 05:33, iesind pe locul 22 la open si 8 la categorie de varsta.

Organizarea a fost perfecta. Marcaj, puncte alimentare...totul perfect, cel putin din ceea ce priveste felul in care vad eu.
Zona, in top cinci din Romania.
Voluntari, eu n-am vazut altii mai bine informati si saritori. E adevarat ca nici n-am abuzat cu intrebarile.
Concurenti, unii din zona de campare, in special cel care a facut cinste cu portia de paste, altii alaturi de care am alergat si in special domnul cu care am terminat sunt de tot respectul, de nota 10+. Au fost si cativa, intradevar putini, adica cei care nu m-au lasat sa-i depasesc pe unele coborari, carora nu pot decat sa le transmit ca data viitoare am sa fiu cu mult in fata si n-am sa fiu nevoit sa-i mai depasesc. 

Multe multumiri lui Florin care a fost sofer atatea ore si care a adus cortul in care am dormit, Corinei, care a fost alaturi in aceasta experienta frumoasa!
Tot multe multumiri voluntarilor, fotografilor, organizatorilor care au facut posibila toata aceasta experienta extraordinara!

In 2016 stiu sigur ca mi-ar placea foarte mult sa mai particip, dar nu stiu daca acest lucru se mai poate intampla avand in vedere distanta. 

P.S. Am continuat cu alte doua zile de drumetie. Prima prin cheile Turzii cu dus pe sus si intors prin chei si alta cu cheile Rametului cu dus prin chei si intors pe sus pe brana Caprelor. Superbe ambele locuri!





Comentarii